DECIZIE nr. 320/2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 621 alin. (1) din Codul civil, excepție ridicată de Rudișteanu Constantin și Rudișteanu Elena, în nume propriu, precum și de Societatea Rudira Com - S.R.L. din satul Fântânele, comuna Hemeiuș, județul Bacău, prin reprezentant legal Rudișteanu Radu Lucian, în Dosarul nr. 636/173/2022 al Judecătoriei Adjud și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 28D/2023.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite prin lege. O astfel de limită legală este instituită prin textul de lege criticat, în sensul obligației proprietarului de a permite trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz. Corelativ acestei obligații, în cuprinsul art. 621 alin. (3) din Codul civil s-a stabilit dreptul proprietarului la plata unei despăgubiri juste, dispoziții care se completează cu cele ale Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Se mai arată că obligația acordului scris al proprietarilor terenurilor afectate de dreptul de uz și/sau servitute amplasate pe terenurile acestora, materializat într-o convenție-cadru, echivalează cu respectarea cadrului legal în materia dreptului de proprietate privată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 1.754 din 20 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 636/173/2022, Judecătoria Adjud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 621 alin. (1) din Codul civil. Excepția a fost invocată de Rudișteanu Constantin și Rudișteanu Elena, în nume propriu, precum și de Societatea Rudira Com - S.R.L. din satul Fântânele, comuna Hemeiuș, județul Bacău, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni prin care se solicită suplinirea consimțământului acestora în vederea exercitării dreptului de uz de către operatorul de distribuție a gazelor naturale și a dreptului de servitute de trecere subterană în favoarea operatorului de distribuție a gazelor naturale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „proprietarul este obligat să permită trecerea“ este constituțională doar în cazul în care prin aceasta se înțelege că proprietarul are doar o obligație de a sta în pasivitate față de activitățile necesare trecerii utilităților, în concret, de a nu se opune trecerii utilităților pe fondul său, în condițiile în care trecerea se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 123/2012 la care face trimitere art. 625 din Codul civil. Se apreciază că această sintagmă contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție în cazul în care este interpretată în sensul că, în exercitarea obligației de a permite trecerea, proprietarul este obligat să constituie printr-un act autentic sau prin orice alt înscris sub semnătură privată drepturile de uz și servitute în favoarea proprietarilor fondurilor învecinate ori din aceeași zonă sau în favoarea operatorului de distribuție a gazelor naturale concesionar în zonă, respectiv să formuleze un acord sub formă de act autentic ori înscris sub semnătură privată în scopul exercitării sau cu privire la exercitarea drepturilor de uz și servitute de către operatorul de distribuție a gazelor naturale concesionar în zonă.

6. Se mai susține că, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligațiile prevăzute de legi, or, în condițiile în care prin sintagma „proprietarul este obligat să permită trecerea“ s-ar înțelege că proprietarul este cel obligat să constituie drepturile de uz și servitute ori să formuleze un acord cu privire la exercitarea acestor drepturi, s-ar ajunge la concluzia că legiuitorul a încălcat prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, acesta instituind în sarcina proprietarului atribuția de legiferare a limitelor dreptului de trecere pentru utilități în condițiile în care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, conform Constituției.

7. Judecătoria Adjud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens consideră că modalitatea de redactare a prevederilor art. 621 alin. (1) din Codul civil nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate privată și nici nu conferă proprietarului o atribuție de legiferare a limitelor dreptului de trecere pentru utilități, în condițiile încheierii unor acte juridice ca manifestare a voinței părților în acest sens. Opțiunea legiuitorului de a institui limite juridice ale dreptului de proprietate privată, inclusiv limita legală prevăzută de art. 621 alin. (1) din Codul penal, are ca scop obligarea proprietarului fondului să suporte realizarea și existența lucrărilor, inclusiv a conductelor de gaz, pe terenul său, dar și să permită accesul lucrătorilor pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații, iar pentru acoperirea prejudiciilor suferite, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste, fiind prevăzut ca mecanism de protecție suplimentară și faptul că obligația proprietarului fondului va subzista numai dacă trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că, în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, sau Decizia nr. 955 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2013, prin care Curtea a reținut că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, astfel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 621 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora: „(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop.“ Potrivit art. 621 alin. (2)-(4 ):

(2) Această obligație subzistă numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă.

(4) Clădirile, curțile și grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte și canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilități noi.

13. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) teza a doua referitoare la stabilirea prin lege a conținutului și a limitelor dreptului de proprietate, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește situația de fapt dedusă soluționării instanței de judecată, că prin Sentința civilă nr. 1.754 din 20 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 636/173/2022, care constituie actul de sesizare în prezenta cauză, Judecătoria Adjud a admis cererea de chemare în judecată referitoare la suplinirea consimțământului în vederea exercitării dreptului de uz și de servitute de trecere subterană de către operatorul de distribuție gaze naturale și a suplinit în acest sens consimțământul pârâților - autorii prezentei excepții de neconstituționalitate. Pentru a decide astfel, instanța de judecată a reținut că reclamanții au efectuat demersuri la operatorul de distribuție gaze naturale pentru extinderea conductei de gaze naturale și pentru realizarea branșamentelor, însă pârâții nu au dat curs notificării de a se prezenta la notar pentru a-și da acordul cu privire la dreptul de uz și de servitute de trecere subterană pe terenurile reprezentând căi de acces, aflate în coproprietatea indiviză a reclamanților și a pârâților. Instanța a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 621 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop, dispoziții care se completează cu cele ale art. 109 - 113 din Legea nr. 123/2012, potrivit cărora, în scopul acordării de indemnizații și despăgubiri juste aferente exercitării drepturilor de uz și de servitute, titularii de licențe și autorizații trebuie să încheie cu proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute o convenție-cadru al cărei conținut este stabilit prin hotărâre a Guvernului, respectiv prin Hotărârea Guvernului nr. 1.240/2012. Potrivit acestui act normativ ( art. 2 ), obiectul convenției-cadru îl reprezintă exercitarea efectivă a dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării, întreținerii sau modernizării obiectivelor/sistemelor, a dreptului de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, de linii sau de echipamente aferente sistemelor și pentru accesul la locul de amplasare a acestora, instituite asupra proprietăților private afectate de obiectivul/sistemul din domeniul gazelor naturale.

15. În speță, instanța a mai reținut că soluția tehnică de alimentare cu gaze presupune amplasarea instalațiilor aferente pe drumurile (căile) de acces indivize aflate în proprietatea indiviză a reclamanților și a pârâților, iar în zona în litigiu nu rezultă că ar exista alte variante de racordare la rețeaua de gaz, mai puțin împovărătoare și care să ocolească terenul pârâților, astfel încât, pentru a se continua procedura de racordare și a realiza extinderea prin amplasarea unei conducte de gaz pe drumurile (căile) de acces indivize este absolut necesar acordul expres scris al tuturor coproprietarilor suprafețelor de teren - drumuri de acces.

16. În cursul soluționării cauzei, pârâții au invocat prezenta excepție de neconstituționalitate, prin care susțin, în esență, că dispozițiile art. 621 alin. (1) din Codul civil sunt constituționale numai în situația în care implică doar o obligație de „pasivitate“ a proprietarului fondului aservit, de a permite trecerea rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, iar nu o obligație de a-și da acordul prin semnarea unui înscris autentic sau a unui act sub semnătură privată.

17. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 621 din Codul civil reglementează dreptul de trecere pentru rețelele edilitare (denumite în doctrină „servituți legale speciale“ sau „servituți administrative“). Distinct de această normă generală, prin legi speciale - precum Legea petrolului nr. 238/2004 sau Legea energiei electrice nr. 13/2007 - se reglementează un drept de servitute de trecere pentru instalarea unor rețele de utilități sau alte echipamente în favoarea operatorilor care desfășoară activități de interes public. Atât prevederile art. 621 din Codul civil, cât și cele speciale reglementează drepturi care fac parte din categoria limitelor legale ale dreptului de proprietate. Potrivit art. 621 alin. (1), aceste limitări constau în obligația proprietarului fondului aservit de a permite trecerea prin fondul său a unor rețele edilitare, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, cu condiția ca acestea să deservească fondurile învecinate sau din aceeași zonă. Limitările aduse dreptului de proprietate sunt astfel în interes public, fiind instituite în favoarea autorităților publice competente sau a celor cărora li s-a acordat dreptul de a realiza rețele de utilități de interes public. Pentru ca proprietarul unui fond să fie beneficiarul unui drept de trecere pe un imobil - fond aservit, aflat în proprietatea unui terț, și acesta din urmă să aibă obligația de a permite trecerea rețelelor edilitare prin fondul său, trebuie să fie îndeplinită cel puțin una dintre cele trei condiții legale prevăzute de art. 621 alin. (2), respectiv trecerea prin altă parte a rețelelor respective să fie „imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare“. Or, legiuitorul a statuat cu claritate și neechivoc că numai pentru această situație în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare subzistă obligația proprietarului fondului aservit de a permite trecerea rețelelor edilitare. Sarcina probei revine însă proprietarului care dorește să fie beneficiarul unui drept de trecere pentru rețelele edilitare.

