Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Rolul activ al judecatorului. Drepturile si interesele partilor Decizie nr. 578 din data de 12.09.2011
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti

Prin decizia civila nr. 578/12.09.2011, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat recursul declarat de paratul-reclamant P.C. impotriva deciziei civile nr. 134/11.04.2011 a Tribunalului Buzau, apreciind-o ca fiind legala.
Procesul civil este, in regula generala, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecatorului trebuie inteles in contextul asigurarii unui echilibru cu celelalte doua principii ale procesului civil, al disponibilitatii si cel al contradictorialitatii, neputand constitui temeiul substituirii instantei in pozitia procesuala a uneia dintre parti si in apararea intereselor acesteia.
In conditiile in care in faza procesuala a apelului, paratul-reclamant a beneficiat de asistenta juridica acordata de avocatul ales, iar potrivit practicalei deciziei civile nr. 225/26.05.2010 a Tribunalului Dambovita, la termenul de judecata din 26.05.2010, aparatorul sau (in prezenta recurentului) a invederat, la solicitarea instantei, ca nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, nu se poate discuta despre o incalcare a rolului activ al judecatorului, intrucat rolul activ nu poate inlocui implicarea insasi a partii in exercitarea propriilor obligatii procesuale prevazute de art. 129 alin.1 Cod proc.civila.
De altfel, din motivarea hotararii mentionate, se retine ca tribunalul si-a format convingerea in baza probatoriului administrat de prima instanta, pe care l-a interpretat in sensul ca reclamanta-parata E.B. are o contributie proprie doar la extinderea bucatariei, efectuata dupa anul 1993 si nu la intreaga bucatarie.

Sursa: Portal.just.ro