DOMENIUL – Drept procesual civil – Litigii cu profesionistii
Imposibilitatea reexaminarii situatiei de fapt in recurs.
Codul de procedura civila, art.304
A. Motivele 2, 3 si 4 de recurs au in vedere modalitatea in care instanta de apel a apreciat probele dosarului si a retinut lipsa prejudiciului, lipsa fraudarii intereselor creditorului si lipsa complicitatii la frauda a tertului cocontractant.
Or, aceste aspecte tin exclusiv de interpretarea probelor si de situatia concreta de fapt retinuta in dosar, iar nu de interpretarea si aplicarea legii. Motivele astfel invocate nu se incadreaza in niciunul dintre cele expres si limitativ enumerate de art. 304 C.pr. civ., astfel incat se constata caracterul neintemeiat al recursului declarat pentru aceste motive.
In ceea ce priveste motivul 1 de recurs, aceleasi considerente ca mai sus se impun cu referire la acele argumente care au in vedere situatia de fapt retinuta de instanta de apel privind data concreta a nasterii creantei intimatului fata de apelanta, aspect care, asa cum, de altfel, chiar recurenta arata in cererea sa (f. 8, paragr. 4) tine de situatia de fapt.
Prin urmare, sub acest aspect recursul este neintemeiat, nefiind permis instantei de recurs a reanaliza situatia de fapt retinuta in apel.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1806 din 27.10.2014)
Prin sentinta civila nr.2628/20.02.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr. 38513/300/2011 a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanta SC B M D & M SRL, in contradictoriu cu paratii D.E.C., si D.C.M. ca neintemeiata, a fost obligata reclamanta la plata sumei de 1000 lei catre paratul D.C.M., cu titlu de cheltuieli de judecata. In conditiile art. 23 alin.1 lit.b din Legea nr.146/1997 s-a dispus restituirea catre reclamanta a sumei de 3741,16 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru platita peste cuantumul legal.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca, prin cererea cu care a investit instanta de judecata, reclamanta urmareste pe calea actiunii pauliene (revocatorii), in conditiile art. 975 C.civil, revocarea unei tranzactii judiciare incheiate intre debitorul sau, D.C. si fosta sotie a acestuia, D.E., sustinand fraudarea intereselor sale patrimoniale prin iesirea din patrimoniul paratului a unor bunuri imobile ce ar fi putut fi urmarite de catre reclamanta-creditoare pentru acoperirea unei creante.
Considera instanta de judecata ca in speta reclamanta nu a probat indeplinirea conditiilor care sa determine revocarea pretinsului act prejudiciabil. Astfel, dupa cum s-a retinut constant in doctrina si in jurisprudenta, pentru a se atinge finalitatea prevazuta de disp. art. 975 C.civil se impun indeplinirea cumulativa a mai multor conditii, dupa cum urmeaza: existenta unei fraude din partea debitorului (prefigurarea rezultatului pagubitor pentru creditor); cauzarea unei prejudicieri a drepturilor creditorului, care sa constea in micsorarea gajului general, de natura a determina insolvabilitate partiala sau totala a debitorului; actul atacat sa nu constituie exercitiul unui drept strict personal al debitorului; creanta creditorului sa fie anterioara actului atacat si sa fie certa , lichida si exigibila; in cazul actelor cu titlu oneros, existenta unei complicitati la frauda din partea tertului care a incheiat actul cu debitorul.
A retinut instanta in principal inexistenta creantei reclamantei la data la care paratii si-au partajat bunurile comune, incheind tranzactia vizata de prezenta actiune. Astfel, dupa cum a rezultat din inscrisurile existente la dosar, cererea de partaj a bunurilor comune , accesorie cererii de desfacere a casatoriei dintre parati, a fost promovata de parata in luna ianuarie 2007, fiind solutionata prin sentinta civila nr. 6115/18.04.2007 pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, hotarare de expedient prin care s-a luat act si s-a consfintit tranzactia incheiata intre fostii soti. Or, dupa cum rezulta din cele doua titluri executorii care au stabilit certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei reclamantei (sentintele arbitrale nr. 252/03.11.2009 si nr. 253/03.11.2009 pronuntate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei) societatea administrata de parat si ale carei obligatii le garantase prin cele doua contracte de inchiriere nr. 598 si 599 din 19.01.2006 incheiate cu autoarea reclamantei, a inceput sa aiba intarzieri la plata chiriei catre reclamanta abia din lunile noiembrie, respectiv decembrie 2008, deci la aproape doi ani de zile de la incheierea tranzactiei prin care cei doi parati isi partajasera bunurile comune.
