Sanctiune disciplinara. Controlul instantei de judecata asupra legalitatii si temeiniciei sanctiunii aplicate. Inlocuirea sanctiunii.
art. 268 alin.2 lit.f si alin.5 Codul muncii
Instanta investita cu analiza legalitatii si temeiniciei unei decizii de sanctionare disciplinare analizeaza aceasta decizie sub toate aspectele ei, inclusiv sub aspectul sanctiunii aplicate in raport de disp. art.266 Codul muncii.
Angajatorul nu este titularul absolut al prerogativei disciplinare, el aflandu-se sub controlul instantei de judecata potrivit dispozitiilor legale in vigoare.
(Decizia 1124/2 iunie 2010 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale)
Prin cererea inregistrata la tribunal contestatorul BM a chemat in judecata intimata RLC SA, solicitand anularea deciziei de concediere nr. 17/24.07.2009 prin care i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca cu consecinta reintegrarii pe postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate din momentul desfacerii contractului individual de munca pana la reintegrarea efectiva.
In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat ca prin decizia contestata i-a incetat contractul de munca pe motiv ca a savarsit o abatere disciplinara grava constand in parasirea locului de munca fara justificare, abatere nominalizata in Regulamentul intern al angajatorului in art. 13 alin.6 lit. c si in art.8.
Contestatorul a aratat ca abaterea disciplinara imputata nu a existat. Astfel, pe data de 10 iulie 2009 inginerul IE, coordonatorul lucrarii la care a fost repartizat contestatorul, a incuviintat parasirea locului de munca de catre contestator dupa care, in mod inconsecvent, a reclamat parasirea locului de munca. Mai a aratat contestatorul ca pe data de 10 iulie 2009 a lucrat pana la orele 12.00 in orasul Pitesti, impreuna cu alti salariati. Intrucat cu o zi in urma au lucrat suplimentar un numar de doua ore datorita specificului lucrarii ce presupunea turnare de beton, pentru a compensa aceste ore suplimentare, inginerul IE le-a comunicat ca dupa finalizarea operatiunii de turnare a betonului din data de 10 iulie, puteau incheia serviciul. In aceste conditii, dupa pauza de masa si predarea echipamentului, a aratat contestatorul, dupa orele 13.00 a plecat impreuna cu ceilalti salariati la sediul societatii din Targoviste unde au ajuns la orele 17.00.
La data de 23.10.2009 prin intampinarea formulata intimata a solicitat respingerea contestatiei si mentinerea deciziei de concediere ca legala si temeinica. S-a aratat in intampinare ca prin referatul inregistrat sub nr. 1116/10.07.2009, intocmit de catre IE in calitate de coordonator al lucrarii, s-a adus la cunostinta conducerii societatii ca salariatul BM a parasit locul de munca fara aprobarea conducatorului ierarhic superior in timpul programului de lucru. Ulterior acestui referat, a aratat intimata, a avut loc convocarea contestatorului in vederea cercetarii disciplinare prealabile iar din concluziile comisiei de cercetare disciplinara prealabila a rezultat ca pe data de 10.07.2009, in jurul orelor 12.00 un grup de 5 salariati, respectiv CI, SI, DG, ICC si contestatorul au parasit nemotivat locul de munca incalcand dispozitiile conducatorului ierarhic si prevederile art. 13 alin.6, lit. c din Regulamentul intern precum si dispozitiile art. 8 din acelasi regulament.
A mai aratat intimata, prin intampinare, ca sustinerea contestatorului cum ca a parasit locul de munca cu acordul sefului ierarhic in vederea unei compensari cu timp suplimentar lucrat in ziua precedenta nu poate fi acceptata intrucat astfel de compensari se fac doar in scris, iar parasirea locului de munca este cu atat mai condamnabila cu cat salariatii aveau asigurate conditii de cazare, hrana si diurna la locul de munca din localitatea Pitesti.
Prin sentinta civila nr.273 din 9 februarie 2010 tribunalul a admis contestatia formulata de contestatorul BM, in contradictoriu cu intimata RLC SA , a dispus inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca aplicata de intimata prin decizia nr.17/24.07.2009 cu sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 264 alin.1 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5%, a obligat intimata la reintegrarea contestatorului si la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la data reintegrarii efective, obligand totodata intimata la plata catre contestator a sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca BM, in contradictoriu cu intimata RLC S.A a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 17/24.07.2009 prin care i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca solicitand reintegrarea pe postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate din momentul desfacerii contractului individual de munca pana la reintegrarea efectiva.
Tribunalul a mai retinut ca prin intampinarea depusa de catre intimata s-a solicitat respingerea contestatiei formulate intrucat contestatorul a savarsit, in acceptiunea Regulamentului Intern al RLC SA o abatere disciplinara grava ce are drept consecinta desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al salariatului.
In conformitate cu prevederile art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in cazul in care salariatul savarseste o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau de la regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara.
Conform art. 13 alin.6 din Regulamentul Intern intimatei constituie abatere disciplinara grava ce poate duce la concediere, parasirea locului de munca fara justificare iar potrivit art. 8 din acelasi regulament durata timpului de munca este stabilita prin CCM, iar programul de lucru in cadrul societatii este intre orele 8 -17 cu pauza de masa intre orele 12 -13.
In conformitate cu intreaga teorie si practica judiciara in materie de sanctiuni disciplinare, desfacerea contractului de munca este cea mai grava sanctiune ce se poate aplica salariatului, sanctiunea aplicandu-se doar in caz de abateri disciplinare repetate sau in cazul savarsirii unei singure abateri grave, abatere care prin consecintele si urmarile sale face imposibila mentinerea persoanei vinovate in cadrul colectivului de munca.
Din analiza intregului material probator existent la dosarul cauzei, tribunalul a retinut ca pe data de 10 iulie 2009 contestatorul lucra impreuna cu o echipa de electricieni in orasul Pitesti la plantarea de stalpi pentru iluminat stradal. Desi programul normal de lucru al intimatei incepea la orele 8.00, in mod obisnuit, electricienii incepeau lucrul mai devreme datorita faptului ca, fiind vara, se lucra mai bine in perioada diminetii. In aceste conditii, toti martorii au declarat ca pe data de 10 iulie 2009 lucrul efectiv a inceput in jurul orelor 7.00 dupa ce salariatii au fost transportati de la locul de cazare la locul efectuarii lucrarilor. Tot din declaratiile martorilor rezulta ca in jurul orelor 12.00 s-a terminat lucrarea de plantat stalpii, dupa care a urmat pauza de masa.
Cum in cauza au fost audiati ca martori numitii CI si ICC, persoane care au litigii identice pe rolul instantei de judecata, tribunalul a apreciat aceste declaratii doar in masura in care ele se coroboreaza cu declaratiile martorilor MIB, DCG considerand ca sunt subiective. Astfel, tribunalul a retinut ca, desi salariatilor le-a fost indicata o noua locatie pentru continuarea lucrarilor de catre coordonatorul lucrarilor, inginerul IE, acestia au decis sa paraseasca locul de munca fiind nemultumiti de conditiile de cazare si dorind sa ajunga la sediul unitatii intimate din Targoviste pentru a avea o discutie in acest sens cu directorul intimatei. Cu privire la existenta unei opuneri din partea coordonatorului de lucrari sau cu privire la existenta unui acord tacit al acestuia fata de dorinta salariatilor de a avea o discutie cu reprezentantii intimatei nu exista indicii certe, astfel incat, tribunalul a plecat de la premisa ca salariatii au plecat fara acordul sefului ierarhic.
In aceste conditii tribunalul a retinut existenta abaterii constand in parasirea locului de munca de catre salariatii CI, SI, DG, ICC si BM dupa efectuarea a cinci ore din programul normal de lucru de 8 ore, abatere justificata in parte prin dorinta unei discutii cu conducerea unitatii cu privire la conditiile de lucru.
Cum contestatorul nu a mai savarsit abateri disciplinare anterior datei de 10 iulie 2009, tribunalul a considerat ca abaterea pentru care acesta a fost sanctionat cu desfacerea disciplinara a contractului de munca nu poate fi considerata grava in sensul regulamentului de ordine interioara deoarece nu a perturbat grav activitatea intimatei si nu a avut un impact deosebit asupra activitatii acesteia. Lipsa de la locul de munca vreme de 3 ore pentru a merge la sediul unitatii in vederea solicitarii unor conditii mai bune de munca nu poate duce, fara a se corobora cu alte consecinte sau cu existenta altor abateri disciplinare anterioare, la desfacerea disciplinara a contractului individual de munca. Cu toate acestea, existand o abatere de la disciplina muncii, intimata avea dreptul sa sanctioneze contestatorul, situatie in care, tribunalul a apreciat ca in cauza se impune redozarea sanctiunii aplicate contestatorului. Fata de gravitatea abaterii savarsite, tribunalul a apreciat ca sanctiunea reducerii salariului contestatorului pe o perioada de 2 luni este o masura care atrage atentia contestatorului ca, pe viitor, sa aiba un comportament corespunzator normelor interne de disciplina a muncii fiind proportionala, in acelasi timp, cu gravitatea faptei savarsite de acesta.
In conformitate cu prevederile art. 78 din Codul muncii, in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod nelegal si netemeinic, instanta a dispus anularea ei si a obligat angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate iar la solicitarea salariatului, instanta a repus partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis contestatia, a dispus inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului de munca aplicata de intimata prin decizia nr. 17/24.07.2009 cu sanctiunea reducerii salariului de baza pe o perioada de 2 luni cu 5%, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior iar angajatorul a fost obligat sa plateasca contestatorului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate de la data desfacerii contractului si pana la reintegrarea efectiva.
Ca parte cazuta in pretentii, intimata a fost obligata si la plata cheltuielilor de judecata, conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, cheltuieli de judecata constand in onorariul de aparator.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat contestatorul cat si intimata, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
In recursul declarat de contestator se arata ca desi s-a facut dovada ca deplasarea de la santier la sediul societatii s-a facut cu acordul directorului unitatii, tribunalul a retinut in sarcina sa savarsirea abaterii disciplinare. Se mai arata ca in mod gresit nu s-a dispus anularea deciziei de concediere, ci inlocuirea sanctiunii aplicate.
In recursul declarat de intimata se sustine ca instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile legale in materie, deoarece aprecierea gravitatii abaterii disciplinare, dozarea si aplicarea sanctiunii constituie prerogativa angajatorului si nu a instantei de judecata. Se mai sustine ca sanctiunea concedierii disciplinare este echivalentul raspunderii contractuale.
Se mai sustine ca redozarea sanctiunii este rezultatul unei gresite aprecieri a probelor, a faptului ca nu s-au observat circumstantele savarsirii: participarea mai multor persoane si sarcina realizarii unui contract administrativ pentru mun.Pitesti. Se mai arata ca fapta contestatorului ar avea efecte grave deoarece nesocotirea programului de lucru a generat intarziere in onorarea termenului final al executiei, pentru care societatea suporta clauzele penale contractuale, lucrarea fiind atribuita prin licitatie, existand astfel si posibilitatea interdictiei de a mai participa si la alte licitatii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta atacata si motivele de recurs, curtea va constata ca recursurile declarate sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de contestator, curtea va retine ca in mod corect instanta de fond a retinut savarsirea abaterii disciplinare si, raportat la gravitatea faptei, circumstantele savarsirii ei, precum si la circumstantele personale ale salariatului.
Corect a retinut instanta de fond ca nu s-au facut probe concludente din care sa rezulte ca salariatul a parasit mai devreme locul de munca cu acordul sefului ierarhic superior, existand astfel elementele pentru angajarea raspunderii pentru abatere disciplinara.
Prin urmare, sentinta instantei de fond este legala si temeinica sub aceste aspecte, iar recursul declarat de contestator apare ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de societatea intimata, curtea a retinut urmatoarele:
Instanta de fond a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale in materie.
Critica societatii recurente se refera la faptul ca angajatorul este singurul in masura sa aprecieze asupra sanctiunii disciplinare aplicabile unui salariat, iar nu instanta de judecata.
Aceasta sustinere este nefondata deoarece legiuitorul a stabilit in mod imperativ dreptul salariatului de a se contesta sanctiunea aplicata la instanta competenta - art.268 alin.2 lit.f Codul muncii coroborat cu alin.5 al aceluiasi articol.
Instanta investita cu analiza legalitatii si temeiniciei unei decizii de sanctionare disciplinare analizeaza aceasta decizie sub toate aspectele ei, inclusiv sub aspectul sanctiunii aplicate in raport de disp. art.266 Codul muncii.
Prin urmare angajatorul nu este titularul absolut al prerogativei disciplinare, el aflandu-se sub controlul instantei de judecata potrivit dispozitiilor legale in vigoare.
Astfel, in mod corect, instanta de fond, analizand ansamblul probator, a constatat ca sanctiunea aplicata pentru abaterea savarsita este disproportionata fata de gravitatea acesteia si circumstantele personale ale salariatului si a dispus inlocuirea acestei sanctiuni cu una mai blanda.
Si critica privind redozarea sanctiunii apare ca fiind nefondata.
Nu poate fi primita sustinerea societatii recurente ca reintegrarea contestatorului "ar avea efecte devastatoare" fata de autoritatea angajatorului.
Abaterea pentru care a fost sanctionat salariatul cu desfacerea disciplinara a contractului de munca nu poate fi considerata grava in sensul regulamentului de ordine interioara deoarece nu a perturbat grav activitatea societatii si nu a avut un impact deosebit asupra activitatii acesteia. Lipsa de la locul de munca vreme de 3 ore pentru a merge la sediul unitatii in vederea solicitarii unor conditii mai bune de munca nu poate duce, fara a se corobora cu alte consecinte sau cu existenta altor abateri disciplinare anterioare, la desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, asa cum corect a retinut instanta de fond.
Mai mult, societatea recurenta nu a facut probe din care sa rezulte, fara dubiu, ca a fost obligata la plata unor daune, ca i s-a interzis participarea la licitatii publice de reabilitare si extindere a retelelor de iluminat, ori ca a suportat orice alt fel de consecinte in urma parasirii locului de munca de catre salariatul contestator pentru o perioada de 3 ore, plecare determinata de nemultumirea salariatilor in raport cu anumite conditii de munca.
Pentru aceste considerente, curtea a constatat ca toate criticile formulate de societatea recurenta sunt nefondate.
Fata de considerentele expuse, curtea, vazand disp. art.304, 3041 si 312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursurile declarate ca nefondate, mentinand ca legala si temeinica hotararea instantei de fond.