DECIZIE nr. 718/2025

DECIZIA nr. 718 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

Intrare în vigoare 18 noiembrie 2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Gabriela-Lenuța Dimitriu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, excepție ridicată de Societatea Vitalia Servicii pentru Mediu - Tratarea Deșeurilor - S.R.L. din Boldești-Scăeni, județul Prahova, în Dosarul nr. 18.921/281/2017 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.417D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește critica autoarei formulată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la lipsa reglementării unui mecanism de recuperare a taxei, arată că textul criticat cuprinde deficiențe normative, cât timp recuperarea taxei de depozitare se poate face în temeiul dreptului comun. În opinia sa, aceeași concluzie este pe deplin aplicabilă și criticii autoarei formulate prin invocarea art. 21 din Constituție, pentru aceasta remediul juridic fiind cel al acțiunii în regres, astfel încât textul criticat nu îngrădește accesul liber la justiție. Este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 16 februarie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 2 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 18.921/281/2017, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Excepția a fost ridicată de Societatea Vitalia Servicii pentru Mediu - Tratarea Deșeurilor - S.R.L. din Boldești-Scăeni, județul Prahova, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare, prin care s-a pus în discuție obligația autoarei excepției de plată a taxei de depozitare datorate Administrației Fondului pentru Mediu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, care instituie obligația de plată a taxei de depozitare în sarcina operatorului de depozit, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 20 și 21 din Constituție, întrucât instituie o obligație fiscală lipsită de claritate, coerență și proporționalitate, contrară principiilor previzibilității legii și accesului efectiv la justiție.

6. Cu privire la contrarietatea textului criticat cu dispozițiile constituționale prevăzute de art. 1 alin. (5), autoarea excepției arată că acesta nu îndeplinește exigențele privind claritatea, precizia și previzibilitatea legii, deoarece impun operatorului însărcinat cu depozitarea deșeurilor o taxă de depozitare, fără însă a reglementa un mecanism juridic de recuperare a acesteia de la persoanele care trebuie să suporte costul real al eliminării finale. În opinia autoarei, această lipsă de corelare între dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 și prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, actul normativ de transpunere în legislația națională a Directivei europene nr. 2008/98/CE privind deșeurile, generează o incertitudine juridică gravă, plasând sarcina fiscală asupra unui subiect de drept care nu este titularul obligației de mediu.

7. În susținerea excepției, autoarea invocă și evoluția legislativă contradictorie a normei juridice privind reglementarea taxei de depozitare, arătând că, deși obligația de plată a taxei a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017, prin modificarea adusă Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, punerea în aplicare a taxei a fost suspendată, începând cu 1 iulie 2017, până la 1 ianuarie 2019, prin art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. În opinia sa, această intervenție legislativă, adoptată la numai șase luni de la intrarea în vigoare a taxei, demonstrează caracterul controversat al obligației fiscale analizate, precum și lipsa unei viziuni unitare și coerente a legiuitorului, ceea ce contravine principiului securității juridice și al stabilității normelor de drept prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție.

8. Autoarea excepției susține că norma legală criticată contravine principiului „poluatorul plătește“, consacrat la nivelul dreptului Uniunii Europene prin Directiva 2008/98/CE și preluat în dreptul intern prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 211/2011, potrivit căruia responsabilitatea gestionării și a costurilor aferente revine producătorului inițial al deșeurilor sau deținătorului acestora. Prin instituirea taxei de depozitare în sarcina operatorului de depozit, fără o posibilitate de recuperare a acesteia de la adevăratul poluator, legiuitorul a încălcat acest principiu, taxa reprezentând o obligație fiscală arbitrară și disproporționată, lipsită de suport juridic în materia protecției mediului.

9. Cu privire la art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, autoarea excepției susține că lipsa unui cadru normativ clar și coerent cu privire la suportarea efectivă a taxei de depozitare afectează dreptul de acces la justiție, întrucât operatorul nu dispune de instrumente juridice prin care să își poată recupera sumele achitate către Fondul pentru mediu. De asemenea, incertitudinea legislativă creată generează o situație de dezechilibru între contribuabili și autoritatea fiscală, împiedicând valorificarea efectivă a drepturilor patrimoniale și aducând atingere garanțiilor conferite de Constituție și de tratatele internaționale privind protecția drepturilor omului, la care România este parte, în sensul art. 20 din Constituție.

10. Judecătoria Ploiești - Secția civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. În prezenta cauză dispozițiile legale criticate au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2018. Curtea reține însă că dispozițiile legale criticate în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate au avut o aplicabilitate limitată în timp, fiind în vigoare doar pentru o perioadă de 6 luni, în intervalul 1 ianuarie-1 iulie 2017. Însă, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, cu referire la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sintagmă care este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, instanța de contencios constituțional se va pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, prevederile criticate având următorul conținut normativ: „Art. 9 alin. (1) - Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:

c) taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2;“.

15. Autoarea excepției consideră că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul securității juridice în componenta privind claritatea și previzibilitatea normei juridice, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în privința dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, s-a mai pronunțat din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză și a constatat constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 95 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 iunie 2021, și Decizia nr. 897 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 1 aprilie 2021.

17. În prezenta cauză autoarea excepției reclamă lipsa unei intervenții normative clare și previzibile privind modalitatea de recuperare a taxei de depozitare prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, pentru perioada 1 ianuarie-1 iulie 2017, în special sub aspectul modalității de recuperare a acesteia de la persoanele obligate la suportarea costurilor de eliminare a deșeurilor inerte și nepericuloase.

18. Prin Decizia nr. 95 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 iunie 2021, paragrafele 21-22, 25-31, Curtea a reținut că, din perspectiva evoluției cadrului legislativ prin care s-a implementat taxa de depozitare, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, a fost modificat conținutul normativ al art. 9 alin. (1) lit. c), în sensul introducerii taxei, iar, prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, s-a prevăzut că obligația de plată a acesteia intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. Ulterior, prin art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, legiuitorul delegat a prevăzut că plata acestei taxe se suspendă până la 1 ianuarie 2019. Așadar, taxa de depozitare a fost în vigoare doar pentru o perioadă de 6 luni, în intervalul 1 ianuarie-1 iulie 2017, iar în perioada de referință, prin Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006, cu modificările și completările ulterioare, se stabilea modul de calcul al contribuțiilor, taxelor, penalităților și al altor sume pe care contribuabilii/plătitorii trebuie să le declare și să le plătească la Fondul pentru mediu.

19. Având în vedere cele reținute anterior, critica potrivit căreia reglementarea privind taxa de depozitare ar fi neclară și incoerentă, întrucât obligația de plată instituită la 1 ianuarie 2017 a fost suspendată în perioada 1 iulie 2017-1 ianuarie 2019, prin art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2017, iar modificările legislative succesive reflectă instabilitatea și impredictibilitatea cadrului normativ, contrar principiului securității juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, nu este întemeiată.

20. Din această perspectivă, Curtea a reținut că, prin modificările legislative operate, scopul legiuitorului a fost acela de a alinia legislația din România la legislația europeană în domeniul gestionării deșeurilor și de a implementa unele instrumente economice foarte importante pentru modernizarea gestionării deșeurilor din România. Astfel, instrumentele economice care au fost implementate în legislația națională au fost „plătește pentru cât arunci“, „răspunderea extinsă a producătorului“ și taxa la depozitare. Pentru a pune în aplicare instrumentele economice „plătește pentru cât arunci“ și „răspunderea extinsă a producătorului“ au fost necesare modificarea și completarea legislației în domeniu, astfel încât să fie stabilite clar responsabilitățile și obligațiile tuturor părților implicate, ținând cont inclusiv de modificările aduse prin promovarea pachetului economiei circulare.

