DECIZIE nr. 825/2010

DECIZIE nr. 825 din 22 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal

Intrare în vigoare 20 iulie 2010

Augustin Zegrean - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Marinela Mincă - procuror Oana Cristina Puică - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1 și 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal, excepție ridicată de Alin-Cosmin Ardelean în Dosarul nr. 5.553/100/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă Curții că apărătorul ales al autorului excepției a transmis o cerere de amânare a cauzei, întrucât nu se poate prezenta la acest termen din cauza volumului mare de activitate. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei. Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 4 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5.553/100/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1 și 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Alin-Cosmin Ardelean cu ocazia soluționării recursului împotriva unei decizii penale prin care a fost respins ca nefondat apelul formulat de autorul excepției împotriva unei sentințe penale de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1 și 2, art. 289 alin. 1 și art. 290 din Codul penal. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal aduc atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, întrucât instituie o dublă incriminare și, drept consecință, o dublă sancționare a unei singure acțiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracțiunii. Consideră că art. 289 alin. 1 din Codul penal încalcă egalitatea în fața legii și a autorităților publice și dreptul la un proces echitabil, deoarece instituie privilegii în favoarea funcționarilor publici față de cetățenii de rând. De asemenea, arată că art. 290 din Codul penal aduce atingere condițiilor și limitelor restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată ar trebui să fie cercetată doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, și nu din oficiu. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 1 și 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepției reiese, însă, că acesta critică doar prevederile art. 215 alin. 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra constituționalității acestor din urmă texte de lege, având următorul cuprins: - Art. 215 alin. 2 ("Înșelăciunea"): "Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni."; - Art. 289 alin. 1 ("Falsul intelectual"): "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."; - Art. 290 ("Falsul în înscrisuri sub semnătură privată"): "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepsește." În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 53 referitoare la condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 4 paragraful 1 referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenție, ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală și din actele normative internaționale, invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 505 din 15 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006, prin Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, și prin Decizia nr. 1.086 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate în prezenta cauză, pentru motivele acolo arătate. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2, art. 289 alin. 1 și ale art. 290 din Codul penal, excepție ridicată de Alin-Cosmin Ardelean în Dosarul nr. 5.553/100/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 iulie 2010

DECIZIE nr. 732 din 1 iunie 2010

DECIZIE nr. 732 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticor...

DECIZIE nr. 746 din 1 iunie 2010

DECIZIE nr. 746 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din anexa VI și ale pct. 10 din anexa nr. VI/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice