Functionari publici. Suplimentul postului si al treptei de salarizare. Inexistenta dreptului vatamat

Decizie nr. 1160 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Functionari publici. Suplimentul postului si al treptei de salarizare. Inexistenta dreptului vatamat
Legea nr. 188/1999, art. 31 lit. c), d)

Este nefondata solicitarea de acordare a drepturilor prevazute de art. 31 lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, atata timp cat nu este prevazut prin act normativ cuantumul acestor drepturi.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal, decizia civila nr. 1160 din 5 noiembrie (judecator Rodica Olaru)

Prin sentinta civila nr. 599 din 21 mai 2008, pronuntata in dosarul nr. 839/115/2008, Tribunalul Caras-Severin a admis actiunea reclamantilor functionari publici si a obligat pe parata Directia Judeteana de Statistica Caras-Severin sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Impotriva sentintei a declarat recurs parata si prin decizia civila nr. 1160 din 5 noiembrie 2008 pronuntata in dosarul nr. 839/115/2008, Curtea de Apel Timisoara a admis cererea, a modificat sentinta si a respins ca nefondata actiunea.
Curtea a retinut ca reclamantii au calitatea de functionari publici in cadrul Directiei Judetene de Statistica Caras-Severin.
In aceasta calitate, reclamantii au solicitat in prezenta cauza obligarea Directiei Judetene de Statistica Caras-Severin la plata suplimentului postului in procent de 25% si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare in procent de 25%, precum si obligarea paratei la includerea acestor sporuri in salariul de baza al reclamantilor.
Curtea constata ca temeiul acordarii suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare a fost indicat de reclamanti ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici.
Curtea a observat ca drepturile solicitate de reclamanti sunt reglementate de dispozitiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, conform carora "pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime in munca;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzator treptei de salarizare".
Curtea a observat, totodata, ca in perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare au fost suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 76/2005, si prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a retinut ca in numerotarea anterioara republicarii din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
In aplicarea dispozitiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agentia Nationala a Functionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea functionarilor publici, proiect care instituia, conform dispozitiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului functionarilor publici, compus din cinci componente: salariul de baza, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzator treptei de salarizare, alte prime si sporuri.
Curtea a observat insa ca acest proiect de act normativ nu a fost promovat pana in prezent, astfel ca nu exista baza legala pentru calcularea (cuantificarea) si acordarea suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, Curtea a retinut, in acelasi sens, ca obligarea paratei la plata sporurilor respective in procent de 25% este lipsita de temei legal, neexistand nici o reglementare in baza careia sa se poata identifica acest cuantum.
Curtea a constatat, in acest sens, ca pentru a fi posibila cuantificarea (calcularea) suplimentului postului si a suplimentului gradului, ca parti componente ale salariului functionarilor publici este necesara existenta unor dispozitii date in aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, atributie ce revine fie legiuitorului, in cazul promovarii unui act normativ cu forta juridica de lege, fie Guvernului, in cazul promovarii unei hotarari date in executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
S-a mai retinut ca prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 si nr. 820/2008, (toate fiind publicate in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, "sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Curtea a apreciat ca - in conditiile in care nu este reglementata modalitatea de calculare a suplimentului postului si a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de alta parte, eventuala cuantificare de catre instanta in raport cu diverse criterii, reprezinta o nesocotire a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 820/2008, in cuprinsul careia s-a retinut expressis verbis ca "instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative", astfel ca nu au nici competenta de a se substitui legiuitorului ori executivului in privinta acordarii efective a unui drept prevazut de lege, dar care in prezent nu este pasibil de exercitare efectiva.
In raport cu dispozitiile deciziilor Curtii Constitutionale mentionate mai sus, Curtea a apreciat ca instantele judecatoresti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al carui cuantum nu a fost determinat de autoritatile competente.
Chiar daca nu se poate lua in considerare suspendarea legala a aplicarii textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, Curtea a apreciat ca nu se poate face in cauza o analogie cu situatia litigiilor avand ca obiect plata primelor de concediu cuvenita functionarilor publici, intrucat in cazul acordarii primei de concediu, dispozitiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozitiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, prevazand ca "functionarul public are dreptul, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat".
Or, in cazul suplimentului postului si al suplimentului corespunzator treptei de salarizare nu exista nicio dispozitie legala care sa permita instantelor sa stabileasca un cuantum al acestor sporuri, in conditiile in care instantele nu au competenta de a stabili ele insele acest cuantum, conform deciziilor Curtii Constitutionale mentionat mai sus.
In consecinta, Curtea a considerat ca instanta de fond a pronuntat solutia recurata cu aplicarea gresita a legii, retinand in mod nefondat existenta obligatiei de plata a suplimentului postului si al suplimentului corespunzator treptei de salarizare catre reclamanti - functionari publici in cadrul Directiei Judetene de Statistica Caras-Severin, fiind, asadar, incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Sursa: Portal.just.ro