DREPT PROCESUAL CIVIL - principiul rolului activ al judecatorului si principiul disponibilitatii
Raportat la faptul ca instanta de fond, invocand principiul rolului activ al judecatorului a incalcat principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, Curtea constata ca judecatorul sindic a incalcat prevederile art. 129 alin.6 C.proc.civ si totodata principiul egalitatii partilor in proces (notiune autonoma, in definitia constanta a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului), producand recurentei o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea sentintei recurate, pronuntate in aceste conditii de nelegalitate.
Pentru a concluziona in acest sens, , Curtea constata ca actiunea introductiva cu care a fost sesizata prima instanta a fost motivata in fapt si in drept, indeplinind conditiile prevazute de art. 112 C.proc.civ, reclamanta, asistata si reprezentata de aparator ales,precizand in mod expres cauza cererii de chemare in judecata. In conditiile in care, prin cauza cererii de chemare in judecata se intelege situatia de fapt calificata juridic, Curtea apreciaza ca disp. art. 129 alin.4 Cproc.civ permit judecatorului sa puna in dezbaterea partilor orice imprejurare de fapt sau de drept, insa nu ii acorda dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretentiei deduse judecatii. Mai mult, regula iura novit curia nu este de natura sa conduca la solutia ca judecatorul este indreptatit sa schimbe din oficiu cauza cererii cu care a fost investit, iar calificarea juridica a situatiei de fapt si aplicarea textului de lege reprezinta doua operatiuni distincte, care nu trebuie confundate, sau invocate drept fundament al aplicarii principiului rolului activ.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.1551/R/2014din 15.09.2014)
Prin sentinta civila nr.8944/30.10.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civila in dosarul nr.19137/3/2013 s-a respins exceptia tardivitatii formularii cererii de repunere in termen, s-a admis cererea de repunere in termen formulata de debitoarea SC R.M.SA, s-a respins exceptia tardivitatii formularii contestatiei, s-au admis contestatiile formulate de debitoarea SC R.M. SA si creditorii A. S. din SNP P. SA, S.N.P. E. si SC GMG M.B. SA impotriva masurii administratorului judiciar privind vanzarea a 126 de marci nationale si o marca comunitara, apartinand debitoarei SC R. Media SA, s-au anulat procesul verbal de licitatie nr 3144/17.04.2012 si contractul de cesiune marci incheiat la data de 18.04.2012 precum si toate actele subsecvente si s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara.
Pentru a concluziona in acest sens, prima instanta a retinut ca la data de 14.05.2013, a fost inregistrata sub nr 19137/3/2013 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Civila, actiunea in anulare formulata de debitoarea SC R. M. SA in contradictoriu cu paratul W.W.B. & L.C.L. solicitand anularea procesului verbal de licitatie nr. 3144/17.04.2012 si a contractului de cesiune de marci incheiat la data de 18.04.2012 precum si a tuturor actelor subsecvente.
In motivarea cererii, debitoarea a aratat ca paratul a fost declarat, la data de 17.04.2012, adjudecatarul marcilor R., conform procesului verbal de licitatie.
Ulterior, prin contractul de cesiune de marci incheiat la 18.04.2012, au fost cesionate catre parat toate drepturile si obligatiile detinute de SC R. M. SA asupra sau in legatura cu marcile R..
Arata debitoarea ca tranzactia nu a fost supusa dezbaterii adunarii creditorilor, nu a fost aprobata de adunarea creditorilor, fiind fraudate interesele creditorilor prin instrainarea tuturor marcilor detinute, la o valoare sub evaluata si derizorie fata de valoarea reala a marcilor si a cotei de piata a acestora.
La data de 05.06.2013 paratul W.W.B. & L.C.L. a depus la dosar intampinare invocand pe cale de exceptie prescriptia si tardivitatea actiunii in anulare, iar pe fond solicitand respingerea acesteia ca neintemeiata.
La data de 05.06.2013, creditorul A. S. din SNP P. SA a formulat cerere de interventie in interes propriu, aratand ca interesul sau este justificat prin faptul ca este creditor al debitoarei SC R. M. SA si doreste indestularea creantei proprii situatie ce nu se poate realiza decat prin reorganizarea debitoarei si de asemenea este membru in comitetul creditorilor reprezentand interesele tuturor creditorilor in cauza.
La data de 05.06.2013, creditorul SC GMG M.B.SA a formulat cerere de interventie in interes propriu, aratand ca este creditorul majoritar al debitoarei si face parte in prezent din comitetul creditorilor, fiind desemnat presedinte al comitetului creditorilor, avand astfel interesul de a se indestula asupra propriei creante, situatie ce nu se poate realiza prin instrainarea celor 126 de marci care reprezinta patrimoniul debitoarei.
La data de 05.06.2014 creditorul S.N.P. E. a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand constarea nulitatii absolute a procesului verbal de licitatie si a contractului de cesiune de marci, aratand ca interesul sau este justificat prin faptul ca este creditor al debitoarei si doreste indestularea propriei creante si de asemenea face parte in prezent din comitetul creditorilor, reprezentand interesele tuturor creditorilor in cauza.
La data de 05.06.2014 administratorul judiciar H.M.E. IPURL a depus precizari la actiunea formulata impotriva paratului W.W.B. & L.C.L. aratand ca vanzarea marcilor “R." reprezinta o masura dispusa de administratorul judiciar, aceasta masura fiind validata de un comitet nelegal, care a fost desfiintat in mod irevocabil prin sentinta civila nr 7264/20.06.2012, situatie in care consecintele juridice ale unei hotarari date de un organ nelegal sunt la randul lor nelegale.
Prin incheierea din 26.06.2013, instanta a pus in discutie calificarea cererii introductive in raport de cuprinsul sau si de vointa partilor, precum si de precizarile formulate de administratorul judiciar, ca si contestatie impotriva masurii administratorului judiciar privind vanzarea marcilor.
Luand concluziile partilor, instanta a calificat cererea ca fiind contestatie impotriva masurii administratorului judiciar privind vanzarea marcilor, temeiul de drept al acesteia fiind reprezentat de art 21 din legea insolventei.
De asemenea, au fost calificate cererile de interventie formulate ca fiind contestatii impotriva masurii de vanzare a marcilor.
La data de 11.09.2013 debitoarea SC R. M. SA prin administrator judiciar a depus cerere de repunere in termen a contestatiei formulata impotriva masurii de vanzare a marcilor “R.".
Instanta a retinut ca institutia contestatiei impotriva masurii administratorului judiciar reglementata de art 21 alin 1 din legea insolventei, prevede un termen procedural de 3 zile, inauntrul caruia partea trebuie sa realizeze demersul juridic, depunand in forma scrisa contestatia formulata, sub sanctiunea decaderii.
Perioada de timp in care se poate intocmi actul procedural, reprezinta durata intermediara intre punctul de plecare astfel cum este prevazut de lege si punctul de implinire al termenului, in acest interval, termenele curgand continuu, de regula neputand fi intrerupte ori suspendate.
In anumite cazuri expres prevazute de lege, termenul poate fi insa intrerupt sau suspendat.
Cauzele de intrerupere reglementate de lege sunt generale, respectiv cele care privesc termenele imperative (art 103 Cod Procedura Civila) si speciale, respectiv cele prevazute de lege (a se vedea art 249, 285 Cod Procedura Civila).
In speta, cauza care a impiedicat formularea contestatiei in termen de 3 zile de la depunerea raportului prevazut la art 21 alin 1 a constituit-o necunoasterea depunerii raportului, insotita de anularea masurii administratorului judiciar si litigiul generat de anularea acestei masuri, litigiu fiind dedus spre solutionare instantelor judecatoresti, fiind finalizat prin pronuntarea deciziei 1063/20.05.2013 a Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a dispus desfiintarea deciziei administratorului judiciar privind anularea procesului verbal de licitatie din 17.04.2012 si a contractului de cesiune de marci din 18.04.2012, constatarea nulitatii actului juridic intocmit de administratorul judiciar (considerandu-se ca nu a avut competenta prevazuta de lege) ducand la repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv aceea in care actul de anulare nu a fost incheiat, existand din acest moment, procesul verbal de licitatie si contractul de cesiune de marci.
De la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti, aceasta fiind data la care a incetat cauza de impiedicare a formularii contestatiei, partile aveau la dispozitie potrivit art 103 Cod Procedura Civila, 15 zile pentru formularea demersului procedural al contestatiei.
Conform actelor dosarului, in cauza actiunea a fost inregistrata la data de 14.05.2013, respectiv in interiorul celor 15 zile de la data pronuntarii deciziei nr.1063/20.05.2013, intocmirea actului inainte de inceperea curgerii termenului fiind o facultate a partii, debitoarea formuland contestatie dupa ramanerea in pronuntare la data de 13.05.2013 a deciziei 1063/2013, pronuntarea fiind amanata pana la 20.05.2013.
S-a apreciat ca realizarea calificarii ulterioare a actiunii ca si contestatie impotriva masurii administratorului judiciar nu are relevanta in ce priveste data sesizarii instantei, prin calificarea facuta luandu-se act de vointa exprimata deja de parti.
Astfel, cererea de repunere in termen, desi a fost formulata dupa calificarea contestatiei, grefandu-se pe masura luata de instanta, se raporteaza in fapt la actiunea introductiva, actiune ce a fost formulata in termen legal.
Avand in vedere faptul ca prin decizia civila nr. 1063/20.05.2013, Curtea de Apel Bucuresti a repus partile in situatia anterioara, s-a retinut ca din acest moment curge un nou termen de 3 zile conform art 21 alin 3 din legea insolventei, deoarece pana la momentul pronuntarii deciziei, procesul verbal de licitatie si contractul de cesiune de marci nu existau, fiind anulate, astfel ca neproducand efecte juridice nu puteau fi atacate pe calea contestatiei.
Sanctiunea decaderii pentru nedepunerea actiunii in termenul prevazut de art 21 alin 3 este astfel inlaturata prin chiar decizia Curtii de Apel Bucuresti, legea prevazand ca hotararile irevocabile sunt obligatorii, dispozitiile art 103 alin 1 Cod Procedura Civila stipuland ca sanctiunea decaderii intervine doar daca legea nu dispune altfel, in speta dispunandu-se in baza legii repunerea in situatia anterioara, cu consecinta repunerii in termen ca masura incidenta obligatorie.
Cererea de repunere in termen se fundamenteaza ca atare pe decizia Curtii de Apel Bucuresti vizand si completand actiunea formulata in termenul de 3 zile reglementat de art 21 alin 3, termen ce a inceput sa curga de la data pronuntarii deciziei civile nr 1063/2013.
S-a retinut ca cererea de repunere in termen este astfel intemeiata, fiind un beneficiu acordat partii la solicitarea acesteia, exceptia invocata de paratul W.W.B. & L.C.L.cu privire la tardivitatea formularii cererii, fiind neintemeiata, urmand a fi respinsa.
Cu privire la exceptia tardivitatii formularii contestatiei,s-a apreciat ca si aceasta exceptie este neintemeiata, urmand a fi respinsa, contestatia fiind formulata asa cum am aratat in 3 zile de la data pronuntarii deciziei 1063/2013, ca efect al repunerii in situatia anterioara si curgerii unui nou termen de procedura.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca prin incheierea din 07.09.2011 judecatorul sindic a admis cererea debitoarei SC R. M. SA si in baza art 32 alin 1 din legea 85/2006 a deschis procedura generala a insolventei impotriva acesteia, desemnand administrator judiciar conform solicitarii societatii debitoare.
A fost fixat ca termen limita pentru depunerea declaratiilor de creanta data de 21.10.2011.
Anterior acestei date, respectiv la 20.10.2011 a fost incheiat contractul de cesiune de creanta dintre actionarul majoritar al debitoarei, respectiv B C LTD, societate de nationalitate cipriota si creditorul E-B. KFT, societate de nationalitate ungara, fiind cesionata suma de 99.938.116 lei cu titlu de imprumuturi acordate debitoarei de actionarul majoritar, creanta cesionata devenind creanta subordonata.
