…nselaciune si uz de fals, fapte comise in dauna intimatei si care sunt cele descrise in cuprinsul deciziei de concediere disciplinara nr. 6280/18.09.2012, mai precis cele prevazute in Regulamentul Intern al R-R SA, Capitolul VII, lit. b. si n. Asa fiind, Curtea considera ca data fiind gravitatea acestor fapte, intimata-angajator, care are prerogativa disciplinara potrivit art. 247 alin. 1 din Codul Muncii, a procedat adecvat atunci cand…
…de transmitere a unor informatii despre care nici subscrisa nu aveam cunostinta". Reorganizarea societatii si concedierea la nivel de GSK s-a realizat numai dupa transferul (indiferent de forma juridica) a salariatilor de la N. catre GSK. Astfel cum s-a precizat si cum chiar GSK recunoaste in Apel, orice forma de fuziune atrage modificari ale organigramelor si proceselor de munca ceea ce conduce la concedieri, exact acelasi lucru s-a in…
…ele avute, respectiv semnarea conventiei de incetare a raporturilor de munca, restructurarea postului sau ori concedierea directa la finalizarea perioadei de proba. Nu este vorba despre o inducere in eroare, respectiv prezentarea unei situatii neadevarate si care a fost determinanta la incheierea actului. Nu ne aflam nici in prezenta viciului leziunii, nefiind in speta un act ce presupune disproportia vadita de valoare. Urmeaza ca insta…
…; - s-a admis actiunea in conflict de drepturi formulata de reclamanta paratei CB SA; - s-a anulat Decizia de concediere nr.120/25.11.2008, emisa de conducerea paratei si s-a dispus reincadrarea reclamantei pe postul detinut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de casier; - a fost obligata pe parata sa-i plateasca reclamantei despagubiri banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte dreptu…
…spre abaterea disciplinara, dar nu mai tarziu de 6 luni de la savarsirea abaterii. Din continutul deciziei de concediere rezulta ca "In data de 16.04.2007, subscrisa am aflat ca exista probleme mari cu grupul de persoane pentru care angajata noastra a facut demersuri in nume propriu..", iar decizia a fost emisa in data de 29.05.2007. Din cuprinsul acesteia rezulta ca nu au fost enuntate prevederile din statutul disciplinar, regulamentul…
…I INDIVIDUAL DE MUNCA PENTRU MOTIVE NEIMPUTABILE SALARIATULUI. REORGANIZAREA UNITATII. TEMEINICIA DECIZIEI DE CONCEDIERE. Prin actiunea in conflict de drepturi inregistrata la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3634/97/2009, reclamantul BAO a chemat in judecata pe parata CJH - DGASPC solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: -anularea adresei nr. 15555/29.06.2009 emisa de parata, prin care s-a dispune concedierea sa pentru…
…auzei Litigii de munca privind pe reclamant P.A. si pe parat SC P. SA, avand ca obiect contestatie decizie de concediere La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamantul personal si asistat de av. P.I. cu imputernicire la fila 2 dosar, parata prin av. P. A., cu imputernicire la fila 61 dosar Procedura legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca este termenul al doilea de judecata, a…
In conformitate cu prevederile art. 61 lit. "a" din Codul muncii "concedierea disciplinara poate sa intervina in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern". Angajatorul poate dispune concedierea disciplinara in cazul savarsirii cu vinovatie a une…
…baza art. 55 lit.b din Codul Muncii asa cum reiese din decizia nr. 4/17.05.2013. Impotriva acestei decizii de concediere reclamantul a formulat prezenta contestatie criticand-o pentru nelegalitate, deoarece nu a solicitat niciodata incetarea raporturilor de munca. Instanta retine ca la data de 09.05.2013, reclamantul a formulat cererea inregistrata sub nr. 2/09.05.2013 prin care solicita "salariul pe luna aprilie si banii pe concediul d…
…estata in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii. Desi reclamantul a contestat decizia de concediere 342/02.03.2007 in termen de 30 de zile nu a solicitat si repunerea in situatia anterioara ori prin Legea 40/2011, care a intrat in vigoare la data de 30.04.2011. s-a introdus un alineat nou la art.78 din codul muncii potrivit caruia daca salariatul nu solicita repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului…