DECIZIE nr. 173/2026
DECIZIA nr. 173 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Elena-Simina Tănăsescu - președinte
Asztalos Csaba-Ferenc - judecător
Mihai Busuioc - judecător
Mihaela Ciochină - judecător
Cristian Deliorga - judecător
Dimitrie-Bogdan Licu - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Cosmin-Marian Văduva - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Elena Gabriela Pusta și alții în Dosarul nr. 781/30/2020* al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.017D/2022.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.034D/2022 și nr. 2.043D/2022, având un obiect identic, excepții ridicate de Vanessa Balla și alții în Dosarul nr. 1.161/84/2020 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și de Mariana Velicu și alții în Dosarul nr. 848/2/2022 al Curții de Apel București - Secția a IXa contencios administrativ și fiscal.
4. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.
6. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.034D/2022 și nr. 2.043D/2022 la Dosarul nr. 1.017D/2022, care a fost primul înregistrat.
7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
8. Prin Încheierea din 7 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 781/30/2020*, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Elena Gabriela Pusta și alții într-o cauză având ca obiect acordare drepturi salariale și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.017D/2022.
9. Prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.161/84/2020, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Vanessa Balla și alții într-o cauză având ca obiect acordare drepturi salariale și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.034D/2022.
10. Prin Sentința civilă nr. 1.431 din 21 iulie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 848/2/2022, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Mariana Velicu și alții într-o cauză având ca obiect acordare drepturi salariale și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.043D/2022.
11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, hotărârile judecătorești pot reprezenta o sursă a discriminării. Potrivit acesteia, este nepermis ca personalul auxiliar cu același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite. Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 se referă expres la hotărârile prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului auxiliar de specialitate, autorii prezentei excepții susținând că acestea reprezintă sursa unei discriminări care trebuie înlăturată. Este, deci, contrar acestei decizii să se aprecieze că nu ar exista o discriminare în cauză.
12. Relevante sunt și considerentele Curții potrivit cărora hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. Astfel, hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală.
13. Se invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care interzice discriminarea, precum și cea referitoare la garantarea dreptului de proprietate. Astfel, pretențiile formulate în cauzele în care a fost ridicată excepția reprezintă un bun și își au izvorul în practica judiciară de la nivelul întregii țări pronunțată în intervalul 2006-2009, lămurită prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, așa cum au fost interpretate prin această decizie.
15. Autorii excepției mai arată că trebuie avut în vedere principiul instituit de această lege-cadru privind intenția creării sistemului „unitar“ de salarizare, prin instituirea unui tratament egal cu privire la personalul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă.
16. Prevederile criticate reduc nivelul actual de salarizare, cu efect perpetuu nu numai pentru cei 4 ani de aplicare etapizată a legii-cadru, ci, în perspectivă, și pentru perioada ulterioară.
17. Se încalcă principiul egalității în fața legii, întrucât prin adoptarea acestui act normativ se creează o diferență de statut financiar între diferitele categorii de angajați, cu toate că, în calitate de subiecți de drept constituțional, aceștia au un statut identic.
18. În mod concret, textul normativ criticat creează un artificiu pentru reducerea nivelului de salarizare astfel încât să nu se asigure salarii de bază egale, pentru muncă de valoare egală, cu ignorarea drepturilor câștigate prin hotărâri judecătorești.
19. Mai departe în motivarea excepției se susține că se încalcă principiul importanței sociale a muncii, principiul legalității și cel al drepturilor câștigate.
20. Pentru aplicarea acestei formule tehnice de reglementare nu există un cadru normativ provenit dintr-o lege generală sau specială ori regăsit în art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 și nici abilitarea care să permită modificarea indicelui de salarizare.
21. Autorii excepției consideră că prevederile criticate încalcă o serie de dispoziții din dreptul Uniunii Europene, de exemplu, art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sau art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
22. În continuarea motivării excepției se arată că măsura instituită prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, lege cu caracter ordinar și care vizează statutul magistraților, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex personalului auxiliar de specialitate, încalcă art. 73 alin. (3) lit. l) și art. 125 alin. (2) din Constituție, deoarece a modificat salarizarea acestor categorii profesionale reglementată prin lege organică, respectiv conform art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 60 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. În sprijinul acestei concluzii este adusă și Decizia Curții Constituționale nr. 474 din 28 iunie 2016, potrivit căreia art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție vizează toată sfera de relații sociale privitoare la justiție, respectiv organizare, funcționare și statut.
23. Prin anularea/abrogarea implicită printr-o lege ordinară, adică Legea-cadru nr. 153/2017, a unor dispoziții din două legi organice, respectiv Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 567/2004, care împiedică diminuarea salariilor judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului auxiliar de specialitate și ale celui conex și care vizează salarizarea lor prin lege specială, distinctă, au fost încălcate atât dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), cât și dispozițiile art. 73 și 76 din Constituție.
24. Pe fondul lacunei legislative a salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate și a celui conex prin legi speciale, adoptarea unei legi ordinare de salarizare, prin care s-a dispus reducerea drepturilor salariale cuvenite autorilor excepției, începând cu 1 ianuarie 2018, contravine normelor de tehnică legislativă, în special art. 1 alin. (3) și art. 9 și 38 din Legea-cadru nr. 153/2017.
25. Astfel, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă și, ca atare, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată sau anulată o lege organică, respectiv Legea nr. 303/2004 sau Legea nr. 567/2004.
26. Prin modificarea legislativă criticată au fost încălcate principiul separației puterilor în stat, precum și rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.
27. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază/indemnizațiilor de încadrare implică reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive. În sprijinul acestei concluzii este adusă și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la forța juridică a hotărârilor judecătorești, de exemplu, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013.
28. Împrejurarea că respectivele drepturi nu au fost efectiv puse în plată nu prezintă nicio relevanță, având în vedere că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești.
29. Măsura de reducere a indemnizației stabilite la nivelul lunii decembrie 2017 începând cu luna ianuarie 2018 a afectat doar o parte din salariații bugetari, spre deosebire de alte categorii de salariați în privința cărora legiuitorul a dispus păstrarea unei sume compensatorii în cazul în care, ulterior lunii februarie 2018, ar fi trebuit să încaseze venituri mai mici sau în privința cărora au fost adoptate derogări de la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 16 din Constituție, ale art. 14 din Convenție, raportat la art. 1 din Primul Protocol adițional la aceasta, dar și cele ale art. 6 din aceeași lege-cadru, act normativ care își asumă în mod explicit, cu valoare de principiu, nediscriminarea, dar care a rămas o normă cu un caracter pur declarativ. Astfel, au fost adoptate o serie de excepții de la aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar niciunul dintre acestea nu a reglementat situația în care salariații aveau deja, la data de 31 decembrie 2017, un salariu/o indemnizație mai mare decât cel/cea prevăzut(ă) de lege pentru anul 2022, deși aplicarea plafonării, conform art. 38 alin. (3) din legea-cadru, sa făcut după majorarea cu 25% a cuantumului avut (ceea ce implică ideea că legiuitorul a avut în vedere o plafonare a salariului după acordarea unei majorări, și nu o reducere a salariului), sau cea în care, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești sau a emiterii unor acte administrative, s-a procedat la recalcularea în mod retroactiv a drepturilor salariale anterior datei de 1 ianuarie 2018, rezultând o indemnizație mai mare la data de 31 decembrie 2017 față de cea acordată începând cu data de 1 ianuarie 2018.
30. În continuare, sunt invocate prevederile art. 38 alin. (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 și se precizează că în luna februarie 2018 drepturile salariale ale personalului prevăzut de acest act normativ erau deja stabilite prin aplicarea art. 38 alin. (3) și (6) din aceeași lege-cadru, astfel încât, în situația în care veniturile lunii decembrie 2017, majorate cu 25%, conform art. 38 alin. (3), depășeau plafonul impus de art. 38 alin. (6), erau stabilite începând cu luna ianuarie 2018 la acest nivel, indiferent dacă erau mai mari decât acesta.
31. Din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice rezultă că nu s-a intenționat ca suma compensatorie să cuprindă eventuala diferență de venit dintre luna decembrie 2017 și luna ianuarie 2018. Măsura a fost luată pentru că „limitarea acordării sporurilor la 30% pentru personalul din unitățile sanitare a condus la diminuarea veniturilor salariale pentru această categorie de personal“, precum și având în vedere împrejurarea că „pentru unele categorii de bugetari, de exemplu, personalul încadrat pe unele funcții din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, care a beneficiat începând cu 1 martie 2018 de prevederile Regulamentului de sporuri aprobat în baza art. 23 din această lege, drepturile salariale nete începând cu luna martie 2018 au fost mai mici decât cele acordate în luna februarie 2018, drept care este necesară corectarea acestor situații în regim de urgență“.
32. Deci pentru personalul din unitățile sanitare și personalul încadrat pe unele funcții din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 s-a prevăzut în mod expres păstrarea unei sume compensatorii, în cazul în care, ulterior lunii februarie 2018, ar fi trebuit să încaseze venituri mai mici, ceea ce nu s-a întâmplat și pentru personalul din cadrul instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, care a suferit o reducere drastică a indemnizației începând cu luna ianuarie 2018, ceea ce echivalează în mod clar cu o discriminare și o subminare a acestora.
33. Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 457 din 1 iulie 2021.
34. Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019.
35. Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției.
36. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
37. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
38. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
39. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“
40. Autorii excepției apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) referitoare la trăsăturile statului român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 alin. (3) lit. l) privind reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 125 alin. (2) privind statutul judecătorilor și art. 126 privind instanțele judecătorești.
41. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia formulează deopotrivă critici de neconstituționalitate extrinseci și intrinseci. Astfel, cu referire la pretinsa încălcare a art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, este relevantă jurisprudența constantă a Curții, potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile care, conform art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală, constituie, strict și limitativ, obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 21 decembrie 2005, sau Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragraful 42).
42. În continuare, cu referire la critica autorilor prezentei excepții conform căreia Parlamentul a încălcat prerogativele puterii judecătorești, Curtea reamintește că, potrivit art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, cu excluderea, deci, în ceea ce privește materia legiferării, în egală măsură a puterii executive și judecătorești. Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată de Parlament în temeiul prerogativei sale exclusive de a legifera. Ca atare, atât particularii, cât și orice autoritate oficială a statului au îndatorirea să o respecte. În mod specific, destinatarii direcți ai acestei legi-cadru sunt toate autoritățile publice care achită salarii și care, deci, trebuie să o aplice în mod nemijlocit. În subsidiar, în eventualitatea în care, în acest proces de implementare a Legii-cadru nr. 153/2017, se nasc litigii, instanțele judecătorești sunt îndatorate ca, în soluționarea acestora, să țină seama de conținutul acestei legi-cadru. Această îndatorire este cu atât mai clară cu cât, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, justiția se înfăptuiește în numele legii, iar, potrivit art. 124 alin. (3) teza a doua din Constituție, judecătorii se supun numai legii.
43. În concret, autorii excepției solicită ca drepturile lor salariale, așa cum au fost ele configurate prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții ale Legii nr. 330/2009, lege a salarizării unitare anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 și care, în prezent, este abrogată, să fie menținute și prin Legea-cadru nr. 153/2017. Or, o astfel de susținere nu doar că este contrară chiar art. 61 alin. (1) din Constituție care acordă Parlamentului puterea exclusivă de a legifera și, deci, de a modifica inclusiv politica salarială a statului, dar contrazice și jurisprudența constantă a Curții Constituționale potrivit căreia statul are puterea de apreciere în ceea ce privește politica sa salarială. Având în vedere aceste argumente, criticile autorilor întemeiate pe prevederile art. 21, ale art. 124, ale art. 125 alin. (2) și ale art. 126 din Constituție sunt neîntemeiate.
44. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinseci, în esență, în prezenta cauză autorii excepției sunt nemulțumiți de scăderea cuantumului salariilor personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea prin dispozițiile de aplicare în timp din cuprinsul art. 38 alin. (6) al Legii-cadru nr. 153/2017. Cele mai multe critici sunt raportate îndeosebi la instituirea unei pretinse discriminări a acestor categorii de salariați față de alte categorii salarizate potrivit aceleiași legi-cadru. Criticile formulate de autori din perspectiva pretinsei discriminări au fost însă soluționate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, și Decizia nr. 387 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2025.
45. Astfel, Curtea a statuat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestui act normativ, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
46. Cu referire la pretinsa discriminare a categoriei de persoane din care fac parte și autorii excepției față de personalul din sănătate sunt relevante cele reținute prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, paragrafele 46 și 47. Astfel, Curtea a statuat că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit și a conchis că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.
47. Cu referire la pretinsa încălcare a art. 41 alin. (2) din Constituție este relevant considerentul Curții Constituționale din deciziile precitate potrivit căruia stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, sau Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59.
48. Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată în prezenta cauză, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020, paragraful 42, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum. Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.
49. În plus, a mai arătat Curtea, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare.
50. Deși autorii excepției au invocat și prevederile art. 1 alin. (3)-(5), ale art. 11, 20, 21 și 53 din Constituție, nu au motivat presupusa neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate cu o suficientă precizie încât să permită jurisdicției constituționale să examineze temeinicia unor astfel de critici.
51. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Gabriela Pusta și alții în Dosarul nr. 781/30/2020* al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, de Vanessa Balla și alții în Dosarul nr. 1.161/84/2020 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și de Mariana Velicu și alții în Dosarul nr. 848/2/2022 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva