Judecata in prima instanta cu inculpati arestati. Suspendarea judecatii pana la solutionarea unor exceptii de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala. Inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara. Durata rezonabila a arestarii preventive a inculpatilor si neintervenirea unor motive noi pentru mentinerea masurii arestarii preventive, justifica, in temeiul principiilor evocate de jurisprudenta CEDO si prevederile legislatiei nationale, inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva, de natura sa garanteze buna desfasurare a procesului penal
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 5 parag. 3
C. proc. pen., art. 139 alin. (1), art. 148, art. 145
Jurisprudenta CEDO, Cauza Jipa impotriva Romaniei, cauza Scundeanu impotriva Romaniei
Jurisprudenta ICCJ Bucuresti, decizia penala nr. 1730/12.05.2009
Legiuitorul roman prin intermediul normelor prevazute in Codul de procedura penala a conditionat luarea unei masuri preventive privative de libertate de indeplinirea cumulativa a trei conditii de fond: sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii; sa fie prezent cel putin unul dintre temeiurile de arestare, expres si limitativ prevazute de art. 148 Cod procedura penala. Odata cu ratificarea de catre Romania in 1994 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adaugat si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele art. 5 paragraf 1 lit. c) al Conventiei, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, data in aplicarea acesteia.
Prin art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale s-a statuat ca: "Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audieri." Acest paragraf impune autoritatilor judiciare obligatia de a depune diligente deosebite in solutionarea cu celeritate a cauzei. In acest sens, in Cauza Jiga impotriva Romaniei/16.03.2010, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca "perioada reglementata de art. 5 § 1 c) si 3 din Conventie se incheie, de obicei, la data pronuntarii cu privire la temeinicia acuzatiei aduse persoanei in cauza, fie si doar in prima instanta". De asemenea, in cauza Scundeanu impotriva Romaniei/02.02.2010, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca "in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, existenta unor motive plauzibile pentru a suspecta ca persoana arestata a savarsit o infractiune este o conditie sine qua non a legalitatii mentinerii detentiei. Totusi, dupa un anumit timp, acest lucru nu mai este suficient. In acest caz, Curtea trebuie sa stabileasca daca celelalte motive invocate de autoritatile judiciare legitimeaza in continuare privarea de libertate. Atunci cand acestea se dovedesc "relevante" si "suficiente", verifica, de asemenea, daca autoritatile nationale competente au contribuit cu o "diligenta deosebita" la continuarea procedurii". Prin urmare, chiar si in ipoteza in care inculpatii sunt acuzati de comiterea unor faptele grave, cand se impune administrarea unui probatoriu complex, nu trebuie omis ca, un criteriu foarte important in aprecierea caracterului rezonabil al duratei detentiei preventive il reprezinta modul in care cauza a fost instrumentata de catre autoritatile judiciare, perioadele in care cercetarea judecatoreasca este suspendata avand repercusiuni negative din aceasta perspectiva.
Aplicand principiile anterior expuse si dispozitiile legale sus mentionate in speta, instanta de recurs constata ca mentinerea starii de arest preventiv pe o durata de aproape 2 ani, fara ca in cauza sa fi intervenit macar o solutie a primei instante, in contextul in care judecarea acesteia este suspendata de aproximativ 9 luni, tinde a dobandi un caracter excesiv. Prin urmare, se impune a se dispune fata de inculpati o masura mai putin restrictiva de drepturi, care sa confere insa garantii privind desfasurarea in bune conditii a procesului penal.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 84 din 20 ianuarie 2011, dr. M.B.
Prin incheierea de sedinta din 18.01.2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4355/30/2009/a1, in baza art. 139 alin. (1) Cod procedura penala raportat la art. 139 alin. (35) C. proc. pen. coroborat cu art. 145 ind.1 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatii:. T.L.M., F.N.S., G.C. si altii.
In baza art.145 ind. 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen. pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, inculpatii au fost obligati sa respecte urmatoarele obligatii: a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori sunt chemati; b) sa se prezinte la politia in a carei raza teritoriala se afla domiciliile inculpatilor, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori sunt chemati; c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura; d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
In baza art. 145 ind. 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen. pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara inculpatii au fost obligati sa respecte urmatoarele obligatii: sa nu se apropie de persoanele vatamate, de membrii familiilor acestora, de ceilalti inculpati trimisi in judecata, de martori, si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
In baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen. s-a atras atentia inculpatilor ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care le revin, se va lua fata de acestia masura arestarii preventive.
