Impozit pe cladiri. Aplicarea prevederilor art. 253 alin. (5) din Codul fiscal
C.fisc. art. 253 alin. (5)
Poate beneficia de cota de impozit pe cladiri prevazuta in art. 253 alin. (5) Codul fiscal, persoana juridica care detine in proprietate o cladire care a fost evaluata, conform reglementarilor contabile, evaluarea contabila rezultata fiind inregistrata ca atare in contabilitate.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
Decizia civila nr. 810 din 13 septembrie 2010, R.O.
Prin sentinta civila nr. 130/27.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 3182/30/2009, Tribunalul Timis a respins ca nefondata actiunea reclamantei, societate comerciala, impotriva paratei Primaria Municipiului Timisoara - Directia Fiscala avand ca obiect cererile de anulare a Dispozitiei nr. 33/12.05.2009 si a Deciziei de impunere nr. 7330/19.03.2009 ca fiind netemeinice si nelegale precum si suspendarea punerii in executare silita a Deciziei de impunere in conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 completata si modificata prin Legea nr. 262/2007, cu cheltuieli de judecata.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta si prin decizia civila nr. 810/13.09.2010 pronuntata in dosarul nr. 3182/30/2009, Curtea de Apel Timisoara la respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu motivarea ca in speta este vorba despre un imobil achizitionat de reclamanta la data de 05.06.2003 la valoarea de 367.709,20 lei si se contesta modul in care organul fiscal a calculat pe seama societatii diferentele de impozit pe cladire pe anii 2007 si 2008, precum si majorarile de intarziere calculate pana la data de 23.03.2009.
Reclamanta recurenta contesta cota impozitului pe cladiri de 5% si respectiv 10%, aplicata la valoarea de inventar a cladirii inregistrata in contabilitate, considerand ca la valoarea cladirii se aplica cota de impozitare cuprinsa intre 0,25% si 1,5% stabilita prin Hotarare a Consiliului Local in conformitate cu prevederile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 si pct. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, aratand ca dispozitiile cuprinse in fraza a -11-a a punctului 55 lit. b), priveste acele cladiri, la care au fost efectuate lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere.
Recurenta, prin cererea de recurs invoca faptul ca hotarare atacata este data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, intrucat instanta de fond a motivat eronat hotararea si cu o gresita interpretare prin trimiterea la dispozitiile punctului 55 litera b) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Codului Fiscal si pe dispozitiile art. 253 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, deoarece au fost scoase din context numai acele dispozitii care au permis instantei de fond o interpretare si o aplicare gresita, iar pe cale de consecinta respingerea actiunii si ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 253 alin.(1), (2) si (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, precum si dispozitiile art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Codului Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit de catre Curte, intrucat temeiul de drept aplicabil spetei nu reiese din probele administrate in cauza, sau din raspunsurile formulate de parti, reevaluarea este o institutie de drept contabil, supusa reglementarilor imperative in materie, iar nu o stare de fapt lasata de legiuitor la aprecierea subiectiva a organului fiscal sau a contribuabilului.
Prin operatiunea de reevaluare a imobilizarilor corporale existente in patrimoniul persoanelor juridice se realizeaza actualizarea valorii elementelor patrimoniale din raportarile contabile pentru aducerea acestora la costul curent sau la valoarea de intrare actualizata, in corelare cu utilitatea bunurilor si cu valoarea de piata a acestora.
Pct. 109 alin. (1) din Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, stipuleaza ca ,,(1) Reevaluarea imobilizarilor corporale se face la valoarea justa de la data bilantului. Valoarea justa se determina pe baza unor evaluari efectuate, de regula, de profesionisti calificati in evaluare, membri ai unui organism profesional in domeniu, recunoscut national si international".
Aceste dispozitii legale sunt imperative, iar reevaluarea imobilizarilor corporale trebuie facuta numai pe baza unei evaluari autorizate si nicidecum in alta modalitate.
Dupa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, inregistrarea in contabilitate a investitiilor efectuate, invocata de catre reclamanta nu poate fi asimilata cu o reevaluare a valorii imobilului.
Chiar temeiul de drept invocat de catre reclamanta, respectiv art. 253 alin. (1), (2) si (6) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, precum si dispozitiile art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Codului Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, prevede imperativ obligatia reevaluarii imobilului, iar in cazul celor neevaluate cota de impozitare este intre 5% si 10%.Lucrarile de consolidare, reconstruire si modernizare a imobilului invocate de catre reclamanta, nu reprezinta o reevaluare a imobilului in sensul definitiilor redate mai sus.
