Taxa de prima inmatriculare pentru autovehiculele si autoturismele aduse din statele membre ale Uniunii Europene. Legalitatea masurii de restituire. Preeminenta dreptului comunitar fata de normele de drept national (Cod fiscal). Decizie nr. 501 din data de 25.09.2008
pronunțată de Curtea de Apel Galati

Prin cererea inregistrata sub nr.1682/121/2008 pe rolul Tribunalului Galati reclamantul L S a chemat in judecata pe parata AFP, solicitand anularea adresei fiscale nr.21788/13.03.2008 si a celei din 07.03.2007 emisa de D.G.F.P. si A.F.P. Galati, precum si obligarea paratei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme achitate, in cuantum de 5.441,16 lei actualizata cu dobanda legala la data platii efective.
Prin sentinta nr.946/25.04.2008 din 25.04.2008 Tribunalul Galati a admis actiunea formulata de reclamantului si a fost obligat parata la restituirea taxa de prima inmatriculare.
Impotriva sentintei instantei de fond a declarat recurs parata.
Instanta de recurs considera ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Privitor la motivul de recurs comun, invocat de D.G.F.P. Galati si D.R.V. Galati, in sensul gresitei interpretari a dispozitiilor legale referitoare la neobligarea reclamantei la plata dobanzilor calculate asupra datoriei vamale, critica hotararii este nefondata.
Recurentele au precizat ca instanta de fond si-a motivat opinia, pe temeiul unui text de lege abrogat, ceea ce este nepermis.
Asadar, prima instanta a avut in vedere art. 61 alin. 3 din Legea nr. 141/1997, desi trebuia sa observe ca acesta a fost abrogat prin art. 108 din O.G. nr. 92/2003 Cod procedura fiscala.
Sustinerea urmeaza a fi inlaturata, intrucat, litigiul pendinte se refera la un import de bunuri, efectuat la data de 23 august 2001, fiind supus integral, regimului stabilit prin Legea nr. 141/1997, in raport de imprejurarea ca O.G. nr. 92/2003 a devenit aplicabila pe data publicarii ei in Monitorul Oficial, respectiv 29 decembrie 2003, ea neretroactivand.
O.G. nr. 92/2003, prevede la art. 199 referitor la conflictul temporal al actelor normative ca "reglementarile emise in temeiul ordonantelor de urgenta prevazute la art. 200 raman aplicabile pana la data aprobarii actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevazute la art. 188, in masura in care, nu contravin prevederilor acestuia.
Or, art. 188 si 200 din O.G. nr. 92/2003, nu se refera la Legea nr. 141/1997.
Asadar, instanta de fond a retinut corect aplicabilitatea art. 61 din Legea nr. 141/1997 in ce priveste taxele vamale datorate, ca urmare a nedovedirii originii comunitare a bunurilor importate, iar in ce priveste dobanzile calculate de organele de control, a considerat ca nu se datoreaza.
In adevar, potrivit art. 164 din legea nr. 141/1997, "in caz de neachitare a datoriilor vamale la scadenta, autoritatea vamala va folosi toate mijloacele de executare silita, incasand si majorarile de intarziere prevazute de lege".
Textul citat se coroboreaza cu dispozitiile art. 157 din aceeasi lege, care la pct. 2 stabileste : "in cazul unor diferente ulterioare sau in situatia incheierii din oficiu, fara declaratie vamala, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunostinta despre acea noua datorie pe baza actului constatator intocmit de autoritatea vamala" si, care constituie titlu executor (pct. 3 de sub acelasi articol).
Din interpretarea celor doua texte, rezulta ca, datoria vamala trebuie constatata mai intai, printr-un act, care, devine titlu executor, in conditiile dreptului comun.
Aceasta inseamna ca, prin punerea in executare a titlului, daca debitorul nu achita datoria vamala la termenul scadent, pot fi percepute majorari de intarziere, iar orice alta sustinere este neavenita in raport de dispozitiile generale procedurale ce guverneaza executarea, dar si de dispozitiile speciale citate, referitoare la obligatiile vamale.
Acest motiv de recurs urmeaza a fi respins ca nefondat.
Nefondat este si motivul de recurs formulat de cele doua recurente, privitor la neretinerea culpei importatorului, pentru producerea diferentelor datoriei vamale si pentru care se calculeaza majorari de intarziere, care ar trebui retinute in sarcina sa.
Daca sanctiunea aplicata beneficiarului importului de marfuri considerate initial ca fiind de origine comunitara este aceea de a achita diferentele datoriei vamale, aceeasi regula nu mai functioneaza in ce priveste dobanzile, pentru ca la aceasta se opune lipsa intentiei de a se sustrage de la plata datoriilor vamale, cand acestea se constata, cum este cazul de fata, pentru un import supus regimului suspensiv de perfectionare activa.
De altfel, astfel cum s-a aratat in cele ce preced la aceasta se opun si dispozitiile legale aplicabile citate.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 312 Cod procedura civila recursurile D.G.F.P. si D.R.V. Galati urmeaza a fi respinse ca nefondate.
In ce priveste recursul, recurenta sustine ca in mod nejustificat a fost lipsita de posibilitatea de a demonstra provenienta comuna a bunurilor importate, prin refuzul instantei de a dispune efectuarea unei expertize.
S-a sustinut ca, fiind vorba de dovedirea unei situatii de fapt, o astfel de limitare probatorie nu poate fi pusa in discutie, ea putand fi dovedita prin mijloace de probatiune specifice dreptului comun.
Recurenta omite cu buna stiinta faptul ca, dovada originii comunitare a bunurilor importate si supuse regimului suspensiv de perfectionare activa, se face fie pe declaratia pe factura, fie prin obtinerea certificatului EUR 1 din partea autoritatii vamale a tarii exportatoare, in conditiile Protocolului 4.
Se omite de asemenea, si faptul ca, instanta are latitudinea de a aprecia asupra fortei probante a dovezilor administrate intr-un litigiu, cu precizarea ca, intre proba cu acte si orice alta proba, autoritate in materia dovedirii unei situatii de fapt, apartine actului.
Recurenta nu poate invoca lipsirea nejustificata de a-si formula apararile, iar din acest punct de vedere, dreptul de apreciere apartine exclusiv instantei.
Asa fiind, critica adusa sub acest aspect hotararii, este nefondata, instanta de fond, considerand in mod corect ca fiind lamuritoare dovezile cu acte ce au fost depuse.
Curtea urmeaza a inlatura si sustinerea recurentei referitoare la faptul ca, prin adresa Z 4215 F - 697/03-1 din 24 noiembrie 2003 autoritatea germana vamala, ca raspuns la cele solicitate de partea romana, in cadrul controlului a posteriori, s-a referit la alte facturi decat cele incriminate.
In recurs, din oficiu, au fost solicitate precizari in acest sens, iar prin actele depuse, rezulta ca adresa respectiva face dovada verificarii si a lotului de bunuri cuprinse in cele trei facturi, cu precizarea expresa ca acestea nu sunt originare din comunitatea europeana.
Recurenta sustine ca aceasta infirmare a autoritatii vamale germane a dovezii de origine a marfurilor importate, incalca prevederile art. 32 din Protocolul Romania - UE, intrucat nu contine elementele obligatorii impuse de acest Protocol si anume absenta mentiunii ca documentele sunt autentice, daca produsele pot fi considerate ca fiind originare, daca indeplinesc conditiile stipulate in Protocol.
La fila 12 dosar fond exista adresa autoritatii vamale germane, din al carei continut (in traducere) rezulta ca elementele invocate de recurenta, se regasesc in acest act.
In fine, o ultima critica, se refera la faptul ca bunurile importate, sunt bunuri uzate, colectate de exportator pe teritoriul Germaniei si care, potrivit art. 5 lit. h din Protocol, sunt considerate ca fiind de origine comunitara, ab initio.
Aceasta sustinere este infirmata de adresa autoritatii vamale a tarii exportatoare, iar faptul ca bunurile sunt uzate, nu induce in mod obligatoriu concluzia ca acestea provin din spatiul comunitar.