Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

DREPTURI SALARIALE PENTRU PERSONALUL DE SPECIALITATE DINTR-O INSTITUTIE DE MEDICINA LEGALA. NELEGALITATEA SENTINTEI RECURATE PENTRU ACORDAREA SPORULUI DE 15% PENTRU INCORDARE PSIHICA Decizie nr. 576 din data de 04.06.2006
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin sentinta nr. 461/8.06.2005 a Tribunalului Suceava - Sectia civila, s-a respins, ca nefondata, actiunea reclamantului A.T., prin care, in contradictoriu cu paratii G. S. "Oltea Doamna" D. si Inspectoratul Scolar al Judetului Suceava, solicita obligarea paratilor sa-l incadreze ca profesor titular la catedra de tehnologie si rezistenta materialelor la G.S."Oltea Doamna" D. si inscrierea in carnetul de munca a modificarilor solicitate.
Cum impotriva sus-mentionatei sentinte, reclamantul a declarat recurs, Curtea de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, prin decizia nr. 963 din 15.12.2005, a respins recursul, ca nefondat.
S-a apreciat ca, in considerentele sentintei nr. 461/8.06.2005 a Tribunalului Suceava - Sectia civila, corect s-a retinut ca art. 9 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic stabileste in mod clar si neechivoc ca posturile didactice se ocupa prin concurs, coordonarea metodologica a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante fiind asigurata de Ministerul Educatiei si Cercetarii, iar organizarea si desfasurarea acestora de catre inspectoratele scolare si de directorii unitatilor de invatamant preuniversitar.
S-a mai retinut ca, in cazul in care la G. S."Oltea Doamna" D. exista post declarat vacant, reclamantul urmeaza a se inscrie la concurs pentru angajarea sa ca titular pe postul respectiv, precum si ca dispozitiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 139 alin. 1 si art. 140 din acelasi act normativ, reglementeaza vechimea in munca ca vechime recunoscuta in invatamant, in vederea stabilirii drepturilor salariale, neavand nici o legatura cu procedura de ocupare a posturilor didactice.
Impotriva deciziei nr. 963 din 15.12.2006 a Curtii de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, reclamantul A. T. a formulat cerere de revizuire, intemeiata pe prevederile art. 322 pct. 8 din Codul de procedura civila, sustinand ca, desi pentru termenul de judecata de la 15.12.2006, cand s-a judecat recursul, avocatul sau nu s-a putut prezenta si a depus in acest sens o cerere de amanare, totusi curtea a procedat la judecarea recursului, incalcandu-i astfel dreptul de a fi reprezentat de un aparator de specialitate.
Examinand cererea de revizuire de fata, curtea o constata neintemeiata.
Astfel, pe de o parte, se constata ca petentul isi intemeiaza cererea de revizuire pe prevederile art. 322 pct. 8 din Codul de procedura civila, potrivit carora revizuirea unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere daca partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa.
Pe de alta parte, se constata ca sustinerile petentului din cererea de revizuire nu se circumscrie textului normativ sus-mentionat.
Dar, chiar daca s-ar accepta incidenta in cauza a prevederilor art. 322 pct. 8 din Codul de procedura civila, se constata, din examinarea actelor dosarului nr. 1080/CM/2005, ca pentru termenul de judecata din 3.11.2005, petentul a solicitat amanarea judecarii recursului, fiind bolnav si depunand copiile unor acte medicale.
Instanta de recurs a admis aceasta cerere de amanare si a fixat termen de judecata a recursului pentru data de 15.12.2005, termen la care - contrar sustinerilor petentului - nu s-a depus nici o cerere de amanare, nici de petent si nici de avocatul acestuia.
Fata de aceasta situatie si cum dreptul la aparare a petentului nu a fost in nici un mod incalcat, curtea va respinge, ca nefondata, cererea de revizuire formulata in cauza.

(Decizia nr. 603 din 5.09.2006 a Curtii de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale)


Sursa: Portal.just.ro