DECIZIE nr. 263/2026

DECIZIA nr. 263 din 19 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4) , sintagma "recunoaște în totalitate faptele", cu referire la art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală

Intrare în vigoare 18 noiembrie 2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), teza „recunoaște în totalitate faptele“, cu referire la art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Gaby Bostan în Dosarul nr. 28.855/3/2019/a2 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 75D/2022.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 499 din 13 iulie 2021 și nr. 626 din 13 decembrie 2022.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 10/R din 10 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 28.855/3/2019/a2, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), teza „recunoaște în totalitate faptele“, cu referire la art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Dan Gaby Bostan într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului București - Secția I penală, în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la delapidare. Curtea Constituțională a fost sesizată ca urmare a soluționării recursului de Curtea de Apel București – Secția I penală, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, fiind acuzat de comiterea unor fapte în concurs real, este obligat, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, să recunoască în totalitate faptele, exclusiv ca o consecință a manifestării de voință a parchetului, care, ex tunc, în faza urmăririi penale, a apreciat că poate reuni cauzele care priveau fapte diferite și care ar fi avut o individualitate aparte. În această situație, susține că se creează un tratament contrar dispozițiilor constituționale ale art. 16 și 21, respectiv că există o inegalitate în fața legii între inculpații care au comis infracțiuni în concurs real, dar au fost trimiși în judecată separat și care au posibilitatea să o recunoască pe una dintre ele și cei care au fost trimiși în judecată într-un singur dosar și care nu au această posibilitate.

6. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Reține că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că inculpatul nu are posibilitatea de a recunoaște în totalitate numai una dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și care nu se află în cazul prevăzut de art. 43 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la alte infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în același dosar, deoarece se creează o discriminare nejustificată obiectiv și rațional în raport cu ceilalți inculpați care sunt trimiși în judecată în dosare diferite, pentru infracțiuni neaflate în situația art. 43 alin. (1) din Codul de procedură penală și care au posibilitatea de a recunoaște doar una dintre ele, obținând reducerea prevăzută de art. 396 alin. (10) din același act normativ.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (4), sintagma „recunoaște în totalitate faptele“, cu referire la art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: – Art. 374 alin. (4): „(4) În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).“;

– Art. 349 alin. (2): „(2) Instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, cu excepția cazului în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.“

11. Autorul excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a mai examinat dispozițiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, dintr-o perspectivă similară, de exemplu, prin Decizia nr. 497 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 6 martie 2025, Decizia nr. 775 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 21 martie 2022, Decizia nr. 622 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2021, Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, prin care a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

13. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriuzisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului.

14. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5) -( 10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa.

15. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-și recunoaște vinovăția și cu privire la fapte pe care nu le-a săvârșit, posibilitatea instanței de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea să respingă cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală, față de care nu au fost formulate critici distincte.

17. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a reținut în jurisprudența sa că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015).

18. În aceste condiții, Curtea reține că inculpatul care a comis infracțiuni în concurs real și a fost trimis în judecată într-un singur dosar, dar nu recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație cu cel care a comis infracțiuni în concurs real, a fost trimis în judecată în cauze separate și recunoaște integral învinuirea cu privire la una dintre acestea, motiv pentru care instanța - care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Curtea constată că tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este, prin urmare, justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dan Gaby Bostan în Dosarul nr. 28.855/3/2019/a2 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (4), sintagma „recunoaște în totalitate faptele“, cu referire la art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 martie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 noiembrie 2026

DECIZIE nr. 265 din 19 martie 2026

DECIZIA nr. 265 din 19 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3) , ale art. 63 alin. (1) , ale art. 64 alin. (1) și ale art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative d...

HOTĂRÂRE nr. 971 din 12 noiembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 971 din 12 noiembrie 2026 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei,...