RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. NECOMUNICAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA SI A INSCRISURILOR ANEXATE PARATULUI. INCALCAREA DREPTULUI ACESTUIA LA APARARE. NULITATEA HOTARARII.
-art.105 alin.2 Cod procedura civila;
-art.1141 alin.2 Cod procedura civila;
-art.304 pct.5 Cod procedura civila;
-art.312 alin.3 si 5 Cod procedura civila;
-Regulamentul C.E. nr.1393/2007 al Parlamentului si Consiliului European.
Decizia nr.415/10.09.2013 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin SENTINTA nr. 435/F/2011 din 03 martie 2011, Tribunalul Satu Mare a admis actiunea inaintata de reclamanta E. IPURL B. M. , desemnata in calitate de lichidator judiciar in cauza de insolventa privind pe debitoarea SC S. SRL S. M. in contradictoriu cu paratul F. V. domiciliat in Italia, localitatea C. , str. 1 M., nr. 9, cod 30022 si in consecinta:
A obligat paratul sa plateasca in contul averii debitoarei suma de 34.620 lei reprezentand despagubiri echivalente cu creantele inscrise in tabelul obligatiilor falitei.
Pentru a hotari astfel, instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, respectiv raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei, ultimul bilant contabil depus la organele fiscale de catre administratorul statutar la data de 31.12.2003, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
Dupa data de 31.12.2003 societatea nu a mai depus situatii financiare la organele fiscale, iar dupa deschiderea procedurii de insolventa administratorul parat nu a facut dovada faptului pozitiv al existentei actelor contabile prevazute de lege, intocmite dupa aceasta data.
Din ultimul bilant depus rezulta ca in patrimoniul debitoarei falite erau inregistrate active imobilizate in echivalent 193.972,40 lei, disponibilitati banesti de 226.911,60 lei, stocuri insumand 656.650,30 lei si creante de 597.878,70 lei. Aceste bunuri si valori nu au fost identificate in cursul procedurii de insolventa, ele putand acoperi pasivul falimentului.
Lipsa acestor bunuri din patrimoniul debitoarei, precum si lipsa oricarei explicatii privind disparitia lor creeaza prezumtia ca bunurile au fost ascunse si insusite de parat in folos propriu.
Din nedepunerea la practicianul de insolventa a datelor si informatiilor prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 (inclusiv a actelor contabile) rezulta ca paratul nu a tinut, - cel putin dupa data de 31.12.2003. - contabilitatea societatii.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori".
Coroborand starea de fapt anterior retinuta cu disponibilitatile legale incidente, judecatorul sindic a constatat ca faptele paratului de a folosi in interes propriu si de a ascunde bunurile societatii, respectiv de a nu tine contabilitatea in conditiile prevazute de lege, realizeaza continutul faptelor ilicite prevazute de art. 138 lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2006, reprezentand si o incalcare a dispozitiilor exprese ale art. 72-74 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc obligatia administratorilor de a tine toate registrele si evidentele prevazute de lege.
Prin savarsirea cu vinovatie a acestor fapte de catre parat, in patrimoniul societatii debitoare s-a creat un prejudiciu echivalent cu suma datoriilor acumulate de societate, precum si cu valoarea bunurilor insusite de parat.
Potrivit Legii insolventei pentru o parte din acest prejudiciu total, echivalenta cu creantele inregistrate in procedura se stabileste raspunderea administratorului societatii in masura in care se dovedeste in sarcina acestuia intrunirea elementelor raspunderii civile delictuale.
Constatand ca in privinta paratului sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2006, respectiv de art. 998 Cod civil, in baza art. 11 lit. g) din Legea insolventei, judecatorul sindic a admis actiunea, obligandu-l pe parat sa plateasca din averea proprie pasivul procedurii.
Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs, legal timbrat, paratul F. V. , solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei in sensul respingerii cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a recurentului formulata de lichidatorul judiciar E. IPURL.
Cu privire la momentul comunicarii sentintei, recurentul arata ca a primit aceasta sentinta abia la data de 10.05.2013, in urma demersurilor efectuate la Tribunalul Satu Mare in vederea comunicarii unui exemplar al acesteia, avand in vedere ca la data de 01.02.2013 i s-a comunicat de catre A. F. D. P. Venezia existenta unei hotarari pronuntate de Tribunalul Satu Mare de obligare a sa la plata unei sume de bani, fara ca aceasta hotarare sa-i fie comunicata.
