Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Cooperare judiciara internationala in materie penala. Recunoasterea si executarea sanctiunilor pecuniare. Decizie nr. 10 din data de 20.01.2014
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Cooperare judiciara internationala in materie penala. Recunoasterea si executarea sanctiunilor pecuniare.

Competenta de solutionare a cererii de recunoastere si executare a sanctiunii pecuniare aplicate de autoritatile unui stat membru al Uniunii Europene revine judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul ori sediul social persoana fata de care s-a aplicat sanctiunea.

Sectia penala si pentru cauze cu minori - Decizia penala nr. 10/20 ianuarie 2014

In data de 23 decembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, cu cererea de recunoastere a sentintei penale pronuntata in data de 08 ianuarie 2013 de Bundesamt fur Justiz in cauza nr. 2 CS 206 Js 16752/12, impotriva cetateanului roman M.M., careia i s-a aplicat o sanctiune pecuniara in suma de 500 Euro pentru comiterea infractiunii de furt.
La termenul de judecata din data de 20 ianuarie 2014, constatand ca cererea se circumscrie dispozitiilor art. 233 si urmatoarele din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a invocat exceptia de necompetenta materiala si a pus in discutie declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Petrosani.
Analizand exceptia de necompetenta materiala invocata din oficiu, Curtea de Apel Alba Iulia a retinut urmatoarele:
In data de 24 septembrie 2013 pe rolul Judecatoriei Petrosani a fost inregistrata cererea de recunoastere si executare a sanctiunii pecuniare aplicate de autoritatile germane numitei M.M., prin sentinta penala pronuntata in data de 08 ianuarie 2013 de Bundesamt fur Justiz in cauza nr. 2 CS 206 Js 16752/12,
Apreciind ca in cauza sesizarea autoritatilor germane se circumscrie dispozitiilor art.1102 Cod procedura civila, prin sentinta civila nr. 3378/3.10.2013 pronuntata de Judecatoria Petrosani s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Hunedoara.
Prin incheierea pronuntata de Tribunalul Hunedoara in data de 4 decembrie 2013 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei si trimiterea dosarului la procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia spre competenta solutionare, apreciindu-se ca cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 132 din Legea nr. 302/2004.
Curtea a constatat ca cererea autoritatilor germane are ca obiect recunoasterea si punerea in executare a unei sanctiuni pecuniare aplicate cetateanului roman M.M., care se circumscrie procedurii reglementate in dispozitiile Sectiunii a 4-a, Capitolul II, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
Aceasta sectiune contine dispozitii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene in aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce sanctiunilor pecuniare.
Anterior modificarii Legii nr. 302/2004, dispozitiile art. 233 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, in forma in vigoare la data sesizarii initiale a Judecatoriei Petrosani, prevedeau ca prin pedeapsa pecuniara se intelege obligatia de a plati: 1. a) o suma de bani drept condamnare pentru o infractiune, pronuntata printr-o hotarare;_ c) o suma de bani aferenta cheltuielilor cauzate de procedura judiciara sau administrativa care a dus la pronuntarea hotararii".
Legea nr. 302/2004 a fost modificata prin Legea nr. 300/2013, care a abrogat dispozitiile art. 233 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, insa prin aceasta lege a fost introdus articolul 234 indice 1, intitulat " Conditii privind punerea in executare a unor sanctiuni pecuniare", care prevede urmatoarele:
"(1) Punerea in executare a unei sanctiuni pecuniare aplicate pentru incalcarea de catre o persoana fizica sau juridica a unor norme de drept penal sau a altor norme legale se realizeaza in temeiul dispozitiilor prezentei sectiuni, daca sanctiunea pecuniara consta intr-o suma de bani de cel putin 70 de euro sau echivalentul in lei al acestei sume:
a) la plata careia persoana fizica sau juridica a fost obligata printr-o hotarare executorie, cu titlu de amenda penala sau administrativa, dupa caz; sau
b) reprezentand despagubiri acordate, prin aceeasi hotarare executorie, partii vatamate care nu s-a constituit parte civila, atunci cand instanta s-a aflat in exercitarea competentei sale in materie penala;
c) la plata careia persoana fizica sau juridica a fost obligata cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative;
d) care trebuie sa fie virata catre un fond public sau al unei organizatii de asistenta a victimelor, la plata careia persoana fizica sau juridica a fost obligata prin aceeasi hotarare executorie.
(2) Nu intra sub incidenta prezentei sectiuni punerea in executare a dispozitiilor:
a) privind confiscarea instrumentelor sau produselor infractiunilor;
b) civile, care decurg dintr-o actiune in daune si restituire si care sunt executorii in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala."
Din formularul anexat de autoritatile germane rezulta ca in cazul numitei Majlat Maria sanctiunea pecuniara consta in: suma de 500 euro cu titlu de condamnare pentru o infractiune - furt in asociere cu alte persoane si suma de 60 euro cu titlu de cheltuieli cauzate de procedura judiciara care a dus la pronuntarea hotararii de condamnare
Astfel, atat in baza reglementarii legale de la data sesizarii initiale a instantei de judecata, cat si in baza noii reglementari (intrata in vigoare in data de 26 decembrie 2013), obiectul cererii formulate de autoritatile germane il reprezinta recunoasterea unei sanctiuni pecuniare, care se solutioneaza, potrivit dispozitiilor Sectiunii a 4-a, Capitolul II, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
Referitor la competenta de solutionare a cauzei, Curtea a constatat ca la data sesizarii Judecatoriei Petrosani, respectiv 24 septembrie 2013, dispozitiile art. 234 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 prevedeau faptul ca autoritatile romane competente sa execute o hotarare sunt instantele judecatoresti, fara ca textul mentionat sa atribuie competenta unei instante specifice (judecatorie, tribunal sau curte de apel).
Raportat la aceasta formulare a textului, care nu a desemnat in mod expres instanta competenta ca fiind tribunalul sau curtea de apel, s-a apreciat in practica judiciara ca devin aplicabile dispozitiile art. 25 Cod procedura penala, potrivit carora judecatoria este instanta care are competenta materiala generala in materie penala. In acest sens a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, sesizata cu solutionarea unui conflict negativ de competenta in materie prin incheierea nr. 664/2011.
Articolul 234 din Legea nr. 302/2004 a fost modificat prin Legea nr. 300/2013, in prezent acesta prevazand in mod expres in alineatul 1 competenta judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul persoana fata de care s-a aplicat sanctiunea, in solutionarea cererilor de recunoastere a sanctiunilor pecuniare.
Constatand ca numita M.M. are ultimul domiciliu, care figureaza activ in fisa de evidenta emisa de DEPABD in localitatea Petrila, care este arondata Judecatoriei Petrosani, potrivit dispozitiilor HG nr. 337/1993, Curtea a constatat ca acestei instante ii revine competenta de solutionare a cererii formulate de autoritatile germane.
Se vor verifica de catre instanta competenta aspectele mentionate in cuprinsul dovezii de indeplinire a procedurii de citare cu intimata, depusa dupa luarea cauzei, referitoare la faptul ca ar fi intervenit decesul acesteia, pentru a se dispune in consecinta.
Raportat la cele de mai sus, in baza art. 42 Cod procedura penala, raportat la art. 234 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis exceptia de necompetenta materiala si a dispus declinarea competentei de solutionare a cererii de recunoastere si executare a sanctiunii pecuniare aplicate de autoritatile germane numitei M.M., domiciliata in P., str_, b_, ap_, jud. H., prin sentinta penala pronuntata in data de 08 ianuarie 2013 de Bundesamt fur Justiz in cauza nr. 2 CS 206 Js 16752/12, in favoarea Judecatoriei Petrosani.

Sursa: Portal.just.ro