SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONISTII. REORGANIZARE JUDICIARA SI FALIMENT. ANTRENAREA RASPUNDERII MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE DIN CADRUL SOCIETATII DEBITOARE. CONDITII.
- art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.120/C/09.02.2012 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Din interpretarea logica a textului de lege se intelege ca scopul urmarit de legiuitor nu a fost acela de a stabili in abstracto culpa celor ce au adus societatea in insolventa prin savarsirea faptelor prevazute de lege, ci de a sanctiona aceste persoane a caror vinovatie s-a stabilit, prin obligarea lor la suportarea din averea proprie a pasivului societatii.
Natura raspunderii ce face obiectul analizei in cauza este una delictuala, iar elementele ce se impune a fi cercetate in acest caz sunt: fapta ilicita, prejudiciul, vinovatia si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Pentru a putea fi antrenata raspunderea delictuala, toate aceste conditii trebuie sa fie intrunite cumulativ.
Prin urmare, contrar sustinerilor recurentului, din moment ce atat creanta sa cat si a celorlalti creditori au fost stinse, analiza celorlalte elemente ale raspunderii delictuale ar fi lipsita de finalitate practica si fara relevanta in acest cadru procesual. Prin sentinta nr. 2181/04.10.2011 Tribunalul B. a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa jurist M. B.
A respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul F. V. I. in contradictoriu cu paratul P. E. J. M.
Fata de exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului P. E. J. M., exceptie ridicata de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolventa jurist M. B. instanta de fond a retinut urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei: “In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia."
Actiunea pentru atragerea raspunderii patrimoniale in temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 poate fi indreptata impotriva oricarei persoane care a cauzat starea de insolventa a societatii comerciale. In cazul de fata, asa cum rezulta din raportul cu cauzele si imprejurarile care au determinat starea de insolventa, intocmit de administratorul judiciar, debitoarea S.C. D. M. S. I. D. I. S.R.L are in calitate de asociat unic si administrator pe numitul D. M. D. H., persoana care prin procura nr.6276/26.10.1007 autentificata la BNP B. B. l-a imputernicit pe paratul P. E. J. M., cetatean italian sa administreze societatea. Nu exista nici o dovada in sensul ca aceasta imputernicire ar fi fost revocata de numitul D. M. D. H. sau ar fi fost anulata.
Pentru acest considerent, judecatorul sindic a considerat ca paratul poate avea calitate procesual pasiva in prezenta cauza si va respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa jurist M. B.
In ceea ce priveste fondul cererii, reclamantul F. V. I. are calitatea de creditor al societatii debitoare S.C. D. M. S. I. D. I. S.R.L., fiind inscris in tabelul preliminar de creante cu suma de 13.327,70 lei in grupa creantelor salariale conform art.123 pct.2 din Legea nr.85/2006.
Intrucat creanta creditorului cu care a solicitat inscrierea in tabelul preliminar a fost mai mare, creditorul a formulat contestatie care i-a fost respinsa prin Sentinta nr.3264/F/2010 din 23.11.2010 a Tribunalului B. ramasa definitiva si irevocabila prin nerecurare.
In ceea ce priveste calitatea procesual activa a reclamantului in promovarea prezentei actiuni, in principiu au aceasta calitate administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. De asemenea (in subsidiar) conform prevederilor art.138 alin. 3, comitetul creditorilor poate solicita sa fie autorizat sa introduca prezenta actiune daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis sa indice in raportul sau asupra cauzelor si imprejurarilor persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin.1 din art.138 Legea nr.85/2006 si raspunderea persoanelor la care se refera alin.1, risca sa se prescrie. S-a mai retinut si ca, in cazul in care in tabelul definitiv de creante sunt inscrisi prea putini creditori sau din alte motive nu se poate constitui comitetul creditorilor , creditorii debitorului insolvent vor putea exercita personal toate atributiile pe care legea le prevede in sarcina comitetului , inclusiv aceea de a solicita judecatorului sindic sa autorizeze introducerea actiunii privind stabilirea raspunderii materiale a persoanei vinovate de starea de insolventa a societatii debitoare. In cazul de fata, a existat doar un singur creditor a carui creanta a fost inscrisa in grupa creantelor bugetare si reclamantul, a carui creanta a fost inscrisa in grupa creantelor salariale astfel ca nu s-a putut constitui un comitet al creditorilor iar administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu a formulat o actiune in raspundere intemeiata pe dispozitiile Legii nr.85/2006, motiv pentru care trebuie acordata legitimitate procesual activa reclamantului pentru a putea promova o astfel de actiune.
Din actele depuse de lichidatorul judiciar rezulta ca creanta cu care creditorul reclamant s-a inscris la masa credala si care i-a fost acceptata, i-a fost achitata integral, conform planului de distribuire intre creditori, plan intocmit de lichidatorul judiciar, fiind astfel acoperite in procent de 100 % sumele inscrise in grupa creantelor salariale.
De asemenea a fost achitata si creanta detinuta de creditorul ITM Bihor.