In consecinta, faptul ca sentinta atacata nu a fost comunicata in limba oficiala a recurentului, respectiv limba italiana, determina repunerea in termenul de declarare a recursului in conformitate cu dispozitiile art. 19 alin. 4 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului European si Consiliului Europei, in conditiile in care, necunoscand limba romana, nu putea in mod obiectiv sa ia cunostinta de dispozitiile sentintei, cu atat mai mult cu cat nu i-a fost comunicat nici cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale.
Cu privire la recursul declarat, recurentul sustine ca la data de 20.01.2010, dupa intrarea societatii comerciale in faliment, lichidatorul judiciar inregistreaza o cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale a administratorului intemeiata pe dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a, d si e din Legea nr. 85/2006, in vederea acoperirii intregului pasiv al societatii in cuantum de 34.620 lei. La termenul de judecata din 25.03.2010, judecatorul sindic a luat act de depunerea cererii de chemare in judecata in limba italiana si a dispus citarea recurentului cu un exemplar al actiunii, insa la dosar nu exista dovada inregistrarii traducerii in italiana a cererii de chemare in judecata. Mai mult, din dovada privind efectuarea procedurii de citare cu forme speciale cu strainatatea nu rezulta vreo mentiune cu privire la comunicarea , pe langa citatie si a cererii de antrenare a raspunderii tradusa in limba italiana. Prin urmare, recurentul a comunicat instantei o adresa prin care a invederat ca datorita termenului foarte scurt pana la judecata este in imposibilitate de a se prezenta, precum si faptul ca nu are cunostinta despre acuzatiile care i se aduc. Cu toate acestea, la termenul de judecata din 25.11.2010, judecatorul sindic a apreciat in mod eronat ca adresa respectiva are caracterul unei intampinari, dispunand acordarea unui nou termen de judecata pentru ca recurentul sa-si poata pregati apararea. Desi pentru urmatorul termen de judecata, procedura de citare nu a mai fost legal indeplinita, judecatorul sindic a admis cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale a recurentului parat.
Pe fondul cererii, recurentul a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii sale patrimoniale , cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale cuprinzand afirmatii fara suport probator, fiind intemeiata pe prezumtii si nelegal admisa de judecatorul sindic. Dispozitiile art. 138 nu instituie prezumtia de culpa a administratorilor societatii, ci impun dovedirea de catre titularul cererii a conditiilor prevazute de lege pentru angajarea raspunderii si obligatia de a face dovada raportului de cauzalitate dintre fapta pretinsa si starea de insolventa a debitoarei.
S-a aratat ca imprejurarea ca in bilantul contabil pentru anul 2003 societatea figura in patrimoniu cu o serie de bunuri si creante nu poate fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul sau propriu sau in interesul altei persoane potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, intrucat intre aceste doua fapte nu exista similitudine. Lichidatorul afirma in mod nedovedit ca exista prezumtia folosirii acestora prin faptul ca nu a avut posibilitatea identificarii lor in patrimoniul debitoarei si nu a facut nici dovada faptului ca folosirea acestor sume ar fi cauzat starea de insolventa a societatii , nefiind dovedita legatura de cauzalitate.
Recurentul sustine ca dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d nu instituie o prezumtie de culpa a persoanei a carei raspundere se solicita a fi stabilita, ci prevad in concret natura faptelor pagubitoare pentru societatea comerciala debitoare care au contribuit la ajungerea in stare de insolventa. In speta, nu s-a facut dovada ca paratul a facut sa dispara documente contabile si nici ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea. Nedepunerea actelor aratate la art. 28 din Legea nr. 85/2006 insa nu se regaseste in continutul faptelor limitativ reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d, constand in tinerea unei contabilitati fictive, provocarea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii conform legii. Lichidatorul judiciar nu a probat indeplinirea conditiilor prevazute de art. 138 lit. d astfel ca in mod nelegal judecatorul sindic a admis cererea formulata de acesta.
In ceea ce priveste faptele prevazute de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, imprejurarea ca lichidatorul judiciar nu a identificat activele mentionate in ultimul bilant contabil depus de societatea comerciala nu poate fi asimilata cu deturnarea sau ascunderea unei parti din activul debitoarei, in lipsa unor probe certe in acest sens, acest aspect nefiind in masura sa duca la angajarea raspunderii recurentului in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
In drept, au fost invocate prevederile art. 299 alin. 1 teza 1, art. 302 ind. 1 alin. (1) teza 1 si alin. (3), art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila si art. 8, art. 139 din Legea nr. 85/2006.
Intimata nu a formulat intampinare,
Examinand cererea de repunere in termenul de recurs, formulata de catre recurentul F. V. , instanta a constatat urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 19 paragraf 4 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului si Consiliului European , atunci cand o citatie sau un act echivalent a trebuit transmis in alt stat membru in scopul notificarii sau al comunicarii, in conformitate cu dispozitiile acestuia, si a fost pronuntata o hotarare impotriva paratului, care nu s-a prezentat la infatisare, judecatorul are atributia de a dispune repunerea in termen a paratului pentru exercitarea unei cai de atac, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: paratul nu a luat cunostinta de actul respectiv in timp util pentru a se apara sau nu a luat cunostinta de hotarare in timp util pentru a exercita o cale de atac, din motive care nu-i sunt imputabile si , respectiv, paratul a prezentat la actiune o aparare la prima vedere intemeiata.
De asemenea, o cerere de repunere in termen poate fi formulata numai intr-un termen rezonabil de la data la care paratul a luat cunostinta de hotarare.
Curtea a constatat ca, in speta, prima instanta a dispus citarea recurentului parat potrivit dispozitiilor Regulamentului CE nr. 1393/2007, pronuntand sentinta comerciala nr. 435/F/03.03.2011, impotriva recurentului, prin care a obligat pe acesta sa plateasca in contul averii debitoarei SC S. SRL suma de 34.620 lei, reprezentand despagubiri echivalente cu creantele inscrise in tabelul obligatiilor falitei.
Examinand inscrisurile din dosarul de fond, Curtea a mai constatat ca recurentul parat nu a luat cunostinta despre cererea de chemare in judecata pana la momentul solutionarii ei prin sentinta recurata, pentru a-si putea pregati apararea, iar apararea prezentata prin prezentul recurs este pertinenta, impunandu-se analizarea apararilor invocate de catre instanta.
Fata de starea de fapt retinuta, Curtea a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 19 paragraf 4 din Regulamentul CE, pentru repunerea recurentului in termenul de exercitare a caii de atac a recursului. Curtea a tinut totodata seama de faptul ca cererea de repunere in termen a fost facuta intr-un termen rezonabil de la data la care paratul a aflat despre sentinta recurata.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 103 Cod procedura civila, coroborat cu prevederile art. 19 paragraf 4 si 5 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului si Consiliului European, Curtea a admis cererea de repunere in termenul de exercitare a caii de atac a recursului formulata de recurentul parat F. V
Examinand recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, in conformitate cu art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a apreciat recursul ca fiind intemeiat, din urmatoarele considerente:
Din inscrisurile aflate la dosarul de fond Curtea a constatat ca recurentului parat i-a fost incalcat dreptul la aparare, prin necomunicarea cererii de chemare in judecata.
Astfel, cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale a fost depusa la data de 20.01.2010, in limba romana, fara a fi tradusa in limba italiana, desi paratul era cetatean italian, cu domiciliul in Italia. Cauza a fost amanata de catre judecatorul sindic pentru a se efectua traducerea actiunii in limba italiana.
La termenul de judecata din 25.03.2010 s-a dispus de catre judecatorul sindic citarea paratului F. V. cu un exemplar din cererea de chemare in judecata, insa dovada modalitatii de comunicare a acesteia si a modului de indeplinire a procedurii de citare nu se regasesc la dosar.
Abia pentru termenul de judecata din 18.11.2010 , paratul a fost citat potrivit Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului si Consiliului European, fiindu-i comunicata insa doar citatia, nu si cererea de chemare in judecata. Pana la termenul de judecata din 03.03.2011, cand a fost solutionata actiunea, judecatorul sindic nu a mai dispus comunicarea cererii de chemare in judecata paratului.
Prin urmare, la dosar nu exista dovada ca paratului i-a fost comunicata cererea de antrenare a raspunderii sale patrimoniale pentru societatea falita.
Curtea a constatat ca este incident in cauza motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, instanta de fond incalcand formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 Cod procedura civila, respectiv a fost incalcat art. 1141 alin. 2 Cod procedura civila, potrivit caruia presedintele va dispune sa se comunice paratului, o data cu citatia, copii de pe cerere si de pe inscrisuri, punandu-i in vedere obligatia de a depune intampinare cu cel putin 5 zile inainte de termenul stabilit.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 alin. 3 si 5 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul declarat impotriva sentintei nr. 435/F/2011 din 03 martie 2011 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, pe care o a casat-o cu trimitere spre rejudecarea fondului la Tribunalul Satu Mare, cu respectarea dreptului la aparare a paratului, implicit comunicarea cu acesta a cererii de chemare in judecata, tradusa in limba italiana, cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului si Consiliului European.
Cheltuielile de judecata vor fi avute in vedere cu ocazia rejudecarii cauzei.