Art. 253 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, prevede ca ,,in cazul unei cladiri care a fost reevaluata, conform reglementarilor contabile, valoarea impozabila a cladiri este valoarea contabila rezultata in urma reevaluarii, inregistrata ca atare in contabilitatea proprietarului - persoana juridica’’, astfel o cladire nu poate fi considerata reevaluata, cu consecinta aplicarii cotei de impozitare stabilita de consiliile locale intre 0,25% si 1,5% pentru cladirile reevaluate, in lipsa unui raport de evaluare intocmit in conformitate cu reglementarile contabile.
Aplicarea cotei de impozitare aferenta impozitul datorat pentru cladirile reevaluate este conditionata de existenta unui raport de reevaluare, intocmit conform reglementarilor contabile, raport de reevaluare ce nu a fost inregistrat in evidenta contabila a reclamantei.
De altfel, prin actiunea formulata reclamanta recurenta arata ca a intocmit un raport de reevaluare la data de 31.12.2008, insa acest raport nu a fost inregistrat in evidenta contabila a reclamantei si nici nu a fost prezentat organului fiscal la data intocmirii actelor de impunere, respectiv martie 2009, impreuna cu nota contabila prin care s-a inregistrat in contabilitate reevaluarea.
Curtea a constatat ca lucrarile de reconstituire, consolidare, modernizare etc., invocate de catre recurenta reclamanta au fost efectuate la o cladire care nu a fost anterior reevaluata conform prevederilor legale in materie, fiind astfel aplicabile prevederile pct. 55 litera "e" din H.G. nr. 44/2004, modificata, conform carora " (...) impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) (...)".
Mai mult, din textul alineatului (6) al articolului 253 reiese ca aceasta cota de 5% si 10%, se aplica la valoarea de inventar a cladirii pana la sfarsitul lunii in care s-a efectuat prima reevaluare, deci nu pana in momentul in care persoana juridica respectiva inregistreaza in contabilitate lucrari de modernizare, reconstructie, etc., indiferent de valoarea si amploarea acestora.
Prevederile pct. 55 litera "b", fraza finala, invocate de reclamanta, fac referire, tot la cladirile care au fost supuse reevaluarii in cei trei ani anteriori anului fiscal de referinta, aducand o completare in sensul ca, in cazul in care, ulterior reevaluarii acestora, sunt efectuate alte lucrari de reconstituire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administratie, nu este necesara o noua reevaluare in interiorul termenului de trei ani, temei de drept ce a fost instituit pentru executarea prevederilor art. 253 alin. (6) C.fisc..
Astfel, sustinerea reclamantei recurente in sensul ca, raportat la Hotararea A.G.A. din 30.04.2005 si P.V. de receptie de la aceeasi data, organul fiscal trebuia sa considere ca, cladirea a fost reevaluata ca urmare a efectuarii lucrarilor de extindere si mansardare, conform dispozitiilor pct. 55 alin. (5) lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare ale codul fiscal, nu poate fi retinuta, deoarece cladirea la care au fost efectuate lucrarile de extindere si mansardare nu a fost reevaluata la acea data conform dispozitiilor legale aratate mai sus.
Recurenta mai arata ca, desi instanta de fond a incuviintat administrarea in cauza a probei cu efectuarea unei expertize tehnice judiciare contabile, expertiza ce a fost efectuata, instanta de fond nu a facut nici o referire la aceasta proba in motivarea hotararii recurate si nici nu a inlaturat aceasta proba, motiv ce nu constituie caz de casare sau modificare a hotararii recurate, conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., intrucat in speta se pune problema interpretarii unor dispozitii legale, ce cad in sarcina exclusiva a instantei de judecata si nicidecum a expertului.
Prin solutia pronuntata se deduce ca, Tribunalul nu a luat in considerare raportul de expertiza contabila, proba pe care Curtea a considerat-o inutila si neconcludenta cauzei, iar solutia instantei de fond este temeinica si legala, in concordanta cu dispozitiile legale incidente in speta.
Punandu-se numai problema interpretarii unor dispozitii legale, in mod corect Tribunalul nu a apelat la dispozitiile art. 212 C. proc. civ., nefiind necesara intregirea expertizei deja efectuate sau o noua expertiza sau contraexpertiza.
Imprejurarea ca parata intimata prin Adresa nr. E12008-035749/06.01.2009 a admis contestatia reclamantei cu privire si la impozite aferente anilor din litigiu nu are relevanta cata vreme, in dosarul de fata se analizeaza legalitatea actelor fiscale, reprezentate de Dispozitia nr. 33/12.05.2009 si Decizia de impunere nr. 7330/19.03.2009, iar instanta de judecata a considerat ca aceste acte sunt emise cu respectarea dispozitiilor legale in materie.