Exercitarea cailor de atac are ca efect punerea in miscare a controlului judiciar indeplinit de instantele superioare asupra hotararilor instantelor inferioare si este guvernata de principiul legalitatii cailor de atac, prevazut si de art. 129 din Constitutie, care se refera la elemente precum obiectul caii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea in care acestea se exercita.
Cauza recursului consta in nelegalitatea hotararii ce se ataca pe aceasta cale, care trebuie sa imbrace una din formele prevazute de art. 304 Cod procedura civila. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au facut analiza instantei anterioare, si care, implicit au fost cuprinse in motivele de apel, in situatia in care atat apelul cat si recursul sunt exercitate de aceeasi parte iar solutia primei instante a fost mentinuta in apel. Aceasta este una din aplicatiile principiului legalitatii cailor de atac si se explica prin aceea ca, efectul devolutiv al apelului, limitandu-se la ceea ce a fost apelat, in recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse si in apel. Numai in acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdictie, deoarece in ipoteza contrara, s-ar ajunge la situatia ca anumite aparari, sustineri ale partilor sa fie analizate pentru prima oara de instanta investita cu calea extraordinara de atac.
Instanta nu poate interpreta critica din recurs privind dobandirea proprietatii prin uzucapiune ca fiind o aparare de fond a recurentilor, asa zisa exceptia de uzucapiune, deoarece potrivit art. 1842 Cod civil o astfel de aparare poate fi facuta pana in apel, nu si direct in recurs.
La data de 08.03.2006, reclamantii V. A. si J. C. au chemat in judecata pe paratii G. I. si G. F., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta , sa fie obligati paratii sa lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul, casa si teren in suprafata de 494 mp., situat in Craiova, str.Albastrele, nr.4.
In motivarea actiunii, s-a aratat ca, reclamantul V. A. impreuna cu sotia sa, defuncta V. E., au cumparat o suprafata de teren de 494 mp. pe care au edificat o casa de locuit si anexe gospodaresti, intre acestia intervenind un proces de divort, autoarea ramanand sa locuiasca in imobilul mentionat pana la deces, in urma careia a ramas ca mostenitor J. C., asa cum reiese si din certificatul de mostenitor nr.151sin 08.06.2005.
Pe timpul vietii, autoarea avand probleme de sanatate , a apelat la parati pentru nevoile gospodaresti, ocazional acestia ii procurau alimente, dar dupa decesul acesteia, paratii au refuzat sa paraseasca imobilul, desi nu detineau acte de proprietate.
La data de 22.09.2006, paratii au depus la dosar cerere reconventionala , instanta prin incheierea din 22.09.2006, a dispus disjungerea acesteia, formandu-se dosarul nr.17312/C/2006.
Prin sentinta civila nr.2114 din 23.02.2007, pronuntata de Judecatoria Craiova , a fost admisa actiunea formulata de reclamanti, au fost obligati paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Craiova, str. Albastrele, nr.4, imobil compus din casa de locuit si teren in suprafata de 494 mp. si la 1949 lei, cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii G. I. si G. F., iar prin decizia civila 487 din 15 Octombrie 2007 a Tribunalului Dolj s-a respins apelul, fiind obligati apelantii parati catre reclamanti la cate 500 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel tribunalul a retinut ca prin actul de vanzare-cumparare autentificat la nr.368/126 din 19 mai 1955, intimatul-reclamant V. A. impreuna cu fosta sa sotie V. E., au cumparat un teren loc de casa in str.Albastrele, nr.16, in suprafata de 493,40 mp.
Divortul sotilor V. a intervenit la data de 22.11.1961, astfel ca imobilul cumparat face parte din comunitatea de bunuri a sotilor, potrivit art.30 din Codul familiei.
Conventia la care au facut referire apelantii-parati, invocand lipsa calitatii procesuale active a reclamantului V. , este lipsita de efecte juridice, intrucat fiind o conventie care modifica regimul comunitatii de bunuri prevazut la art. 30 din Codul familiei, este nula (art.30 alin.2), deoarece a fost incheiata anterior desfacerii casatoriei.
A fost considerata ca fiind corecta solutia judecatoriei si in ceea ce priveste modul de solutionare al exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului J.C., deoarece din incheierea finala din 08.06.2005, a BNP D. T. si A. T. ( fila 24), rezulta ca J.C. a acceptat succesiunea prin declaratia autentificata la nr.272/09.02.2004, a BNP M. D..
Raportat la data decesului defunctei V. E. -11.08.2003 - , rezulta ca acceptarea succesiunii a intervenit in termenul prevazut de art.700 din Codul civil.
Celelalte aspecte invocate de catre apelanti, referitoare la imprejurarea ca au fost convinsi de catre intimatii-reclamanti sa efectueze o serie de cheltuieli in schimbul dobandirii imobilului, precum si contravaloarea imbunatatirilor efectuate de acestia la imobil, au fost apreciate drept cereri noi, care, potrivit art. 294 Cod procedura civila, nu pot fi formulate pentru prima data in apel, in conditiile in care paratii nu au formulat o cerere reconventionala la instanta de fond.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii motivand ca in mod gresit instantele au respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului V. care nu mai are calitatea de coproprietar al imobilului deoarece a renuntat la dreptul sau prin inscrisul depus la dosar.
S-a aratat ca autoarea V.E. a posedat singura imobilul, fiind implinit termenul de 30 ani prevazut de art. 1890 din Codul civil. si, aplicand regula jonctiunii posesiilor, recurentii au devenit proprietarii imobilului.
S-a criticat decizia pentru ca s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului J., acesta fiind strain de succesiune pentru ca nu a acceptat-o in termen . Reclamantii nu au avut legaturi cu autoarea, recurentii fiind cei care au intretinut-o timp de mai multi ani, au suportat cheltuielile de inmormantare, asa cum rezulta din declaratiile martorilor. Recurentii au sustinut ca in mod gresit s-a retinut ca ocupa imobilul fara drept, deoarece au efectuat cheltuieli pentru lucrari de imbunatatire a imobilului.
In aparare, reclamantii intimati nu au formulat intampinare.
Recursul nu este fondat.
Exercitarea cailor de atac are ca efect punerea in miscare a controlului judiciar indeplinit de instantele superioare asupra hotararilor instantelor inferioare si este guvernata de principiul legalitatii cailor de atac, prevazut si de art. 129 din Constitutie, care se refera la elemente precum obiectul caii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea in care acestea se exercita.
Cauza recursului consta in nelegalitatea hotararii ce se ataca pe aceasta cale, care trebuie sa imbrace una din formele prevazute de art. 304 Cod procedura civila. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au facut analiza instantei anterioare, si care, implicit au fost cuprinse in motivele de apel, in situatia in care atat apelul cat si recursul sunt exercitate de aceeasi parte iar solutia primei instante a fost mentinuta in apel. Aceasta este una din aplicatiile principiului legalitatii cailor de atac si se explica prin aceea ca, efectul devolutiv al apelului, limitandu-se la ceea ce a fost apelat, in recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse si in apel. Numai in acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdictie, deoarece in ipoteza contrara, s-ar ajunge la situatia ca anumite aparari, sustineri ale partilor sa fie analizate pentru prima oara de instanta investita cu calea extraordinara de atac.
In speta, se constata ca apelantii au criticat sentinta pentru lipsa calitatii procesuale active a fiecaruia dintre reclamanti si pentru ca instanta nu a avut in vedere ca reclamantii le-au cerut paratilor sa plateasca toate cheltuielile de inmormantare si pomenire ale defunctei, intrucat o sa le ramana lor imobilul.
Acest din urma motiv de apel a fost inlaturat de tribunal pe considerentul ca reprezinta cereri noi, facute direct in apel, contrar dispozitiilor art. 294 Cod procedura civila, iar critica a fost reluata in recurs. Solutia data de tribunal asupra acesteia este corecta, deoarece art. 294 Cod procedura civila nu da posibilitatea de a se formula in caile de atac cereri noi, care nu au fost formulate de parti la prima instanta. Pe de alta parte, sustinerile recurentilor in sensul ca au facut imbunatatiri imobilului si aceasta le da dreptul de a-l ocupa sunt nefondate, deoarece dreptul de proprietate se dobandeste prin acte translative, iar nu prin simplele investitii facute de o persoana careia proprietatea nu i-a fost transmisa.
Recurentii au motivat in mare parte recursul lor invocand dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, ori aceasta constituie o critica noua, formulata omisso medio, adica fara a fi facut obiectul analizei instantei de apel.
Se constata ca prin cererea reconventionala depusa la fila 61 a dosarului judecatoriei, paratii au solicitat nu numai anularea certificatului de mostenitor, dar si constatarea dobandirii dreptului lor de proprietate prin uzucapiune, cererea reconventionala fiind disjunsa de prima instanta.
In apel nu s-a criticat sentinta sub aspectul modului de solutionare a acestei ultime cereri, iar invocarea criticii direct in recurs este inadmisibila.
Instanta nu poate interpreta critica din recurs privind dobandirea proprietatii prin uzucapiune ca fiind o aparare de fond a recurentilor, asa zisa exceptia de uzucapiune, deoarece potrivit art. 1842 Cod civil o astfel de aparare poate fi facuta pana in apel, nu si direct in recurs.
Avand in vedere efectele principiului legalitatii cailor de atac si formularea acestei critici omisso medio, este inadmisibil a fi analizata sustinerea din motivele de recurs privind jonctiunea posesiilor exercitate de recurenti si, respectiv, de autoare , avand drept consecinta uzucaparea imobilului in litigiu de catre recurenti.
Instanta apreciaza ca nefondata critica vizand lipsa calitatii procesuale active a reclamantului V.A.
Astfel, acesta a dobandit imobilul impreuna cu autoarea, sub regimul reglementat de art. 30 din Codul familiei, bunul devenind proprietatea comuna a celor doi fosti soti.
Conventiile facute in timpul casatoriei cu privire la bunurile comune sunt nule absolut, deoarece regimul comunitatii de bunuri a sotilor impune ca sistarea starii de codevalmasie sa fie facuta la desfacerea casatoriei iar in timpul casatoriei numai pentru motive bine justificate, analizate ca atare de o instanta de judecata.
Declaratia data de V.A. la 13 martie 1961 constituie un act unilateral iar nu o conventie de partaj voluntar sau un act de instrainare, fie si sub forma promisiunii de vanzare cumparare a cotei devalmase si este lipsit de efecte juridice. O astfel de renuntare nu a dus la pierderea dreptului de proprietate, deoarece iesirea unui bun din patrimoniul unei persoane se poate face numai prin acte translative de proprietate, incheiate cu titlu oneros sau gratuit, in forma prevazuta de lege, iar nu prin simple declaratii de renuntare la bun.
Declaratia respectiva nu constituie o donatie, nefiind incheiata in forma autentica impusa de lege ad validitatem, nici un act de partaj, deoarece nu are caracter bilateral si ar fi nul, fiind incheiat in timpul casatoriei si nu constituie nici promisiune de vanzare pentru ca lipseste caracterul bilateral si pretul.
Constatand ca bunul nu a iesit din patrimoniul reclamantului V.A., in mod justificat instantele au apreciat ca acesta are calitate procesuala activa.
Cat priveste situatia reclamantului J.C., se constata ca acesta are vocatie succesorala generala la succesiune autoarei, fiind succesibil in gradul cerut de lege pentru a mosteni si a dobandit vocatie concreta prin declaratia de acceptare a succesiunii data in fata notarului la data de 9 februarie 2004, in termenul de optiune succesorala prevazut de art. 700 Cod civil, termen care a inceput sa curga la decesul autoarei, intervenit la 11 august 2004.
In consecinta, recursul declarat de parati este nefondat si va fi respins, conform art. 312 Cod procedura civila.