DECIZIE nr. 833/2010

DECIZIE nr. 833 din 22 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 18 și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

Intrare în vigoare 20 iulie 2010

Augustin Zegrean - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Simona Ricu - procuror Oana Cristina Puică - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 18 și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Sabin-Ioan Tălvan în Dosarul nr. 1.132/220/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 25 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.132/220/2008, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 18 și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Excepția a fost ridicată de Sabin-Ioan Tălvan cu ocazia soluționării dosarului mai sus menționat, având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 2 pct. 18 și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât, prin montarea de pancarte care semnalează existența unui pericol, primăria a interzis accesul pe o proprietate privată. Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate de autorul excepției. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 pct. 18 și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 2 pct. 18: "Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: [

] 18. deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică și rutieră ori a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;"; - Art. 3 alin. 1 lit. b), modificat prin Legea nr. 265/2004 privind modificarea Legii nr. 61/1991 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004): "Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: [

] b) cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 14), 18), 26), 28) și 30)." În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor cu privire la dreptul de proprietate privată din art. 44 alin. (2) și art. 136 alin. (1) din Constituție. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției critică în realitate modul de aplicare a dispozițiilor de lege atacate. Eventualele abuzuri ale autorităților administrației publice locale, la care face referire în motivarea excepției și care constituie în realitate cauza nemulțumirii autorului excepției, nu pot constitui însă motive de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional, fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 18 și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Sabin-Ioan Tălvan în Dosarul nr. 1.132/220/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 iulie 2010

DECIZIE nr. 732 din 1 iunie 2010

DECIZIE nr. 732 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticor...

DECIZIE nr. 746 din 1 iunie 2010

DECIZIE nr. 746 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din anexa VI și ale pct. 10 din anexa nr. VI/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice