Inexistenta unei solicitari scrise a angajatorului pentru efectuarea muncii suplimentare. Posibilitatea remunerarii muncii suplimentare impusa de un volum mare de activitate.
- Art.117 din Codul Muncii.
Inexistenta unei solicitari scrise din partea angajatorului, avand ca obiect prestarea muncii suplimentare, nu inseamna, de plano, ca angajatorul nu poate fi obligat la remunerarea salariatului care a prestat munca suplimentara, sub conditia de a se dovedi ca angajatorul a avut cunostinta de aceasta stare de fapt si a acceptat-o, fiind direct beneficiar al muncii efectuate peste durata legala a timpului de munca. (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE,
DECIZIA NR.3470 din 27.05.2011)
Deliberand asupra recursului, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.7361/19.10.2010, pronuntata de pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa, in parte, actiunea disjunsa formulata de reclamanta A.R., in contradictoriu cu parata B.C.R. SA, a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 9667 lei brut (respectiv 6817 lei net), reprezentand contravaloarea ore suplimentare pentru perioada 01.01.2008-31.12.2008, a fost respinsa, ca neintemeiata, actiunea sub celelalte aspecte si s-a luat act ca cererea formulata de reclamanta privind obligarea paratei la plata sumei reprezentand cheltuieli de judecata va fi solutionata pe cale separata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, intre reclamanta, in calitate de salariata, si parata, in calitate de angajator, au existat raporturi de munca, dupa cum rezulta din copia contractului individual de munca inregistrat sub nr.***/1999.
Prin decizia nr.***/02.12.2009, emisa de parata, s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei, pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in baza dispozitiilor art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2001 - Codul Muncii, la expirarea termenului de preaviz.
Prin cererea inregistrata in prezentul dosar, disjunsa din dosarul nr.***/3/2010 al T.B., reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 39629 lei, compusa din: 29.682 lei (6 salarii brute), reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectuate in anul 2008 si necompensate; 4.947 lei (1 salariu brut), reprezentand contravaloarea primei de vacanta aferenta anului 2009 primita in proportie de 20%; 2.500 lei, reprezentand contravaloarea stimulentului pentru Craciun si Anul Nou aferent anului 2009 ce a fost platit in proportie de 38%; 2.500 lei, reprezentand bonusul aferent anului 2009.
In ceea ce priveste cererea referitoare la plata orelor suplimentare efectuate de reclamanta in anul 2008 si necompensate, s-a retinut ca, potrivit mentiunilor din copia contractului de munca incheiat intre parti, timpul de lucru pentru care reclamanta a fost angajata a fost o norma intreaga de 8 ore zi, dupa cum rezulta din clauza inserata in cap. III - Conditii de angajare.
Potrivit dispozitiilor art.117 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art.109, este considerata munca suplimentara.
Conform dispozitiilor art.120 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art.119 alin.1 in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia.
Potrivit alin.2 din acelasi text de lege sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin.1, se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.
Parata a reglementat, prin Anexa nr. 1 referitoare la salarizarea personalului din B.C.R. SA, aspectele referitoare la orele suplimentare.
Astfel, prin dispozitiile art. 12 alin.1 din Anexa, se stabileste ca pentru angajatii societatii bancii cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana, iar conform alin.2 durata maxima legala a timpului de munca, in BCR, nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
Se mai prevede ca orele in care se presteaza munca peste durata normala a timpului de lucru sunt ore suplimentare si se compenseaza cu timp liber platit corespunzator, conform alin.3.
Pentru situatia in care munca astfel prestata nu a putut fi compensata cu timp liber platit corespunzator, in urmatoarele 30 de zile, orele suplimentare se vor retribui cu un spor de 100% din salariul de baza brut.
Din economia dispozitiilor art.117 alin.1 si urmatoarele din Legea nr.53/2003, rezulta ca munca suplimentara poate fi prestata daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: 1)sa existe solicitarea angajatorului in acest sens; 2)sa existe acordul salariatului; 3)sa fie respectate dispozitiile Codului muncii referitoare la durata legala a timpului de munca de 48 de ore pe saptamana si calculul acesteia.
