Principiul disponibilitatii.
Dreptul partilor de a administra dovezi.Sarcina probei si indatoririle instantei
-art.129 cod pr.civ.
-art.287 codul muncii
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii ceea ce presupune, intre altele ca, sub aspect probator, partile dispun de mijloacele procesuale de aparare inclusiv de a administra orice dovezi permise de lege pentru a face proba si respectiv contraproba temeiniciei dreptului material dedus judecatii.
Instanta de judecata nu are nici obligatia nici dreptul de a administra dovezi in locul partilor, in favoarea sau in contra lor.
(Curtea de Apel Ploiesti-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale
-Decizia nr. 1728 din 4 noiembrie 2010)
Prin actiunea inregistrata la tribunal reclamanta M. V. a formulat contestatie in contradictoriu cu parata S.C. PETROM S.A. solicitand obligarea acesteia sa-i plateasca diferenta de indemnizatie de concediere stabilita pe baza Contractului Colectiv de Munca si a Planului social, inclusiv pe durata preavizului de 60 de zile, bonuri de masa si prima acordata de Ziua Petrolistului - 8 septembrie, drepturi care nu i-au fost efectiv platite la data incetarii contractului individual de munca dispuse prin decizia de concediere nr.2199 din 14.08.2006.
In motivarea actiunii reclamanta a sustinut ca a fost concediata la 14.08.2006 in baza deciziei nr. 2199, acordandu-i-se o indemnizatie de concediere de 19.933 RON in conditiile in care in anul 2006 salariul mediu pe societate a fost de 1850 RON astfel incat suma de 19.933 lei nu respecta dispozitiile contractului colectiv de munca si ale Planului social potrivit carora un muncitor cu o vechime de peste 16 ani, lucrati neintrerupt in domeniul petrolier, are dreptul la o indemnizatie de 20 de salarii medii pe societate adica aproximativ 35.000 RON.
Totodata potrivit art. 3 din decizia nr. 2199 din 14.08.2006 reclamanta a sustinu ca avea dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza si la plata drepturilor salariale cuvenite pe durata preavizului de 60 de zile (bonuri de masa si prima ptr. Ziua Petrolistului).
S-a solicitat admiterea actiunii si obligarea paratei la plata diferentelor salariale in cuantum de aproximativ 20.000 lei.
Prin sentinta civila nr.701 din 12 aprilie 2010, tribunalul a admis in parte actiunea formulata de contestatoare si a obligat parata sa-i plateasca o indemnizatie egala cu salariul de baza si celelalte drepturi salariale, inclusiv tichete de masa si prime calculata pe o durata de 60 de zile calendaristice de la data incetarii contractului individual de munca 14.08.2006.
Pentru a hotari astfel prima instanta a stabilit ca ca reclamanta a fost salariata la S.C. PETROM SA Bucuresti incepand cu data de 06.03.1990 pana la 14.08.2006 cand in baza deciziei nr. 2199/14.08.2006 i-a fost desfacut contractul individual de munca si in temeiul art. 128 alin. 5 lit. b din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate a primit suma neta de 19.933 RON reprezentand indemnizatie de concediere.
La fila 61 din dosarul cauzei s-a depus hotararea Comisiei Paritare din 01.01.2006 potrivit careia la o vechime de peste 15 ani, cum avea reclamanta, indemnizatia de concediere in valoare neta s-a ridicat la 19.933 lei insa prin Amendamentul din 19.01.2006 la pct.1 s-a aratat ca pct. 4 din Planul social s-a modificat astfel incat un salariat cu peste 15 ani vechime va primi o indemnizatie de concediere de peste 15 salarii medii brute pe PETROM.
Din art. 129 pct. 4 din CCM a rezultat ca valoarea salariului minim pe PETROM s-a stabilit prin negociere cu FSLI PETROM pentru fiecare semestru iar parata nu a depus la dosar probe referitoare la cuantumul unui salariu mediu brut pe uniate desi in acelasi amendament s-a prevazut ca salariul mediu brut pe PETROM reprezinta media tuturor salariilor brute acordate de parata salariatilor sai in anul anterior celui care se acorda indemnizatia de concediere.
In aceste circumstante, instanta de fond a considerat ca nu poate lua in calcul adresa din 1 ianuarie 2006 privind valorile indemnizatiilor de concediere si care stabileste cuantumul net al indemnizatiilor de concediere in conditiile in care Planul social a suferit amendamente dupa aceasta data, respectiv la 09.01.2006 si in care s-a precizat ca indemnizatiile de concediere reprezinta 15 salarii medii brute pe PETROM, salarii cu privire la al caror cuantum parata nu a facut nici un fel de probe asa cum era obligata de art.287 din codul muncii.
De asemenea, nu s-a facut nici dovada salariilor negociate stabilite in conditiile art. 129 pct. 4 din Contractul colectiv de munca.
Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs contestatoarea, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate .
Fara a indica vreunul din cazurile de recurs prevazute de lege, recurenta a sustinut in esenta ca instanta de fond nu a tinut cont ca in anul 2006 salariul mediu a fost de 1850 RON, desi a retinut ca Planul social depus se referea la un an anterior concedierii sale.
Totodata, instanta de fond a incalcat principiul rolului activ pentru aflarea adevarului, avand la indemana posibilitatea emiterii unei adrese catre societate pentru a stabili cuantumului salariu mediu in scopul verificarii cuantumului real al acestuia.
In consecinta, recurenta a aratat ca suma care i se cuvine este de 20.000 lei ca diferenta intre cea deja incasata si cea la care avea dreptul in raport de salariul mediu de 1850 lei ce trebuia luat in calcul.
Curtea, analizand sentinta atacata in raport de criticile formulate, de dispozitiile legale ce au incidenta in cauza si de mijloacele de proba dar si sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 cod pr.civ. a constatat ca nu este afectata legalitatea si temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:
Dreptul contestatoarei M. V., fosta salariata a societatii intimate SC PETROM SA Bucuresti si careia contractul individual de munca i-a incetat conform deciziei nr.2199 din 14 aug.2006,era indreptatita la plata unei indemnizatii egale cu salariul de baza si a celorlalte drepturi salariale pe durata preavizului de 60 zile calendaristice calculate de la data comunicarii deciziei rezulta din dispozitiile art.74 alin.4 din Contractul colectiv de munca la nivel national, fiind inscris expres in art.3 din decizia de concediere, iar dreptul la plata indemnizatiei de concediere acordate in conformitate cu art.50 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate completat cu prevederile Planului social-insumand 19.933 lei-este prevazut de art.4 din aceeasi decizie.
Instanta de fond a stabilit in mod corect ca potrivit clauzelor contractuale sus-citate, un angajat cu o vechime in societate mai mare de 15 ani, pachetul financiar acordat cu titlu de indemnizatie de concediere este de 15 salarii medii brute pe Petrom iar nu 20 de salarii medii, asa cum eronat a sustinut reclamanta prin actiunea initiala, astfel ca suma neta stabilita prin decizia de concediere in valoare totala de 19.933 lei RON, respecta aceste prevederi si nu exista motive pentru obligarea fostului angajator la plata vreunei diferente banesti.
Drept consecinta, Curtea a constatat ca tribunalul a interpretat si aplicat corect clauzele contractuale de mai sus care constituie legea partilor.
In ceea ce priveste critica din recursul de fata referitoare la lipsa rolului activ al primei instante care avea obligatia de a cere societatii sa probeze cuantumul salariului mediu pe unitate in anul 2006, acela de 1850 lei afirmat de contestatoare, Curtea constata ca aceasta critica este nejustificata.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii ceea ce presupune, intre altele ca, sub aspect probator, partile dispun de mijloacele procesuale de aparare inclusiv de a administra orice dovezi permise de lege pentru a face proba si respectiv contraproba temeiniciei dreptului material dedus judecatii.
Instanta de judecata nu are nici obligatia nici dreptul de a administra dovezi in locul partilor, in favoarea sau in contra lor.
Sub acest aspect, prima instanta a constatat ca pachetul financiar negociat, acceptat si inscris de partile contractante, prin reprezentantii lor in contractul colectiv de munca la nivel national si la nivel de unitate-cu amendamentele aduse ulterior-ii confera fostei angajate M. V., concediate in anul 2006- dreptul la plata indemnizatiei de concediere pentru care suma neta cuvenita si achitata rezulta din adresa depusa la fila 61 dosar fond si reprezinta contravaloarea a 15 salarii medii brute pe PETROM, calculate pe baza salariilor medii brute acordate de societate in anul anterior, adica in anul 2005.
Contestatoarea iar nu instanta de judecata avea obligatia de a administra probe contrarii celor depuse de societate, cu care sa faca dovada ca salariul mediu pe societate are valoarea de 1850 lei, astfel cum a sustinut prin actiune si ca pachetul financiar la care era indreptatita cuprinde 20 salarii medii iar nu 15 salarii medii brute rezultate din pct.4 al Planului social modificat prin amendamentul din 9 ian.2006 (fila 85 dosar fond).
Nici in fata instantei de fond nici in cea de recurs recurenta-contestatoare nu a administrat dovezi care sa lipseasca de efecte juridice clauzele contractuale sus-citate, asa incat pe baza mijloacelor de proba existente in dosar in mod temeinic nu a fost primit capatul de cerere privind plata pretinsei diferente de indemnizatie de concediere.
In egala masura, Curtea a mai retinut ca prima instanta a stabilit corect ca fostei salariate M. V. nu i-au fost achitate drepturile stabilite prin art.3 din decizia de concediere, aratate in cele ce preced, fiindca intimata, in calitate de angajator, avea obligatia sa faca proba platii efective a indemnizatii egale cu salariul de baza si a celorlalte drepturi salariale pe durata preavizului de 60 zile calendaristice calculate de la data comunicarii deciziei, preaviz care nu i-a fost acordat in natura.
De aceea tribunalul a obligat societatea intimata la plata acestei indemnizatii si a celorlalte drepturi inclusiv tichetele de masa si prima cerute de contestatoare prin actiune, calculate pe o perioada de 60 zile calendaristice incepand cu data de 14 august 2006 cand a salariata a primit decizia de concediere, semnand pentru aceasta.
Pentru toate considerentele de mai sus, Curtea constatand ca recursul nu este fondat l-a respins ca atare, in temeiul art.312 cod pr.civ. mentinand ca fiind legala si temeinica in intregime, sentinta civila nr.701 pronuntata la 15 aprilie 2010 de tribunal.