S-a sustinut in aceste conditii, ca paratul premeditase, cu complicitatea paratei, cu circa doi ani inainte fraudarea intereselor reclamantei, tine ori de o bogata imaginatie, ori are la baza un probatoriu extrem de solid. Cata vreme in cauza nu s-au propus de catre reclamanta asemenea probe, sustinerile vizand indeplinirea conditiilor prevazute de art. 975 C.civil raman la nivelul de simple supozitii.
Mai mult, mergand pe rationamentul reclamantei, este inexplicabil ca, desi ar fi luat decizia incheierii unui act juridic in frauda creditorului, debitorul ar fi efectuat ulterior acestuia, pe parcursul a circa 2 ani, plati insumand sute de mii de euro catre reclamanta.
In fapt, actul juridic constand in partajarea bunurilor comune pe baza tranzactiei incheiate intre parati nu a cauzat niciun prejudiciu reclamantei, la data respectiva (si nici in urmatoarele 20 de luni) aceasta nefiind titulara niciunei creante banesti fata de acestia.
Pe de alta parte, a constatat instanta ca sustinerile paratului au prevalat in pertinenta celor ale reclamantei, intarzierea si ulterior imposibilitatea platii chiriei catre reclamanta avand se pare o explicatie mai simpla, respectiv scaderea drastica a consumului pe fondul crizei economice globale care a debutat in anul 2008. Pe de alta parte, a considerat instanta ca lipsite de suport probator si afirmatiile reclamantei in sensul ca determinanta la incheierea celor doua contracte de inchirierea a fost garantia oferita de parat in garantarea obligatiilor societatii locatare, parat descris ca o persoana foarte potenta financiar. Or, din inscrisurile depuse la dosar, a rezultat ca averea paratului (si aceasta in devalmasie cu sotia sa) consta intr-un apartament in bloc in Capitala, intr-un imobil teren si constructie in sat Gulia, jud. Dambovita, in 2 autoturisme si o motocicleta, fiind vadita astfel lipsa de temeinicie a sustinerilor reclamantei.
Cat priveste pretinsul act prejudiciabil incheiat de parati – tranzactia consfintita prin hotarare judecatoreasca – este vizibila disproportia de valoare intre bunurile care au revenit in proprietate exclusiva fiecaruia dintre cei doi parati, insa fiind vorba de un partaj de bunuri comune accesoriu unui divort, este de prezumat ca la modalitatea de impartirea au fost vizate si alte criterii decat cele de ordin material. Tinand seama ca in urma desfacerii casatoriei, paratei i-au fost incredintati cei doi copii minori, este explicabil ca intelegerea fostilor soti a fost in sensul ca paratei sa-i revina bunurile cele mai valoroase, incluzand imobilul care a constituit domiciliul comun si domiciliul minorilor.
In raport de toate considerentele expuse anterior, constatand ca prin probatoriul administrat nu s-a facut dovada indeplinirii cerintelor impuse de art. 975 C.civil, instanta a respins ca neintemeiata cererea de revocare a tranzactiei incheiate intre parati in data de 31.01.2007; pe cale de consecinta, au fost respinse ca neintemeiate si celelalte capete ale cererii de chemare in judecata, respectiv constatarea inopozabilitatii tranzactiei fata de B M; radierea mentiunilor privind Tranzactia din cartile funciare ale bunurilor ce au facut obiectul Tranzactiei si obligarea paratilor in solidar, la plata cheltuielilor de judecata, toate avand caracter accesoriu si cererii revocatorii.
In conditiile art. 274 alin.1 C.pr.civ., retinand culpa procesuala a reclamantei, instanta a dispus obligarea acesteia sa plateasca paratului cheltuielile efectuate cu prezentul proces, in cuantum de 1000 lei, reprezentand contravaloarea onorariului avocatial achitat de acesta conform dovezilor depuse la fila 259 dosar.