Prin urmare, in analizarea temeiniciei cererii formulate de catre reclamanta, s-a impus a se verifica daca sunt indeplinite aceste conditii.
In speta, reclamanta a cuantificat orele de munca lucrate suplimentar in anul 2008, prin cererea introductiva, la valoarea de 29682 lei.
In ceea ce priveste faptul efectuarii de munca suplimentara, peste durata indicata in contract, s-a apreciat ca, din declaratia martorului P.S. audiat in cauza, a rezultat ca aceasta a lucrat in acelasi serviciu cu reclamanta in anul 2008, ca se faceau ore suplimentare avand in vedere volumul mare de lucru, de cand s-a facut centralizarea. Martorul a mentionat ca, in general, o persoana care facea salarizarea avea in lucru in jur de 900-1000 de salariati, si nu se puteau face toate acestea in cele 8 ore de lucru, pentru ca pe langa calculul salariului erau si adeverinte si concedii medicale calculate. Martorul arata ca mai existau situatii neprevazute, cand de pe o zi pe alta trebuia sa faca modificari pentru ca se acordau stimulente, se schimbau incadrari etc. Se dovedeste prin declaratia martorului ca aproximativ in fiecare zi se statea peste programul de lucru, uneori 1 ora, alteori 4-5 ore si se muncea continuu cu exceptia pauzei de masa.
De asemenea, in raportul de expertiza contabila efectuat in cauza, s-a mentionat ca din verificarea pontajelor intocmite pentru perioada 01.01.2008-31.12.2008, a rezultat ca reclamanta a efectuat un numar total de 301 ore si 15 minute suplimentare, adica 301,25 ore suplimentare necompensate. Din totalul de 301 ore si 15 minute efectuate de reclamanta au fost evidentiate in pontaje si platite prin statul de plata astfel: un numar de 136 ore cu o suma bruta cuvenita de 7620 lei au fost evidentiate in pontaje, din care au fost platite pe statul de plata suma bruta de 7192 lei, ramanand de achitat suma de 428 lei, reprezentand sporul de 100% aplicat la un numar de 15 ore cuprinse in pontajul din luna mai de catre reclamanta; un numar de 165,25 ore efectuate de reclamanta conform foilor de prezenta, necuprinse in pontaje si neplatite; suma bruta cuvenita pentru cele 165,25 ore fiind de 9239 lei. Conform expertizei contabile suma bruta ramasa de achitat este de 9667 lei, echivalentul net al acesteia fiind de 6817 lei, dupa cum rezulta din raspunsul la obiectivul nr.1 al expertizei.
Este adevarat faptul ca tot din declaratia martorului a rezultat ca, din ceea ce cunoaste martorul, nu s-a cerut de angajator salariatilor sa ramana peste programul de lucru, dar fiecare stia ce are de facut pentru ca erau termene si date si ca nu era nevoie sa li se ceara sa ramana la ore suplimentare pentru ca erau vazuti la lucru continuu.
S-a considerat ca, in conditiile in care angajatorul beneficiaza de activitatea depusa de salariata peste programul normal de lucru si nu dovedeste ca atributiile de serviciu indeplinite de salariata in perioada respectiva reprezinta altceva decat o munca suplimentara, obligatia corelativa care ia nastere in sarcina acestuia este aceea de plata a muncii respective.
Motivele de mai sus expuse sunt de natura sa combata inclusiv obiectiunile pe care parata le-a efectuat impotriva raportului de expertiza cu privire la orele suplimentare.
Tribunalul a mai considerat ca, din coroborarea sustinerilor reclamantei, cu starea de fapt care rezulta din declaratia martorului audiat, in speta, s-a facut dovada indeplinirii conditii legale de efectuare a orelor suplimentare.