In baza art. 145 alin. (21) C. proc. pen. la data ramanerii definitive a prezentei incheieri, cate o copie certificata de pe incheiere se va comunica inculpatilor, sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuiesc acestia, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, in vederea asigurarii respectarii obligatiilor care le revin.
S-au respins ca ramase fara obiect, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpatii M., F. si B.
S-a respins ca neintemeiata, cererea de revocare a arestarii preventive formulata de inculpatul F.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Timis verificand legalitatea si temeinicia arestarii preventive, a constatat urmatoarele:
In data de 27.04.2010 Tribunalul Timis a dispus sesizarea Curtii Constitutionale, in urma invocarii exceptiei de neconstitutionalitate de inculpatul T., prin avocatul ales. Pana in prezent (18.01.2011), din informatiile detinute de tribunal, sesizarea nu a fost solutionata de catre instanta constitutionala. Cauza a fost suspendata timp de aproximativ 9 luni, in temeiul art. 303 alin. (6) Cod procedura penala, text de lege in vigoare la data sesizarii Curtii Constitutionale. De la data arestarii preventive a inculpatilor si pana in acest moment au trecut 23 de luni (aproape doi ani), timp in care s-a finalizat urmarirea penala si a fost sesizata instanta judecatoreasca, dosarul aflandu-se in stadiul cercetarii judecatoresti in prima instanta, fiind necesara in continuare audierea mai multor martori si persoane vatamate mentionate in actul de sesizare.
Tribunalul a apreciat ca cererea de sesizare a Curtii Constitutionale nu este expresia exercitarii abuzive a acestui drept, avand in vedere ca a fost formulata pentru prima data si vizeaza texte de lege [art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedura penala] in directa legatura cu masura preventiva privativa de libertate luata, prelungita si mentinuta fata de inculpat.
Pe de alta parte s-a observat ca in dosar sunt judecate in prezent, in stare de arest preventiv, alte inca 8 persoane, iar solutia de suspendare a cauzei este obligatorie si in privinta acestora [potrivit art. 303 alin. (2) Cod procedura penala disjungerea devenea posibila doar daca procesul era suspendat pentru motivul ca inculpatul suferea de o boala grava, nu si in cazul sesizarii Curtii Constitutionale], chiar daca acestia nu au invocat vreo exceptie de neconstitutionalitate. Prin urmare, suspendarea procesului este o dispozitie de natura sa ii afecteze in mod direct si pe acestia.
Potrivit art. 5 paragraful 3 din Conventia europeana a drepturilor omului "orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere".
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, durata rezonabila a procedurii se apreciaza in functie de: complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului si comportamentul autoritatilor.
Sub aspectul probatoriului cauza este una complexa, avand in vedere ca cercetarea judecatoreasca presupune reaudierea persoanelor vatamate si a martorilor ascultati la urmarire penala. Un anumit grad de complexitate este evidentiat de numarul persoanelor implicate si care urmeaza a fi audiate, ceea ce presupune o perioada mai indelungata in administrarea probelor.
In faza de judecata inculpatii nu au incercat tergiversarea dosarului, avocatii acestora fiind prezenti la fiecare termen si formuland concluzii cu privire la toate aspectele care au fost puse in discutie.
In ce priveste comportamentul autoritatilor, s-a retinut ca procesul este suspendat de aproximativ 9 luni ca urmare a exercitarii de catre unul dintre inculpati a unui drept procesual (invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate), autoritatile nationale purtand responsabilitatea pentru acest interval de timp in care mijloacele de proba nu au fost administrate.
In raport de aceste criterii conturate in jurisprudenta CEDO, tribunalul a apreciat ca in prezent, dupa 23 de luni de la momentul privarii de libertate si in contextul in care procesul se afla in continuare suspendat ca urmare a sesizarii Curtii Constitutionale, au fost incalcate prevederile art.5 paragraful 3 din Conventia Europeana a drepturilor omului referitoare la termenul rezonabil.
Potrivit jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (decizia penala nr. 1730/12.05.2009, publicata pe pagina de internet a instantei), in cazul in care instanta de judecata constata ca, in raport cu criteriile mentionate, termenul rezonabil al arestarii preventive a fost incalcat, aceasta poate dispune, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., inlocuirea masurii arestarii preventive luata in temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) cu o masura preventiva neprivativa de libertate, conferind incalcarii termenului rezonabil al arestarii preventive semnificatia schimbarii temeiului care a determinat luarea masurii, prevazut in art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., si anume a conditiei referitoare la pericolul concret pentru ordinea publica. Totodata, din considerentele acestei decizii se desprinde ideea ca o acuzatie grava (in cauza inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, toate in forma continuata si in stare de recidiva postexecutorie) nu poate fi de natura sa conduca la concluzia potrivit careia arestarea preventiva trebuie mentinuta si dupa depasirea termenului rezonabil.
In consecinta, tribunalul a apreciat ca in prezent s-au modificat temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive si se impune inlocuirea acesteia cu masura obligarii de a nu parasi tara.
Impotriva incheierii de sedinta din 18.01.2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4355/30/2009/a1 a declarat recurs, in termen legal, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara, sustinand ca este netemeinica deoarece printr-o interpretare eronata a materialului probator, a aprecierii eronate a pericolului social a fost inlocuita masura arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatii: T.L.M., F.N.S., G.C. si altii.
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara a criticat solutia instantei pentru netemeinicie, sustinand ca exista probe certe ca inculpatii s-au constituit in grup infractional organizat tocmai pentru a spori gradul de reusita a scopului urmarit si anume, intimidarea victimelor si obtinerea suprematiei asupra bunurilor acestora, cat si a psihicului acestora; ca dosarul cauzei contine dovezi certe ca inculpatii au folosit acte de amenintare pentru a determina victimele sa practice prostitutia in scop financiar si nicidecum nu se poate pune problema unei propuneri amiabile de oferta pentru practicarea prostitutiei. Totodata, s-a sustinut ca aceasta activitate nu a fost lasata la latitudinea victimelor ci dimpotriva, ea a fost impusa de inculpati, atat prin asigurarea unor spatii locative unde victimele sa-si racoleze clientii, cat si faptul ca acestea nu puteau dispune in mod liber de veniturile obtinute in acest mod, intrucat la finalul "zilei de munca" banii erau ridicati si intrau in posesia inculpatilor. In motivarea recursului, s-a mai sustinut ca punerea in libertate a inculpatilor, in mod cert ar duce la influentarea victimelor care nu au fost inca audiate de instanta de judecata, iar lasarea lor in libertate ar avea ca rezultat retractarea in intregime a acuzatiilor facute de aceste victime in cursul urmaririi penale. In acest sens, s-a invederat ca exista dovada solida ca inculpatii au influentat financiar pe partea vatamata S.P. pentru a-si retrage plangerea formulata, sub aspectul art. 194 si art. 189 alin. (2) C. pen., respectiv ca la dosar s-a depus in xerocopie declaratia de martor a numitului M.O. la data de 28.01.2010 la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Timisoara, in care acesta confirma expedierea in sistem Wester-Union a sumei de 8.000 euro pe numele partii vatamate S.P. si a concubinei acestuia B.L., in scopul retractarii acuzatiilor pe care acesta le-a facut in timpul urmaririi penale.
S-a aratat ca, mai mult, acelasi martor confirma faptul ca la data prezentarii materialului de urmarire penala inculpatului I.I., acesta a solicitat procurorului de caz confruntarea cu partea vatamata S.P., ocazie cu care acesta din urma si-a retractat acuzatia in raport cu acest inculpat, fiind lesne de inteles, in opinia parchetului, ca si acest inculpat a contribuit financiar la influentarea partii vatamate pentru a-si retracta plangerea. In acest conditii, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara a sustinut ca nu exista nici un fel de dubiu cu privire la intentia inculpatilor de a influenta martorii si partile vatamate in speranta retractarii plangerilor si a oricaror urme de implicare infractionala.
In opinia Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara, hotararea instantei de fond este netemeinica, deoarece din materialul probator al dosarului rezulta ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta un real pericol atat pentru ordinea publica, cat si pentru buna functionare a ordinii de drept, cat mai ales in raport cu partile implicate, care vor avea de suferit presiuni psihice sau chiar fizice din partea inculpatilor lasati in libertate, acestia urmarind intimidarea victimelor cu scopul retractarii declaratiilor de acuzare la adresa lor.
Analizand legalitatea si temeinicia incheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., instanta de recurs constata ca recursul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Legiuitorul roman prin intermediul normelor prevazute in codul de procedura penala a conditionat luarea unei masuri preventive privative de libertate de indeplinirea cumulativa a trei conditii de fond: sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii; sa fie prezent cel putin unul dintre temeiurile de arestare, expres si limitativ prevazute de art.148 Cod procedura penala. Odata cu ratificarea de catre Romania in 1994 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adaugat si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele art. 5 paragraf 1 lit. c) al Conventiei, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, data in aplicarea acesteia.
Dispozitiile Conventiei fac trimitere, in primul rand, in ceea ce priveste luarea masurii arestarii preventive, la legislatia nationala, consacrand obligatia de a fi respectate atat normele de fond, cat si cele de procedura prevazute de catre aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca orice masura preventiva trebuie sa fie conforma cu scopul urmarit de art. 5 al Conventiei, scop care consta in protejarea individului impotriva privarilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate sa aiba loc cu respectarea dispozitiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urma sa fie, la randul sau, in acord cu prevederile Conventiei, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, desi nu le enunta expres, le contine in mod implicit.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie sa guverneze aceasta materie, in cauza Wemhoff : "detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea in ce masura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate" (cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). In conceptia instantei europene, privarea de libertate a unei persoane este o masura atat de grava, incat ea nu se justifica decat atunci cand alte masuri, mai putin severe, sunt considerate ca insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detentia. Curtea Europeana a aratat ca nu este suficient ca detentia sa fie conforma dreptului national, in plus, ea trebuie sa se dovedeasca necesara, in circumstantele cauzei. Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru intre durata masurii privarii de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia, precum si interesul desfasurarii in bune conditii a procesului penal.
Intr-adevar, asa cum a aratat si Tribunalul Timis, in speta, se impune a se avea in vedere faptul ca prin art. 5 paragraful 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale s-a statuat ca: "Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audieri." Acest paragraf impune autoritatilor judiciare obligatia de a depune diligente deosebite in solutionarea cu celeritate a cauzei. In acest sens, in Cauza Jiga impotriva Romaniei/16.03.2010, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca "perioada reglementata de art. 5 § 1 c) si 3 din Conventie se incheie, de obicei, la data pronuntarii cu privire la temeinicia acuzatiei aduse persoanei in cauza, fie si doar in prima instanta". De asemenea, in cauza Scundeanu impotriva Romaniei/02.02.2010, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca "in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, existenta unor motive plauzibile pentru a suspecta ca persoana arestata a savarsit o infractiune este o conditie sine qua non a legalitatii mentinerii detentiei. Totusi, dupa un anumit timp, acest lucru nu mai este suficient. In acest caz, Curtea trebuie sa stabileasca daca celelalte motive invocate de autoritatile judiciare legitimeaza in continuare privarea de libertate. Atunci cand acestea se dovedesc "relevante" si "suficiente", verifica, de asemenea, daca autoritatile nationale competente au contribuit cu o "diligenta deosebita" la continuarea procedurii. Prin urmare, chiar si in ipoteza in care inculpatii sunt acuzati de comiterea unor faptele grave, cand se impune administrarea unui probatoriu complex, nu trebuie omis ca, un criteriu foarte important in aprecierea caracterului rezonabil al duratei detentiei preventive il reprezinta modul in care cauza a fost instrumentata de catre autoritatile judiciare, perioadele in care cercetarea judecatoreasca este suspendata avand repercusiuni negative din aceasta perspectiva.
Aplicand principiile anterior expuse si dispozitiile legale sus mentionate in speta, instanta de recurs constata ca mentinerea starii de arest preventiv pe o durata de aproape 2 ani, fara ca in cauza sa fi intervenit macar o solutie a primei instante, in contextul in care judecarea acesteia este suspendata de aproximativ 9 luni, tinde a dobandi un caracter excesiv. Prin urmare, se impune a se dispune fata de inculpati o masura mai putin restrictiva de drepturi, care sa confere insa garantii privind desfasurarea in bune conditii a procesului penal.
Este adevarat ca impotriva inculpatilor exista presupunerea rezonabila privind comiterea unor infractiuni grave, respectiv: inculpatul T.L.M., pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) si (2) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art.215 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul F.S.N. pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) si (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) si i) C. pen., art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) si (5) C. pen. art. 321 alin. (1) si (2) C. pen. , art.279 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/ 2001, art. 215 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. si art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul B.S.C. pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/ 2001; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. si art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul I.I. pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art.7 din Legea nr. .39/2003, art.189 alin. (1), (2) si (5) C. pen., art.194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (1) si (2) C. pen., art.279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul S.D. pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (1), (2) si (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.321 alin. (1) si (2) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. si art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul M.C. pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (1), (2) si (5) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen., art. 182 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) si (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul C.N., pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 182 alin. (1) C. pen., art.189 alin. (1), (2) si (5) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul G.C. pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) si (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (1) si (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) si (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.26 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) si art.37 lit. a) C. pen., inculpatul F.D., pentru comiterea infractiunii prevazuta de: art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (1), (2) si (5) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) si (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., insa, asa cum s-a aratat anterior, trebuie avuta in vedere durata arestului preventiv si stadiul de judecare a cauzei.
Prin incheierea penala nr. 20/CC/19.02.2009 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1044/30/2009 a fost admisa propunerea de arestare preventiva a inculpatilor T., F.,G., B., I., S., F., M., S., T. si C. formulata de Ministerul Public - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Timis si s-a dispus arestarea preventiva a acestora pentru o perioada de 29 de zile, fiind emise mandatele de arestare preventiva. Prin incheierea nr. 44/CC/03.04.2009 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2077/30/2009 s-a dispus luarea masurii arestarii preventive si fata de inculpatul C., emitandu-se mandatul de arestare preventiva. Prin urmare, cu exceptia inculpatului C.N. aflat in stare de privare de libertate incepand cu data de 2.04.2009, ceilalti inculpati au fost retinuti si, ulterior, arestati incepand cu 18.02.2009.
In ceea ce priveste stadiul de solutionare a cauzei, se constata ca prin incheierea din data de 27.04.2010 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 3455/30/2009 s-a dispus suspendarea judecatii cauzei, urmare a sesizarii Curtii Constitutionale cu privire la exceptia de neconstitutionalitate invocata de inculpatul T.L.M. Astfel, pe o perioada de noua luni in cauza nu s-a mai efectuat nici un act de cercetare judecatoreasca, neputandu-se retine vreo culpa a inculpatilor pentru aceasta situatie.
In motivele de recurs ale Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara s-a invederat existenta unor declaratii privind exercitarea de presiuni asupra unei parti vatamate si incercarea realizarii unor intelegeri frauduloase cu aceasta, insa aceste aspecte au fost sesizate in urma cu un an, respectiv in 28.01.2010, pierzandu-si caracterul de actualitate. Mai mult, presupunerea (neexistand probe concrete in acest sens) privind posibilitatea schimbarii declaratiilor de catre unii martori sau parti vatamate prin lasarea in libertate a inculpatilor, este lipsita de relevanta sub aspectul analizat de instanta intrucat legea nu face nicio deosebire in ceea ce priveste forta probanta a declaratiilor partii vatamate sau martorilor in raport cu imprejurarea ca au fost administrate in cursul urmaririi penale sau cercetarii judecatoresti; neexistand nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinta intre declaratiile succesive ale acestora, singurul criteriu fiind de a corespunde adevarului si de a se corobora cu celelalte probe administrate. Pe de alta parte, inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara este insotita de obligatia inculpatilor sa nu se apropie de persoanele vatamate, de membrii familiilor acestora, de ceilalti inculpati trimisi in judecata, de martori, si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect; iar in caz de incalcare a obligatiei sunt incidente dispozitiile art. 145 alin. (3) C. roc. pen., ceea ce constituie garantii suficiente si rezonabile pentru ca ipoteza prezentata de procuror sa nu se realizeze. Totodata, a refuza beneficiul aplicarii masurii obligarii de a nu parasi tara pentru evenimente petrecute in urma cu un an ar face ca o asemenea dispozitie sa fie pusa sub semnul arbitrariului si nu al unei analize judicioase a conditiilor reglementate de Codul de procedura penala.
Fata de considerentele anterior expuse, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. instanta a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timisoara impotriva incheierii de sedinta din 18.01.2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4355/30/2009.