Prin urmare, s-a retinut ca actiunea introdusa de reclamant nu mai are finalitate in aceste conditii, creantele fiind achitate integral creditorilor, motiv pentru care a fost respinsa ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul F. V. I. in contradictoriu cu paratul P. E. J. M.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs F. V. I. solicitand casarea sentintei atacate in temeiul art. 304 punct 9 Cod procedura civila.
In motivarea recursului sau arata ca a solicitat antrenarea raspunderii patrimoniale a d-lui P. E. J. M. deoarece este culpabil de insolventa SC D. M. S. I. D. I. SRL .
A afirmat ca, desi avea cunostinta de Decizia nr.289/R/2009 pronuntata de Curtea de Apel C. prin care societatea era obligata la reincadrarea reclamantului, cu rea credinta a solicitat deschiderea procedurii falimentului fata de societatea debitoare, in conditiile in care a infiintat SC E. S. SRL cu sediul in sat S., nr.24, jud.B. Sediul acestei noi societati coincide cu domiciliul fostului administrator C. R. G., societate care are punct de lucru identic cu societatea debitoare, acelasi obiect de activitate, acelasi personal , acelasi bunuri.
Paratul cu rea credinta nu a pus la dispozitia administratorului judiciar documentele contabile ale societatii, documente din care rezulta cedarea intregii activitati a societatii falite catre noua societate infiintata si a ascuns o parte din activul societatii debitoare in defavoarea creditorilor.
Considera ca solutia instantei de fond este gresita fiind data cu incalcarea prevederilor articolul 138 din Legea 85/2006.
In drept sunt invocate dispozitiile art.304 alineat 9 cod procedura civila.
Prin intampinarea depusa la dosar intimatul parat P. E. J. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca nu a detinut niciodata calitatea de administrator al societatii debitoare, toate actele si bunurile identificate in patrimoniul societatii au fost puse la dispozitia lichidatorului judiciar. In cadrul procedurii s-a valorificat bunul existent, acesta acoperind pasivul societatii
Instanta analizand recursul prin prisma motivelor invocate dar si din oficiu, sub toate aspectele, in temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedura civila a constatat ca este nefondat, astfel ca, in temeiul prevederilor art. 312 Cod procedura civila l-a respins si a mentinut in totalitate sentinta atacata, pentru urmatoarele considerente:
Critica adusa hotararii prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, este nefondata.
Acest motiv devine incident in situatia in care hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea ori aplicarea gresita a legii.
Teza I-a , nu poate fi retinuta atata vreme cat instanta a indicat in mod expres textele legale avute in vedere si care au condus la formarea convingerii sale, acestea fiind indicate in mod expres in considerentele hotararii.
Cea de a doua ipoteza, presupune ca instanta sa fi indicat normele legale incidente, dar sa le fi incalcat in litera sau spiritul lor, ori sa le fi aplicat gresit.
Nici aceasta critica nu poate fi retinuta intrucat judecatorul sindic a constatat in mod corect starea de fapt si a aplicat normele legale incidente carora le-a dat interpretarea cuvenita.
Antrenarea raspunderii este o institutie juridica ce are drept scop atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere ale societatii aflate in insolventa care prin faptele lor culpabile au generat aceasta situatie.
Potrivit art.138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: “In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte(_).
Din interpretarea logica a textului de lege se intelege ca scopul urmarit de legiuitor nu a fost acela de a stabili in abstracto culpa celor ce au adus societatea in insolventa prin savarsirea faptelor prevazute de lege, ci de a sanctiona aceste persoane a caror vinovatie s-a stabilit, prin obligarea lor la suportarea din averea proprie a pasivului societatii.
In speta, dupa cum insusi recurentul a afirmat si dupa cum s-a constatat si de catre judecatorul sindic, intimatul parat a facut dovada stingerii in intregime a creantelor inscrise in tabelul de creante, nemaiexistand deci un pasiv ( un prejudiciu) la care acesta sa poata fi obligat.
Natura raspunderii ce face obiectul analizei in cauza este una delictuala, iar elementele ce se impune a fi cercetate in acest caz sunt: fapta ilicita, prejudiciul, vinovatia si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. Pentru a putea fi antrenata raspunderea delictuala, toate aceste conditii se impune a fi intrunite cumulativ. Ori, in speta, unul dintre aceste elemente, respectiv prejudiciul nu mai exista, fiind acoperit.
Prin urmare, contrar sustinerilor recurentului, devreme ce atat creanta sa cat si a celorlalti creditori au fost stinse, analiza celorlalte elemente ale raspunderii delictuale ar fi lipsita de finalitate practica si fara relevanta in acest cadru procesual.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea a constatat ca nu sunt incidente in cauza motivele de recurs invocate, astfel ca au fost inlaturate ca nefondate sustinerile recurentului si in temeiul art. 312 Cod procedura civila a fost respins ca neintemeiat recursul si mentinuta in intregime hotararea recurata.
S-a luat act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata in recurs.