Or, in conditiile in care, in fapt, reclamanta a prestat munca pentru parata si peste fractiunea de norma de 8 ore/zi, in conditiile in care nu s-a sustinut si nici dovedit ca aceasta prestate a activitatii s-a facut pe baza de voluntariat, in mod gratuit, de reclamanta, sau ca reclamanta a prestat activitatea fara a avea acordul angajatorului, mai ales ca martorul audiat a declarat ca volumul de activitate impunea acest lucru, in conditiile in care angajatorul nu a facut dovada contrara sustinerilor reclamantei referitoare la volumul de activitate si nu a probat ca atributiile de serviciu exercitate in concret de reclamanta puteau sa fie efectuate in intervalul de 8 ore de munca, Tribunalul apreciaza ca parata trebuie sa ii plateasca reclamantei salariul pentru aceste ore de munca suplimentara, deoarece legislatia in materie impune plata salariului pentru munca depusa.
S-a avut in vedere ca modul de desfasurare a activitatii in timp a fost unul relativ consecvent, ceea ce insemna ca a existat un acord de vointa intre partile contractante, care s-a materializat prin executarea unor obligatii de catre reclamanta in sensul prestarii activitatii pe durata de timp dovedita prin probatoriul administrat, situatie in care si parata are obligatia de a plati drepturile salariale corespunzatoare duratei de timp efectiv prestata, prin aplicarea regimului juridic concret situatiei de desfasurare a activitatii - peste durata indicata in contractul de munca.
Drept urmare, in raport de dispozitiile art.120 din Legea nr.53/2003 si de dispozitiile din anexa nr.1 privind salarizarea, art.12, parata a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 9667 lei brut (echivalentul net fiind de 6817 lei) reprezentand contravaloarea orelor suplimentare din perioada 01.01.2008-31.12.2008.
In ceea ce priveste valoarea orelor suplimentare aceasta a fost raportata la modul de calcul expus de expertul contabil in raportul de expertiza asupra caruia nu au fost formulate obiectiuni(cu privire la calculul in sine).
In ceea ce priveste cererea referitoare la plata primei de vacanta aferenta anului 2009 primita in proportie de 20%, Tribunalul a retinut ca, in conformitate cu dispozitiile cap.B pct.1 lit.f din CIM, salariata are dreptul sa beneficieze de o prima de vacanta, calculata si acordata, potrivit Regulamentului privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor BCR SA.
Potrivit dispozitiilor art. 19 lit. i din CCM nr.1009/4.03.2009, rezulta ca salariatii bancii au dreptul sa beneficieze de o prima de vacanta, calculata si acordata potrivit Anexei nr.2 - Concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor.
Conform dispozitiilor art. 9 alin.1 din Anexa nr. 2 - Concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor de la filele nr. 160 -169 din dosar, rezulta ca prima de vacanta reprezinta echivalentul salariului de baza brut lunar avut la data platii, proportional cu timpul efectiv lucrat de la inceputul anului in banca(inclusiv concediul de odihna si evenimente deosebite), platita proportional cu rata de realizare a tintei de profit brut (IFRS) la nivelul BCR, dupa cum se descrie in textul respectiv in care este mentionata care este cuantumul platii stimulentului de vacanta exprimat procentual in raport de 1 salariul individual brut lunar dupa cum este valoarea gradului de realizare a tintei de profit brut (IFRS) la nivelul BCR.
Ceea ce rezulta cu certitudine este faptul ca prima de vacanta este o prestatie al carui cuantum variabil, in care salariul de baza brut lunar este singura cunoscuta, iar restul criteriilor de care depinde valoarea primei de vacanta, pe de o parte, timpul efectiv lucrat si, pe de alta parte, rata de realizare a tintei de profit, trebuie raportate la acesta.
In ceea ce priveste datele de plata a primei de vacanta, in dispozitiile art.9 alin.3, s-a stabilit ca datele de plata pentru prima de vacanta sunt: luna august curent - plata a 50% din cuantumul primei de vacanta in corelatie cu gradul de realizare tintei de profit brut(IFRS) la nivelul BCR pentru primele 6 luni ale anului; luna februarie a anului viitor - plata 50% din cuantumul primei de vacanta in corelatie cu gradul de realizare tintei de profit brut(IFRS) la nivelul BCR pentru intreg anul.
In speta, din mesajul Directiei Resurse Umane, a rezultat ca gradul de realizare al tintei de profit brut IFRS, pentru primele 6 luni ale anului 2009, de 81,23%, determina un procent de plata de 62,46% pentru transa I a primei de vacanta. In baza algoritmului de calcul comunicat si a Contractului colectiv de munca aplicabil in BCR, in luna august 2009, angajatii BCR vor primi prin urmare 31,23% din prima de vacanta anuala, proportional cu timpul efectiv lucrat.
Aceasta inseamna ca prima transa a primei de vacanta de 1545 lei, mentionata de parata in obiectiunile la raportul de expertiza, a fost corect determinata fiind de 4947 lei (salariul de baza brut)x31,23%(procent de plata)x124 zile efectiv lucrat in semestrul I.
Din mesajul Directiei Resurse Umane depus,in copie, la fila nr. 80 din dosar, rezulta conform algoritmului de calcul comunicat si CCM aplicabil in BCR, ca a doua transa a primei de vacanta se calculeaza in functie de gradul de realizare a tintei de profit brut IFRS pentru intreg anul 2009, iar datorita gradului de realizare scazut(46,19%) inregistrat in al doilea semestru al anului 2009, gradul de realizare al tintei de profit IFRS pentru intreg anul 2009 este de 63,71%, ceea ce inseamna ca valoarea celei de a doua transe a primei de vacanta reprezinta 19,36% din salariul de baza brut lunar, rotunjit in favoarea salariatilor la 20%.
In consecinta, a doua transa a fost la randul ei determinata: 4947 (salariul de baza brut lunar) x 113/130 zile efectiv lucrat in semestrul II 2009 din totalul de zile lucratoare in sem. II) x 20%(procent de plata).
In ceea ce priveste valoarea sumelor platite cu titlu de prima de vacanta in 2009, in raportul de expertiza contabila a fost mentionata valoarea de 2534 lei.
Expertul contabil a facut precizarea ca i s-a achitat reclamantei prima transa de 1545 lei in luna august 2009, odata cu chenzina a II a lunii august 2009, si a doua transa in suma de 989 lei reprezentand 20% din salariul brut, a fost achitata odata cu chenzina a doua a lunii februarie 2010.
Avand in vedere toate coordonatele indicate in anexa nr. 2 a CCM referitoare la modul de calcul al primei de vacanta, Tribunalul nu poate retine concluziile mentionate in raportul de expertiza referitoare la valoarea primei de vacanta ca fiind de un salariu de baza brut, pentru ca reclamantei nu i se cuvine cu titlu de prima de vacanta un salariul de baza brut, ci asa cum s-a mai precizat in prezentele considerente prima de vacanta este o prestatie cu o valoare variabila in functie de timpul efectiv lucrat si de rata de realizare a tintei de profit.
In ceea ce priveste cererea referitoare la plata stimulentului pentru Craciun si Anul Nou, s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor din Cap. B pct. 1 lit.m din CIM, salariata are dreptul sa primeasca un stimulent, echivalent cu un salariu de baza brut lunar, aferent lunii decembrie, proportional cu timpul efectiv lucrat de la inceputul anului in BCR SA, cu ocazia sarbatorilor Craciunului si ale Anului Nou, in functie de posibilitatile financiare ale bancii, potrivit conditiilor stabilite de conducerea acesteia.
Potrivit dispozitiilor art.19 lit.q din CCM nr.1009/4.05.2009, salariatii bancii au dreptul sa beneficieze de acordarea unui stimulent cu ocazia sarbatorilor Craciunului si ale Anului Nou, calculata si acordata potrivit Anexei nr. 1 - Salarizarea personalului din BCR SA.
Potrivit dispozitiilor art. 18 alin.1 din Anexa nr. 1 privind salarizarea personalului din BCR SA, cu ocazia sarbatorilor Craciunului si ale Anului Nou, salariatii BCR SA, beneficiaza de acordarea unui stimulent care reprezinta echivalentul salariului de baza brut lunar avut la data platii, proportional cu timpul efectiv lucrat de la inceputul anului in banca(inclusiv concediul de odihna si concediul pentru evenimente deosebite) in functie de gradul de realizare a tintei BCR de profit brut IFRS, iar conform alin.2 data de referinta pentru stabilirea gradului de realizare a tintei de profit brut IFRS la nivelul BCR este luna octombrie a anului curent.
Conform inscrisului depus, in copie, la fila nr. 78 din dosar, salariatilor li s-a facut cunoscut faptul ca potrivit CCM, suma platita se calculeaza in functie de gradul de realizare a tintei de profit brut IFRS pentru primele 10 luni ale anului 2009. Gradul de realizare a tintei de profit a fost de 63,75% ce determina un procent de plata de 38,75% din salariul lunar, ceea ce inseamna ca in baza algoritmului de calcul comunicat si a Contractului colectiv de munca aplicabil in BCR, in luna decembrie 2009, angajatii BCR vor primi, prin urmare, 38,75% din prima de Craciun, proportional cu timpul efectiv lucrat in cursul anului.
Din raportul de expertiza contabila a rezultat ca reclamantei i s-a platit prima de Craciun si Anul Nou pentru anul 2009 in valoare de 1854 lei, astfel cum precizeaza si parata prin obiectiunile la raportul de expertiza.
Tribunalul a retinut ca in raport de formula de determinare a valorii acestui tip de stimulent, asa cum anterior s-a precizat suma stabilita de parata este corecta fiind calculata astfel: 4947 lei(salariul de baza brut lunar) x 237/245 (nr. de zile efectiv lucrate din total zile lucratoare) x 38,75% procent de plata.
Fata de faptul ca si valoarea acestui tip de drept este variabila, conform dispozitiilor contractuale la care s-a facut referire, nu se poate retine punctul de vedere al expertului contabil, care a determinat diferenta care i se cuvenea in raport de salariul de baza brut.
Tribunalul a facut mentiunea ca nu suntem in situatia in care gradul de realizare al tintei de profit ar fi fost de 100% in cazul primei de vacanta si al stimulentului de Craciun si Anul Nou, pentru a se retine ca si cuantumul platii stimulentului de vacanta exprimat procentual in raport cu 1 salariu individual brut lunar ar fi de 100%, conform tabelelor in care este expusa evolutia procentuala a celor doua coordonate din art. 18 alin.1 al Anexei nr. 1 privind salarizarea personalului BCR SA si tabelului din art. 9 alin.1 al Anexei nr. 2 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor BCR SA.
In ceea ce priveste cererea privind plata bonusului aferent anului 2009, Tribunalul a retinut ca aceasta nu i se cuvine reclamantei pentru faptul ca, in conformitate cu prevederile alin.4 al art. 17 din anexa nr. 1 referitoare la salarizare, nu beneficiaza de premii persoanele care nu mai au calitatea de salariat la data platii.
In raport de data platii acestuia, 02.04.2010, conform mentiunilor din intampinarea si de faptul ca la acea data reclamanta nu mai era salariata paratei, cererea formulata nu este intemeiata si a fost respinsa.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs motivat parata B:C.R.
In motivarea recursului, recurenta a aratat ca instanta de fond, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia - art.304 pct.8 Cod procedura civila.
Astfel, a fost criticata dispozitia privind plata de catre BCR a contravalorii orelor de munca prestate peste durata normala a timpului de lucru, in perioada 01.01.2008- 31.12.2008, aratandu-se ca o conditie pentru efectuarea muncii suplimentare (alaturi de limita sa maxima de 48 de ore pe saptamana, incluzand si orele suplimentare) consta in exprimarea acordului salariatului, potrivit dispozitiilor art.117 (2) din Codul Muncii, ,,munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului...".
Drept urmare, angajatorul nu poate dispune in mod unilateral prestarea acestei munci.
Au fost invocate, sub acelasi aspect, dispozitiile art.12 , Cap. III pct. 1 "Ore suplimentare" din Anexa nr. 1 "Salarizarea personalului din B.C.R. SA", parte integranta din Contractul Colectiv de Munca al BCR nr. 1009/14.03.2009, care prevad ca: pct.(4)- plata sporurilor prevazute la alin.( 3) se poate face numai daca efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa in scris de conducerea entitatii functionale; si pct.(7) - entitatea functionala unde se desfasoara activitatea peste durata normala a programului de lucru va intocmi un referat care justifica desfasurarea activitatii in acest regim de lucru, cu nominalizarea persoanelor care urmeaza sa presteze activitatea si semnatura de acceptare a acestora.
Raportat la aceste clauze contractuale, s-a aratat de catre recurenta ca la dosarul cauzei nu a fost depus niciun inscris care sa probeze faptul ca angajatorul a solicitat prestarea de catre intimata-reclamanta a orelor de munca suplimentare sau ca angajatul si-a exprimat acordul cu privire la efectuarea lor.
Mai mult decat atat, si din declaratia martorului audiat (salariat in cadrul D.R.U. - Biroul Salarizare), a rezultat acelasi fapt, si anume ca angajatorul nu a solicitat salariatilor "sa ramana peste programul de lucru", nefiindu-le stabilite sarcini de serviciu care sa necesite prezenta la locul de munca peste programul normal.
Chiar daca instanta de fond a retinut in considerentele sentintei civile atacate faptul ca angajatorul avea cunostinta despre prezenta intimatei-reclamante peste programul normal de lucru, nu exista depus la dosarul cauzei niciun inscris care sa ateste ca angajatorul a stabilit sarcini de serviciu suplimentare fata de cele inscrise in fisa postului, sau ca prezenta salariatului la locul de munca peste programul normal avea legatura cu indeplinirea acestor sarcini de serviciu.
Ori, nu poate fi retinuta motivatia instantei de fond in admiterea petitului actiunii privind obligarea recurentei la plata orelor de munca suplimentare, potrivit careia angajatorul a beneficiat de activitatea depusa de salariat peste programul normal de lucru, atata timp cat nu s-a facut dovada ca acest timp de munca a fost afectat sarcinilor de serviciu stabilite de catre angajator.
Pe de alta parte, in dovedirea prestarii orelor de munca peste durata normala a timpului de lucru, au fost depuse la dosarul de fond pontajele intocmite de catre angajator pentru perioada 01.01.2008- 31.01.2008, care atesta faptul ca pentru orele de munca suplimentare efectuate in perioada 01.01.2008- 31.05.2008 angajatorul si-a executat obligatia de plata, iar incepand cu luna iunie 2008 nu s-a mai justificat desfasurarea activitatii in acest regim de lucru.
In ceea ce priveste evidenta orelor de intrare si de iesire a salariatilor care si-au desfasurat activitatea in cadrul D.R.U. - Biroul Salarizare, depusa la dosar, sustine recurenta ca nefiind un inscris care sa emane de la angajator (nepurtand semnatura persoanelor autorizate de catre angajator), nu putea sa aiba forta probanta pentru dovedirea starii de fapt.
De altfel, acest document, care a stat si la baza intocmirii raportului de expertiza a fost contestat de catre angajator prin obiectiunile formulate la raportul de expertiza intocmit in cauza, fiind practic in totala contradictie cu evidenta orelor de munca tinuta de catre angajator in sistem informatic si consemnata in pontaje.
Analizand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate si in raport de actele si lucrarile dosarului, tinand seama si de dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art.117 alin.1 si urmatoarele din Legea nr.53/2003, rezulta ca munca suplimentara poate fi prestata daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: sa existe solicitarea angajatorului in acest sens, sa existe acordul salariatului si sa fie respectate dispozitiile Codului muncii referitoare la durata legala a timpului de munca de 48 de ore pe saptamana si calculul acesteia.
Dispozitii similare, cu unele precizari, sunt cuprinse in Contractul Colectiv de Munca al BCR nr.***/14.03.2009, care prevede ca plata sporurilor se poate face numai daca efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa in scris de conducerea entitatii functionale, precum si ca entitatea functionala unde se desfasoara activitatea peste durata normala a programului de lucru va intocmi un referat care justifica desfasurarea activitatii in acest regim de lucru, cu nominalizarea persoanelor care urmeaza sa presteze activitatea si semnatura de acceptare a acestora.
Pornind de la aceste dispozitii, se retine ca recurenta critica admiterea capatului de cerere privind plata orelor suplimentare prestate peste durata normala a timpului de lucru, in perioada 01.01.2008-31.12.2008, intemeiat pe faptul ca la dosar nu exista inscrisuri care sa probeze faptul ca angajatorul a solicitat prestarea acestei munci suplimentare sau ca si-a exprimat acordul privind efectuarea orelor suplimentare.
Insa, inexistenta unei solicitari scrise din partea angajatorului, avand ca obiect prestarea muncii suplimentare, nu inseamna, de plano, ca angajatorul nu poate fi obligat la remunerarea salariatului care a prestat munca suplimentara, sub conditia de a se dovedi ca angajatorul a avut cunostinta de aceasta stare de fapt si a acceptat-o, fiind direct beneficiar al muncii efectuate peste durata legala a timpului de munca.
Or tocmai aceasta este situatia in cauza dedusa judecatii, Tribunalul constatand in mod corect, pe baza probatoriului administrat si in special pe baza declaratiei martorei P.S., colega de departament cu intimata in acea perioada, ca munca prestata de intimata-reclamata peste durata normala a programului de lucru a fost cunoscuta de angajator, a avut acordul tacit al acestuia si a fost impusa de volumul mare de activitate, care facea imposibila indeplinirea sarcinilor de serviciu in cadrul normei zilnice de 8 ore, astfel incat beneficiarul acestei activitati nu se poate prevala de inexistenta unei cereri sau acord scris in acest sens.
Cat priveste acordul salariatului, respectiv al intimatei-reclamante, acesta rezulta implicit, din insusi faptul prestarii orelor suplimentare, salariatul fiind indreptatit la salarizare pentru munca depusa, potrivit dispozitiilor art.39 alin.1 lit. a din Legea nr.53/2003.
Recurenta-reclamanta este aceea care trebuia sa dovedeasca ca munca suplimentara s-a datorat ineficientei salariatei si ca ramanerea peste program la nivelul D.R.U. - Biroul Salarizare nu constituia o practica, asa cum releva declaratia martorei, in conditiile in care angajatorul a avut cunostinta de faptul ca salariata ramane la serviciu peste programul normal de lucru pentru indeplinirea atributiilor de serviciu si nu a luat vreo masura care sa limiteze acest program de lucru, acceptand tacit beneficiile decurgand din aceasta.
Imprejurarea ca cele 165,25 ore suplimentare nu au fost mentionate in pontaje, ci in foile de prezenta, nu poate constitui un motiv de modificare a sentintei atacate, in conditiile in care, asa cum anterior s-a mentionat, din proba testimoniala rezulta faptul ca reclamanta a efectuat munca suplimentara din cauza volumului de activitate impus de natura functiei detinute in cadrul societatii, implicit de catre angajator, iar din raportul de expertiza rezulta ca orele suplimentare acordate au fost evidentiate in foile de prezenta, acestea avand valoare probatorie pe situatia de fapt.
Pentru considerentele aratate, Curtea, in baza art.312 Cod procedura civila, va respinge recursul, ca nefondat.
2