DECIZIE nr. 270/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Maria-Cristina Alexe în Dosarul nr. 884/93/2021/a2 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.623D/2022.

2. La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.802D/2022, nr. 1.989D/2022, nr. 2.129D/2022, nr. 2.312D/2022, nr. 2.429D/2022, nr. 2.456D/2022, nr. 2.476D/2022, nr. 2.499D/2022, nr. 2.547D/2022, nr. 2.587D/2022, nr. 2.793D/2022, nr. 2.832D/2022, nr. 1.367D/2023, nr. 1.819D/2023, nr. 2.107D/2023, nr. 90D/2024, nr. 1.255D/2024, nr. 1.372D/2024, nr. 1.410D/2024, nr. 1.710D/2024, nr. 1.852D/2024, nr. 1.853D/2024, nr. 2.413D/2024, nr. 3.317D/2024, nr. 2.418D/2025 și nr. 3.885D/2025, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249, ale art. 250^2, ale art. 268 alin. (2) și ale art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alina Mariana Arhire, de Petre Neacșa, de Constantin Dan Mihai, de Adriana-Ana Șerban și Asociația Crescătorilor de Taurine Jibert din Brașov, de Nicolae Răzvan Morar, de Societatea Compania Romprest Service - S.A. din București, de Nicolae Matei, de Magdalena Neague, de Constantin-Cosmin Crunțeanu, de Ion Bebe Chiriac, de Isabela Furtună, de Nicolae Nagy, de Cătălin Ioniță și Răzvan Gabriel Aursulesi, de Lucian Faur, de Eugen Bogdan, de Nicoleta Cortel și Auraș Sorin Cortel, de Boga Ferenc Vilmos, de Maria Ciceo, de Elena Ferescu, de Constantin Irinel Militaru, de Gheorghe Tilibașa, de Gheorghe Dulcea, de Niculae Ghedzira, de Natalia Chiriac, Valuca Chiriac, Gheorghe Chiriac, Vasile Chiriac, Dan Vasile Macovei, Societatea Inorsans Business Rombax - S.R.L. și Societatea Concif - Baza de Aprovizionare - S.R.L., de Memet Bilghin și de Societatea Negruța Forest - S.R.L. din satul Florești, comuna Florești, județul Cluj, în dosarele nr. 26.369/3/2019/a2, nr. 37.039/3/2021/a2 și nr. 2.274/2/2023 ale Curții de Apel București - Secția a II-a penală, în dosarele nr. 5.090/62/2021/a1.1 și nr. 97/62/2020/a2 ale Curții de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 3.509/105/2015/a48.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarele nr. 6.401/118/2017/a3 și nr. 8.208/118/2017*/a1 ale Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 6.843/176/2021/a1 al Tribunalului Alba - Secția penală, în dosarele nr. 22.892/301/2021/a1.1 și nr. 32.397/3/2023 ale Tribunalului București - Secția I penală, în Dosarul nr. 3.985/117/2022 al Tribunalului Cluj - Secția penală, în Dosarul nr. 1.434/110/2020/a1*/a5.1 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1.278/174/2019*/a1 al Judecătoriei Agnita - Secția generală, în Dosarul nr. 10.928/180/2015/a2.1 al Tribunalului Bacău - Secția penală, în Dosarul nr. 2.172/121/2018/a12 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarele nr. 2.654/102/2022/a1.1 și nr. 1.250/117/2017/a11 ale Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarele nr. 967/3/2021/a16* și nr. 1.320/1/2023 ale Curții de Apel București - Secția I penală, în Dosarul nr. 296/829/2019/a5 al Judecătoriei Onești, în Dosarul nr. 1.087/101/2022/a2 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1.379/249/2015/a6 al Tribunalului Călărași - Secția penală, în dosarele nr. 3.659/118/2024 și nr. 1.881/118/2024/a3 ale Tribunalului Constanța - Secția penală și în Dosarul nr. 778/242/2025 al Judecătoriei Huedin.

4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției din dosarele nr. 1.989D/2022 și nr. 90D/2024, domnul avocat Dan Lupașcu, pentru autorul excepției din Dosarul nr. 2.429D/2022 domnii avocați Cătălin Bogdan Dobre și Adrian Chirvase, pentru autorul excepției din Dosarul nr. 2.476D/2022 domnul avocat Anatol Pânzaru, pentru autorul din Dosarul nr. 1.367D/2023 domnul avocat Marian Ștefănescu, pentru autorul din Dosarul nr. 1.372D/2024 domnul avocat Norel Neagu, pentru autorul din Dosarul nr. 2.413D/2024 domnul avocat Teodor Tașcă, respectiv pentru autoarea din Dosarul nr. 2.418D/2025 domnul avocat George Moloman. Apărătorii prezenți au împuterniciri avocațiale depuse la dosare. Lipsesc ceilalți autori și celelalte părți, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că la Dosarul nr. 1.367D/2023 au fost depuse note scrise prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public și apărătorii prezenți arată că sunt de acord cu aceasta. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.802D/2022, nr. 1.989D/2022, nr. 2.129D/2022, nr. 2.312D/2022, nr. 2.429D/2022, nr. 2.456D/2022, nr. 2.476D/2022, nr. 2.499D/2022, nr. 2.547D/2022, nr. 2.587D/2022, nr. 2.793D/2022, nr. 2.832D/2022, nr. 1.367D/2023, nr. 1.819D/2023, nr. 2.107D/2023, nr. 90D/2024, nr. 1.255D/2024, nr. 1.372D/2024, nr. 1.410D/2024, nr. 1.710D/2024, nr. 1.852D/2024, nr. 1.853D/2024, nr. 2.413D/2024, nr. 3.317D/2024, nr. 2.418D/2025 și nr. 3.885D/2025 la Dosarul nr. 1.623D/2022, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorilor prezenți, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Susținerile apărătorului autorului excepției din Dosarul nr. 1.367D/2023, prezentate în ședința publică și cuprinse, de asemenea, în notele scrise depuse în ședința publică, sunt în sensul extinderii criticilor de neconstituționalitate, arătând că prevederile art. 249 și ale art. 250^2 din Codul de procedură penală aduc atingere demnității umane, precum și dispozițiilor art. 45 și 136 din Legea fundamentală.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2, ale art. 268 alin. (2) și ale art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, întrucât motivele de neconstituționalitate privesc modificarea normelor procesual penale criticate, precum și interpretarea și aplicarea acestora de către instanțele judecătorești, aspecte care excedează competenței instanței de control constituțional. De asemenea, arată că, în vederea aplicării unitare a legii, se poate recurge la instituția recursului în interesul legii. Totodată, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 654 din 28 noiembrie 2023.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Decizia penală nr. 194/CO din 14 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 884/93/2021/a2, prin Încheierea din 23 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 26.369/3/2019/a2, prin Decizia penală nr. 600/CO din 22 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 37.039/3/2021/a2, precum și prin Încheierea F/CP din 15 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.274/2/2023, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Maria-Cristina Alexe, de Alina Mariana Arhire, de Petre Neacșa și de Constantin Dan Mihai în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate de autorii excepției împotriva încheierilor prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale, fiind respinsă cererea de încetare de drept a acestora, respectiv într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unei soluții de clasare, în cadrul căreia autorul excepției a solicitat constatarea încetării de drept sau ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de parchet în cursul urmăririi penale.

10. Prin Încheierea penală nr. 117/CP din 22 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 5.090/62/2021/a1.1, și prin Decizia penală nr. 51/C din 9 mai 2024, pronunțată în Dosarul nr. 97/62/2020/a2, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Adriana-Ana Șerban și Asociația Crescătorilor de Taurine Jibert din Brașov și, respectiv, de Nicolae Răzvan Morar în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate de autori împotriva încheierilor prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale. Prin contestațiile formulate s-a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, întrucât au fost depășite termenele pentru verificarea acestora, instituite de art. 250^2 din Codul de procedură penală.

11. Prin Încheierea din 4 iulie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.509/105/2015/a48.1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea Compania Romprest Service - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale. Prin contestația formulată s-a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, întrucât au fost depășite termenele pentru verificarea acestora, instituite de art. 250^2 din Codul de procedură penală.

12. Prin Încheierea din 7 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 6.401/118/2017/a3, și prin Decizia penală nr. 552/P/C din 27 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 8.208/118/2017*/a1, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 și ale art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicolae Matei și, respectiv, de Magdalena Neague în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate împotriva încheierilor prin care a fost respinsă cererea de încetare de drept a măsurilor asigurătorii și au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

13. Prin Încheierea penală nr. 140 din 26 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 6.843/176/2021/a1, Tribunalul Alba - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin-Cosmin Crunțeanu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

14. Prin Încheierea nr. 919/C din 15 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 22.892/301/2021/a1.1, și, respectiv, prin Încheierea din 18 ianuarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 32.397/3/2023, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ion Bebe Chiriac și, respectiv, de Isabela Furtună în cauze având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii, respectiv a ordonanței prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

15. Prin Încheierea penală din 21 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.985/117/2022, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicolae Nagy într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva ordonanței prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

16. Prin Încheierea din 28 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.434/110/2020/a1*/a5.1, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Cătălin Ioniță și Răzvan Gabriel Aursulesi într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

17. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.278/174/2019*/a1, Judecătoria Agnita - Secția generală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Lucian Faur într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de verificare a măsurilor asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

18. Prin Încheierea din 18 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 10.928/180/2015/a2.1, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Eugen Bogdan într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

19. Prin Încheierea din 6 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.172/121/2018/a12, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicoleta Cortel și Auraș Sorin Cortel într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

20. Prin Încheierea penală din 6 iunie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.654/102/2022/a1.1, și, respectiv, prin Încheierea din 16 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.250/117/2017/a11, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 și ale art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Boga Ferenc Vilmos, respectiv de Maria Ciceo în cauze având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale și, respectiv, soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe, în cadrul acesteia din urmă autoarea excepției formulând o cerere de constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii.

21. Prin Încheierea din 19 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 967/3/2021/a16*, și, respectiv, prin Încheierea din 10 aprilie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.320/1/2023, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 și ale art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Elena Ferescu și, respectiv, de Constantin Irinel Militaru într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale, respectiv într-o cauză având ca obiect verificarea măsurilor asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

22. Prin Încheierea penală nr. 138 din 19 iulie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 296/829/2019/a5, Judecătoria Onești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Tilibașa într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de verificare a măsurilor asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale.

23. Prin Încheierea din 24 aprilie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.087/101/2022/a2, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Dulcea într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale, fiind respinsă cererea de încetare de drept, respectiv de ridicare a acestora.

24. Prin Încheierea din 30 mai 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.379/249/2015/a6, Tribunalul Călărași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Niculae Ghedzira într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale, fiind respinsă cererea de încetare de drept a acestora.

25. Prin Încheierea penală nr. 120 din 3 iunie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.659/118/2024, și, respectiv, prin Încheierea din 26 mai 2025, pronunțată în Dosarul nr. 1.881/118/2024/a3, Tribunalul Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Natalia Chiriac, Valuca Chiriac, Gheorghe Chiriac, Vasile Chiriac, Dan Vasile Macovei, Societatea Inorsans Business Rombax - S.R.L. și Societatea Concif - Baza de Aprovizionare - S.R.L. și, respectiv, de Memet Bilghin într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva ordonanței prin care au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de parchet în cursul urmăririi penale, fiind respinsă cererea de încetare de drept a acestora, respectiv într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii dispuse de parchet în cursul urmăririi penale.

26. Prin Sentința penală nr. 282 din 29 iulie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 778/242/2025, Judecătoria Huedin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea Negruța Forest - S.R.L. din satul Florești, comuna Florești, județul Cluj, într-o cauză având ca obiect verificarea măsurii sechestrului asigurător, în cadrul căreia a fost formulată o cerere de constatare a încetării de drept a acestei măsuri asigurătorii dispuse de parchet în cursul urmăririi penale.

27. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură penală, autorul din Dosarul nr. 1.367D/2023 susține, în esență, că măsurile de indisponibilizare ce constau în sechestrarea bunurilor mobile sau imobile determină încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale invocate, prin faptul că este afectată sine die circulația juridică a bunurilor legal dobândite, ce constituie patrimoniul persoanei sau, după caz, devălmășia bunurilor familiei. Susține că, prin indisponibilizarea nelimitată în timp a bunurilor vizate, nu există o posibilitate reală de apărare efectivă, fiind încălcate inclusiv principiile referitoare la acțiunea civilă.

28. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală, autorii susțin, în esență, că: (i) norma criticată nu prevede natura juridică a termenelor de 6 luni și, respectiv, de 1 an și nici sancțiunea în cazul nerespectării lor (similar materiei măsurilor preventive), astfel că, în măsura în care se interpretează că acestea sunt termene de recomandare, iar nu imperative, norma procesual penală criticată este contrară dispozițiilor constituționale invocate; (ii) nu este reglementată posibilitatea efectuării controlului judiciar al necesității și proporționalității măsurii de către judecător, în lipsa verificării efectuate de organul de urmărire penală; (iii) norma criticată nu prevede, în mod concret, momentul de la care curge termenul de 6 luni (pentru procuror) ori de 1 an (pentru judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată) pentru verificarea măsurilor asigurătorii care erau deja în ființă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO); (iv) norma criticată nu reglementează situația în care este soluționată o cerere de ridicare a măsurii asigurătorii și nici cu privire la faptul dacă efectul depunerii acestei cereri este de natură să întrerupă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an sau dacă determină curgerea unui nou termen în cazul în care cererea este respinsă; (v) norma criticată nu prevede calea de atac împotriva actului prin care se dispune ridicarea măsurii asigurătorii; (vi) deși norma criticată indică faptul că și judecătorul de cameră preliminară poate verifica periodic măsura asigurătorie, textul de lege face referire la termenele în care se verifică măsura doar pentru faza de urmărire penală și faza de judecată, fără a reglementa, în mod expres, și termenul de verificare în procedura prevăzută de art. 336 din Codul de procedură penală sau în faza camerei preliminare; (vii) norma criticată nu reglementează procedura de urmat cu privire la verificarea măsurii asigurătorii în etapa soluționării plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. Totodată, autorii excepției susțin că unele instanțe judecătorești opinează că termenele prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală sunt termene de recomandare, în timp ce alte instanțe apreciază că aceste termene sunt unele substanțiale, de decădere.

29. Dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt criticate de către autorul din Dosarul nr. 1.372D/2024 în contextul susținerii lipsei de previzibilitate a normelor procesual penale ale art. 250^2, care nu prevăd sancțiunea în cazul nerespectării termenelor de 6 luni și, respectiv, de 1 an. Astfel, se susține că, deși stabilesc sancțiunea încetării de drept în cazul expirării termenului măsurilor procesuale, în practică se consideră, în mod constant, că dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt inaplicabile în raport cu încălcarea prevederilor art. 250^2 din Codul de procedură penală.

30. În ceea ce privește dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, autoarea din Dosarul nr. 2.456D/2022 susține, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la altceva decât a solicitat, întreaga argumentare a instanței judecătorești privind temeinicia măsurilor asigurătorii, deși acest lucru nu a fost solicitat de nicio parte și nici nu a fost pus în discuție din oficiu. În aceste condiții susține că forma actuală a art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală nu reglementează și ipoteza lipsei de motivare, a nesoluționării unei cereri sau a pronunțării cu privire la ceva ce nu s-a cerut sau nu s-a pus în discuție din oficiu, astfel că instanța judecătorească învestită cu judecarea contestației nu are posibilitatea legală să dispună desființarea încheierii și trimiterea spre rejudecare, contrar dreptului la un proces echitabil și dreptului la un remediu efectiv.

31. Curtea de Apel București - Secția I penală, în dosarele nr. 1.819D/2023 și nr. 1.372D/2024, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în dosarele nr. 1.623D/2022, nr. 90D/2024 și nr. 2.413D/2024, Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în dosarele nr. 1.802D/2022 și nr. 1.710D/2024, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarele nr. 2.129D/2022 și nr. 2.456D/2022, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3.317D/2024, Tribunalul Alba - Secția penală, în Dosarul nr. 2.312D/2022, Tribunalul Bacău - Secția penală, în Dosarul nr. 2.587D/2022, Tribunalul București - Secția I penală, în dosarele nr. 2.429D/2022 și nr. 1.255D/2024, Tribunalul Călărași - Secția penală, în Dosarul nr. 1.852D/2024, Tribunalul Cluj - Secția penală, în Dosarul nr. 2.476D/2022, Tribunalul Constanța - Secția penală, în dosarele nr. 1.853D/2024 și nr. 2.418D/2025, Judecătoria Agnita - Secția generală, în Dosarul nr. 2.547D/2022, Judecătoria Huedin, în Dosarul nr. 3.885D/2025 și Judecătoria Onești, în Dosarul nr. 2.107D/2023, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens se reține că termenul de verificare din oficiu a măsurilor asigurătorii este unul procedural, de recomandare, iar nu substanțial, întrucât nu atinge fondul dreptului de proprietate, nu presupune o deposedare definitivă sau o stabilire de proprietate definitivă, fiind vorba despre o măsură temporară și nediscriminatorie, toți subiecții procesuali supuși acestei măsuri beneficiind de același termen. În susținerea argumentului potrivit căruia termenul de verificare a măsurilor asigurătorii nu antamează fondul dreptului de proprietate și, astfel, nu intră în categoria drepturilor substanțiale se invocă Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în considerentele căreia s-a reținut că măsura asigurătorie penală nu atinge probleme de fond ale unor drepturi cu caracter civil. În aceste condiții se apreciază că nu sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în componenta dreptului la un proces echitabil, care să sancționeze cu nulitatea absolută nerespectarea termenelor generale prevăzute de lege, similar măsurilor preventive privative de libertate, întrucât măsura asigurătorie, nefiind o acuzație în materie penală și nefiind necesară o analiză a probelor de vinovăție a vreunei persoane pentru dispunerea acestora, nu se poate susține că norma conferă puteri discreționare organului de cercetare penală, pe de o parte, ori că instituie imposibilitatea de a se analiza oportunitatea dispunerii măsurii, pe de altă parte. Având în vedere faptul că scopul măsurii asigurătorii nu este unul strict personal - atât timp cât într-un proces penal nu se urmărește doar apărarea unor interese ale persoanelor presupus păgubite, ci și apărarea unui interes general, în special în cazul confiscării extinse și a confiscării speciale, termenul de 1 an nefăcând deosebire după scopul instituirii măsurii -, se apreciază că termenul de 1 an este un termen procedural de recomandare. În plus, se reține că obiect al măsurii asigurătorii pot fi și bunuri viitoare, care nu existau în patrimoniul persoanei la momentul luării măsurii. Se invocă, în acest sens, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție ( deciziile nr. 14/2023, nr. 92/2023, nr. 456/2023, nr. 462/2023 și nr. 496/2023), potrivit căreia termenul de 1 an este un termen de recomandare. Ca atare, se apreciază că problema naturii termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală, și, implicit, chestiunea privitoare la sancțiunea ce poate interveni în cazul nerespectării acestor termene reprezintă o chestiune de aplicare a legii care poate fi rezolvată prin interpretarea coroborată a dispozițiilor legale în vigoare. Se reține că împrejurarea că unele termene instituite de legiuitor - ca intervale la care trebuie efectuate verificări privind legalitatea și temeinicia măsurilor - sunt de recomandare nu degrevează în niciun fel organul judiciar de obligația legală de a efectua verificări periodice, cu respectarea dispozițiilor legale.

