Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

NELEGALITATEA SENTINTEI INSTANTEI DE FOND CARE A ADMIS ACTIUNEA RECLAMANTULUI SI A OBLIGAT UNITATEA-PARATA LA PLATA CATRE RECLAMANT A UNEI DESPAGUBIRI EGALA CU SALARIILE INDEXATE SI REACTUALIZATE DE CARE AR FI BENEFICIAT IN PERIOADA 1.12.2004-28.03.... Decizie nr. 949 din data de 12.12.2006
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin actiunea adresata Tribunalului Botosani, inregistrata sub nr. 7522/C din 20.12.2005, reclamantul H.M. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta, in contradictoriu cu parata S.C. "P." S.A. Botosani, aceasta unitate sa fie obligata la plata drepturilor salariale restante, incepand cu luna noiembrie 2004 si pana la achitarea integrala, actualizate in functie de rata inflatiei, precum si plata dobanzii, conform prevederilor legale.
Motivand actiunea, reclamantul a aratat ca, incepand cu data de 20.05.2002 a incheiat cu societatea parata un contract de munca pe durata determinata, avand functia de director general.
Incepand cu anul 2004, pachetul majoritar de actiuni a societatii angajatoare a fost achizitionat de S.C. "D.I". S.R.L. Botosani, gestionarea efectiva a societatii fiind preluata de administratorul societatii cumparatoare, A. D. Din luna decembrie 2004, a mai sustinut reclamantul, nu i s-au mai achitat drepturile salariale, nu i s-a oferit alta munca, nu i s-a permis accesul in societate, solicitandu-se insa anularea contractului de munca, actiune respinsa insa de instanta de judecata.
Din acest motiv a solicitat plata drepturilor salariale, conform situatiei de calcul depuse la dosar.
Prin intampinarea formulata, unitatea parata a solicitat respingerea, ca nefondata, a actiunii, aratand ca, incepand cu anul 2005, actiunile societatii angajatoare au fost cumparate de o alta societate, respectiv S.C. "D.I". S.R.L. Botosani, asa incat reclamantul nu a mai detinut functia de director general, conform hotararii Adunarii generale a actionarilor din 10.01.2005. In aceste conditii, aceasta functie a revenit administratorului firmei achizitoare, iar reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu, fiind si pensionat pentru limita de varsta, conform deciziei nr. 108535/2000. Cum reclamantul nu s-a prezentat la sediul societatii ca urmare a invitatiei adresate si nici nu a prestat activitatea in functia specificata, a solicitat respingerea, ca nefondata, a actiunii.
Tribunalul Botosani, prin sentinta civila nr. 467 din 28.03.2006, a admis actiunea, obligand parata sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu salariile indexate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul in perioada 1.12.2004 - 28.03.2005, data pronuntarii sentintei, cu dobanda legala aferenta incepand cu data sesizarii instantei pana la data platii efective.
Motivand actiunea, instanta de fond a retinut ca, prin contractul individual de munca inregistrat sub nr. 123442/2006, inregistrat la I.T.M. Botosani, reclamantul a dobandit calitatea de salariat al societatii parate si cum pentru perioada ulterioara datei de 1.12.2004, acesta avea calitatea de salariat, intrucat nu s-a dispus constatarea nulitatii contractului de munca si nu s-a facut dovada semnarii statelor de plata, conform art. 287 Cod procedura civila, actiunea reclamantului a fost admisa.
Impotriva acestei sentinte a fost formulat recurs de catre societatea parata, criticand-o pentru nelegalitate, sustinand incalcarea dispozitiilor art. 39 din Codul muncii, aratand ca, desi reclamantul a dobandit calitatea de salariat al societatii, conform contractului individual de munca nr. 123442 din 1.05.2002, in realitate, Adunarea generala a actionarilor a numit o alta persoana in functia de director general.
Drept urmare, incepand cu aceasta hotarare, reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu si nu a desfasurat nici un fel de activitate in cadrul societatii. Cum reclamantul nu a prestat nici o activitate in cadrul societatii, avand in vedere ca drepturile si obligatiile angajatului sunt corelative, in cauza fiind facuta si dovada convocarii la sediul societatii dupa revocarea din functia detinuta si numirea unui alt director general, a solicitat respingerea, ca nefondata, a actiunii.
Recursul, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, rezulta ca reclamantul a avut calitatea de angajat al societatii parate, in functia de director general, conform contractului individual de munca inregistrat la I.T.M. Botosani sub nr. 123442 din 20.06.2002, fiind si pensionat pentru limita de varsta si munca depusa, conform deciziei nr. 108535 din 1.05.2000 (fila 22 dosar). Acest contract fiind un act juridic bilateral, sinalagmatic, partile se obliga reciproc una fata de cealalta, salariatul sa presteze o munca, iar angajatorul sa plateasca munca desfasurata, contractul avand si caracter oneros si comutativ, intrucat obligatia unei parti este echivalentul celeilalte.
Conform sustinerilor reclamantului, necontestate de parata, incepand cu anul 2005, pachetul majoritar de actiuni al societatii angajatoare a fost achizitionat de o alta societate, S.C. "D. I." S.R.L. Botosani, iar prin hotararea din 10.01.2005 a Adunarii Generale a Actionarilor, reclamantul a fost revocat din functia de director general, aceasta functie fiind preluata de administratorul societatii cumparatoare, A.D., reprezentantul actionarului majoritar.
Cum reclamantul nu s-a mai prezentat la unitate, a fost invitat la sediul acesteia, conform adresei nr. 26 din 7.02.2005, dar nu a dat curs solicitarii unitatii angajatoare (fila 21 dosar).
De altfel, prin precizarile formulate, reclamantul a aratat ca nu a desfasurat nici o activitate in cadrul societatii odata cu schimbarea actionarului majoritar, iar sustinerea ca nu a fost primit la serviciu nu a fost dovedita, sustinerile initiale ale reclamantului fiind contrazise de concluziile scrise prin care arata ca s-a prezentat la unitate abia dupa solutionarea litigiului privind constatarea nulitatii contractului de munca, prin decizia nr. 717 din 3.11.2005 a Curtii de Apel Suceava.
Cum in cauza nu s-a dovedit prestarea unei activitati, iar salariul reprezinta remuneratia muncii prestate, in mod gresit a fost obligata societatea parata la plata drepturilor salariale pentru perioada decembrie 2004 - si data pronuntarii sentintei si a dobanzii legale, pentru care de altfel sentinta nu cuprinde acea motivare.
In aceste conditii, nefiind respectate obligatiile ce revin angajatilor, conform art. 39 alin. 2 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003 nu exista nici obligatia corelativa pentru plata drepturilor salariale, asa incat, in temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recursul va fi admis, cu consecinta modificarii in totalitate a sentintei, in sensul respingerii, ca nefondate, a actiunii.

Decizia nr. 949/12.12.2006 a Curtii de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale)

Sursa: Portal.just.ro