Totodata, urmare a cererii depuse de reclamanta la termenul din 13.02.2013, in conditiile art. 23 alin.1 lit.b din Legea nr.146/1997 instanta a dispus restituirea catre reclamanta a sumei de 3741,16 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru platita peste cuantumul legal.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamanta, solicitand instantei modificarea in tot a sentintei atacate si pe cale de consecinta admiterea actiunii, astfel cum a fost formulata.
Prin decizia civila nr. 55A/17.02.2014, tribunalul a respins apelul ca nefundat, obligand totodata apelanta sa plateasca intimatilor 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, apelanta SC B M D & M SRL a solicitat revocarea tranzactiei incheiate intre intimatii parati D., cu consecinta constatarii inopozabilitatii tranzactiei fata de ea, radierea mentiunilor privind aceasta tranzactie din cartile funciare ale bunurilor ce au format obiectul tranzactiei, cu cheltuieli de judecata, temeiul de drept invocat fiind dispozitiile art.975 C.civ.
Fata de probele administrate in cauza, tribunalul constata ca instanta de fond in mod corect a retinut ca in cauza, apelanta creditoare nu a reusit sa probeze indeplinirea conditiilor prevazute de art.975 C.proc.civ., limitandu-se in a face simple afirmatii, nesustinute in material probator conform art.1169 C.civ.
Astfel, actiunea pauliana este acea actiune prin care creditorul solicita sa fie declarate inopozabile fata de el actele juridice incheiate de catre debitor in frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul isi creeaza sau isi mareste o stare de insolvabilitate.
Asadar, pentru ca apelanta sa probeze indeplinirea conditiilor prevazute de art.975 C.proc.civ., aceasta trebuie sa demonstreze existenta unei fraude din partea debitorului (prefigurarea rezultatului pagubitor pentru creditor); cauzarea unei prejudicieri a drepturilor creditorului, care sa constea in micsorarea gajului general, de natura a determina insolvabilitate partiala sau totala a debitorului; actul atacat sa nu constituie exercitiul unui drept strict personal al debitorului; creanta creditorului sa fie anterioara actului atacat si sa fie certa , lichida si exigibila; in cazul actelor cu titlu oneros, existenta unei complicitati la frauda din partea tertului care a incheiat actul cu debitorul, conditii care, asa cum a retinut si prima instanta nu au fost probate.
Retine tribunalul ca la data la care intimatii au incheiat tranzactia, apelanta reclamanta nu detinea impotriva intimatului D.C.M. nicio creanta. Tribunalul are in vedere ca cererea de partaj a bunurilor comune , accesorie cererii de desfacere a casatoriei dintre parati, a fost promovata de intimata parata in luna ianuarie 2007, fiind solutionata prin sentinta civila nr.6115/18.04.2007 pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, hotarare de expedient prin care s-a luat act si s-a consfintit tranzactia incheiata intre fostii soti, pe cand creanta apelantei a fost confirmata abia prin sentintele arbitrale nr.252/03.11.2009 si nr. 253/03.11.2009 pronuntate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei si ca urmare a demararii acestor proceduri ca urmare a intarzierii la plata chiriei catre apelanta de catre intimat din lunile noiembrie, respectiv decembrie 2008, deci la aproape doi ani de zile de la incheierea tranzactiei prin care cei doi parati isi partajasera bunurile comune.
In aceasta situatie nu se poate afirma ca intimatul parat ar fi premeditat asa ceva cu 2 ani inainte de pronuntarea sentintelor arbitrale mentionate anterior, cu atat mai mult cu cat, acesta, pe parcursul a cca 2 ani, intimatul parat a achitat apelantei reclamante sute de mii de euro catre aceasta
Practic, actul juridic constand in partajarea bunurilor comune pe baza tranzactiei incheiate intre intimatii parati nu a cauzat niciun prejudiciu apelantei reclamante nici la data incheierii lui si nici in urmatoarele 20 de luni aceasta nefiind titulara niciunei creante banesti fata de acestia.
Sustinerea apelantei potrivit careia prin hotararea judecatoreasca de partajare a bunurilor comune este vizibila disproportia de valoare intre bunurile care au revenit in proprietatea excluziva a intimatilor este apreciata de tribunal ca fiind neintemeiata, avand in vedere ca, pe de o parte, hotararea judecatoreasca nu formeaza obiectul analizei in prezentul dosar(calea de atac impotriva acesteia fiind alta), iar pe de alta parte, fiind vorba despre un partaj de bunuri comune, tribunalul a considerat ca prima instanta in mod corect a retinut ca este de prezumat ca la modalitatea de impartire au fost vizate si alte criterii decat cele de ordin material.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamanta, solicitand modificarea ei in tot. In motivarea recursului, recurenta a aratat ca decizia atacata a fost pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, pentru urmatoarele motive:
1. Instanta de apel a retinut in mod gresit lipsa conditiei anterioritatii creantei fata de actul atacat.
Astfel, se arata, principalul considerent pe care instanta de apel si-a fundamentat solutia a constat in pretinsa inexistenta a creantei in patrimoniul reclamantei la data la care intimatii si-au partajat bunurile. Or, analiza acestei conditii ar fi trebuit raportata la specificul relatiilor contractuale dintre parti. Prin contractele din luna ianuarie 2006, intimatul D.C. a renuntat in mod irevocabil la beneficiile de discutiune si diviziune, astfel ca reclamanta ar fi putut cere executarea oricarei obligatii scadente rezultate din contract direct de la intimat. Se mai arata ca obligatiile partilor rezultate din contractele mentionate au avut caracter continuu si succesiv, indeplinirea lor urmand a se realiza lunar, din 2006 pana in 2011. In opinia recurentei, imprejurarea ca obligatiile rezultate din cele doua contracte nu au mai putut fi executate incepand cu lunile noiembrie si decembrie 2008 nu infirma calitatea intimatului de debitor incepand cu anul 2006.
Mai arata recurenta ca pronuntarea sentintelor arbitrale nr. 252 si 253 din 03.11.2009confirma caracterul cert, lichid si exigibil al creantelor neachitate, confirmare ce are, insa, un efect retroactiv, de la data cererii de chemare in judecata.
Afirma recurenta ca instanta de apel a apreciat eronat situatia de fapt, conditia anterioritatii creantei fata de actul prejudiciator nefiind autonoma si imperativa in absolut toate situatiile, art. 975 C.civ. neputand fi interpretat in acest sens, intrucat relatiile comerciale sunt in continua schimbare. Mai arata recurenta ca s-a decis in practica in sensul ca atunci cand debitorul incheie un act fraudulos, cu scopul de a prejudicia un anumit creditor, acesta poate formula actiune pauliana chiar daca actul a fost incheiat anterior nasterii dreptului sau de creanta.
Se arata, asadar, ca in mod eronat instanta a retinut lipsa conditiei anterioritatii, intrucat, in opinia recurentei, aceasta nu este un element al actiunii pauliene distinct de celelalte, ci doar un element in functie de care se poate stabili frauda debitorului si, cand este cazul, a tertului cocontractant.
2. Instanta de apel a retinut in mod gresit lipsa prejudiciului cauzat de incheierea tranzactiei a carei revocare s-a solicitat, intrucat prejudiciul consta in imposibilitatea executarii silite a fidejusorului, al carui patrimoniu a fost golit ulterior incheierii tranzactiei si, de asemenea, sunt indeplinite conditiile prejudiciului, respectiv actul este unul de insaracire a debitorului si a cauzat acestuia o stare de insolvabilitate.
3. Instanta de apel a apreciat in mod gresit lipsa fraudarii intereselor recurentei, netinand seama ca intimatul a cunoscut, inca de la data semnarii contractelor, care sunt obligatiile sale in calitate de fidejusor, actionand la incheierea tranzactiei cu scopul de a-si pune patrimoniul la adapost, transmitand intimatei cocontractante toate bunurile sale, in schimbul unei sulte ce nu a fost identificata in niciunul dintre conturile debitorului.
4. Instanta de apel a refuzat in mod nejustificat sa retina complicitatea la frauda a intimatei D.E., aceasta fiind evidenta intrucat tranzactia s-a facut in folosul sau, patrimoniul intimatului cocontractant fiind golit de continut.
In drept, recursul a fost intemeiat pe art. 304 C.pr. civ. si art. 975 C.civ.
Intimatul D.C.M. a depus intampinare, solicitand respingerea recursului, cu motivarea ca decizia pronuntata de instanta de apel este legala si temeinica, in mod corect fiind retinuta neindeplinirea conditiilor pentru promovarea actiunii pauliene.
Intimata D.C. a depus intampinare, solicitand respingerea recursului, cu motivarea ca decizia pronuntata de instanta de apel este legala si temeinica, nefiind dovedite conditiile impuse de art. 975 C.civ.
La termenul din 27.10.2013 s-a pus in discutie exceptia nulitatii recursului.
Analizand actele dosarului cu referire la exceptia invocata si prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea retine urmatoarele:
Cu privire la exceptia nulitatii:
In situatia recursului formulat impotriva unei decizii pronuntate in apel, nu pot fi invocate decat critici care se incadreaza in motivele de recurs limitativ prevazute de art. 304 C.pr. civ. Asadar, nu orice chestiune ce a fost dedusa judecatii instantei de apel mai poate fi criticata in recurs, iar aspectele care exced motivelor permise de lege pentru aceasta cale extraordinara de atac nu mai pot fi repuse in discutie.
Recurenta, desi asistata de avocat inca de la redactarea cererii de recurs, nu a indicat in concret motivele de casare pe care a inteles sa le invoce, limitandu-se la evocarea generica a art. 304 C.pr. civ.
Cu toate acestea, din examinarea cererii de recurs rezulta ca anumite aspecte din cadrul primului motiv expus de recurenta ar putea fi incadrat in art. 304 pct. 9 teza a II-a C.pr. civ. (hotararea pronuntata a fost pronuntata cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii), astfel ca exceptia nulitatii urmeaza a fi respinsa.
Cu privire la motivele de recurs:
Motivele 2, 3 si 4 au in vedere modalitatea in care instanta de apel a apreciat probele dosarului si a retinut lipsa prejudiciului, lipsa fraudarii intereselor creditorului si lipsa complicitatii la frauda a tertului cocontractant.
Or, aceste aspecte tin exclusiv de interpretarea probelor si de situatia concreta de fapt retinuta in dosar, iar nu de interpretarea si aplicarea legii. Motivele astfel invocate nu se incadreaza in niciunul dintre cele expres si limitativ enumerate de art. 304 C.pr. civ., astfel incat se constata caracterul neintemeiat al recursului declarat pentru aceste motive.
In ceea ce priveste motivul 1 de recurs, aceleasi considerente ca mai sus se impun cu referire la acele argumente care au in vedere situatia de fapt retinuta de instanta de apel privind data concreta a nasterii creantei intimatului fata de apelanta, aspect care, asa cum, de altfel, chiar recurenta arata in cererea sa (f. 8, paragr. 4) tine de situatia de fapt.
Prin urmare, sub acest aspect recursul este neintemeiat, nefiind permis instantei de recurs a reanaliza situatia de fapt retinuta in apel.
In schimb, se incadreaza in motivul prevazut de art. 304 pct. 9 teza a II-a C.pr. civ. argumentul potrivit caruia art. 975 C.civ., invocat de recurenta-apelanta-reclamanta ca temei al cererii sale de chemare in judecata, nu ar impune o conditie a anterioritatii creantei fata de actul prejudiciator.
Acest argument este neintemeiat, intrucat conditia anterioritatii creantei este recunoscuta de doctrina si jurisprudenta, astfel cum rezulta chiar din citatul prezentat de catre recurenta (f. 8, paragr. 5). Nuantarea ce rezulta, de asemenea, din acelasi citat, este in sensul ca, pe cale de exceptie de la aceasta regula, se recunosc limitari ale acestei conditii pentru situatia in care actul fraudulos a fost incheiat pentru prejudicierea unui creditor viitor, cu privire la care exista perspectiva certa de a intra intr-un raport obligational.
Aplicarea acestei modalitati exceptionale de interpretare a art. 975 C.civ. depinde, insa, de retinerea unei anumite situatii de fapt, respectiv existenta unei perspective certe de nastere a raportului obligational viitor. Or, o asemenea situatie de fapt nu a fost retinuta in prezenta speta de catre instanta de apel si, asa cum am aratat mai sus, instanta de recurs nu mai poate reexamina situatia de fapt, acesta fiind atributul exclusiv al instantelor de fond si apel.
Prin urmare, in temeiul art. 312 C.pr.civ., s-a impus respingerea recursului ca nefondat.
In temeiul art. 316 rap. la art.298 si 274 C.pr. civ., a obligat recurenta sa plateasca intimatului Dinculescu Cristian suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, conform facturii si chitantei depuse la dosar.