In baza contractului de cesiune incheiat, creditorul E-B. KFT a fost inscris la masa credala, devenind creditor majoritar al debitoarei, hotararile adunarii creditorilor fiind adoptate cu votul sau favorabil.
Ulterior inscrierii creditorului E-B. KFT in tabelul preliminar, respectiv la data de 14.11.2011, administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor in vederea desemnarii comitetului creditorilor, fiind desemnat pe baza autopropunerilor un comitet format din 3 membrii, respectiv E-B. KFT acesta fiind si presedintele comitetului creditorilor, SC O E M. SRL - membru si S.C.LTD - membru.
Comitetul astfel compus a fost ales prin votul favorabil acordat de creditorul majoritar E-B. KFT in cadrul sedintei adunarii creditorilor.
De asemenea, la data de 18.10.2011 a fost desemnat in cauza de catre adunarea generala a actionarilor, prin votul favorabil al actionarului majoritar B C LTD, in calitate de administrator special al debitoarei, numitul E.S.
Administratorul special E.S. a solicitat la data de 13.03.2012, respectiv dupa desemnarea comitetului creditorilor si stabilirea creditorului majoritar, valorificarea marcilor din patrimoniul debitoarei, intocmind in acest sens adresa nr 543/2012, comunicata administratorului judiciar.
Administratorul judiciar a convocat la data de 20.03.2012, la sediul sau, membrii comitetului creditorilor pentru aprobarea solicitarii administratorului special, E-B. KFT si ceilalti doi membrii ai comitetului, votand favorabil, propunerea valorificarii marcilor fiind aprobata.
A fost convocata la data de 09.04.2012 adunarea creditorilor care cu preponderenta votului creditorului majoritar E-B. KFT a decis vanzarea marcilor R., hotarandu-se vanzarea in bloc prin licitatie publica cu strigare.
In termen de 10 zile de la data aprobarii vanzarii de catre Comitetul Creditorilor s-a realizat evaluarea celor 127 marci, termenul mentionat incluzand desfasurarea procedurii privind desemnarea evaluatorului, stabilirea onorariului acestuia, si intocmirea efectiva a raportului de evaluare, raportul fiind aprobat de acelasi comitet al creditorilor, cu participarea creditorului E-B. KFT, la data de 06.04.2012.
Marcile au fost scoase la licitatie la interval de o saptamana de la momentul aprobarii vanzarii de catre adunarea creditorilor, contrar dispozitiilor exprese cuprinse in art 118 alin 4 din legea 85/2006 ce stipuleaza efectuarea vanzarii numai dupa 30 de zile de la data ultimei publicari, la licitatia desfasurata in data de 17.04.2012, prezentandu-se un singur solicitant, respectiv o societate de nationalitate londoneza, cu sediul in Anglia, fara sediu secundar pe teritoriul Romaniei, W.W.B & L.C.L., fiind declarat adjudecatar al marcilor, intocmindu-se a doua zi, respectiv la data de 18.04.2012 contractul de cesiune de marci, avandu-se in vedere mentiunea expresa cuprinsa in art. 43 din regulamentul de vanzare, in sensul ca “transferul dreptului de proprietate are loc la data semnarii contractului de cesiune", asigurandu-se astfel scoaterea de indata a marcilor din patrimoniul debitoarei.
Ulterior vanzarii marcilor, judecatorul sindic a fost sesizat cu privire la neregulile existente, formandu-se mai multe dosare pe rolul instantei.
Controlul de legalitate exercitat de judecatorul sindic in cadrul procedurii insolventei, in baza sesizarilor efectuate de creditori, a reliefat faptul ca masura valorificarii marcilor R. a fost frauduloasa, bazata pe acte intocmite nelegal, toate actele folosite fiind nule, desfiintate de instanta, nemaiexistand astfel fundament legal al vanzarii marcilor.
Caracterul fraudulos al vanzarii marcilor imbraca si forma unor fapte de natura penala, efectuandu-se in prezent cercetari de catre DNA, emitandu-se un comunicat de presa ce precizeaza ca intrarea debitoarei in insolventa a fost solicitata de catre un invinuit persoana interpusa, care folosindu-se de alte persoane juridice interpuse, s-a erijat in creditor al debitoarei, scopul fiind "sa se inscrie in tabelul definitiv al creantelor cu 52% din totalul creantelor, urmarindu-se instrainarea marcilor SC R. M. SA."
De asemenea, la dosar au fost depuse acte privind inceperea urmaririi penale impotriva administratorului judiciar pentru instrainarea marcilor R..
Cu referire la actele ce au facut obiectul analizei judecatorului sindic in cadrul procedurii insolventei, s-a retinut ca a fost verificat contractul de cesiune de creanta incheiat la data de 20.10.2011, intre B C LTD si E-B. KFT, contract in baza caruia, E-B. KFT a devenit creditor majoritar, inscris de administratorul judiciar in tabelul preliminar al creantelor, modalitatea inscrierii in tabelul definitiv a creditorului E-B. KFT si de asemenea a fost verificata hotararea adunarii creditorilor din 14.11.2011 prin care a fost desemnat Comitetul Creditorilor, din acesta facand parte si creditorul E-B. KFT.
S-a retinut conform sentintei civile nr 8106/10.10.2013 pronuntata in dosarul nr 41830/3/2012, nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta din 20.10.2011, pentru cauza ilicita, scopul incheierii acestui act nefiind cesiunea de creanta, ci exclusiv creearea unui creditor majoritar in procedura insolventei, probele administrate reliefand faptul ca B C LTD nu detinea impotriva patrimoniului debitoarei o creanta pe care sa o poata transmite, iar E-B. KFT nu a efectuat nicio plata a creantei cesionate, contractul mentionand expres intentia partilor, stipuland ca “in cazul neplatii (creantei) pe o perioada de 3 ani, partile sunt repuse in situatia anterioara, fara nicio formalitate si fara interventia instantei".