18. Dispozițiile Codului civil se completează cu prevederile art. 109 - Dreptul de uz și dreptul de servitute, ale art. 110 - Dreptul de uz pentru executarea lucrărilor, ale art. 111 - Dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a obiectivului/ sistemului, ale art. 112 - Dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană și ale art. 113 - Exercitarea drepturilor de uz și de servitute cuprinse în Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, precum și cu Hotărârea Guvernului nr. 1.240/2012 pentru aprobarea regulilor procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de obiectivul/ sistemul din sectorul gazelor naturale, a convenției-cadru, precum și a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 27 decembrie 2012. Potrivit acestor acte normative, este necesar acordul scris al proprietarilor terenurilor afectate de dreptul de uz și/sau servitute amplasate pe terenurile acestora, materializat într-o convenție-cadru, cuprinsă în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.240/2012, al cărei obiect îl constituie încuviințarea scrisă a posibilității exercitării efective de către societatea de distribuție a gazelor naturale sau a energiei electrice a dreptului de uz pentru executarea lucrărilor, încuviințare care cuprinde obligația proprietarului terenului aservit de a pune la dispoziția societății terenul, pentru o perioadă convenită expres în cuprinsul acordului-cadru, precum și acordul în vederea ocupării temporare a terenului, pe perioada derulării lucrării.

19. Curtea reține, așadar, din coroborarea textelor legale incidente, că servitutea legală instituită prin textul de lege criticat instituie o limitare a dreptului de proprietate, limitare ce este însoțită de garanții ce privesc respectarea drepturilor proprietarului fondului aservit. În același sens, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, dispozițiile art. 621 alin. (3) din Codul civil instituie regula conform căreia, în toate cazurile, proprietarul fondului aservit are dreptul la plata unei despăgubiri juste, iar dacă este vorba despre utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă. În acest sens, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat în mod constant că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție.

20. Atât dreptul de uz, cât și dreptul de trecere pentru utilități sunt drepturi reale care se constituie asupra unui fond aservit (de regulă, teren) pentru uzul și utilitatea fondului dominant, aflat în proprietatea unui terț. Potrivit art. 885 din Codul civil, sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea, iar pierderea sau stingerea drepturilor reale are loc numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință sau, după caz, consimțământul titularului.

21. Spre deosebire de servitutea convențională de trecere, dreptul legal de trecere prevăzut la art. 621 alin. (1) din Codul civil reprezintă o limită legală a dreptului de proprietate privată care apare în situația în care proprietarul unui fond nu are acces la calea publică. Proprietarul fondului vecin este obligat de drept să permită trecerea acestuia pe fondul propriu pentru a fi asigurat accesul rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop. Ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, conform art. 756 din Codul civil, „Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, dispozițiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.“, în timp ce dreptul legal de trecere ia naștere prin efectul legii și se constituie prin declarația unilaterală a proprietarului care are acces la calea publică și numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare. Așadar, constituirea, precum și modificarea sau stingerea drepturilor reale imobiliare urmează principiul consensului, modalitatea de exprimare a consimțământului fiind cea prevăzută de lege atât pentru constituire, cât și pentru opozabilitatea față de terți, acest aspect ținând de competența de verificare de către instanțele judecătorești.

22. De altfel, Curtea reține că susținerile autorilor, potrivit cărora textul de lege criticat este constituțional doar în măsura în care se interpretează că proprietarul are doar o obligație de a sta în pasivitate față de activitățile necesare trecerii utilităților, în concret, de a nu se opune trecerii utilităților pe fondul său, în condițiile în care trecerea se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 123/2012, iar nu de a-și da în scris acordul în acest sens, constituie, în realitate, o problemă de interpretare și aplicare a legii, de competența instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, a instanțelor de control judiciar. În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.

23. Pentru toate aceste considerente, în cauză nu poate fi reținută nici încălcarea celorlalte dispoziții constituționale invocate.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Rudișteanu Constantin și Rudișteanu Elena, în nume propriu, precum și de Societatea Rudira Com - S.R.L. din satul Fântânele, comuna Hemeiuș, județul Bacău, prin reprezentant legal Rudișteanu Radu Lucian, în Dosarul nr. 636/173/2022 al Judecătoriei Adjud și constată că dispozițiile art. 621 alin. (1) din Codul civil sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Adjud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie