DECIZIE nr. 265/2026

DECIZIA nr. 265 din 19 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3) , ale art. 63 alin. (1) , ale art. 64 alin. (1) și ale art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Intrare în vigoare 18 noiembrie 2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3), ale art. 63 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) și ale art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.012/235/2021 al Judecătoriei Gherla și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 177D/2022.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, întrucât acestea nu au legătură cu cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și a dispozițiilor art. 62 alin. (3) și ale art. 66 din același act normativ, deoarece autorul excepției solicită modificarea textelor de lege criticate, aspect care nu intră în competența instanței de control constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.012/235/2021, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3), ale art. 63 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) și ale art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Alen Daniel Moisin într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013, prin care autorul susține că penitenciarul i-a încălcat dreptul la comunicare online cu membrii de familie și cu apărătorii desemnați din oficiu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare dispozițiilor invocate din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu reglementează vizitele online cu apărătorii aleși sau desemnați din oficiu.

6. Judecătoria Gherla apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că reglementarea modalității de asigurare a exercitării dreptului la asistență juridică a persoanelor private de libertate respectă exigențele de claritate și previzibilitate ale legii. Arată că asistența juridică a persoanelor private de libertate se asigură fie prin sectorul vizită - în sensul că deținuții pot fi vizitați de apărătorii aleși sau desemnați de instanță din oficiu, la locul de deținere, caz în care întrevederea dintre avocat și client are loc în spații special amenajate, prevăzute cu dispozitive de separare, care să limiteze contactul fizic, dar care să permită transmiterea de înscrisuri, sub supraveghere vizuală -, fie prin corespondență sau telefonic, persoana privată de libertate având posibilitatea de a contacta telefonic avocatul de la aparatele telefonice instalate în camerele de deținere sau pe holurile secțiilor de deținere. Apreciază că nemulțumirea petentului vizând nereglementarea de către legiuitor a posibilității de acordare a asistenței juridice de către avocați prin intermediul vizitei online nu poate conduce la concluzia neconstituționalității textelor legale criticate, având în vedere că starea de detenție implică, prin ea însăși, anumite restrângeri ale exercitării unor drepturi fundamentale ale persoanelor private de libertate, din considerente de siguranță și protecție a cetățenilor, fiind de altfel imperioasă stabilirea unor reguli stricte sub aspectul modalității în care se asigură legătura deținuților cu persoanele din exterior.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 62 alin. (3), ale art. 63 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) și ale art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: – Art. 62 alin. (3):

(3) Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidențialității vizitei, sub supraveghere vizuală.;

– Art. 63 alin. (1):

(1) Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor condamnate sunt garantate.;

– Art. 64 alin. (1):

(1) Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziția persoanei condamnate a materialelor necesare, precum și pentru instalarea de cutii poștale în interiorul penitenciarului.;

– Art. 66:

(1) Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu membrii de familie sau alte persoane.

(2) Categoriile de persoane condamnate, numărul și durata comunicărilor on-line, precum și modalitatea de acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

11. Autorul excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 28 din Constituție privind secretul corespondenței și ale art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, în temeiul art. 20 din Constituție, prin raportare la dispozițiile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 paragraful 3 lit. b) și c) și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate dintr-o dublă perspectivă, și anume din punctul de vedere al legăturii dispozițiilor art. 63 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și al limitelor de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

13. În această situație, Curtea va analiza cu prioritate problema de admisibilitate expres consacrată de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv lipsa legăturii dispozițiilor art. 63 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, criticate, cu cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

14. Astfel, cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, Curtea reține că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013, prin care autorul susține că penitenciarul i-a încălcat dreptul la comunicare online cu membrii de familie și cu apărătorii desemnați din oficiu. În aceste condiții, Curtea reține că dispozițiile art. 63 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, care reglementează dreptul de petiționare și dreptul la corespondență, precum și măsurile pentru asigurarea acestor drepturi, nu au legătură cu cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

15. Curtea reține că unul dintre elementele care configurează regimul specific al excepțiilor de neconstituționalitate, condiționând admisibilitatea acestora, este caracterul concret al controlului pe care instanța de control constituțional îl realizează în această situație, raportat la cauza în care a fost ridicată excepția. Legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Potrivit instanței de contencios constituțional, incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat ( Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). Dacă autorul excepției nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepției nu schimbă cu nimic situația acestuia, ci privește numai drepturile altor persoane ( Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014).

16. Or, în cazul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, nu rezultă o asemenea legătură a textului de lege criticat cu cauza concretă în care excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

17. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3) și ale art. 66 din Legea nr. 254/2013, Curtea constată o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

18. În acest sens, Curtea reține că motivele de neconstituționalitate privesc faptul că textele de lege criticate nu reglementează vizitele online cu apărătorii aleși sau desemnați din oficiu. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, așa încât o astfel de critică este inadmisibilă.

19. De altfel, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, pentru a îndeplini rolul de legislator pozitiv (în acest sens a se vedea Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 640 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 24 decembrie 2019, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 191 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragraful 13, Decizia nr. 245 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 iulie 2020, paragraful 15, Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13, și Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022, paragraful 12).

20. Modificarea conținutului unei norme juridice este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru a modifica normele procesual penale criticate, în sensul solicitat de autori.

21. Așa încât, având în vedere cele reținute anterior, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3) și ale art. 66 din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3), ale art. 63 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) și ale art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.012/235/2021 al Judecătoriei Gherla.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Gherla și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 martie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 noiembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 971 din 12 noiembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 971 din 12 noiembrie 2026 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei,...