Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

RECURS. LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE - RESPINGEREA SOLICITARII DE CALCULARE A PUNCTAJULUI MEDIU ANUAL PRIN RAPORTARE LA STAGIUL COMPLET REALIZAT SI NU LA STAGIUL COMPLET STANDARD DE COTIZARE. POSIBILITATEA SUSTINERII UNEI ALTE VECHIMI IN MUNCA DECAT ... Decizie nr. 642 din data de 10.06.2009
pronunțată de Curtea de Apel Bacau

RECURS. LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE - RESPINGEREA SOLICITARII DE CALCULARE A PUNCTAJULUI MEDIU ANUAL PRIN RAPORTARE LA STAGIUL COMPLET REALIZAT SI NU LA STAGIUL COMPLET STANDARD DE COTIZARE. POSIBILITATEA SUSTINERII UNEI ALTE VECHIMI IN MUNCA DECAT CEA STABILITA PRINTR-O HOTARARE JUDECATOREASCA IREVOCABILA.

Decizia civila nr. 642 din 10 iunie 2009

Prin Sentinta civila nr. 158/D din 12.03.2008, pronuntata de Tribunalul Bacau in dosar nr. 4447/110/2007, s-a respins ca nefondata contestatia formulata de contestatorul C.N. in contradictoriu cu Casa Judeteana de Pensii N, vizand Decizia 1.../ 1.07.2007.
In motivarea acestei solutii s-a retinut ca nemultumirea contestatorului fata de decizia contestata a vizat faptul ca, desi i s-a marit valoarea punctului de pensie anual conform O.U.G.19/2007, la recalcularea si recorelarea pensiei intimata i-a luat in calcul vechimea de doar 30 de ani, nerealizand o corelare graduala a punctului de pensie pentru intreaga perioada de 50 de ani, 5 luni si 17 zile cat a contribuit la CAS.
Din probatorii s-a desprins concluzia ca actiunea nu este intemeiata intrucat:
Pentru reformarea sistemului public de pensie in vederea inlaturarii inechitatii intre diferitele categorii de pensionari, in temeiul H.G. 1550/2004, au fost recalculate toate pensiile stabilite inainte de 1 aprilie 2001.
In aceasta categorie de pensionari se afla si contestatorul caruia initial i s-a stabilit si calculat dreptul de pensie la 01.05.1997, deci pe principiile si criteriile Legii nr.3/1977.
La recalcularea pensiilor in baza H.G. 1550/2004, pentru perioadele anterioare anului 1962, in care nu erau inregistrate in carnetul de munca salariile, s-au luat in calcul salariile minime pe economie, rezultand si punctaje medii anuale sub un punct.
De la 01.07.2007, in temeiul O.U.G 19/2007 s-a creat un nou cadru juridic pentru calcularea punctajului mediu anual pentru perioada 1948-1962, pentru pensionarii care nu aveau inregistrate in carnetul de munca salariile realizate, in sensul ca pentru perioadele in care punctajul mediu anual era sub un punct li s-a acordat un punct.
Astfel, in urma acestei recalculari, punctajul total si punctajul mediu anula au crescut in cazul contestatorului de la 243075 puncte la 245247 puncte.
Din analiza comparativa a punctajului mediu anual, stabilit pentru contestator anterior aparitiei O.U.G. 19/2007 si dupa aparitia sa (recorelarea punctului de pensie) pentru anii 1952-1962, asa cum este evidentiat in tabelul anexa, ce face parte integranta din D. 1.../01.07.2007 este evident ca acestuia i s-a stabilit un punctaj mediu anual mai mare in urma aplicarii O.U.G. 19/2007.
Pentru contestator, suma punctajelor anuale era de 934181 anterior, iar dupa recorelare, in temeiul O.U.G. 19/2007, este de 999.327.
De asemenea punctajul mediu anual stabilit conform O.U.G. 19/2007, a crescut de la 031139 la 033311.
Pentru calcularea punctajului mediu anual al contestatorului s-a impartit suma punctajelor anuale realizate in toti cei 50 de ani 5 luni si 7 zile (stagiu complet realizat efectiv de contestator) la 30 ani care este stagiul complet de cotizare standard pentru barbati, stabilit prin dispozitiile art. 41 alin. 4 din L. 19/2001 cu modificarile ulterioare.
Deci nemultumirea contestatorului se datoreaza unei confuzii pe care o face in privinta mecanismului de calcul al punctajului mediu anual.
Acesta este reglementat expres prin dispozitiile Legii 19/2001 si se raporteaza la stagiul complet de cotizare (standard) stabilit la 30 de ani pentru barbati si nu stagiul total de cotizare realizat de contestator. Stagiul total realizat de contestator care a fost stabilit si este recunoscut si mentinut de intimata, este de 50 de ani, 5 luni si 7 zile, nemaifiind insa mentionat in decizia contestata.
Impotriva acestei hotarari, s-a declarat recurs de catre contestator, inregistrat sub nr. 1582/110/2008, critica formulata vizand nelegala calculare si corelare a valorii punctului de pensie pentru 30 de ani in loc de 52 ani, 7 luni si 14 zile cat a cotizat efectiv.
Intimata nu a formulat intampinare, nu a trimis reprezentant in instanta.
Examinand recursul in raport de motivele invocate, de actele si lucrarile dosarului, precum si fata de dispozitiile art. 300, 3041, 312 C. pr. civ. Curtea a constatat caracterul sau nefondat retinand ca:
Asa cum a retinut si prima instanta, recurentul contestator este in eroare cu privire la modul in care se realizeaza calculul punctajului mediu anual; astfel, acesta confunda stagiul complet de cotizare prevazut de lege a fi utilizat pentru aceasta operatiune cu stagiul total de cotizare realizat de fiecare dintre beneficiarii legii de asigurari.
Mai mult, la data cand s-a emis decizia contestata in prezenta cauza - 1.07.2007 -, decizia nr.740/17.09.2007 a Curtii de Apel Bacau - pronuntata in recurs in litigiul avand ca obiect contestarea stagiului total realizat - nu fusese inca pronuntata, deci decizia contestata in prezenta cauza s-a raportat in mod corect doar la drepturile legal stabilite pana la acea data.
Nu in ultimul rand, s-a retinut ca si in prezent recurentul contestator refuza sa-si insuseasca perioada lucrata recunoscuta prin Dec. civ. nr. 740/2007 a Curtii de Apel Bacau - conform careia stagiul de cotizare realizat este de 50 ani, 5 luni si 7 zile, pretinzand in continuare o perioada de 52 ani, 7 luni si 14 zile. Ori aceasta manifestare ramane pur subiectiva, neputand sa fie insusita de catre intimat ori de prezenta instanta - beneficiind de autoritate de lucru judecat.
Prin urmare, cum sustinerile recurentului nu se confirma ca fiind intemeiate si constatand si ca nu sunt alte motive care sa fie analizate din oficiu, recursul a fost respins ca nefundat.

Sursa: Portal.just.ro