S-a convenit astfel exercitarea drepturilor de creditor majoritar in procedura pe o perioada de 3 ani, fara a se transmite vreo creanta si a se face vreo plata, ulterior, dupa atingerea scopurilor urmarite in procedura, raporturile fictive dintre parti incetand, neexistand niciun fel de obligatii reciproce.
A retinut instanta ca E-B. KFT nu are ca atare calitatea de creditor in procedura, creanta sa fiind fictiva, E-B. KFT reprezentand conform cercetarilor penale efectuate de DNA o persoana interpusa, folosita pentru atingerea scopului urmarit de actionarul majoritar al debitoarei, B.C. LTD prin reprezentantii sai S.O.V. si E.S.
De asemenea, prin sentinta civila nr. 6210/19.06.2013 pronuntata in dosarul nr. 14660/3/2013 instanta a dispus inlaturarea creditorului E-B. KFT din tabelul definitiv al creantelor, retinand ca inscrierea acestuia in tabel a fost rezultatul unor manopere frauduloase, creanta transmisa provenind din infractiuni de delapidare si spalare de bani pentru care reprezentantul B.C. LTD, S.O.V. a fost trimis in judecata, fiind inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia Penala dosarul nr.36176/3/2012.
Prin sentinta civila nr.7264/20.06.2012 pronuntata in dosarul nr.73077/3/2011, judecatorul sindic a desfiintat hotararea adunarii creditorilor din 14.11.2011, prin care a fost desemnat pe baza propunerilor voluntare comitetul creditorilor, constatand incalcarea dispozitiilor art 16 alin 1 din Legea nr.85/2006, desemnand in cauza un alt comitet al creditorilor, cu asigurarea reprezentarii tuturor categoriilor de creante prevazute de lege si stabilirea unui numar de 5 membrii ai comitetului creditorilor raportat la nr mare al creditorilor inscrisi la masa credala, conform tabelului de creante existent la acel moment fiind inregistrati 450 creditori.
Comitetul creditorilor desemnat prin hotararea ramasa irevocabila a fost format din SC GMG M.B. SA - presedinte, ANAF - membru, S. N. P. E. - membru, A. S. din SNP P. SA - membru, si S.C. LTD - membru, creditorul E-B. KFT neputand face parte din comitetul creditorilor detinand o creanta subordonata, neprevazuta de lege in categoria creantelor ce pot forma comitetul creditorilor, acestea fiind creantele garantate, bugetare si chirografare pure si simple.
Prin sentinta civila nr.7556/27.06.2012 pronuntata in dosarul nr. 58935/3/2011, judecatorul sindic a dispus de asemenea revocarea administratorului special E.S., desemnand in cauza un alt administrator special, retinand ca impotriva numitului E.S. au fost formulate plangeri penale in referire la valorificarea nelegala a marcilor R..
Masura adoptata de administratorul judiciar in baza unor acte nelegale, pusa in aplicare cu concursul determinant al creditorului E-B. KFT, creditor fictiv, creat de B.C. LTD, societate reprezentata la momentul semnarii contractului de cesiune de creanta (ce a constituit baza inscrierii la masa credala) de numitul E.S., fiind astfel un interpus al acestuia, constituie o masura nelegala, urmand a fi desfiintata pe fond de judecatorul sindic, pentru faptele penale comise si cercetate de DNA, urmand a se angaja raspunderea penala a invinuitilor in conditiile legii.
S-a retinut ca ,astfel cum a fost aplicata masura valorificarii marcilor a fost votata de un comitet al creditorilor nelegal constituit, din care a facut parte creditorul E-B. KFT si de asemenea a fost votata de o adunare a creditorilor cu votul majoritar al creditorului E-B. KFT, “actul de nastere" al creditorului E-B. KFT, respectiv contractul de cesiune de creanta din 20.10.2011 fiind desfiintat, constatandu-se nulitatea absoluta a acestuia, efectele nulitatii fiind retroactive, considerandu-se ca actul nu a fost incheiat niciodata, partile fiind repuse de drept in situatia anterioara incheierii actului, creditorul neputand efectua niciun fel de acte valabile in procedura.
Avand in vedere atat desfiintarea comitetului creditorilor ce a votat masura valorificarii marcilor cat si inlaturarea din procedura cu efect retroactiv a creditorului ce a exprimat votul preponderent in cadrul adunarii creditorilor din 09.04.2011,s-a constat ca masura valorificarii marcilor nu a fost votata in conditii de legalitate, conform legii 85/2006, astfel ca nu poate produce efecte juridice, fiind nula, actele incheiate in baza acesteia fiind nule, reprezentand acte subsecvente, neputand exista in lipsa exprimarii unui vot valabil cu privire la masura valorificarii.
De asemenea instanta a retinut ca nelegalitatea masurii si a actelor incheiate este subliniata si de lipsa transparentei procedurii derulate, astfel cum rezulta din imprejurarile de fapt existente, constatandu-se ca dupa aprobarea masurii printr-o coniventa frauduloasa, vanzarea efectiva a bunurilor a avut loc cu ocazia sarbatorilor de Pasti ale anului 2012, mizandu-se pe lipsa de vigilenta aferenta acestei perioade si zilele libere prevazute de legislatia muncii, Pastele fiind in data de 15.04.2012, licitatia si adjudecarea marcilor avand loc pe 17.04.2012, respectiv a 3-a zi de Pasti, actele neputand fi astfel cunoscute si contestate.
In acelasi sens, convocarea adunarii creditorilor din 09.04.2012 si publicatia de vanzarea (realizate de administratorul judiciar al debitoarei in scopul exclusiv al creeari unei aparente de legalitate) au avut loc cu cateva zile inaintea sarbatorilor de Pasti, nefiind cunoscute decat de creditorii avizati, ce au urmarit realizarea acestei vanzari, o parte din creditorii debitoarei nefiind prezenti la adunarea creditorilor intrucat nu au avut cunostinta de convocarea acesteia, si de asemenea, nu au cunoscut masura adoptata de administratorul judiciar, nu au cunoscut scoaterea la licitatie a marcilor.
Astfel, in conditii de publicitate minima a vanzarii marcilor R., singura societate ce a luat cunostinta de licitatia desfasurata cu incalcarea termenului de 30 de zile de la publicatia de vanzare, a fost o firma londoneza care a avut asupra sa pretul stabilit prin raportul de evaluare, a indeplinit conditiile impuse prin regulamentul de vanzare si a fost de acord cu intreaga procedura fara a fi necesara studierea documentelor existente, incheind a doua zi dupa desfasurarea licitatiei actul de cumparare, consemnandu-se plata imediata a pretului convenit.
Nelegalitatea masurii vanzarii marcilor R. si instrainarea acestora prin intermediul unor persoane interpuse a fost confirmata de altfel in mod implicit prin decizia administratorului judiciar de anulare a vanzarii marcilor, decizie emisa la data de 23.05.2012, dupa efectuarea de catre creditorii ce nu au fost informati asupra vanzarii a unor sesizari atat de natura civila cat si penala, acestea vizand administratorul judiciar, administratorul special, creditorul E-B KFT, numitii S.O.V. si E. S.
Desi decizia administratorului judiciar a fost validata de judecatorul sindic, actiunea in anularea acestei decizii, formulata de creditorul E-B. KFT si adjudecatarul W.W.B. & L.C.L. LTD, fiind respinsa prin sentinta civila nr 11650/14.11.2012 pronuntata in dosarul nr. 25371/3/2012, Curtea de Apel Bucuresti prin decizia civila nr. 1063 din 20.05.2013 a admis recursul promovat de E-B. KFT si W.W.B. & L.C.L. LTD si a desfiintat decizia administratorului judiciar, retinand ca administratorul judiciar nu avea competenta anularii unor acte juridice.
Analiza pe fond a legalitatii acestor acte, respectiv proces verbal de licitatie si contract de cesiune de marci, a revenit asadar in competenta instantei, partile fiind repuse de drept conform deciziei CAB in situatia anterioara anularii procesului verbal de licitatie si contractului de cesiune de marci, aceste acte considerandu-se existente din momentul pronuntarii deciziei CAB, putand fi ca atare atacate pe fond, supuse controlului de legalitate exercitat de judecatorul sindic in procedura insolventei.
Fata de considerentele expuse, instanta a constatat contestatia formulata de debitoare impotriva masurii administratorului judiciar ca fiind intemeiata.
Instanta a retinut ca atat contestatia formulata de debitoare cat si contestatiile formulate de creditori, vizeaza aceleasi motive de nelegalitate, acestea fiind intemeiate, urmand a se admite atat contestatia debitoarei cat si contestatiile formulate de creditori, dispunandu-se anularea procesului verbal de licitatie si a contractului de cesiune de marci si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii acestor acte, bunurile aflandu-se in patrimoniul debitoarei.
La data de 23.05.2014 W.W.B. & L.C.L. a formulat recurs impotriva sentintei civile nr. 8944/30.10.2013 si a incheierii din data de 26.06.2013 (in continuare "incheierea recurata"), prin care a solicitat in principal, casarea sentintei si a incheierii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, in subsidiar, modificarea in tot a sentintei si a incheierii recurate in sensul respingerii cererii formulate de intimatii reclamanti, pe cale de exceptie, ca tardiv formulata, iar pe fond ca neintemeiata.
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a Vll-a, reclamanta a solicitat instantei, "anularea Procesului Verbal de licitatie nr. 3144/17.04.2012 si a contractului de cesiune marci incheiat la data de 18.04.2012, precum si a tuturor actelor subsecvente, ca fiind incheiate in mod fraudulos si abuziv."
Se observa asadar ca, din perspectiva motivarii in fapt, actiunea reclamantei a tins sa dovedeasca un pretins caracter fraudulos al procesului verbal de licitatie si al contractului de cesiune a marcilor contestate, iar sub aspectul motivarii in drept, actiunea in anulare a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 79 - 81, art. 116 si urm. din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei (in continuare "Legea nr.85/2006"), astfel cum precizeaza expres aceasta in cuprinsul cererii.
Din aceasta perspectiva, conform principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, instanta de fond a fost investita de reclamanta sa solutioneze o actiune in anularea actelor frauduloase, o procedura cu un regim special, reglementata de dispozitiile art. 79 - 80 din Legea nr. 85/2006.
La termenul din 26.06.2013, desi din cuprinsul actiunii introductive rezulta expres atat temeiul de fapt cat si motivarea in drept a actiunii, instanta (chiar cu opozitia administratorului judiciar) a calificat din oficiu actiunea in anulare formulata in temeiul art. 79-80 din Legea insolventei, in contestatii la masura administratorului, intemeiate pe dispozitiile art. 21 din Legea insolventei.
Tot astfel, in ciuda vointei exprese a partilor exprimata atat in scris, cat si oral in fata instantei, la termenul din 26.06.2013, instanta din oficiu a recalificat si cererile de interventie in interes propriu, respectiv in interesul reclamantei, depuse la dosar, in contestatii la masura administratorului, intemeiate pe dispozitiile art. 21 din Legea insolventei.
La data de 11.09.2013. observand ca noua calificare a actiunii introductive si a cererilor de interventie le expune riscului respingerii ca tardiv formulate, in afara termenului de 3 zile prevazut de art, 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, reclamanta R. M., prin administrator judiciar si special, a depus la dosar cerere de repunere in termenul de a formula contestatie, motivat de faptul ca raportul administratorului judiciar ar fi fost depus intre termene si nu ar fi avut cunostinta de acesta, fara a dovedi acest aspect si fara a preciza in concret la care raport se refera.
Astfel, la termenul din 26.06.2013, desi din cuprinsul actiunii introductive rezulta expres atat temeiul de fapt cat si motivarea in drept a actiunii, instanta (chiar cu opozitia administratorului judiciar) a calificat din oficiu actiunea in anulare formulata in temeiul art. 79-80 din Legea insolventei, in contestatii la masura administratorului, intemeiate pe dispozitiile art. 21 din Legea insolventei.
Cu toate ca administratorul judiciar s-a opus unei atare calificari, probabil anticipand ca o astfel de calificare ar fi atras in mod normal respingerea contestatiei ca tardiv formulata, din cele consemnate in incheierea recurata rezulta doar ca administratorul judiciar "arata ca se doreste anularea unor acte ale administratorului judiciar" si ca "reclamanta prin avocat arata ca este o contestatie la masura administratorului judiciar ... si invedereaza ca isi intemeiaza cererea si pe art. 17, 18 si 20 din Legea insolventei" - fila 1 din incheierea recurata.
De asemenea, in ciuda vointei exprese a partilor exprimata atat in scris, cat si oral in fata instantei (astfel cum rezulta din incheierea recurata), la termenul din 26.06.2013, instanta din oficiu a recalificat si cererile de interventie in interes propriu, respectiv in interesul reclamantei, depuse la dosar, in contestatii la masura administratorului, intemeiate pe dispozitiile art. 21 din Legea insolventei.
Astfel cum a aratat inclusiv la termenul respectiv, masura instantei a incalcat principiul disponibilitatii procesului civil, adica "posibilitatea recunoscuta de lege partilor de a sesiza autoritatile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului si de mijloacele de aparare". Or, judecatorul nu poate solutiona un litigiu decat in baza cererii partii interesate si numai in limitele sesizarii2.
Astfel cum rezulta din prevederile art. 129 alin. 6, ale caror prevederi sunt omise de instanta de fond, "in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii." in caz contrar, acestia incalca regulile de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii si sau se pronunta extra petita, minus petita sau plus petita.
Avand in vedere ca instanta a schimbat, din oficiu, obiectul cererii cu care a fost investita, dar si cauza si regimul juridic al acesteia, rezulta ca hotararea pronuntata este nelegala.
Prin modalitatea in care instanta de judecata a inteles sa califice cererea, recurenta a fost vatamata, intrucat instanta din oficiu, a transformat o cerere inadmisibila, intr-una, de principiu, admisibila, pe care in final a si admis-o.
Mai mult, observand considerentele expuse de instanta, rezulta ca aceasta s-a transformat intr-un veritabil avocat al reclamantelor identificand pseudo-motive care are fi dovedit o pretinsa coniventa intre organele societatii aflate in insolventa si subscrisa, care ar fi avut drept scop dobandirea marcilor intr-un mod fraudulos, fara ca vreuna din parti sa invoce astfel de critici in concret.
Sub alt aspect, se arata ca solutia primei instante asupra exceptiei tardivitatii este eronata atat din perspectiva depasirii termenului de depunere a cererii de repunere in termen, cat si a contestatiei la masura administratorului, dupa cum vom arata in continuare:
Cererea de repunere in termen formulata de administratorul judiciar, respectiv administratorul special este, in principal, tardiv formulata, iar in subsidiar, nefondata, raportat la prevederile art. 103 C. proc. civ.
Atat administratorul judiciar cat si reclamanta, prin administrator special, au formulat cerere de repunere in termenul de a formula contestatie, sesizand probabil ca, in urma recalificarii de catre instanta, cererea formulata ar trebui respinsa ca tardiv formulata.
Prin aceasta cerere s-a invocat faptul ca, desi administratorul judiciar a incheiat cu .subscrisa contractul la data de 18.04.2012, "termenul de a formula contestatie nu este un termen predictibil in sensul jurisprudentei CEDO, persoanele ce au interes in formularea acestor contestatii neputand cunoaste data repunerii raportului la registratura instantei." Tot astfel s-a aratat ca, intrucat termenul acordat in procedura insolventei este de 120 de zile, "partile nu pot lua cunostinta de actele depuse la dosar la un termen, decat la termenul de judecata urmator."
Nu in ultimul rand semnatarii cererilor de repunere in termen sustin ca administratorul judiciar a anulat initial procesul verbal de licitati si contractul de cesiune incheiat ulterior, masura desfiintata irevocabil de instanta prin Decizia nr. 1063/20.05.2013 de catre Curtea de Apel Bucuresti.
Asa cum rezulta din cele expuse, motivele invocate de reclamante au fost preluate aproape mot-a-mot de catre instanta de fond in considerente (fila 4 din sentinta recurata), fara o analiza concreta a aspectelor invocate de subscrisa, respectiv a neindeplinirii conditiilor repunerii in termen. Practic instanta de fond retine ca, potrivit regulilor de procedura, termenele procedurale pot suporta intreruperi sau suspendari, astfel ca cererea de repunere in termen este depusa in termen.
In speta, cererea de repunere in termenul de a formula contestatie a fost formulata in afara termenului legal de 15 zile, la data de 11.09.2013, in conditiile in care reclamantele au cunoscut operatiunea de instrainare a marcilor dinainte ca aceasta sa aiba loc, respectiv la 18.04.2012 (reamintim faptul ca masura valorificarii a avut girul tuturor factorilor de decizie implicati in insolventa societatii).
Mai mult, societatile care au formulat cerere de interventie in prezenta cauza, chiar au contestat masura instrainarii marcilor, astfel cum am aratat supra 1.3., dosarul fiind inregistrat sub nr. 18806/3/2012. Cum aceasta contestatie a fost formulata la data de 23.05.2012, iar raportul administratorului judiciar a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa la data de 03.05.2012 si marcile instrainate la 18.04.2014, este evident ca si aceasta cerere era tardiv formulata, cu depasirea termenului de 3 zile reglementat de art. 21. alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Trecand peste exceptia tardivitatii, acelasi judecator sindic a respins cererea ca ramasa fara obiect, solutie ce nu a fost atacata de reclamante, devenind astfel irevocabila.
Cu alte cuvinte, masura instrainarii marcilor nu doar ca a fost cunoscuta de catre reclamantele-interveniente din prezenta cauza (contrar celor retinute de instanta de fond) insa chiar a fost contestata de acestea, chiar inainte ca subscrisa sa inregistreze actiunea ce a format obiectul dosarului 25371/3/2012, solutionat irevocabil prin pronuntarea deciziei nr. 1063/20.05.2013 a Curtii de apel Bucuresti, prin care s-a dispus desfiintarea deciziei administratorului judiciar privind anularea procesului verbal de licitatie din 17.04.2012 si a contractului de cesiune de marci din 18.04.2012.
Pe cale de consecinta, termenul de formulare a contestatiei expirase inainte de inregistrarea dosarului nr. 25371/3/2012, astfel ca acest dosar nu ar fi fost in masura sa intrerupa sau suspende termenul asa cum a sustinut instanta de fond.
Fata de aceste aspecte, va solicitam sa constatati ca cererea de repunere in termen este tardiv formulata, intrucat partea a cunoscut si chiar uzat anterior de mijlocul procedural al contestatiei.
Asupra cererii de repunere in termen se arata ca semnatarii trebuia sa faca dovada imprejurarii mai presus de vointa lor care i-a impiedicat sa actioneze, adica sa formuleze respectiva contestatie la masura administratorului judiciar.
Or, nici pretinsa lipsa a predictibilitatii termenului de formulare a contestatiei si nici faptul ca termenele in procedura insolventei sunt mai lungi, descrise in cuprinsul cererii de repunere in termen, nu se circumscriu imprejurarii insurmontabile care impiedica partea sa actioneze.
Astfel cum rezulta din actele depuse la dosar, semnatarii cererilor au cunoscut operatiunea de instrainare a marcilor, au contestat-o in dosarul nr.18806/3/2012, s-au multumit cu solutia primita de respingere ca ramasa fara obiect si nu au atacat aceasta solutie, pentru a obtine o hotarare pe fond. Pe de alta parte, intrucat la actiunea respectiva a fost depusa la 23.05.2012, iar operatiunea de vanzare s-a finalizat prin semnarea contractului la 18.04.2012, rezulta astfel ca inclusiv acea contestatie a fost formulata tardiv,
Contestatia la masura administratorului judiciar a fost tardiv formulata, raportat la prevederile art. 21 alin. 3 din Lenea nr. 85/2006,
Avand in vedere ca raportul administratorului judiciar a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa la data de 03.05.2012. iar actiunea a fost formulata abia la data de 23 mai 2013, astfel ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca reclamantele nu au avut cunostinta de respectivul raport. Aceasta deoarece prin publicarea in BPI actul de procedura este adus la cunostinta tuturor celor interesati, procedura publicarii fiind asimilata situatiei in care documentul este comunicat direct persoanei interesate.
Pe fondul cauzei, se arata ca instanta de fond se raporteaza la o serie de elemente nedovedite sau straine de natura pricinii (declansarea unor cercetari penale impotriva unor persoane din organele de conducere ale acesteia, respectiv din actionariat) pentru a incerca sa dovedeasca faptul ca actele de instrainare a marcilor ar fi fost afectate de o cauza ilicita.
Instanta de fapt ignora faptul ca actele a caror anulare se solicita au fost incheiate ulterior deschiderii procedurii insolventei, de catre administratorul judiciar, cu aprobarea adunarii creditorilor, sub supravegherea judecatorului sindic.
Astfel cum rezulta din dispozitiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, "in afara de cazurile prevazute la art. 49 (desfasurarea activitatii curente) sot; de cele autorizate de judecatorul sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule." Asadar legea instituie o prezumtie absoluta de nulitate a actelor incheiate de debitor, prin organele statutare, dupa deschiderea procedurii, cu exceptiile prevazute expres de lege.
Per a contrario, actele incheiate de debitor, prin administratorul judiciar, cu respectarea procedurilor prevazute de legea insolventei, se bucura, la randul lor, de o prezumtie de legalitate. Legea exclude posibilitatea ca, ulterior deschiderii procedurii, sa existe premisele incheierii unor acte in frauda creditorilor chiar de catre administratorul judiciar, cu aprobarea adunarii creditorilor, pentru evitarea unor astfel de situatii existand alte filtre care au rolul de a impiedica incheierea unor astfel de acte frauduloase sau dezechilibrate.
Mai mult, intrucat se solicita constatarea nulitatii absolute a unor acte juridice civile, se impune a preciza ca motivele de nulitate trebuie sa fie contemporane adoptarii actului, iar nu, eventual survenite ulterior.
Astfel cum s-a aratat in prezentarea situatiei de fapt, initiativa valorificarii bunurilor mobile (marci) a apartinut administratorului special al debitoarei, in vederea demararii procedurii administratorul judiciar al debitoarei a supus votului comitetului creditorilor si ulterior adunarii generale a creditorilor aceasta initiativa.
Atat comitetul creditorilor cat si adunarea creditorilor au aprobat valorificarea acestor bunuri, inclusiv metoda de valorificare (vanzare in bloc prin licitatie deschisa) si Regulamentul de vanzare aferent metodei de valorificare aprobate. Scopul valorificarii acestor bunuri a fost acela de a aduce in patrimoniul societatii insolvente o serie de lichiditati care sa permita achitarea unei parti din datorii si crearea premiselor pentru reorganizare.
Pe cale de consecinta este vadit netemeinica sustinerea intimatelor - reclamante, retinuta de instanta de fond, care arata ca "vanzarea tuturor marcilor R. M. SA s-a efectuat contrar intentiei acesteia de a se reorganiza", din moment ce chiar reclamanta prin organele sale a fost cea care a demarat o astfel de procedura, iar demersul a fost aprobat de forurile care reprezentau interesele creditorilor.
Mai mult, in privinta valorificarii marcilor, votul comitetului creditorilor era unul doar consultativ, masura instrainarii nefiind posibila daca acest lucru nu ar fi fost aprobat de organul superior - adunarea creditorilor. Or, aceeasi masura de valorificare a marcilor, asa cum a aratat, a fost aprobata de adunarea creditorilor cu o majoritate de peste 92% care, votand pentru valorificarea in bloc a acestora ji reglementand conditiile in care se putea face valorificarea, este evident ca, in situatia in care conditiile respective erau indeplinite, nu exista nici un impediment ca acest demers sa fie realizat. Nici aceasta hotararea nu a fost contestata vreodata.
In mod vadit eronat instanta de fond retine ca s-ar fi urmarit fraudarea debitoarei prin instrainarea marcilor la un pret derizoriu.
Valoarea bunurilor, in cuantum de 5.287.000 lei plus TVA, a fost stabilita de catre reclamanta-debitoare, prin administratorul judiciar, in urma intocmirii unui raport de expertiza evaluatorie a marcilor ce urmau a se instraina, astfel cum se stabilise de catre Adunarea creditorilor.
Faptul ca pretul cesiunii nu ar acoperi decat eventual 1% din masa credala (asa cum se afirma in cuprinsul actiunii) nu constituie un motiv care sa demonstreze o pretinsa frauda, ci doar faptul ca societatea insolventa avea o situatie materiala dezastruoasa.
Pe de alta parte, in actiunea introductiva, reclamanta formuleaza simple alegatii in sensul ca valoarea marcilor ar fi fost superioara, fara a explica motivele pentru care, insasi reclamanta, ar fi stabilit o valoare subevaluata pentru instrainarea acestora.
Recurenta a fost desemnata adjudecatar in urma licitatiei publice deschise, fiind singura care a formulat oferta de cumparare si a indeplinit conditiile stabilite prin Regulamentul de vanzare aprobat de adunarea creditorilor.
Mai mult, la stabilirea acestui pret, s-a avut in vedere si faptul ca acest contract a fost unul de tipul "sale & lease back" anume ca reclamanta debitoare urma sa beneficieze de aceste marci, la un pret lunar de aproximativ 82Euro/luna/marca, pentru o durata de pana la 10 ani. in atare conditii, beneficiul obtinut de reclamanta debitoare nu se reduce doar la incasarea pretului de inceput al licitatiei, stabilit de aceasta, ci cu prinde si dreptul de a utiliza in continuare marcile astfel incat sa poata desfasura in continuare activitatea de televiziune.
Instanta de fond retine ca indiciu elocvent al caracterului fraudulos al operatiunii, faptul ca aceasta ar fi fost finalizata intr-o perioada relativ scurta si ca procedura de licitatie ar fi fost tinuta cu ocazia sarbatorilor de Pasti, in anul 2012.
Or, se arata ca faptul procedura de instrainare a marcilor a fost realizata de administratorul judiciar si aprobata de reprezentantii creditorilor, fiind in acest sens intocmit un regulament de valorificare.
Examinand sentinta atacata, Curtea urmeaza a analiza cu prioritate temeinicia motivelor de casare de natura sa implice rejudecarea cauzei in prima instanta.
Asupra motivului de nelegalitate referitor la incalcarea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, Curtea constata ca prin actiunea introductiva, reclamanta a solicitat instantei, "anularea Procesului Verbal de licitatie nr. 3144/17.04.2012 si a contractului de cesiune marci incheiat la data de 18.04.2012, precum si a tuturor actelor subsecvente, ca fiind incheiate in mod fraudulos si abuziv, actiune intemeiata in mod expres, in drept pe dispozitiile art. 79 - 81, art. 116 si urm. din Legea nr. 85/200.
Potrivit mentiunilor cuprinse in incheierea de sedinta din data de 26.06.2013 , aspecte care fac dovada deplina cu privire la faptele consemnate pana la inscrierea in fals, instanta, invocand principiul rolului activ a apreciat ca, in raport de continutul concret al actiunii cu care a fost sesizata, din care rezulta vointa partilor in ce priveste cauza dedusa judecatii, cererea reprezinta o contestatie la raportul administratorului judiciar de vanzare a marcilor, intemeiata pe art. 21 din legea insolventei, temeiul juridic indicat de catre reclamanta, respectiv art. 79-80 din acelasi act normative fiind precizat din eroare. Totodata, constatand ca prin motivele invocate in cererile de interventie nu se solicit un drept propriu, ci anularea masurii de vanzare a marcilor efectuata de catre administratorul judiciar, a calificat cererile de interventie ca fiind contestatii impotriva masurii de vanzare a marcilor.
In aceste conditii, raportat la faptul ca instanta de fond, invocand principiul rolului activ al judecatorului a incalcat principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, Curtea constata ca judecatorul sindic a incalcat prevederile art. 129 alin.6 C.proc.civ si totodata principiul egalitatii partilor in proces (notiune autonoma, in definitia constanta a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului), producand recurentei o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea sentintei recurate, pronuntate in aceste conditii de nelegalitate.
Pentru a concluziona in acest sens, , Curtea constata ca actiunea introductiva cu care a fost sesizata prima instanta a fost motivata in fapt si in drept, indeplinind conditiile prevazute de art. 112 C.proc.civ, reclamanta, asistata si reprezentata de aparator ales,precizand in mod expres cauza cererii de chemare in judecata. In conditiile in care, prin cauza cererii de chemare in judecata se intelege situatia de fapt calificata juridic, Curtea apreciaza ca disp. art. 129 alin.4 Cproc.civ permit judecatorului sa puna in dezbaterea partilor orice imprejurare de fapt sau de drept, insa nu ii acorda dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretentiei deduse judecatii. Mai mult, regula iura novit curia nu este de natura sa conduca la solutia ca judecatorul este indreptatit sa schimbe din oficiu cauza cererii cu care a fost investit, iar calificarea juridica a situatiei de fapt si aplicarea textului de lege reprezinta doua operatiuni distincte, care nu trebuie confundate, sau invocate drept fundament al aplicarii principiului rolului activ.
Sub alt aspect, Curtea constata ca in situatia in care reclamanta ar fi inteles sa isi completeze, precizeze sau modifice actiunea introductiva, in aplicarea principiului disponibilitatii, avea posibilitatea de a uza de art. 132 C.proc.civ, drept de care nu a uzat in cauza dedusa judecatii.
Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art.312 alin.1, 5 C.proc.civ., a admis recursul formulat de recurenta-creditoare W.W.B. & L.C.L.in dosarul nr.19137/3/2013, a casat incheierea de sedinta din 26.06.2013 si sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare.