Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Recurs civil. Principiul rolului activ al judecatorului. Solutionarea procesului fara a intra in fondul cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare Decizie nr. 70/R din data de 30.01.2007
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Recurs civil. Principiul rolului activ al judecatorului. Solutionarea procesului fara a intra in fondul cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare

Pentru respectarea exigentelor impuse de art. 129 alin. 4-5 Cod pr. civila, judecatorii a indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru prevenirea oricarei greseli in aflarea adevarului, inclusiv prin solicitarea adresata partilor de a prezenta explicatii, cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care acestea le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor.
Dispozitiile art. 129 alin. 6 Cod pr. civila stabilesc deopotriva in sarcina judecatorilor obligatia rezolvarii tuturor cererilor cu a caror examinare au fost investiti.
In conditiile in care nu au fost supuse examinarii de catre prima instanta toate solicitarile paratilor formulate prin actiune reconventionala , iar instanta de apel a procedat la rezolvarea litigiului pe un alt temei decat cel invocat de parati in sustinerea actiunii reconventionale procesul a fost solutionat de cele doua instante fara a intra in cercetarea fondului, fiind incidente in cauza prevederile art. 312 alin. 5 Cod pr. civila.
Prin sentinta civila nr. 709/13 aprilie 2005, Judecatoria Odorheiu-Secuiesc a admis actiunea reclamantilor B. D., B. D., B. J. impotriva paratilor K. I. si K. F. junior, a respins actiunea reconventionala a paratilor si, drept consecinta:
- a obligat paratii sa demoleze edificile ridicate de dansii pe terenul situat in comuna M. cuprins in C.F. 1988 M. sub nr. top 506 in suprafata de 914 mp.
- a obligat paratii sa lase linistita si folosinta terenului susmentionat reclamantilor.
- a obligat paratii sa plateasca reclamantilor 136.000 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamantii sunt proprietarii terenului in litigiu, iar paratii il ocupa fara titlu, acesta nefacand obiectul contractului autentic de vanzare-cumparare invocat in aparare, incheiat la data de 28 iulie 2003 cu antecesoarea reclamantilor.
Prin decizia civila nr. 56/30 martie 2006, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de parati si a schimbat in tot hotararea anterior descrisa, in sensul respingerii actiunii reclamantilor, cu cheltuieli de judecata.
In adoptarea acestei solutii, instanta de apel a retinut ca prin contractul sub semnatura privata din 14 iunie 1993, antecesoarea reclamantilor a instrainat paratilor si terenul in litigiu, de sub nr. top. 506 si, exercitand asupra acestuia o posesie de peste 30 de ani, in conditiile art. 1847 Cod civil, au dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiune, invocat in cauza pe cale de exceptie.
Impotriva acestei ultime hotarari au declarat recurs reclamantii, raportandu-se la prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 si 10 Cod procedura civila.
In motivarea caii de atac, s-a aratat ca instanta de apel a incalcat prevederile art. 294 Cod procedura civila, intrucat paratii nu au solicitat, prin actiunea reconventionala formulata, stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar prin apelul declarat nu au solicitat nici admiterea cererii reconventionale, prin care au invocat dobandirea dreptului de proprietate in baza contractului de vanzare-cumparare sub semnatura privata.
De asemenea, reclamantii au sustinut ca au devenit proprietarii parcelei de sub nr. top. 506 prin succesiune, in baza unui certificat de mostenitor necontestat in justitie, iar paratilor nu li se putea elibera autorizatie de constructie intrucat nu erau proprietarii terenului in litigiu.
Prin intampinarea formulata, paratii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, sustinand legalitatea hotararii criticate.
Examinand recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca acesta este fondat, insa pentru considerentele urmatoare:
Prin actiunea reconventionala formulata in cauza, paratii au solicitat obligarea reclamantilor la recunoasterea dreptului lor de proprietate asupra unui teren in suprafata de 27 ari, dobandit prin contractul sub semnatura privata incheiat la data de 14 iunie 1973 cu mama reclamantilor, precum si intabularea dreptului lor de proprietate in cartea funciara. In sustinerea acestei cereri au fost invocate prevederile art. 22-24 din Decretul - Lege nr. 115/1938 si ale art. 480 din Codul civil.
Din considerentele hotararii primei instante nu a rezultat, insa, ca aceasta solicitare ar fi fost supusa examinarii, dispunandu-se doar respingerea acesteia, ca o consecinta a aprecierii temeiniciei actiunii principale prin raportare la contractul autentic din 28 iulie 1973, prin care, in opinia instantei, s-ar fi modificat clauzele conventiei sub semnatura privata incheiata intre aceleasi parti la data de 14 iunie 1973.
Or, o atare abordare a spetei echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei, dispozitiile art. 129 alin. 6 Cod procedura civila stabilind deopotriva in sarcina judecatorilor obligatia rezolvarii tuturor cererilor cu a caror examinare au fost investiti.
Pe de alta parte, in raport de capetele de cerere ale actiunii reconventionale si de temeiul juridic invocat in sustinerea acesteia, se impunea a se fi solicitat paratilor precizarea clara a obiectului demersului lor juridic, intrucat prevederile art. 22-24 din Decretul - Lege nr. 115/1938 reglementeaza procedura actiunii in prestatie tabulara, care poate fi indreptata, in conditiile expuse de art. 25 din acelasi act normativ, si impotriva tertului dobanditor inscris in cartea funciara. Or, pentru respectarea exigentelor impuse de art. 129 alin. 4-5 Cod procedura civila, judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru prevenirea oricarei greseli in aflarea adevarului, inclusiv prin solicitarea adresata partilor de a prezenta explicatii cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care acestea le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor.
In ceea ce priveste hotararea instantei de apel, Curtea a observat ca aceasta a procedat la rezolvarea litigiului prin raportare la un alt temei juridic decat cel invocat de parati in sustinerea actiunii reconventionale, retinand ca prin apelul declarat acestia nu au mai solicitat admiterea actiunii reconventionale, ci au inteles sa opuna reclamantilor, pe cale de exceptie, dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului in litigiu. Abordand din aceasta perspectiva cauza, nici instanta de apel nu a cercetat si rezolvat in fond actiunea reconventionala a paratilor, desi prin cererea de apel acestia au solicitat schimbarea in tot a sentintei atacate, cu consecinta respingerii actiunii reclamantilor si admiterii actiunii lor reconventionale. Imprejurarea ca prin motivele de apel, depuse ulterior, acestia au aratat ca invoca dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu prin uzucapiune, nu era de natura a determina instanta de apel sa lase nesolutionata actiunea reconventionala a paratilor si in niciun caz sa admita apelul prin raportare la un alt temei juridic decat cel invocat in sustinerea acesteia, incalcand, astfel, prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedura civila.
Pentru considerentele expuse, Curtea a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art. 312 alin.5 Cod procedura civila, intrucat primele doua instante au rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului actiunii reconventionale. Prin urmare, s-a admis recursul dedus judecatii si s-a casat ambele hotarari, dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, care va examina litigiul prin raportare la temeiurile juridice invocate, conform celor expuse in considerentele prezentei decizii, precum si la toate sustinerile, apararile si probele prezentate de parti.

Sursa: Portal.just.ro