Prelungirea duratei masurii arestarii preventive. Recurs. Solutionarea recursului dupa expirarea duratei masurii dispuse anterior. Consecinte.
C. pr. Pen., art. 159 alin. 8
Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, decizia nr. 25/2 iunie 2008
Solutionarea recursului declarat impotriva incheierii de prelungire a duratei masurii arestarii preventive dupa expirarea duratei arestarii dispuse anterior nu duce la incetarea de drept a masurii privative de libertate, deoarece, pe de o parte, prevederile procesual penale sunt de stricta interpretare si nu pot fi aplicate prin asemanare sau extindere. Motivele incetarii de drept a masurilor preventive sunt expres si limitative prevazute de art. 140 Cod procedura penala, iar intre acestea nu se regaseste si incalcarea termenului prevazut de art. 159 alin. 8 teza finala Cod procedura penala. Pe de alta parte, depasirea acestui termen nu este sanctionat nici cu nulitatea absoluta, nefiind cuprins in dispozitiile exprese si de stricta interpretare ale art. 197 alin. 2 Cod procedura penala. Rezulta asadar ca sanctiunea ramane cea a nulitatii relative, prevazute de art. 197 alin. 1 Cod procedura penala. Prin incheierea penala nr. 178/20 iulie 2011, judecatorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului si a dispus prelungirea duratei masurii arestarii preventive a inculpatului L.R. pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 25 iulie 2011, pana la data de 23 august 2011.
In motivarea acestei dispozitii, se arata in esenta ca temeiurile arestarii preventive (atat cele de fapt, cat si cel de drept prev. de art. 148, lit. f Cod procedura penala) sunt indeplinite, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune privarea in continuare de libertate a acuzatului.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul L.R.
In motivarea caii de atac, este contestata temeinicia incheierii recurate, precum si legalitatea detentiei preventive a inculpatului.
Sub aspectul legalitatii, recurentul invoca dispozitiile art. 159 alin. 8 teza ultima C. pr. pen. si cele statuate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, recurs in interesul legii, prin decizia nr. XXV/2 iunie 2008 si solicita sa se constate incetata de drept masura privativa de libertate cu consecinta punerii de indata in libertate a acuzatului, in conditiile in care arestarea initiala a expirat la data de 24 iulie 2011, iar recursul impotriva incheierii de prelungire a duratei arestarii preventive se judeca abia in 25 iulie 2011.
Este contestata temeinicia incheierii judecatorului delegat, din perspectiva absentei pericolului pe care inculpatul l-ar prezenta pentru colectivitate daca ar fi cercetat in libertate. In acest sens, face referire la comportamentul lui ireprosabil in societate anterior faptei care a declansat procedurile in prezenta cauza, precum si la atitudinea sincera adoptata in fata autoritatilor judiciare. Mai precizeaza ca procesul penal poate avea loc in bune conditii si daca fata de el se va institui o masura restrictiva de libertate, nefiind necesara prelungirea detentiei preventive.
Analizand recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 1862/96/2011 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate si a concluziilor recurentului si ale reprezentantului Ministerului Public, precum si din oficiu, in limitele efectelor devolutiv si neagravarii situatiei in propria cale de atac, se retin urmatoarele:
Dispozitia judecatorului delegat de la Tribunalul Harghita de prelungire a duratei masurii arestarii preventive a inculpatului L.R., precum si retinerea temeiurilor prevazute de art. 143 si art. 148, lit. f C. pr. pen. sunt juste si au fost emise cu respectarea stricta a legalitatii, astfel incat, in lipsa vreunui motiv de anulare a incheierii atacate, pe care sa-l retinem din oficiu, recursul promovat de inculpat este nefondat, atragand respingerea lui, in baza art. 38515, pct. 1, lit. b C. pr. pen.
Asupra sustinerilor inculpatului cu prilejul adresarii in a doua instanta, nu le vom primi pentru urmatoarele considerente:
a) In primul rand, este adevarat ca arestarea preventiva a fost dispusa initial prin incheierea penala nr. 161/26 iunie 2011 a judecatorului delegat de la Tribunalul Harghita pentru perioada 26 iunie 2011-24 iulie 2011, iar recursul impotriva incheierii de prelungire a duratei arestarii preventive s-a judecat in 25 iulie 2011, insa problema nesolutionarii recursului declarat in temeiul art. 159 alin. 8 C. pr. pen. trebuie tratata diferit, in functie de natura incheierii atacate.
Daca prin incheierea recurata s-a dispus prelungirea duratei masurii arestarii preventive, cum este cazul in speta, este cert ca recursul trebuie rezolvat inaintea expirarii perioadei arestarii anterioare, decizia nr. 25/2 iunie 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii (publicata in "Monitorul oficial al Romaniei", partea I, nr. 372/3 iunie 2009) neaducand vreo noutate in acest sens, din moment ce dispozitiile art. 159 alin. 8 teza finala C. pr. pen. sunt lipsite de orice echivoc.
Cu toate acestea, omisiunea solutionarii caii de atac inauntrul acestui termen atrage cel mult o nulitate relativa. Inculpatul nu a invocat si nu a demonstrat vreo vatamare a intereselor sale procesuale din cauza rezolvarii recursului abia in 25 iulie 2011, dimpotriva intarzierea a fost cauzata chiar de propria-i conduita, avocatul acestuia depunand recursul prin scrisoare recomandata, asa incat corespondenta a ajuns la dosar doar in 25 iulie 2011.
In niciun caz, aceasta omisiune nu duce la incetarea de drept a masurii privative de libertate, o asemenea consecinta nefiind prevazuta de lege si nici sugerata de instanta suprema cu ocazia solutionarii recursului in interesul legii amintit. De altfel, este firesc sa fie exclusa o astfel de urmare, care nu poate sa incurajeze comportamente abuzive ale inculpatilor care vor transmite cererile de recurs in asa fel incat sa ajunga la dosar cu intarzierea scontata. Mai mult, oricum inculpatul va ramane in detentie preventiva, intrucat, potrivit art. 159 alin. 9 C. pr. pen., recursul declarat impotriva unei incheieri de prelungire a starii de arest preventiv nu suspenda executarea, punerea lui in libertate putand interveni numai in urma unei decizii a instantei de control prin care a fost analizat in substanta recursul, constatandu-se caracterul fondat al acestuia, ceea ce nu este cazul in speta.
In schimb, in situatia in care prin incheierea atacata a fost respinsa propunerea procurorului de prelungire a duratei masurii arestarii preventive, nesolutionarea recursului pana la momentul expirarii vechii arestarii duce intr-adevar la incetarea de drept a arestarii preventive la acest moment, deoarece nu mai exista in fiinta nicio dispozitie valabila a autoritatii judiciare competente in baza careia inculpatul sa mai fie tinut in detentie preventiva. Aceasta ipoteza nu se circumscrie insa datelor prezentei pricini.
Argumentele detaliate mai sus determina, prin urmare, o reconsiderare a practicii anterioare a acestei instante.
b) In al doilea rand, in acord cu judecatorul de la tribunal, subliniem ca probele instrumentate pana in acest moment procesual confirma banuiala legitima dupa care inculpatul a participat la savarsirea infractiunilor de omor calificat si nerespectare a regimului armelor si munitiilor care formeaza obiectul urmaririi penale.
Totodata, motivul arestarii preventive consacrat de art. 148 lit. f Cod procedura penala este, la randul lui, incident la speta. Astfel, pedeapsa prevazuta de lege pentru cele doua infractiuni este inchisoare mai mare de 4 ani. In continuare, subliniem mai intai ca, in ipoteza suspectarii unui acuzat de comiterea unor infractiuni de violenta, retinerea dispozitiilor acestui text legal, ca temei de drept al privarii de libertate cu caracter preventiv pe parcursul procesului penal, este argumentata de protejarea interesului colectiv impotriva unor comportamente deosebit de agresive si periculoase, care ar pune in primejdie imediata valorile morale si sociale ale comunitatii. In speta, probele stranse de organele de urmarire penala afirma un pericol public accentuat al inculpatului, in aceasta faza a procesului penal actual si cert, concretizat in imprejurarile comiterii infractiunilor si modul de actiune: procurarea, detinerea si utilizarea fara drept a unei arme letale, planuirea si pregatirea amanuntita a actiunii violente indreptate impotriva victimei, deplasarea la locuinta de vacanta a acestuia si, in absenta oricarui act de provocare din partea subiectului pasiv, utilizarea armei de foc impotriva acestuia care, singur fiind, nu a avut nicio posibilitate obiectiva sa se apere. Aceste aspecte contureaza un pericolul ridicat pe care il prezinta inculpatul pentru colectivitate, pericol care justifica necesitatea derularii in continuare a procesului penal cu el in arest preventiv, nicio alta masura restrictiva de libertate nefiind oportuna in acest moment.