32. Totodată, se reține că termenele reglementate de aceste prevederi legale urmează regimul juridic general al termenelor procedurale, în cazul nerespectării acestora fiind aplicabile dispozițiile privitoare la nulități, conform art. 268 alin. (3) din același act normativ. Faptul că nerespectarea termenelor prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală nu atrage sancțiunea decăderii organului judiciar din dreptul de a verifica dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, conform art. 268 alin. (1) din același act normativ, sau celei a încetării de drept a măsurii asigurătorii, conform art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este de natură să contravină prevederilor constituționale invocate de autorii excepției, opțiunea legiuitorului în această privință nefiind de natură să depășească marja de apreciere de care acesta se bucură în domeniul reglementării sancțiunilor procesual penale. De asemenea, prin raportare la împrejurarea că măsurile asigurătorii, deși sunt de natură să restrângă exercitarea anumitor drepturi, au un caracter mai puțin restrictiv decât măsurile preventive, se apreciază că este firească opțiunea legiuitorului ca, în cazul nerespectării termenelor referitoare la verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, sancțiunea procedurală aplicabilă să fie diferită de cea incidentă în ipoteza depășirii termenelor de verificare a măsurilor preventive. Se subliniază, totodată, că orice persoană care se consideră vătămată prin instituirea unor măsuri asigurătorii are posibilitatea ca - independent de verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, pe care trebuie să o efectueze procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, conform art. 250^2 din Codul de procedură penală - să solicite pe parcursul procesului penal ridicarea sau restrângerea măsurii, existând așadar suficiente garanții procesuale că aceste măsuri, de natură să restrângă exercitarea atributelor dreptului de proprietate, nu sunt luate pe termen nedefinit, fără ca partea interesată să aibă posibilitatea de a solicita ridicarea sau restrângerea lor. Sunt invocate considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 629 din 8 octombrie 2015, potrivit cărora ingerința generată prin luarea măsurilor asigurătorii este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar, în jurisprudența sa constantă, analizând principiul proporționalității, instanța de control constituțional a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar.

33. Se arată, de asemenea, că nu se poate reține un interes public direct, astfel cum a reținut instanța de control constituțional prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 47, în sensul că, în materia măsurilor preventive, dreptul la apărare, prin importanța pe care o are, excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întregul proces penal și activitatea judiciară în general. Constatând că se invocă neconstituționalitatea unui text, ca urmare a interpretării generatoare de practică judiciară neunitară, se apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (3), are competența exclusivă de a se pronunța asupra problemelor ce țin de interpretarea și aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru. De asemenea, reține că neindicarea în mod expres a unei date de la care începe să curgă acest termen nu apare ca fiind o lipsă de previzibilitate, atât timp cât apare ca fiind evident că data de la care încep să curgă termenele este cea a luării măsurii asigurătorii în faza de urmărire penală, iar, în fața instanței de judecată, este cea a sesizării acesteia cu cauza spre judecare, nefiind deci necesare alte reglementări exprese în acest sens.

34. Totodată, se consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată și, în acest sens, se reține că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzații penale, nu se examinează vinovăția sau nevinovăția inculpatei, ci doar măsura asigurătorie, ce reprezintă o etapă din cursul procesului penal, astfel că nu este necesar să se respecte dreptul la două grade de jurisdicție. Apreciază că este la latitudinea legiuitorului să prevadă sau nu în această procedură de soluționare a contestației posibilitatea de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru nesoluționarea fondului cererii, derivată din pretinsa lipsă totală a motivării.

35. Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1.367/D/2023, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, dispozițiile fiind supuse examenului de constituționalitate, și, de fiecare dată, Curtea Constituțională a validat conformitatea normei criticate cu Legea fundamentală și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar până în prezent nu a intervenit vreun aspect nou care să impună o reevaluare a conformității textului criticat în raport cu dispozițiile invocate din Constituție și din Convenție.

36. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în Dosarul nr. 1.989D/2022, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2.793D/2022, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2.499D/2022, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1.410D/2024, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2.832D/2022, și Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1.367D/2023, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală este întemeiată, având în vedere că în practică au fost formulate două opinii în ceea ce privește sancțiunea incidentă în cazul nerespectării termenelor prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală. Potrivit primei opinii, în lipsa unui text de lege care să prevadă expres că neverificarea subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii conduce la încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, o atare sancțiune nu poate fi presupusă și, în consecință, nici constatată a fi intervenit. Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o atare sancțiune în cazul măsurilor asigurătorii, ar fi reglementat-o expres, astfel cum este situația măsurilor preventive. În a doua opinie s-a susținut că termenele sunt unele substanțiale, motiv pentru care sancțiunea nerespectării acestora este încetarea de drept a măsurii asigurătorii, în timp ce doar procedura de verificare a măsurilor asigurătorii este guvernată de norme cu caracter procedural. Cu alte cuvinte, instituția verificării măsurilor asigurătorii are un caracter mixt, respectiv de drept substanțial în ceea ce privește conținutul material al instituției (existența dreptului) și de drept procesual în ceea ce privește formalitatea și modalitatea exercițiului acelui drept. De asemenea, norma în discuție reglementează o obligație procedurală pozitivă în sarcina organului judiciar, iar nu o simplă posibilitate. Existența acestei obligații presupune și existența unui drept corelativ al organului judiciar de a aprecia asupra menținerii, ridicării, restrângerii sau extinderii măsurilor asigurătorii. Prin urmare, consecința firească a nerespectării obligației, respectiv a neexercitării dreptului de către organul judiciar nu poate consta decât în decăderea acestuia din dreptul său și nulitatea actului făcut peste termen, potrivit regulilor aplicabile în materie. În consecință, se apreciază că astfel de interpretări, pe baza aceluiași text de lege, atrag încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul de proprietate și creează discriminări între justițiabili.

37. Se apreciază că neprevederea de către legiuitor a sancțiunii legale a nerespectării obligației de verificare a măsurii asigurătorii, în termenele prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală, determină lipsa de previzibilitatea a normei legale menționate. Se reține că regimul juridic al măsurilor asigurătorii intersectează Codul de procedură civilă, Codul de procedură fiscală și Codul de procedură penală. Prin urmare, deși cadrul juridic al măsurilor asigurătorii este disparat, determinat în mod obiectiv de scopul lor, care le face utile atât în materie penală, cât și în materie non-penală, acesta trebuie să fie unitar. Din această perspectivă, se apreciază că în cauză este aplicabilă mutatis mutandis Decizia nr. 581 din 1 octombrie 2019, prin care Curtea Constituțională a constatat viciul de neconstituționalitate constând în neinstituirea unui control judecătoresc al organului judiciar penal asupra măsurii asigurătorii dispuse de organul fiscal, anterior sesizării penale. Prin urmare, se apreciază că, independent de existența posibilității pentru instanța de judecată de a asigura aplicarea unui text legal prin interpretare, se consideră că revine legiuitorului sarcina de a legifera un text de lege cu claritate și previzibilitate, în vederea asigurării garantării drepturilor consacrate în Constituție, inclusiv a dreptului de proprietate.

38. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

39. Guvernul (în dosarele nr. 1.623D/2022, nr. 1.802D/2022, nr. 2.129D/2022, nr. 2.499D/2022, nr. 2.793D/2022, nr. 90D/2024, nr. 1.372D/2024, nr. 1.410D/2024, nr. 1.710D/2024 și nr. 2.413D/2024) apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorii excepției critică, pe de o parte, o pretinsă omisiune legislativă, urmărind prin acest mijloc procesual completarea dispozițiilor supuse controlului, astfel încât să se prevadă că depășirea de către organul judiciar a termenului legal de verificare a oportunității menținerii măsurii asigurătorii atrage încetarea de drept a acesteia, iar, pe de altă parte, modul în care instanțele judecătorești interpretează și aplică prevederile art. 250^2 din Codul de procedură penală, solicitându-se ca instanța de control constituțional să stabilească faptul că termenele de 6 luni și 1 an sunt termene imperative, iar nu de recomandare. Consideră că acest din urmă atribut este specific instanțelor de judecată, iar nu instanței de control constituțional.

40. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens arată că referirea la Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015 nu poate fi reținută, întrucât decizia menționată a avut în vedere o situație de fapt diferită și particulară, privitoare la prelungirea măsurii arestării preventive, iar în speță criticile autorilor privesc măsurile asigurătorii, aplicate unor bunuri în cursul procesului penal, care beneficiază de un regim juridic distinct sub aspectul dispunerii, duratei și contestării lor. Reține că luarea măsurilor asigurătorii, potrivit art. 249 din Codul de procedură penală, nu are loc similar procedurii dispunerii măsurilor preventive, pentru durate determinate, fixe, astfel că nu se poate considera că acestea se dispun pe perioade maxime de 6 luni sau de 1 an, în funcție de faza procesuală. În aceste condiții apreciază că acestea sunt termene de recomandare, întrucât nu vizează durata măsurii asigurătorii, ci doar intervalele de timp la care organele judiciare vor proceda la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii. Mai mult decât atât, reține că persoana interesată poate solicita oricând, în cursul procesului penal, ridicarea măsurilor asigurătorii. Totodată, reține că măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, producându-și efectele cel mai târziu până la momentul soluționării cauzei, când procurorul - prin ordonanța de clasare -, respectiv instanța de judecată - prin hotărârea pronunțată asupra fondului cauzei - va trebui să decidă situația bunurilor sechestrate. Întrucât efectul măsurilor asigurătorii îl constituie indisponibilizarea bunurilor la care se referă, iar nu ieșirea lor din patrimoniul proprietarului, Guvernul apreciază că dispozițiile art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece acestea se referă la confiscare ca modalitate de trecere silită a unui bun în proprietatea statului. De asemenea, având în vedere că măsurile asigurătorii nu se dispun pe un termen și că nerespectarea de către organul judiciar a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală nu presupune întocmirea unui act procesual, ci constă într-o abstențiune, apreciază că depășirea termenelor prevăzute de dispozițiile criticate nu va atrage sancțiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală („decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen“), ci urmează a fi aplicate dispozițiile art. 268 alin. (3) din același act normativ, astfel că vor deveni incidente prevederile art. 282 din Codul de procedură penală, referitoare la nulitățile relative.

41. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la Dosarul nr. 1.367D/2023, concluziile apărătorilor prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

42. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

43. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare a instanței de control constituțional, dispozițiile art. 249, ale art. 250^2, ale art. 268 alin. (2) și ale art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală. Având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 249, ale art. 250^2, ale art. 268 alin. (2) și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții Constituționale, în Dosarul nr. 1.367D/2023 cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prin articolul unic pct. 1 și 2 din Legea nr. 70/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 15 mai 2025, au fost modificate dispozițiile art. 249 alin. (1) și (6) din Codul de procedură penală și, totodată, prin articolul unic pct. 3 din același act normativ a fost completat art. 249 din Codul de procedură penală prin adăugarea alin. (6^1) - (6^4). Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală în redactarea în vigoare de la data sesizării instanței de contencios constituțional. Textele de lege criticate au următorul conținut: – Art. 249:

(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(4^1) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile.

(7) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege.

