Litigii cu profesionistii. Incalcarea dispozitiilor art.129 alin.7 din Legea nr. 31/1990. Nulitatea absoluta a Hotararii AGA.
Curtea a apreciat ca incalcarea prevederilor art. 129 alin.7 din Legea nr.31/1990 se constituie intr-un motiv de nulitate absoluta a hotararii astfel adoptate, intrucat respectarea formalitatilor referitoare la convocare se afla in directa legatura cu asigurarea realizarii drepturilor nepatrimoniale, care constau in dreptul la informare si dreptul la vot.
Nulitatea absoluta deriva din incalcarea principiului drepturilor tuturor actionarilor, a principiul preeminentei interesului social, principiul majoritatii putand fi limitat de aparitia abuzului de drept in mecanismul de formare a vointei sociale. Natura judiciara a societatii comerciale este contractuala, de aici rezultand o consecinta fundamentala si anume ca vointele juridice ale tuturor actionarilor trebuie sa fie respectate in activitatea acesteia. Dreptul societar s-a construit pe doua mari principii si anume, principiul majoritatii si principiul protectiei investitorilor.
Principiul majoritar este cladit pe ideea potrivit careia minoritatea este nevoita sa se supuna majoritatii. Principiul protectiei investitorilor reprezinta ocrotirea intereselor persoanelor care au adus aportul la capitalul social al unei companii, in fata abuzurilor entitatilor cu putere de decizie.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1807/R/2013 din 07.10.2013)
Prin sentinta civila nr. 1199/19.02.2013 pronuntata de Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Civila in dosarul nr. 17668/3//2012 a fost respinsa exceptia lipsei de interes si a fost respinsa cererea formulata de reclamantul B.F.R. in contradictoriu cu parata SC P C R SRL ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Civila la data de 16.05.2012 sub nr. 17668/3/2012, reclamantul B.F.R. in contradictoriu cu parata SC P C R SRL a formulat actiune in constatarea nulitatii absolute prin care a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna:
a. constatarea nulitatii absolute a Hotararii AGA nr.1/20.03.2012 a SC P C R SRL si in consecinta dispunerea:
- anularii tuturor efectelor produse in baza acestei hotarari si
- repunerea societatii in situatia anterioara.
b. obligarea paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata, inclusiv onorariu de avocat.
In motivarea cererii reclamantul arata ca hotararea AGA nr.1/20.03.2012 SC P C R SRL este nula absolut, motivele de nulitate fiind urmatoarele:
Lipsa convocarii si participarii la AGA a asociatului R.B. si lipsa semnaturii asociatului R.B. pe Hotararea AGA nr. 1 din 20.03.2012
1. Lipsa convocarii si participarii la AGA a asociatului R.B. In situatia in care societatea parata va incerca sa induca in eroare instanta prin invocarea convocarii AGA din 20.03.2012, este evidenta intentia de frauda si de rea credinta: niciodata schimbarea de sediu nu a facut obiectul convocarii si dezbaterii, asa cum rezulta chiar din convocator. Iar AGA din 20.03.2012 nici nu a putut avea loc din lipsa actelor fapt pentru care societatea a si reluat convocarea cu acelasi obiect prin convocatorul din 9 mai 2012.
2. Lipsa semnaturii asociatului R.B. pe Hotararea AGA nr. 1/20.03.2012. Inscrisul pe care societate l-a folosit in fata registrul cornetului Bucuresti sub denumirea de "hotararea asociatilor nr. 1/20.03.2012" si a uzitat de el cu scopul inducerii in eroare si inselarii registratorilor si a judecatorului delegat — este nul absolut. Desi prin preambulul acestuia se indica ca reclamantul a participat, votat si chiar semnat - acest fapt este contrazis de semnaturi si de realitate. Mai mult, este nul si fraudulos insasi actul prin care numitul R.N. se "autoimputerniceste" in numele reclamantului.
Parata SC P C R SRL a formulat intampinare prin care a solicitat:
1. Pe cale de exceptie respingerea cererii de chemare in judecata ca lipsita de interes;
2. Pe fondul cererii de chemare in judecata, respingerea acesteia ca neintemeiata
3. Obligarea reclamantului la plata contravalorii cheltuielilor de judecata suportate de catre parata pe parcursul solutionarii prezentului litigiu, conform dispozitiilor art. 274 din Codul de procedura civila.
In motivare, arata ca, prin convocatorul din data de 20.02.2012 a fost convocata, la sediul societatii P C R, Adunarea Generala a Asociatilor astfel:
- prima convocare pentru data de 06.03.2012
- a doua convocare pentru data de 20.03.2012 (in cazul in care la prima convocare nu se intruneste cvorumul necesar)
Convocarea s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. 195 din Legea nr.31/1990.
La prima convocare a adunarii, respectiv in data de 06.03.2012, nu a fost intrunit cvorumul necesar pentru validitatea deliberarilor si luarea hotararilor, reclamantul nefiind prezent. Desi reclamantul avea posibilitatea de a adresa intrebarile sale direct in cadrul AGA, acesta alege totusi sa nu participe la prima convocare, transmitand in schimb o notificare (in chiar ziua AGA) prin care solicita decalarea datei AGA, completarea ordinii de zi (vizand Planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 - F F si Analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer - intra-group pricing. transfer files) si punerea la dispozitia sa a varii documente si informatii.
La a doua convocare a adunarii, respectiv in data de 20.03.2012, s-a intrunit cvorumul necesar pentru constituirea legala a AGA si pentru validitatea deliberarilor si luarea hotararilor. In cadrul insasi AGA, fiecare dintre cei doi asociati a solicitat discutarea anumitor problematici in cadrul punctului Diverse aflat pe ordinea de zi, astfel:
- Asociatul F.R.B. a propus discutarea urmatoarelor:
a)Planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 (F F)
b) Analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer (intra-group pricing, transfer files)
- Asociatul P Austria:
a) Schimbarea sediului societatii Solicitarile celor doi asociati au fost supuse votului de catre presedintele adunarii; propunerea de discutare a acestor solicitari in cadrul ordinii de zi fiind aprobata cu unanimitate.
Precizeaza ca pentru unele subiecte aflate pe ordinea de zi, presedintele adunarii a efectuat o simpla informare a asociatilor, acestea nesoldandu-se efectiv cu o hotarare a asociatilor, scopul constand in luarea la cunostinta de anumite aspecte.
Cu privire la subiectul intitulat "Rezultatele 2011/situatiile financiare la data de 31.12.2011", asociatii au hotarat cu unanimitate de voturi amanarea aprobarii situatiilor financiare aferente anului 2011 pentru o data ulterioara. Pe cale de consecinta sustinerile reclamantului potrivit carora "s-a constatat ca adunarea nu poate avea loc in lipsa actelor financiar contabile" sunt complet eronate. Adunarea s-a constituit in mod legal, s-a derulat si a luat decizii cu respectarea actului constitutiv si a prevederilor legale aplicabile, doar aprobarea situatiilor financiare fiind amanata pentru o data ulterioara.
Cu privire la subiectul "Schimbarea sediului societatii", acesta nu doar ca este cunoscut de catre reclamant, asociatul B. votand pentru discutarea sa pe ordinea de zi, ci reclamantul a solicitat in cadrul AGA informatii detaliate cu privire la noul sediul propus, fiindu-i inmanate documente si furnizate informatii in acest sens. Ba, mai mult, asociatul B. a votat "pentru" schimbarea sediului societatii in cadrul AGA, fapt consemnat in minuta adunarii si retinut de catre cei prezenti.
Nu in ultimul rand, chiar si in ipoteza in care reclamantul intelege sa nege faptul ca a luat cunostinta de si a votat pentru schimbarea sediului societatii, solicita instantei sa constate ca aplicabile dispozitiile art. 193 alin 3 din Legea 31/1990 potrivit carora la a doua convocare adunarea poate decide asupra ordinii de zi. "..care ar fi numarul de asociati si partea din capitalul social reprezentata de asociatii prezenti, coroborate cu prevederile art. 12 teza finala din actul constitutiv al societatii conform carora "hotararile societatii se vor lua cu majoritate simpla".
Adunarea Generala a Asociatilor s-a tinut la cea de-a doua convocare (20.03.2012) si s-a finalizat, printre altele, prin aprobarea schimbarii sediului societatii.
Referitor la exceptia lipsei de interes a cererii, dupa cum se arata si in doctrina, interesul constituie o cerinta ce trebuie intrunita pentru exercitarea dreptului la actiune. Prin interes se intelege folosul practic, imediat pe care il poate avea o parte pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare.
Reitereaza faptul ca Adunarea Generala a Asociatilor a avut loc in data de 20.03.2012, cu exercitarea dreptului de vot din partea reclamantului.
