La 18 07 2012, reclamanta SC a chemat in judecata paratii X, Y, Z, solicitand obligarea acestora la restituirea sumelor incasate necuvenit si la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt a aratat ca prin sentinta nr. 362/17 02 2010, pronuntata de Tribunalul Mehedinti in dosarul nr. 40042/3/2009 reclamanta a fost obligata sa le plateasca piritilor ajutorul material aferent zilei ceferistilor pe perioada 2006-2008, suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii, sentinta ramanand irevocabila prin respingerea recursurilor.
Executarea dispozitiilor acestei sentinte s-a efectuat prin intermediul executorului judecatoresc Cringusi Florina in cadrul dosarului de executare nr 267/E/2010 cuantumul sumelor fiind stabilit de expertul contabil Barbulescu Florica, expert desemnat in dosarul de executare silita.
Societatea a platit piritilor sumele cuvenite asa cum rezulta din actul nr 245/1/2367/20 10 2010, si ulterior a constatat ca expertul calculase sume brute, fara sa fi dedus din acestea contributiile de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate, somaj si impozit si fara sa scada suma de 100 lei care reprezenta o parte din ajutorul material de ziua ceferistului, platit in anul 2007 de unitate.
Considera ca piritii au incasat de la angajator sume mai mari decat cele cuvenite pe care trebuie sa le restituie in temeiul art. 256 din Codul Muncii, sume reprezentand contributiile de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate, somaj si impozit si fara sa scada suma de 100 lei care reprezenta o parte din ajutorul material de ziua ceferistului, platit in anul 2007 de unitate.
A depus la dosar copia ordinelor de plata, tabelul cu sumele primite de fiecare parat, situatia sumelor de recuperat, sentinta nr. 362/17 02 2010,pronuntata de Tribunalul Mehedinti in dosarul nr. 40042/3/2009, borderou card ajutor material salariati.
La 7 09 2012 paratii au formulat intampinare in care au invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii deoarece aceasta reprezinta o veritabila contestatie la executare deoarece angajatorul a platit sumele de bani in cadrul unui dosar de executare silita si avea posibilitatea sa formuleze contestatie la executare in cazul in care cuantumul sumelor era calculat gresit, contestatie pe care nu a formulat-o
De asemenea a invocat exceptia tardivitatii cererii, in raport de prevederile art. 401 cod pr civila, articol care prevede ca orice act de executare silita poate fi contestat in 15 zile de la data comunicarii sau luarii la cunostinta, iar reclamanta a avut cunostinta de la data la care a efectuat plata - 30 iulie 2010 si a formulat prezenta contestatie in 2012 cu mult peste termenul de 15 zile prevazut de art 401 din Cod pr civila.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata deoarece in cauza nu sunt incidente dis part 256 din Codul muncii deoarece sumele pretinse nu au fost achitate in mod voluntar de angajator si nu reprezinta o suma nedatorata.
La 10 10 2012 reclamanta a formulat un raspuns la intampinare aratand ca si-a intemeiat actiunea pe dis part 256 din Codul muncii, iar nu pe dispozitiile art 401 din Cod pr civila astfel ca exceptiile invocate sunt neintemeiate.
La solicitarea reclamantei instanta a acordat mai multe termene pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiului, conditii in care in sedinta publica din 6 03 2013 reclamanta a prezentat un inscris prin care declara ca renunta la judecata fata de piritii Cirneci Petre, Porceanu Vasile, Balica Ion, Durac Nicolae, Durac Vasile, Bulucea Ion, Stolf Stefan, Asan Marius Eugen si Popescu Victor, deoarece acestia au fost de acord sa restituie sumele incasate necuvenit si au semnat un angajament de plata in acest sens, solicitand judecarea cauzei doar in ceea ce-i priveste pe piritii Georgescu Gheorghe,Simulescu Ion, Brinzan Marin ,Sucu Daniel,Ceausu Gheorghe si Balaceanu Emil.
Prin sentinta nr. 2227/06.03.2013 instanta a respins cererea retinand urmatoarele:
In raport de temeiul juridic invocat de reclamanta care a inteles sa promoveze prezenta actiune in baza art. 256 din codul muncii, iar nu in baza art. 401 cod pr civila, instanta constata ca exceptia inadmisibilitatii invocata de parati este de fapt o aparare de fond si o va analiza odata cu fondul cauzei, iar exceptia tardivitatii cererii, in raport de prevederile art. 401 cod pr civila instanta constata ca este neintemeiata, actiunile intemeiate pe art. 256 din codul muncii putand fi formulate in termen de 3 ani, conform art. 268 litera c din codul muncii.
Pe fondul cauzei instanta constata ca paratii au fost salariatii reclamantei si au castigat prin hotarare judecatoreasca diferente de drepturi salariale.
Astfel, prin sentinta nr. 362/17 02 2010, pronuntata de Tribunalul Mehedinti in dosarul nr. 40042/3/2009 reclamanta a fost obligata sa le plateasca piritilor ajutorul material aferent zilei ceferistilor pe perioada 2006-2008, suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii,sentinta ramanand irevocabila prin respingerea recursurilor.
Reclamanta nu a platit de buna voie drepturile cuvenite piritilor astfel ca acestia au procedat la executarea silita prin intermediul executorului judecatoresc Cringusi Florina.
In urma executarii silite reclamanta a platit fiecarui parat sumele asa cum au fost calculate de expertul contabil numit in cadrul dosarului de executare silita.
Reclamanta nu a contestat cuantumul sumelor executate silit desi avea aceasta cale legala .
Prin prezenta actiune solicita ca piritii sa restituie o parte din sumele executate silit pretinzand ca au fost gresit calculate de executorul judecatoresc invocand ca temei dispozitiile art 256 din Codul muncii, deoarece salariatii ar fi primit mai mult decat li se cuvenea.
Instanta constata ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art 256 din Codul muncii, ca aceste dispozitii se aplica doar in situatia in care angajatorul ar fi platit de buna voie sume mai mari decat cele cuvenite, nu si atunci cand este vorba de executarea silita a unei hotarari judecatoresti.
In procedura de executare silita sunt prevazute cai speciale de aparare si contestare pe care reclamanta din propria sa culpa nu le-a exercitat.
Fata de cele aratate mai sus, instanta va respinge actiunea ca neintemeiata .