SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONISTII. INCUVIINTARE SECHESTRU JUDICIAR IN TEMEIUL ART.599 ALIN.1 PCT.1 SI 2 COD PROCEDURA CIVILA. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR PREVAZUTE DE ACESTE TEXTE DE LEGE.
- art.598 Cod procedura civila;
- art.599 alin.1 pct.1 si 2 Cod procedura civila.
Decizia nr.2/C/15.01.2013 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin INCHEIEREA nr. 379/2012 Tribunalul Bihor a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de parate.
A respins cererea de infiintare a sechestrului judiciar formulata de reclamanta S.C. J. J. L. (denumita anterior O. I. L. ), societate engleza, cu sediul procesual ales la SCA R. & R. in B., str. R. nr., sector 1 in contradictoriu cu paratele SC M. SA, SC H. SA, SC C.N. T. G. SA Oradea si SC T. S. A prin lichidator SC P. G. IPURL B. M.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele :
La data de 14.12.2011, prin registratura instantei reclamanta a depus la dosar corespondenta purtata cu societatea C. N. Gmbh. Precizeaza ca a incheiat aceasta societate mai multe contractele de vanzare cu plata in rate avand ca obiect achizitionarea unor masini de tricotaj ce au fost date apoi in exploatare paratelor.
Legal citate paratele SC M. SA, SC H. SA, SC C.N. T. G. SA au formulat intampinare ( filele 143-148 dosar atasat) prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestora, exceptia necompetentei teritoriale conform art. 598 Cod procedura civila, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea actiunii ca nefondata. In motivare arata ca bunurile in discutie sunt proprietatea paratelor.
Fata de exceptiile invocate, in conditiile art.137 Cod procedura civila, instanta a retinut ca in ceea ce priveste exceptia calitatii procesuale pasive invocate de parate pe considerentul ca intre parti nu exista raport juridic, instanta a respins exceptiile ca neintemeiate, intrucat calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in cadrul raportului juridic dedus judecatii. Ori, reclamanta urmareste indisponibilizarea bunurilor proprietatea sa, si care se afla in posesia paratelor, conform Contractelor de vanzare-cumparare si a facturilor emise, neavand relevanta in cauza faptul ca intre parti nu a avut loc raporturi juridice, simplul fapt al posesiei asupra bunurilor justifica cererea reclamantei pentru indisponibilizarea bunurilor reclamate ca fiind proprietatea sa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva exceptiei invocate, instanta a constatat urmatoarele:
Reclamanta a inregistrat initial pe rolul Judecatoriei Oradea o actiune prin care solicita in contradictoriu cu paratele SC M. SA, SC H. SA, SC C.N. T. G. SA si SC T. S.A aplicarea sechestrului judiciar asupra bunurilor identificate prin Anexa 1(fila 25-30 dosar), in natura un numar de 30 echipamente de tricotat, predate paratelor in baza contractului de vanzare nr. 9/GE/98 (fila 31-33 dosar) pentru pozitiile 1-17 din lista cuprinsa in Anexa 1, contract de vanzare nr. 30/GE/98 (fila 37 dosar), contract de vanzare nr. 83/GER/02/S-B (fila 56-57) dosar, pentru pozitiile 25-28 din lista cuprinsa in Anexa 1 .
Valoarea echipamentelor descrise in Anexa 1( pozitiile 1-17) astfel cum rezulta acesta din contractul de vanzare contractului de vanzare nr. 9/GE/98 (fila 31-33 dosar) este de 2.262.000 DEM, iar valoarea echipamentelor cuprinse la pozitiile 25-28 din Anexa 1 este de 470.181 Euro dupa cum rezulta din contractul de vanzare nr. 83/GER/02/S-B (fila 56-57 dosar). Valoarea utilajelor avand ca utilizator final parata SC T. SA ( pozitiile 31-37 din Anexa 1) este de 668.000 EUR, dupa cum rezulta din cuprinsul Anexei 1 (filele 27-28 dosar ).
Ulterior, Judecatoria Oradea a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bihor competent sa solutioneze cauza.
Prin incheierea de sedinta nr. 7/i/2012, Tribunalul Bihor a respins cererea de sechestru judiciar, incheiere care a fost casata si trimisa cauza spre rejudecare la aceasta instanta prin decizia pronuntata de Curtea de Apel Oradea .
In rejudecare instanta a retinut ca cererea formulata este neintemeiata si in consecinta a respins-o, avand in vedere urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art. 599 alin (1) pct. 2 Cod procedura civila, ,,Se va putea, de asemenea, incuviinta sechestrul judiciar, chiar fara a exista proces:
2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual".
In speta, instanta a retinut ca nu s-a facut dovada ca paratele au incercat sa sustraga bunurile, sa le distruga sau sa le altereze in vreun fel.
Simplul fapt ca reclamanta a solicitat paratelor predarea bunurilor si ca acestea au refuzat predarea lor, nu poate constitui motive temeinice de admitere a cererii. Mai mult, in ce privesc bunurile predate societatii parate SC T. S.A aflate in insolventa, Legea 85/2006 la art. 90 prevede o procedura speciala de predare a bunurilor ce nu apartin debitorului, procedura care nu a fost urmata in cauza.
Fata de cele retinute instanta a respins ca neintemeiata cererea reclamantei de infiintare a sechestrului judiciar.
Impotriva acestei hotarari, in termen si legal timbrat, a formulat recurs reclamanta J.E.T. J. L. (fosta O. I. L. ), solicitand modificarea ei in sensul admiterii cererii sale, cu cheltuieli de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, s-a aratat ca Tribunalul Bihor a efectuat o analiza contradictorie, retinand ca paratele au refuzat predarea bunurilor si cu toate acestea a considerat ca nu exista o temere/banuiala legitima ca bunurile sa dispara sau sa fie distruse.
Apreciaza ca retinandu-se calitatea sa de proprietar al echipamentelor aflate in posesia paratelor cat si refuzul nejustificat al acestora din urma sa efectueze demersurile necesare de predare a acestora, este indeplinita conditia prevazuta de art. 598 coroborat cu art. 599 pct. 2 Cod Procedura Civila.
In lumina acestor texte ea a demonstrat ca masura instituirii sechestrului judiciar este necesara pentru conservarea dreptului asupra acestora, existand motive temeinice de temere ca bunurile ar putea fi sustrase, distruse sau alterate de posesorul actual.
Recurenta a mai aratat ca bunurile ce fac obiectul sechestrului sunt bunuri mobile, proprietatea sa, conform anexelor 2 , 5-8 si 9 enumerate in motivarea recursului, existand un pericol evident de disparitie a acestora, paratele sustinand ca sunt proprietarele echipamentelor in discutie, fara nici un temei legal sau contractual.
Refuzul de restituire a bunurilor mobile - echipamente de tricotaj - proprietatea sa vatama in mod iremediabil dreptul de proprietate al societatii sale fiind indreptatiti sa considere ca bunurile vor fi distruse, fie inexistente, fie degradate.
Faptul ca nu s-ar putea identifica bunurile dupa seriile mentionate, reprezinta la randul sau o banuiala intemeiata in sensul ca echipamentele ar putea disparea din posesia paratelor, aspect neluat in seama de catre instanta de fond.
Recurenta mai invedereaza faptul ca, urgenta admiterii cererii de asigurare de dovezi rezulta indubitabil prin prisma urmatoarelor considerente :
- exista o primejdie reala ca bunurile sa nu mai existe sau sa fie degradate tehnic/distruse/dezmembrate, fapt ce impune instituirea de urgenta a unui sechestru asupra bunurilor proprietatea ei, orice intarziere periclitand iremediabil dreptul ei de proprietate;
- exista un pericol indubitabil ca paratele sa dispuna in viitorul apropiat de bunurile mobile proprietatea sa, in lipsa unei masuri asiguratorii, situatie in care orice demers/actiune intreprinsa de ea ulterior ar fi inutila, procedura de recuperare a acestor bunuri fiind greu sau imposibil de realizat;
- pentru preintampinarea eventualelor pagube ce i s-ar cauza prin instrainarea bunurilor mobile aflate in proprietatea sa de catre terte persoane fizice sau juridice, apreciaza ca sunt indeplinite conditiile pentru instituirea sechestrului judiciar;
- fata de situatia actuala, vadit in detrimentul intereselor si drepturilor sale, menita sa suprime orice acces al sau la bunurile proprietate personala, rezulta ca ea se afla in imposibilitatea obiectiva de a reintra in posesia efectiva a bunurilor.
Recurenta precizeaza ca dispozitiile art. 599 pct. 2 Cod Procedura Civila nu o obliga pe ea sa dovedeasca incercarea de sustragere sau distrugere a bunurilor ci sa prezinte motive temeinice de temere ca bunurile vor fi sustrase sau distruse, rationamentul instantei de fond fiind total gresit sub acest aspect.
In drept au ost invocate prevederile art. 600 alin.1 , art. 304 pct.7 si 9 , art. 599 alin. 1 pct.1 si urmatoarele Cod Procedura Civila.
Intimatele SC M. SA Oradea, SC H. SA Oradea si SC CN T. G. SA Oradea, prin intampinarile depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocand in principal exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cu motivarea ca intre ele si reclamanta recurenta nu exista un raport juridic, ele achizitionand utilajele de la alta persoana juridica decat reclamanta, vanzatoarea utilajelor catre societatile romanesti fiind firma C. N. GMBH, iar transferul proprietatii conform art. 1674 Cod Civil are loc in momentul incheierii contractului.
Pe fondul cererii, paratele au aratat ca procedura sechestrului judiciar este o masura ce consta in indisponibilizarea bunului, in situatia in care exista un proces asupra proprietatii bunului sau pentru conservarea dreptului, ceea ce in speta nu s-a dovedit.
Pe de alta parte, au aratat ca bunurile in discutie sunt masini de tricotat avand o greutate de 1-2 tone, care nu pot fi sustrase sau ascunse, pentru manevrarea lor fiind nevoie de utilaje speciale (macara), posesorul actual fiind si proprietarul acestora, iar reclamanta n-a facut dovada ca ar fi solicitat restituirea lor, intrucat nu s-a formulat niciodata o astfel de cerere.
Intimata SC T. SRL prin lichidator nu a formulat intampinare.
Verificand incheierea recurata prin prisma motivelor invocate si din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 304 ind. 1 si art. 306 Cod Procedura Civila, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, s-a constatat ca aceasta este temeinica si legala.
Referitor la calitatea procesuala pasiva a paratelor, instanta de fond, in mod corect a respins exceptia lipsei acestei calitati, avand in vedere obiectul cererii si faptul ca bunurile se afla in posesia lor.
In ce priveste proprietatea asupra bunurilor, aceasta este o problema de fond ce urmeaza a fi clarificata in cadrul unei eventuale actiuni in revendicare si nu in cadrul prezentei cereri, care are ca obiect luarea unei masuri asiguratorii.
Referitor la fondul cererii sunt de retinut urmatoarele :
Cererea de infiintare a sechestrului judiciar este intemeiata pe prevederile art. 599 alin.1 pct.1 si urmatoarele Cod Procedura Civila (fila 8 din dosarul nr. 21341/271/2011 al Judecatoriei Oradea).
Potrivit art. 599 alin.1 pct.1 si 2 Cod Procedura Civila coroborat cu art. 598 Cod Procedura Civila , se va putea incuviinta sechestrul judiciar, chiar fara a exista un proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna, daca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului :
1. asupra unui bun pe care debitorul il ofera pentru eliberarea sa ;
2. asupra unui bun cu privire la care, cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual.
Desi a invocat si pct.1 al art. 599, reclamanta recurenta si-a motivat cererea pe situatia prevazuta de pct. 2 al aceluiasi articol, iar recursul pe acelasi pct.2 al art. 599 coroborat cu art. 598.
Din continutul pct.2 al art. 599 alin.1 rezulta ca se poate infiinta sechestru judiciar asupra unor bunuri cu privire la care cel interesat, in speta reclamanta recurenta, are motive temeinice sa se teama ca ar fi sustrase, distruse ori alterate de posesorul actual, respectiv de intimatele parate, conditii neindeplinite.
Faptul ca in 16 decembrie 2009 a avut loc un incendiu, in O. str. B. nr., la SC CN T. G. SA Oradea, in care au fost distruse un numar de 4 masini de tricotat si au fost deteriorate 11 masini de tricotat, nu a constituit motiv de teama a reclamantei ca paratele in posesia carora se afla bunurile intentioneaza sa le sustraga, distruga sau sa le altereze, partile contractante, respectiv reclamanta in calitate de vanzator si C. N. P. U. H. GmbH - Germania, in calitate de cumparator, incercand sa incheie o tranzactie in cursul anului 2011 pentru stingerea creantei pe care o avea de recuperat reclamanta de la firma germana, prin plata sumei de 200.000 euro pana la data de 30.06.2012 si restituirea a 15 masini de tricotat mentionate in anexa B la Contractul de Tranzactie (filele 89-90 din dosarul 21341/271/24.11.2011 al Judecatoriei Oradea ), urmand ca in aceste conditii sa renunte la demersurile judiciare initiate in Germania.
Recurenta a depus in recurs Sentinta din 09.11.2012 a Tribunalului Regional Duisburg prin care firma germana o fost obligata fata de reclamanta la plata sumei de 1.105.656,76 euro cu dobanzi in valoare de 8 puncte procentuale peste rata dobanzii de baza incepand cu data de 01.03.2008, dovada ca tranzactia n-a fost finalizata, astfel ca nici conditia prevazuta de art. 599 alin.1 pct. 1 Cod Procedura Civila n-a fost indeplinita.
Or, din toata corespondenta purtata intre partile contractante rezulta ca divergentele in incheierea tranzactiei au constat in modalitatea de ridicare a celor 15 masini de tricotat cuprinse in anexa B la Tranzactie si modalitatea de achitare a taxelor vamale si a cheltuielilor de transport respectiv care parte sa suporte cheltuielile respective ( filele 108,109 din dosar nr. 21341/271/20011), neexistand nici o opozitie in ce priveste predarea bunurilor de catre firma germana si cu atat mai mult de catre parate, care nu au participat la incercarea incheierii tranzactiei.
Nici o proba administrata in cauza nu atesta faptul ca recurenta ar avea vreun motiv temeinic sa se teama ca bunurile ar putea fi distruse, alterate sau sustrase, cu atat mai mult cu cat nici nu s-a facut dovada ca ar fi fost solicitata restituirea lor de la parate si ca acestea ar fi refuzat predarea, nefiind indeplinita nici conditia prevazuta de art. 599 alin.1 pct. 2 Cod Procedura Civila.
Fata de toate aceste considerente, in baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedura Civila, Curtea a respins ca nefondat recursul, toate motivele invocate fiind neintemeiate.
Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate in recurs.