Referitor la exceptia lipsei de interes invocata de parata prin intampinare, tribunalul a apreciat-o ca fiind neintemeiata, avand in vedere dispozitiile art. 132 alin. 2 coroborat cu art. 196 din Legea nr. 31/1990, potrivit carora hotararile adunarii generale pot fi atacate de catre asociatul interesat a carui drepturi au fost lezate prin aceasta in termen de 15 zile de la data luarii la cunostinta a hotararii adunarii generale.
Pe fondul cauzei, reclamantul prin cererea de chemare in judecata invoca urmatoarele motive de nulitate ale Hotararii AGA: lipsa convocarii si participarii la AGA si lipsa semnaturii sale de pe Hotararea AGA.
Potrivit prevederilor articolului 195 aliniatele 1 si 3 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt obligati sa convoace adunarea asociatilor la sediul social, cel putin o data pe an sau de cate ori este necesar, convocarea adunarii facandu-se in forma prevazuta in actul constitutiv, iar in lipsa unei dispozitii speciale, prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile inainte de ziua fixata pentru tinerea acesteia, aratandu-se ordinea de zi.
Tribunalul a retinut ca, la prima convocare a adunarii, respectiv in data de 06.03.2012, nu a fost intrunit cvorumul necesar pentru validitatea deliberarilor si luarea hotararilor, reclamantul nefiind prezent, transmitand in schimb o notificare, in chiar ziua AGA, prin care solicita decalarea datei AGA, completarea ordinii de zi, vizand Planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 - F F si Analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer - intra-group pricing, transfer files si punerea la dispozitia sa a diverse documente si informatii.
In data de 20.03.2012, la a doua convocare a adunarii s-a intrunit cvorumul necesar pentru constituirea legala a AGA si pentru validitatea deliberarilor si luarea hotararilor, fiecare dintre cei doi asociati solicitand discutarea anumitor problematici in cadrul punctului Diverse aflat pe ordinea de zi, astfel: reclamantul asociat F.R.B. propunand discutarea urmatoarelor: planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 (F F) si analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer (intra-group pricing, transfer files), iar asociatul P Austria - schimbarea sediului societatii, solicitarile celor doi asociati fiind supuse votului de catre presedintele adunarii, iar propunerea de discutare a acestor solicitari in cadrul ordinii de zi fiind aprobata cu unanimitate.
In ceea ce priveste subiectul intitulat "Rezultatele 2011 /situatiile financiare la data de 31.12.2011", tribunalul a constatat ca, asociatii au hotarat cu unanimitate de voturi amanarea aprobarii situatiilor financiare aferente anului 2011 pentru o data ulterioara, astfel ca nu poate retine sustinerile reclamantului potrivit carora "s-a constatat ca adunarea nu poate avea loc in lipsa actelor financiar contabile", iar cu privire la subiectul "schimbarea sediului societatii", acesta a fost cunoscut de catre reclamant, asociatul B. votand pentru discutarea sa pe ordinea de zi.
Astfel, in ceea ce priveste lipsa convocarii si participarii la AGA, tribunalul a constatat ca Adunarea Generala a Asociatilor a fost convocata in mod legal si s-a intrunit in mod valid, la a doua convocare participand ambii asociati, asociatii fiind de acord in unanimitate cu discutarea pe ordinea de zi a schimbarea sediului societatii, iar AGA avand loc in data de 20.03.2012 cu exercitarea dreptului de vot in mod favorabil din partea reclamantului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, lipsa semnaturii reclamantului de pe Hotararea AGA, tribunalul a apreciat ca, avand in vedere ca Adunarea Generala a Asociatilor din 20.03.2012 s-a tinut la a doua convocare, aceasta poate sa delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintai adunari, indiferent de cvorumul intrunit, luand hotarari cu majoritate.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs B.F.R., prin care a solicitat modificarea in tot a Sentintei civile nr.1199/19.02.20113, pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr.17668/3/2012, admiterea cererii de chemare in judecata si respectiv constatarea nulitatii absolute a Hotararii AGA nr. 1/20.03.2012 a SC P C R SRL si in consecinta anularea tuturor efectelor produse in baza acestei hotarari si repunerea societatii in situatia anterioara.
In motivarea cererii se mentioneaza ca, prin actiunea promovata nu a contestat nici cvorumul, nici dreptul majoritatii de a decide asupra ordinei de zi — asa cum ar fi aceasta convocata - ci a contestat realitatea celor mentionate in AGA ca eveniment in sine.
Prin actiunea promovata a chemat instanta sa analizeze legalitatea deciziei si a actelor care au stat la baza ei si sa anuleze efectele acestei decizii, prin analizarea:
- realitatii faptelor si coroborarii continutului cu faptele prezentate,
- analizarea respectarii conditiilor de convocare cu privire la ordinea de zi (art. 195 alin 2 LSC),
- analizarea respectarii conditiilor de dezbate a subiectelor ordinei de zi in AGA: prezentarea si dezbaterea(in fata tuturor asociatilor prezenti, prin informarea tuturor asociatilor prezenti si comunicandu-le documentatia necesara luarii deciziei - aspecte ce tin de substanta dreptului la informare a asociatului;
- si in sfarsit autenticitatea/sau lipsa semnaturii cand aceasta este contestata de catre parti. O AGA prin care se pretinde nu doar ca a fost prezent si informat dar ca a si votat cu unanimitate si se pretinde ca a semnat-o, dar semnatura lipseste.
Sentinta civila nr. 1199/19.02.2013, pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr. 17668/3/2012 este nelegala si netemeinica.
Fata de acest aspect, va invederam ca solutia legala, rezonabila si in sfarsit echitabila imbratisata de practica judiciara este constanta in ceea ce priveste necesitatea ca ordinea de zi sa cuprinda toate chestiunile ce urmeaza sa faca obiectul dezbaterilor adunarii. in mod explicit, problemele inscrise in ordinea de zi trebuind sa fie precise si determinate, putandu-se completa/modifica cu acordul celor prezenti si numai prin vot.
Totodata, literatura de specialitate consacra ca nulitatea convocarii duce la nulitatea adoptarii hotararii, deoarece o adunare neconvocata in conformitate cu legea si cu actul constitutiv nu poate avea puterea unei adunari investite cu puterea legala de a delibera si a adopta hotarari care sa produca efecte juridice si sa aiba forta obligatorie pe care o are hotararea unei adunari legal convocate si constituite.
Or, schimbarea ordinii de zi care nu a fost votata (asa cum am aratat la adunarea din 20 martie, 2012 nu s-a discutat nicio schimbare de sediu) nu poate fi apreciata ca legala si validata de instanta, sau prezumata de catre instanta. Instanta nu poate valida lipsa schimbarii ordinii de zi!
Schimbarea ordinii de zi trebuie dezbatuta si votata. Votul privind schimbarea ordinii de zi din toate cele cuprinse in convocare in unul singur "schimbarea sediului" daca ar fi fost real trebuia sa fie votata schimbarea aceasta de ordine de zi si votul consemnat chiar in hotararea AGA. Ori, in cazul nostru este evident ca ne aflam in fata unei hotarari care nu are niciun element din realitate si nici urma de consideratie pentru legalitate. Nu a exista un astfel de vot de schimbare a ordinii de zi in acest sens. La fel cum nu au existat nici dezbateri, nici vot, nici imputernicire...
P C R S.R.L. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca neintemeiat si mentinerea sentintei civile nr. 1199/19.02.2013 pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 17668/3/2012 ca legala si temeinica.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei pronuntate, Curtea a retinut urmatoarele:
Atat prin cererea introductiva, cat si prin motivarea recursului, reclamantul recurent a precizat ca a solicitat constatarea nulitatii hotararii AGA nr.1/20.03.2012 SC P C R SRL motivele de nulitate fiind reprezentate de lipsa convocarii si participarii la AGA a asociatului R.B. si lipsa semnaturii asociatului R.B. pe Hotararea AGA nr. 1/20.03.2012
Potrivit inscrisurilor depuse la dosarul cauzei si necontestate, Curtea constata ca procedura de convocare a adunarii generale a actionarilor SC P C R SRL pentru data de 20.03.2013 nu a indeplinit conditiile imperative prevazute de Legea nr.31/1990, astfel ca actiunea in anulare este intemeiata.
Potrivit art. 117 ind.1 (6) Legea nr.31/1990, "Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunarii, precum si ordinea de zi, cu mentionarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii", aceste cerinte imperative fiind menite sa asigure o participare a asociatilor in deplina cunostinta a problemelor aflate pe ordinea de zi, pentru a participa la discutiile si votul care formeaza vointa sociala, fiind protejat totodata si interesul societatii pentru prevenirea unei practici neloiale, fraude sau abuzuri, care s-ar putea produce in cazul in care asociatii ar fi neinformati asupra obiectului dezbaterilor.
Cu toate acestea, si in aprecierea caracterul imperativ reglementat de disp. 117, legislatia speciala permite si o derogare de la prevederile mentionate anterior, respectiv la art. 129 alin. 7, "nu pot fi adoptate hotarari asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate in conformitate cu disp. art. 117 si 117 ind.1 cu exceptia cazului in care toti actionarii au fost prezenti sau reprezentati si niciunul dintre acestia nu s-a opus sau contestat aceasta hotarare", dispozitii aplicabile si societatilor cu raspundere limitata, potrivit art. 195 si 196 Legea 31/1990.
Pentru a concluziona in acest sens, Curtea a luat in considerare si faptul ca prin actul constitutiv (file 38-46) asociatii S.C. P C R S.R.L. nu au derogat in mod expres de la aceste dispozitii, in ceea ce priveste modalitatea de convocare a adunarii.
In speta, prin hotararea A.G.A. nr.1/20.03.2012 a S.C. P C R S.R.L., inregistrata spre opozabilitate la ORC, asociatii ar fi aprobat schimbarea sediului social al societatii. Analizand mentiunile cuprinse in convocatorul din data de 20.02.2012, prin care a fost convocata, la sediul societatii P C R, Adunarea Generala a Asociatilor prima convocare pentru data de 06.03.201si a doua convocare pentru data de 20.03.2012 (in cazul in care la prima convocare nu se intruneste cvorumul necesar), situatie care a si fost incidenta, Curtea constata ca nu a fost trecuta pe ordinea de zi schimbarea sediului social al societatii, ipoteza care conduce la aplicarea directa a disp. art. 129 alin.7. Or, avand in vedere pozitia reclamantului recurent, care contesta hotararea luata la data de 20.03.2013, precum si faptul ca schimbarea sediului nu a fost mentionata in ordinea de zi si publicata, in conditiile art.117, Curtea urmeaza a constata nelegalitatea hotararii. Mai mult, in analiza temeiniciei cererii recurentului, Curtea urmeaza a constata ca prima instanta in mod nelegal a facut aprecieri asupra legalitatii hotararii atacate, in conditiile in care procesul verbal al adunarii generale a fost depus pentru prima data in fata instantei de recurs. Sub acest aspect, Curtea retine ca valoarea probatorie a procesului verbal de sedinta este un instrument probatoriu sui generis, sarcina probei asupra mentiunilor cuprinse in acesta fiind in sarcina intimatei, intrucat aceasta l-a invocat in apararea sa. Or, in conditiile in care aceasta nu a solicitat sau administrat nici un alt mijloc de proba, care sa se coroboreze cu mentiunile din inscrisul precizat, raportat si la pozitia procesuala a reclamantului recurent, Curtea constata ca nu s-a facut dovada prezentei tuturor asociatilor sau a optiunii acestora asupra modificarii ordinii de zi.
Sub alt aspect, Curtea a apreciat ca incalcarea prevederilor art. 129 alin.7 din Legea nr.31/1990 se constituie intr-un motiv de nulitate absoluta a hotararii astfel adoptate, intrucat respectarea formalitatilor referitoare la convocare se afla in directa legatura cu asigurarea realizarii drepturilor nepatrimoniale, care constau in dreptul la informare si dreptul la vot.
Nulitatea absoluta deriva din incalcarea principiului drepturilor tuturor actionarilor, a principiul preeminentei interesului social, principiul majoritatii putand fi limitat de aparitia abuzului de drept in mecanismul de formare a vointei sociale. Natura judiciara a societatii comerciale este contractuala, de aici rezultand o consecinta fundamentala si anume ca vointele juridice ale tuturor actionarilor trebuie sa fie respectate in activitatea acesteia. Dreptul societar s-a construit pe doua mari principii si anume, principiul majoritatii si principiul protectiei investitorilor.
Principiul majoritar este cladit pe ideea potrivit careia minoritatea este nevoita sa se supuna majoritatii. Principiul protectiei investitorilor reprezinta ocrotirea intereselor persoanelor care au adus aportul la capitalul social al unei companii, in fata abuzurilor entitatilor cu putere de decizie.
Orice atingere adusa interesului social reprezinta o incalcare a pactului social incheiat intre asociatii societatii comerciale, iar hotararea adunarii generale in care s-a concretizat manifestarea de vointa este supusa riscului nulitatii.
Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art. 304 pct.9 C.proc. civ., Curtea a admis recursul si a modificat sentinta atacata in sensul ca a admis cererea si a dispus anularea hotararii A.G.A. nr.1/20.03.2012 a S.C. P C R S.R.L.