21. Cu privire la cadrul normativ aplicabil în domeniul analizat (în vigoare în perioada 1 ianuarie-1 iulie 2017), apreciat de autoarea excepției ca fiind lipsit de claritate și previzibilitate sub aspectul cunoașterii destinatarului taxei de depozitare, art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 10 mai 2005, transpune în legislația națională Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor. Curtea a reținut că, astfel cum s-a statuat în Hotărârea din 25 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-172/08 - Pontina Ambiente - Srl împotriva Regione Lazio, taxa de depozitare a deșeurilor constituie un cost de exploatare, în sensul art. 10 din Directiva 1999/31/CE, iar prin modul în care a fost transpusă Directiva 1999/31/CE în legislația națională s-a creat posibilitatea operatorilor de depozite de deșeuri de a lua toate măsurile necesare pentru a-și acoperi costurile prevăzute pentru exploatarea depozitului de prețul practicat de operator pentru depozitarea fiecărui tip de deșeu în acel depozit.

22. În plus, Curtea a reținut că Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 28 martie 2014, constituie transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008, legiuitorul național reglementând că, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește“, costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor se suportă de către producătorul de deșeuri sau, după caz, de deținătorul actual ori anterior al deșeurilor. În aceste condiții, cele reținute în Cauza C-172/08 - Pontina Ambiente - Srl împotriva Regione Lazio, precitată, relevă că sumele datorate operatorului unui depozit de deșeuri de către o colectivitate locală care a depozitat deșeuri intră în domeniul de aplicare al art. 3 din Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale (ulterior abrogată prin Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului), astfel încât acest operator poate solicita dobânzi în caz de întârziere la plata sumelor menționate imputabilă colectivității locale.

23. În acest context, Curtea a subliniat că în scopul transpunerii Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 48 din 23 februarie 2011, precum și în scopul instituirii unor mecanisme eficiente pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată rezultând din contractele încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 2 aprilie 2013. Potrivit art. 16 din actul normativ menționat, dacă debitorul întârzie în efectuarea plății, creditorul poate obține un titlu executoriu prin procedura ordonanței de plată, prevăzută de prevederile art. 1.013 - 1.024 din titlul IX al Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

24. Curtea a menționat, de asemenea, că legea civilă oferă posibilitatea operatorilor depozitelor de deșeuri să se îndrepte cu acțiune în regres împotriva propriilor debitori, recuperând astfel orice sume le-ar fi datorate de către aceștia, o atare acțiune fiind la dispoziția celui care a fost obligat la plată ori a efectuat-o pentru o altă persoană și care urmărește înapoierea de către aceasta a sumei care, potrivit legii, este în sarcina ei.

25. Prin urmare, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate din perspectiva faptului că în perioada 1 ianuarie-1 iulie 2017 nu exista niciun mecanism de recuperare a sumelor plătite, cu titlu de taxă de depozit, de către administratorii, respectiv proprietarii de depozite de deșeuri, de la cei care trebuie să suporte, de fapt, aceste costuri, și anume generatorii și deținătorii de deșeuri, potrivit principiului „poluatorul plătește“, întrucât, chiar dacă nu era prevăzută în mod expres o procedură prin care se puteau recupera sumele în discuție, existau totuși pârghiile necesare în vederea realizării acestui interes legitim.

26. Concluzionând, Curtea a constatat că norma legală criticată, deși a cunoscut o evoluție legislativă succesivă într-un interval scurt de timp, nu contravine principiilor securității juridice și previzibilității legii consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituție, modificările intervenite având ca scop alinierea cadrului normativ național la legislația europeană în materia gestionării deșeurilor. De asemenea, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție, întrucât cadrul legal contestat nu restrânge accesul liber la justiție, eventualele neclarități privind recuperarea sumelor achitate cu titlu de taxă de depozitare reprezentând aspecte de aplicare a legii, susceptibile de soluționare pe cale amiabilă sau, în lipsa unui asemenea acord, de instanțele judecătorești competente, pe calea dreptului comun.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Vitalia Servicii pentru Mediu - Tratarea Deșeurilor - S.R.L. din Boldești-Scăeni, județul Prahova, în Dosarul nr. 18.921/281/2017 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Gabriela-Lenuța Dimitriu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 noiembrie 2026