– art. 250^2: „În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250^1 aplicându-se în mod corespunzător.“;

– art. 268 alin. (2): „(2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.“;

– art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b): „(7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții:

2. admiterea contestației și:

b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.“

44. Autorii excepției de neconstituționalitate invocă, în ceea ce privește prevederile art. 249 din Codul de procedură penală, dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

45. Cât privește normele procesual penale ale art. 250^2, autorii excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) cu privire la valorile supreme în statul de drept și principiul legalității, ale art. 2 alin. (1) și (3) privind suveranitatea națională, ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, astfel cum acestea din urmă se interpretează, potrivit art. 20 din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății. De asemenea, invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției, ale art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatea funcției de judecător cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, ale art. 126 alin. (2) privind reglementarea numai prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, cât și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.

46. În formularea motivelor de neconstituționalitate cu referire la art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorii excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, astfel cum acestea din urmă se interpretează, potrivit art. 20 din Constituție, și prin prisma prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății.

47. În ceea ce privește normele procesual penale ale art. 425^1 alin. (7), autorii excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea din urmă se interpretează, potrivit art. 20 din Constituție, și prin prisma prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatea funcției de judecător cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, cât și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.

48. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2, ale art. 268 alin. (2) și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

49. În acest sens, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 250^2 din Codul de procedură penală, motivele de neconstituționalitate privesc omisiunea reglementării: (i) naturii juridice a termenelor de 6 luni și, respectiv, de un an și a sancțiunii în cazul nerespectării lor (similar materiei măsurilor preventive); (ii) controlului judiciar al necesității și proporționalității măsurii, în lipsa verificării efectuate de organul de urmărire penală; (iii) momentului de la care curge termenul de 6 luni (pentru procuror) ori de un an (pentru judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată) pentru verificarea măsurilor asigurătorii care erau deja în ființă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021; (iv) situației în care este soluționată o cerere de ridicare a măsurii asigurătorii, precum și a efectului depunerii acesteia (dacă este de natură să întrerupă termenele de 6 luni și, respectiv, de un an ori dacă determină curgerea unui nou termen în cazul în care cererea este respinsă); (v) căii de atac împotriva actului prin care se dispune ridicarea măsurii asigurătorii; (vi) reglementării verificării măsurii asigurătorii și a termenului de verificare, în procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală sau în faza camerei preliminare. Cât privește dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea din Dosarul nr. 2.456D/2022 sesizează existența unor ipoteze juridice care aduc în discuție un vid legislativ, de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. Astfel, autoarea susține că art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală nu reglementează și ipotezele privind lipsa motivării, nesoluționarea unei cereri sau pronunțarea cu privire la un aspect nesolicitat ori nepus în discuție din oficiu, pentru ca instanța judecătorească învestită cu judecarea contestației să poată dispune desființarea încheierii și trimiterea spre rejudecare.

50. Conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Or, soluționarea aspectelor relevate de autorii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală nu ține de competența Curții Constituționale, întrucât implică un act de legiferare, care privește competența Parlamentului. Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

51. Totodată, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală, în legătură cu susținerea potrivit căreia unele instanțe judecătorești apreciază că termenele prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală sunt termene de recomandare, în timp ce alte instanțe consideră că aceste termene sunt unele substanțiale, de decădere, Curtea reține că aceasta nu tinde spre evidențierea unei reale contradicții între textele de lege supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice de către organele judiciare.

52. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, și Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006). În aceste condiții, Curtea reține că susținerile autorilor excepției în legătură cu o practică judiciară neunitară în ceea ce privește interpretarea și aplicarea normelor procesual penale criticate reprezintă aspecte care pot fi eventual supuse analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe calea recursului în interesul legii. De altfel, nu se poate susține că ori de câte ori există divergență jurisprudențială se pun probleme de constituționalitate - soluțiile jurisprudențiale diferite nu presupun ab initio că o interpretare este constituțională și alta neconstituțională. Prin urmare, Curtea reține că asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în virtutea prerogativelor sale de unificare a jurisprudenței, potrivit mecanismului constituțional de interpretare a legii, conferit de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, prin pronunțarea unei decizii de interpretare a normelor legale criticate, având ca efect încetarea divergențelor jurisprudențiale. Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întregul teritoriu al țării. Astfel că, și din perspectiva acestei critici, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, prin prisma art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

53. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate, invocate de autorul din Dosarul nr. 1.372D/2024, sunt formulate în contextul criticilor dezvoltate cu privire la normele procesual penale ale art. 250^2, care nu prevăd sancțiunea în cazul nerespectării termenelor de 6 luni și, respectiv, de un an. Astfel, autorul susține că, deși normele procesual penale criticate stabilesc sancțiunea încetării de drept în cazul expirării termenului măsurilor procesuale, în practică, instanțele judecătorești apreciază că dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt inaplicabile în raport cu încălcarea prevederilor art. 250^2 din Codul de procedură penală. Curtea constată că autorul excepției este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a normelor procesual penale criticate, aspect ce nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

54. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor și completărilor aduse acestora prin articolul unic pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 70/2025, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 44 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 146 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, și Decizia nr. 654 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 31 mai 2024, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că dreptul de proprietate, drept fundamental, garantat prin Constituție, al cărui conținut și ale cărui limite sunt stabilite prin lege, nu este un drept absolut, prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile.

55. Curtea a constatat că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ce aparțin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal.

56. Curtea a constatat, totodată, că sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

57. Prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea a observat că sechestrul asigurător poate afecta și atributele de usus și fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu și predate pentru păstrare unor instituții de specialitate [ art. 252 alin. (2), (3), (4) și (5) din Codul de procedură penală ] ori atunci când au fost puse sub sigiliu și se desemnează un custode [ art. 252 alin. (9) din același cod]. Așadar, interzicerea până la soluționarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, al inculpatului ori al persoanei responsabile civilmente, dar și al terților proprietari ai acestor bunuri și care nu au calitate de parte în procesul penal.

58. În ceea ce privește obiectul măsurilor asigurătorii, prin Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, precitată, Curtea a reținut că acesta este delimitat de dispozițiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, printr-o normă de trimitere la legea civilă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege. Sechestrul se instituie asupra bunurilor mobile - titluri de valoare, obiecte de artă și de muzeu, colecții de valoare, obiecte din metal, sume de bani etc. - și imobile, așa cum reiese din dispozițiile alin. (2) al

art. 249 din Codul de procedură penală, iar prevederile alin. (3)-(5) ale aceluiași articol diferențiază, în funcție de proprietar, întinderea sechestrului. Pot fi sechestrate bunurile proprietatea suspectului sau inculpatului pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, pot fi sechestrate bunurile persoanei responsabile civilmente în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare și pot fi sechestrate bunurile aflate în proprietatea sau posesia unei terțe persoane în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse. Dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală trebuie corelate cu cele ale art. 112 și ale art. 112^1 din Codul penal, referitoare la confiscare, întrucât bunurile care pot fi confiscate sunt cele asupra cărora se poate institui sechestrul (paragraful 17).

59. Curtea a reținut, de asemenea, că, atunci când procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța instituie sechestrul asigurător, aceștia evaluează prejudiciul produs prin infracțiune, valoarea sechestrată fiind necesar a fi apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură. Astfel, măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune - ordonanță sau încheiere -, îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează să fie garantată în acest fel. Așadar, dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză: valoarea prejudiciului, a sumelor probabile ce ar trebui confiscate, bonitatea suspectului/inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune (paragraful 18).

60. Cu privire la condiția necesității dispunerii măsurii asigurătorii, pe de o parte, trebuie avute în vedere cazurile în care instituirea măsurilor asigurătorii, așadar și a sechestrului, este obligatorie, respectiv ipoteza reglementată de art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală - persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă - și cazurile reglementate în legislația specială - de pildă, art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, când organele judiciare nu mai sunt ținute să verifice condiția de necesitate a măsurii, ea fiind impusă de lege (paragraful 19).

61. Totodată, Curtea a reținut că, în cazul infracțiunilor grave, este de dorit ca sechestrul să fie instituit cât mai devreme în cursul urmăririi penale, pentru a împiedica suspectul să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracțiunii, cu mult înainte de a fi evaluată întinderea activității infracționale și a prejudiciului, organele judiciare având posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe toate bunurile suspectului sau inculpatului, precum și pe bunurile altor persoane despre care se cunoaște că provin din infracțiune. Cu toate acestea, Curtea a constatat că instituirea sechestrului nu poate împiedica suspectul sau inculpatul să își procure mijloacele de trai. De vreme ce, prin instituirea sechestrului, se limitează posibilitatea suspectului/ inculpatului de a-și continua activitatea și, implicit, de a-și asigura mijloacele de trai, organele judiciare trebuie să aibă în vedere un nivel mediu de asigurare a mijloacelor de trai pentru suspect/inculpat și familia sa, neavând importanță dacă prin dispunerea măsurii asigurătorii nu mai poate să își asigure același nivel de existență precum cel anterior instituirii măsurii (paragraful 20).

62. Tot prin Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, citată anterior, paragrafele 21 și 22, Curtea a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală reglementează situațiile în care nu poate fi dispus sechestrul, având în vedere titularul bunurilor sau categoria bunurilor ce urmează a fi sechestrate. Codul de procedură penală nu cuprinde însă norme care să stabilească expres categoria „bunurilor exceptate de lege“ de la instituirea sechestrului, într-o atare situație dispozițiile procesual penale completându-se cu dispozițiile procesual civile referitoare la bunurile care, potrivit legii, au un regim privilegiat, neputând face obiectul unei executări silite, fiind neurmăribile ( art. 727, 728 și 729 din Codul de procedură civilă ). Așadar, prin Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, mai sus menționată, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 249 alin. (8) coroborate cu cele procesual civile precitate stabilesc, cu caracter general, limitele urmăririi bunurilor mobile sau imobile ca urmare a instituirii sechestrului, în vederea asigurării mijloacelor de existență ale suspectului/inculpatului (paragraful 23).

63. Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, în special finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora și interesele protejate prin dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală, Curtea nu a reținut critica autorului excepției potrivit căreia măsurile asigurătorii constau în sechestrarea bunurilor mobile sau imobile sine die. Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa mai sus menționată, măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficiență - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii, însă, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită între timp certă - este mai mică decât cea avută în vedere inițial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

64. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor art. 44 din Constituție, întrucât, deși reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziției juridice și materiale asupra bunurilor indisponibilizate - pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei -, această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor și este proporțională cu scopul propus ( Decizia nr. 186 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, Decizia nr. 230 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, paragraful 20, și Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, citată anterior, paragraful 26).

65. Cât privește susținerea potrivit căreia măsura asigurătorie poate fi dispusă cu privire la bunuri aflate în proprietatea comună a soților, inscripția (notarea) ipotecară fiind instituită asupra acestora, în consecință fiind încălcate dispozițiile constituționale ale art. 44, Curtea a reținut, în Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, precitată, paragrafele 31 și 32, că normele Codului de procedură penală se completează cu dispozițiile procesual civile în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale, în temeiul art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare. Astfel, ori de câte ori se va analiza obiectul măsurilor asigurătorii, inclusiv cu privire la limitele legale impuse de lege sub aspectul urmăririi anumitor bunuri, dispozițiile procesual civile sau civile vor fi avute în vedere. În aceste condiții, Curtea a observat că existența proprietății comune ori devălmașe este doar un impediment temporar în calea urmăririi silite, astfel cum rezultă din art. 818 din Codul de procedură civilă, care prevede că urmărirea se va putea face doar după ce creditorii personali ai unuia dintre coproprietari sau codevălmași au cerut partajul bunurilor comune, astfel cum prevede și art. 353 din Codul civil. Alin. (3) al art. 818 din Codul de procedură civilă dispune însă că se poate urmări cota-parte determinată a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a mai fi necesar să se ceară partajul, dacă ea este neîndoielnic stabilită și lămurită și este înscrisă, prin arătarea unei fracțiuni, în cartea funciară.

66. Curtea a reținut, astfel, că aplicarea dispozițiilor procesual civile și civile menționate în procedura măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal nu trebuie înțeleasă însă în sensul că bunurile proprietate comună nu ar putea fi sechestrate ori că sechestrul presupune în mod obligatoriu partajul, căci această problemă s-ar putea pune atunci când bunul sechestrat ar fi supus urmăririi silite, ipoteză în care dispozițiile art. 818 din Codul de procedură civilă sunt pe deplin aplicabile. În acest context, Curtea a observat că nu este vorba despre o exceptare de la urmărirea silită a bunurilor, ci numai despre instituirea obligației de a se recurge la o procedură prealabilă, în cadrul căreia, pe calea împărțelii inițiate de creditori sau în care ei ar interveni, s-ar determina partea ce trebuie să revină debitorului, în proprietate exclusivă. O interpretare contrară ar putea lipsi sechestrul de conținut, dacă momentul dispunerii lui ar fi amânat, și, de asemenea, ar încălca prezumția de nevinovăție, dacă ar presupune partajul imediat după ce s-ar institui sechestrul. Așadar, Curtea a constatat că nu există niciun impediment legal pentru ca inscripția (notarea) ipotecară să fie instituită asupra unui bun comun, deoarece scopul acestei măsuri și funcționalitatea sa nu sunt reparatorii, ci asigurătorii, prin aceasta nefiind încălcat dreptul de proprietate, consacrat constituțional.

67. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, și Decizia nr. 654 din 28 noiembrie 2023, precitată, paragraful 19), că instanța europeană a stabilit că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidența prevederilor convenționale menționate. Aceasta vizează, în principal, garantarea executării unei eventuale creanțe ce va fi recunoscută în favoarea unor terți lezați prin infracțiunea ce constituie obiectul judecății. Instanța europeană a statuat că luarea, de sine stătător, a măsurii asigurătorii nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanțe, instanța europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o „acuzație în materie penală“ adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia de admisibilitate din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Dogmoch împotriva Germaniei).

68. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

69. De asemenea, autorul din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.367D/2023 a indicat ca temei constituțional al sesizării și dispozițiile art. 23 privind libertatea individuală. Examinând această susținere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, textul constituțional indicat nu este relevant, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia. Totodată, referitor la susținerile apărătorului autorului excepției din același dosar al Curții Constituționale menționat anterior, făcute în ședința publică și cuprinse, de asemenea, în notele scrise depuse în ședința publică, prin care autorul și-a extins criticile de neconstituționalitate, arătând că prevederile art. 249 și 250^2 din Codul de procedură penală aduc atingere demnității umane, precum și dispozițiilor art. 45 și 136 din Legea fundamentală, Curtea constată că nu poate primi aceste motive de neconstituționalitate, întrucât ele au fost invocate ulterior sesizării Curții în prezenta cauză. Instanța de contencios constituțional nu poate hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața sa, întrucât ar încălca art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, conform căruia părțile trebuie să își exprime punctele de vedere în legătură cu excepția de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, depunând dovezile pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată este obligată să își exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Așadar, litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți.

70. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^2, ale art. 268 alin. (2) și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Maria-Cristina Alexe, de Alina Mariana Arhire, de Petre Neacșa, de Constantin Dan Mihai, de Adriana-Ana Șerban și Asociația Crescătorilor de Taurine Jibert din Brașov, de Nicolae Răzvan Morar, de Societatea Compania Romprest Service - S.A. din București, de Nicolae Matei, de Magdalena Neague, de Constantin-Cosmin Crunțeanu, de Ion Bebe Chiriac, de Isabela Furtună, de Nicolae Nagy, de Cătălin Ioniță și Răzvan Gabriel Aursulesi, de Lucian Faur, de Eugen Bogdan, de Nicoleta Cortel și Auraș Sorin Cortel, de Boga Ferenc Vilmos, de Maria Ciceo, de Elena Ferescu, de Constantin Irinel Militaru, de Gheorghe Tilibașa, de Gheorghe Dulcea, de Niculae Ghedzira, de Natalia Chiriac, Valuca Chiriac, Gheorghe Chiriac, Vasile Chiriac, Dan Vasile Macovei, Societatea Inorsans Business Rombax- S.R.L. și Societatea Concif - Baza de Aprovizionare - S.R.L., de Memet Bilghin și de Societatea Negruța Forest - S.R.L. din satul Florești, comuna Florești, județul Cluj, în dosarele nr. 884/93/2021/a2, nr. 26.369/3/2019/a2, nr. 37.039/3/2021/a2 și nr. 2.274/2/2023 ale Curții de Apel București - Secția a II-a penală, în dosarele nr. 5.090/62/2021/a1.1 și nr. 97/62/2020/a2 ale Curții de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 3.509/105/2015/a48.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarele nr. 6.401/118/2017/a3 și nr. 8.208/118/2017*/a1 ale Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 6.843/176/2021/a1 al Tribunalului Alba - Secția penală, în dosarele nr. 22.892/301/2021/a1.1 și nr. 32.397/3/2023 ale Tribunalului București - Secția I penală, în Dosarul nr. 3.985/117/2022 al Tribunalului Cluj - Secția penală, în Dosarul nr. 1.434/110/2020/a1*/a5.1 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1.278/174/2019*/a1 al Judecătoriei Agnita - Secția generală, în Dosarul nr. 10.928/180/2015/a2.1 al Tribunalului Bacău - Secția penală, în Dosarul nr. 2.172/121/2018/a12 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarele nr. 2.654/102/2022/a1.1 și nr. 1.250/117/2017/a11 ale Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarele nr. 967/3/2021/a16* și nr. 1.320/1/2023 ale Curții de Apel București - Secția I penală, în Dosarul nr. 296/829/2019/a5 al Judecătoriei Onești, în Dosarul nr. 1.087/101/2022/a2 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1.379/249/2015/a6 al Tribunalului Călărași - Secția penală, în dosarele nr. 3.659/118/2024 și nr. 1.881/118/2024/a3 ale Tribunalului Constanța - Secția penală și în Dosarul nr. 778/242/2025 al Judecătoriei Huedin.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale acelorași instanțe și constată că dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor și completărilor aduse acestora prin articolul unic pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 70/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, Curții de Apel București - Secția I penală, Curții de Apel București - Secția a II-a penală, Curții de Apel Brașov - Secția penală, Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalului București - Secția I penală, Tribunalului Alba - Secția penală, Tribunalului Cluj - Secția penală, Tribunalului Bacău - Secția penală, Tribunalului Călărași - Secția penală, Tribunalului Constanța - Secția penală, Judecătoriei Agnita - Secția generală, Judecătoriei Onești, Judecătoriei Huedin și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 martie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu