Conditiile de acordarea a trei zile suplimentare la concediul de odihna potrivit art. 142 Codul Muncii. Existenta unei legi speciale Decizie nr. 4816R din data de 26.06.2009
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Conditiile de acordarea a trei zile suplimentare la concediul de odihna potrivit art. 142 Codul Muncii. Existenta unei legi speciale
Cu toate ca potrivit dispozitiilor art.142 ale Codului muncii - dispozitii cu caracter general - se prevede ca salariatii ce lucreaza in conditii grele beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare, totusi, in cazul personalului auxiliar si conex al organelor autoritatii judecatoresti, drepturile salariale, concediul de odihna si celelalte elemente ale statutului de personal sunt reglementate prin dispozitiile unei legi speciale, respectiv a Legii nr.567/2004. In aceste conditii, se aplica principiul de interpretare a legii, potrivit caruia legea speciala deroga de la legea generala, inlaturand aplicarea acesteia astfel ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.142 din Codul muncii, in conditiile in care dispozitiile Legii nr.567/2004 nu prevad - in cazul personalului auxiliar si conex al instantelor si parchetelor ce isi desfasoara activitatea in conditii grele - posibilitatea efectuarii unui concediu de odihna suplimentar.
Decizia civila nr. 4816R din 26 Iunie 2009
Prin sentinta civila nr.181 din 23.02.2009, pronuntata de Tribunalul Calarasi - Sectia Civila, , a fost admisa actiunea formulata de reclamantii MG, s.a. impotriva paratilor Tribunalul C, Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei si au fost obligati paratii sa acorde reclamantilor cate 3 zile de concediu de odihna in plus fata de cel acordat pana in prezent pentru anul 2008 si pentru viitor.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, potrivit art.65 din Legea nr.567/2004 reclamantii beneficiaza de 30 zile de concediu platit de odihna, aceasta norma fiind derogatorie partial de la dispozitiile art.140 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, in sensul ca durata concediului este prevazut in lege si nu se negociaza conform art.140 alin.2 din Codul Muncii privind plafonul minim de 20 zile.
Totusi aceasta prevedere nu inlatura celelalte dispozitii ale Codului Muncii unde la art.142 este prevazut ca salariatii care lucreaza in conditiile grele beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare, dispozitia legala fiind de aceasta data imperativa si nu facultativa daca este intrunita conditia "conditiile grele".
Reclamantii au dovedit existenta conditiilor grele prin depunerea la dosar a Ordinului Ministerului Justitiei nr.910/C/2007 si anexei nr.1 la acest ordin, din care rezulta ca judecatorii isi desfasoara activitatea in conditii de munca, grele, vatamatoare si periculoase. Prin acest ordin se acorda si un spor de 15% din salariul de baza.
Odata stabilit faptul ca reclamantii lucreaza in conditii grele si vatamatoare, angajatorul (Ministerul Justitiei) pe langa sporul salarial era obligat sa acorde si zilele de concediu suplimentare expres prevazute de legea generala, fata de care nu exista dispozitii derogatorii.
Zilele de concediu de odihna suplimentare nu sunt reglementate de Legea nr.303/2004 care nu are nici dispozitii derogatorii.
Fiind prevederi cu caracter imperativ angajatorul nu le poate inlatura si era obligat sa le acorde.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs motivat, in termen legal paratul Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, care intemeindu-se pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., a sustinut ca instanta de fond, in baza art.142 din Codul muncii, in mod gresit, a admis cererea reclamantilor, acordandu-le acestora un concediu suplimentar de 3 zile, in afara concediului de odihna anual prevazut de art.65 alin.1 din Legea nr.567/2004.
Potrivit art. 65 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar"(1) personalul auxiliar de specialitate beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 30 de zile lucratoare."
Avand in vedere ca textele de lege enuntate mai sus sunt dispozitii cu caracter special, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", acestea au prioritate fata de dispozitiile din Codul muncii. Reclamantii nu pot invoca regulile generale prevazute de legislatia muncii din moment ce actele normative speciale nu reglementeaza zile de concediu suplimentare pentru conditii grele, periculoase sau vatamatoare.
De altfel, in acest sens invoca art.1 alin.2 din Codul muncii: "Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii."
Recurentul a mai invocat aplicabilitatea dispozitiilor art.1 alin.2 si a art. 295 din Codul muncii stabileste ca: "Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective."
Acordarea unui numar de 3 zile la concediul de odihna nu are un temei legal, atata timp durata concediului de odihna a fost fixata de legiuitor, instanta de fond neavand dreptul de a modifica actele normative aplicabile intrucat ar intra in competenta altei puteri, respectiv a puterii legislative.
Mai mult Curtea Constitutionala ale carei decizii sunt general obligatorii a retinut ca beneficiul unor sporuri intemeiate pe discriminare, nu constituie un drept constitutional fundamental si, prin urmare doar legiuitorul este in drept sa le acorde, sa le modifice ori sai inceteze acordarea lor, precum si sa stabileasca perioada si categoria de salariati carora le acorda, invocandu-se si deciziile nr.818, 819, 820 si 821 ale Curtii Constitutionale din data de 3 iulie 2008, prin care s-au admis exceptiile de neconstitutionale a prevederilor art.1, art.2 alin.3, art.27 alin.1 din OG nr.137/2000.
Mai mult, prin Decizia nr.1325/4.12.2008, Curtea Constitutionala a constatat ca intelesul dispozitiilor OG nr.137/2000 prin care se confera instantelor judecatoresti, competenta de a desfiinta normele juridice sau de a le substitui cu normele cuprinse in actele normative, este neconstitutional, incalcand principiul separatiei puterilor in stat.
Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinand seama de dispozitiile art.3041 C.pr.civ., Curtea constata urmatoarele:
Astfel, Curtea retine ca intimatii incadrati ca personal auxiliar de specialitate, personal conex si personal contractual, sunt indreptatiti potrivit art.65 alin.1 din Legea nr.567/2004 la efectuarea a 30 de zile de concediu de odihna.
Cu toate ca potrivit dispozitiilor art.142 ale Codului muncii - dispozitii cu caracter general - se prevede ca salariatii ce lucreaza in conditii grele beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare, totusi, in cazul personalului auxiliar si conex al organelor autoritatii judecatoresti, drepturile salariale, concediul de odihna si celelalte elemente ale statutului de personal sunt reglementate prin dispozitiile unei legi speciale, respectiv a Legii nr.567/2004.
In aceste conditii, apar ca fondate, sustinerile recurentului privind gresita aplicare a principiului de interpretare a legii, potrivit caruia legea speciala deroga de la legea generala, inlaturand aplicarea acesteia.
Mai mult, facand aplicarea dispozitiilor art.142 din Codul muncii, in conditiile in care dispozitiile Legii nr.567/2004 nu prevad - in cazul personalului auxiliar si conex al instantelor si parchetelor ce isi desfasoara activitatea in conditii grele - posibilitatea efectuarii unui concediu de odihna suplimentar, prima instanta a adaugat la lege fiind fondat, prin urmare, si motivul de recurs ce se incadreaza in dispozitiile art.304 pct.4 C.pr.civ.
Cu toate acestea apar, ca nefondate, sustinerile recurentului referitoare la imprejurarea ca prima instanta ar fi avut in vedere in cauza caracterul discriminatoriu al neacordarii beneficiului celor 3 zile suplimentare la concediu de odihna al personalului conex si auxiliar, cata vreme aceasta si-a intemeiat hotararea pe un principiu de aplicare a legii, iar nu pe dispozitiile OG nr.137/2000, sau ale art.5 si urm. Codului muncii.
Pentru aceste considerente, vazand si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, in tot, sentinta atacata, in sensul ca va respinge actiunea ca neintemeiata.