Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

RECURS LITIGII CU PROFESIONISTII. ACTIUNE IN ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE LICITATIE IMOBILIARA SI A ACTULUI DE ADJUDECARE, INCHEIATE DE EXECUTORUL JUDECATORESC. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR PREVAZUTE DE ART.80 ALIN.1 LIT.C DIN LEGEA NR.85/2006. -art.... Decizie nr. 181 din data de 12.03.2012
pronunțată de Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONISTII. ACTIUNE IN ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE LICITATIE IMOBILIARA SI A ACTULUI DE ADJUDECARE, INCHEIATE DE EXECUTORUL JUDECATORESC. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR PREVAZUTE DE ART.80 ALIN.1 LIT.C DIN LEGEA NR.85/2006.

- art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85//2006.

Decizia nr.181/C/12.03.2012 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Prin sentinta nr.1784/F/2011, pronuntata de Tribunalul B., a fost respinsa cererea formulata de lichidatorul judiciar C. I. T. S.P.R.L. al debitoarei SC K. C. SRL , in contradictoriu cu paratii SC V. B. SRL, societate in insolventa, prin lichidator judiciar I. SM S.P.R.L. S. M., debitoarea SC K. C. SRL , prin administrator special K. I. si BEJ N. M..
Examinand acele dosarului , asupra fondului cererii , instanta a constatat urmatoarele:
La data de 03.12.2008 s-a emis de catre BEJ N. M. actul de adjudecare in favoarea adjudecatarului SC V. B. SRL, in baza procesului - verbal de licitatie imobiliara incheiat la data de 17.11.2008 , pentru imobilul proprietatea debitoarei SC K. C. SRL situat in localitatea A., str. 1 D. , nr. 70 , judetul B. , inscris in CF nr. 4305 , nr. cad. 69/1 , reprezentand hala de productie si teren aferent in suprafata de 8.499 mp, retinandu-se ca, in baza biletului la ordin emis la data de 20.02.2008, scadent la 22.07.2008, a biletului la ordin emis la 21.02.2008, scadent la 31.07.2008, si a biletului la ordin emis la 21.07.2008, scadent la 06.10.2008, s-a incuviintat executarea silita impotriva debitoarei pentru recuperarea creantei in suma de 1.667.323,41 lei in dosar executional nr. 334/2008 si a sumei de 498.207,23 lei in dosar executional 451/2008. S-a mai retinut ca imobilul a fost adjudecat la pretul de strigare de 1.952.300 lei in favoarea creditorului urmaritor , iar la licitatie nu au participat alti licitatori. In temeiul actului de adjudecare , parata si-a inscris dreptul de proprietate in Cartea funciara.
Executarea silita in baza celor trei bilete la ordin aratate in alineatul precedent s-a pornit in temeiul cererilor de executare silita inregistrate de creditoarea urmaritoare la datele de 12.08.2008 si respectiv 17.10.2008.
Impotriva debitoarei a fost deschisa procedura generala a insolventei , la primul termen de judecata , la data de 02.04.2009 , la cererea unui creditor inregistrata la data de 27.01.2009.
Lichidatorul judiciar a sustinut prin cererea formulata ca emiterea celor trei bilete la ordin , depuse de altfel in copie la dosar , s-a facut fara nici o justificare , iar sumele inscrise in cuprinsul lor nu sunt datorate. Depune in acest sens extrase din contabilitatea debitoarei de unde ar rezulta ca la data formularii primei cereri de executare silita , creditoarea figura cu un sold in valoare de 847.500,68 lei , datorand in acelasi timp debitoarei suma de 16.791,68 lei.
Parata a sustinut ca isi justifica creanta prin Contractul de cesiune de creanta nr. 1 din 21.02.2008 si Contractul de vanzare - cumparare nr. 5/20.02.2008.
Prin primul contract , incheiat intre SC V. B. KFT Ungaria , in calitate de cedent , si creditoarea SC V. B. SRL , in calitate de cesionar , prima a cesionat in favoarea celei de-a doua creanta sa in valoare de 273.372,95 lei pe care o detinea impotriva debitoarei SC K. C. SRL. Pretul cesiunii este egal cu valoarea creantei cedate , iar partile au prevazut ca achitarea lui se face in termen de 12 luni calendaristice , dar nu mai devreme de incasarea creantei de la debitorul cedat. Creanta cedentului s-a nascut din facturi emise in perioada martie 2007 - februarie 2008. In temeiul acestui contract , creditoarea cesionara si-a inscris la data de 05.08.2008 in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare un aviz de garantie impotriva debitorului cedat.
Prin cel de-al doilea contract , incheiat la data de 20.02.2008 , intre creditoarea SC V. B. SRL si debitoarea SC K. C. SRL , prima s-a obligat sa vanda , iar ce-a de-a doua sa cumpere diferite produse , pe baza comenzilor primite de la cumparatoare. Conform contractului , plata produselor se face cu ordin de plata , bilet la ordin sau CEC , in termen de 45 de zile de la data preluarii - predarii marfii , in functie de cantitatea livrata , iar in caz de neplata la scadenta , vanzatorul are dreptul de a utiliza instrumentul de plata retinut drept garantie , iar cumparatorul este obligat sa plateasca penalitati de intarziere in procent de 0,5 % pe zi de intarziere , precum si dobanzi contractuale. In temeiul acestui contract , precum si al contractului de ipoteca autentificat sub nr. 607/2008 de catre BNP G. C. , creditoarea SC V. B. SRL si-a inscris un drept de ipoteca de rang I asupra imobilului proprietatea debitoarei situat in localitatea A. , str. 1 D. , nr. 70 , judetul B., inscris in CF nr. 4305 , nr. cad. 69/1 , reprezentand hala de productie si teren aferent in suprafata de 8.499 mp , pentru suma de 300.000 Euro , prin Incheierea nr. 3587/13.03.2008. De asemenea , prin contract se prevede posibilitatea garantarii platii pretului si prin emiterea unui bilet la ordin sau fila CEC in alb ce va putea fi completata ulterior cu suma datorata , inclusiv penalitati de intarziere.
Parata a mai depus in probatiune extrase din contabilitatea sa din care rezulta cuantumul datoriilor pe care debitoarea le avea fata de ea in luna iulie 2008 ( filele 214 - 215 ). Nu s-au depus alte documente justificatoare ale creantei izvorand din contractul de vanzare - cumparare , respectiv facturi , documente de livrare a marfii , avize de insotire etc.
In drept , conform art. 80 alineatul 1 litera c din Legea nr. 85/2006 , lichidatorul judiciar va putea introduce actiuni pentru anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate , realizate de debitor prin acte incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii , cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice fel drepturile.
Daca in cazul debitorului aflat in insolventa caracterul fraudulos al actului este prezumat de textul de lege mai sus enuntat , se cere in schimb ca lichidatorul judiciar sa dovedeasca participarea la frauda a cocontractantului , respectiv intentia tuturor partilor de a sustrage bunul de la urmarire.
Fata de actele depuse de parti in probatiune , instanta a constatat ca in cauza nu s-a facut dovada intentiei partilor ca prin actul de adjudecare incheiat sa sustraga de la urmarirea creditorilor debitoarei bunul adjudecat. Nu s-a facut dovada ca la data incheierii contractelor de cesiune de creanta si de vanzare - cumparare debitoarea era in insolventa , iar parata cocontractanta avea cunostinta despre aceasta stare. Cererea de deschidere a insolventei a fost inregistrata dupa aproape un an de la incheierea contractelor , nu de catre debitoare , ci de catre un creditor. Pe de alta parte , biletele la ordin emise in luna februarie 2008 au avut scadenta in luna iulie a aceluiasi an , iar executarea silita s-a desfasurat in a doua jumatate a anului 2008. Mai mult , chiar si dupa finalizarea executarii silite si adjudecarea bunului , creditoarea adjudecatara a incheiat cu debitoarea o Conventie autentificata la data de 10.12.2008 , in interesul incasarii creantei in bani de catre creditoare si a salvarii activitatii debitoarei si a valorificarii bunului ce a facut obiectul executarii silite in maniera cea mai avantajoasa economic.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs lichidatorul judiciar C. I. T. SPRL C. N., solicitand modificarea acesteia, in sensul admiterii actiunii in anulare astfel cum a fost formulata.
In motivarea recursului sau, lichidatorul arata ca la data de 20.02.2008 intre SC V. B. SRL, in calitate de vanzator si SC K. C. SRL, in calitate de cumparator, s-a incheiat Contractul de vanzare cumparare nr.5/20.02.2008, avand ca obiect livrarea de catre vanzator a produselor comandate periodic de catre cumparator in sortimentele si cantitatea solicitate de catre acesta din urma.
Din analiza contractului, rezulta ca debitoarea pe langa clauza penala in temeiul careia, in cazul neachitarii la scadenta a sumelor datorate in baza contractului, datoreaza penalitati de intarziere, precum si rate de dobanda de 5% pe luna la suma datorata, a si garantat obligatiile contractuale atat prin emiterea de bilete la ordin in alb in favoarea vanzatorului, cat si prin ipotecarea imobilului sau, emitand trei bilete la ordin in alb la data de 20.02.2008, 21.02.2008 si 21.07.2008, completate ulterior de creditoare cu sumele dorite de catre aceasta, valoarea lor totala fiind de aproape trei ori mai mare decat valoarea din contabilitatea societatii SC K. C. SRL.
Ca urmare a lipsei de disponibil in conturile societatii, cele trei bilete la ordin au fost refuzate la plata, iar creditoarea a solicitat executarea silita impotriva debitoarei, angajand un aparator al carui onorariu s-a ridicat la suma de 50.000 lei
Neexistand ofertanti pentru achizitionarea imobilului situat in localitatea A., str. 1 D., nr.70, judetul B., acesta a fost adjudecat de catre creditoarea SC V. B. SRL la pretul de 1.952.300 lei.
Apreciaza ca atitudinea debitoarei de a nu depune nici un minim de diligenta in vederea impiedicarii executarii silite este vadit indoielnica si ca creditoarea a inteles sa se prevaleze in mod abuziv de drepturile pe care le-a dobandit prin incheierea celor doua contracte, contractul de vanzare cumparare nr.5/20.02.2008 si contractul de garantie imobiliara.
Astfel, aceasta si-a inscris la data de 13.03.2008, in C.F. nr.4305 A. la nr. cadastral 69/1 dreptul de ipoteca pentru suma de 300.000 Euro, echivalentul a 1.103.970,00 lei, desi din documentele puse la dispozitia recurentei, reiese ca la acea data detinea un sold debitor in cuantum de 273.372 lei creanta cesionata si 434.654,21 lei contravaloarea facturilor emise de catre acesta, din care doar suma de 17.600,69 lei reprezenta creanta certa, lichida si exigibila.
Conduita partilor ulterioara executarii silite a debitoarei este, de asemenea, relevanta in dovedirea intentiei de a frauda interesele creditorilor, in conditiile in care pe rolul instantelor impotriva debitoarei existau mai multe cereri de chemare in judecata, pentru achitarea datoriilor societatii.
Cu privire la nedovedirea participarii la frauda a cocontractantului, aspect retinut de instanta de fond, recurenta arata ca trebuie avute in vedere atitudinea debitoarei pe toata perioada executarii silite, dar si existenta dosarelor aflate pe rolul instantelor avand ca obiect pretentii si cereri de executare silita impotriva debitoarei.
Dat fiind faptul ca la data incheierii tranzactiei, dobanditorul imobilului cunostea situatia financiara a debitoarei (neavand disponibilitati banesti), apreciaza ca sunt indeplinite conditiile art.79 si 80, actul fiind incheiat cu o luna anterior cererii introductive de declansare a procedurii insolventei, adjudecarea imobilului facandu-se in scopul valorificarii lui si incasarii sumei in afara prevederilor Legii nr.85/2006.
Mai arata ca starea de insolventa a debitoarei dateaza din anul 2008 si este dovedita cu cererile de executare silita si actiunile in pretentii formulate impotriva acesteia.
De asemenea, instanta de fond a retinut ca la filele 214 si 215, parata a depus extrase din contabilitatea sa, de unde rezulta cuantumul datoriilor pe care debitoarea le avea fata de ea in luna iulie 2008, fara a depune documente justificative ale creantei, facturi, documente de livrare marfa, avize de insotire, documente ce nu au putut fi gasite in arhiva creditoarei si nici a debitoarei.
Intentia de frauda a intereselor creditorilor este evidenta de la incheierea contractului de vanzare cumparare, completarea de catre creditoare a biletelor in alb cu sume fictive pentru care nu a putut face dovada existentei documentelor primare, fiind indoielnica atitudinea debitoarei fata de imputarea unor penalitati de intarziere nedatorate, precum si a inscrierii unui drept de ipoteca asupra singurului imobil al acesteia, care era si sediul ei social, precum si fata de demersurile de executare silita intreprinse impotriva sa, prin neintroducerea unei contestatii la executare.
In ce priveste conventia autentificata sub nr.965/10.12.2008, scopul acesteia era satisfacerea intereselor pecuniare ale ambelor parti, prin incasarea creantelor sub forma lichiditatilor banesti de catre creditoare si prin facilitarea continuarii activitatii de catre debitoare si prin valorificarea cu acordul creditoarei a imobilului ce a facut obiectul executarii silite, intentia comuna a partilor fiind fraudarea creditorilor, fiind indeplinite conditiile prevazute de art.80 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
In drept, au fost invocate prevederile art.304 alin.1 pct.9 Cod procedura civila.
Prin intampinarea depusa la dosar, creditoarea prin lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele detaliate in motivare.
Verificand sentinta recurata, prin prisma motivelor invocate si din oficiu, conform art.304 raportat la art.3041 si 306 Cod procedura civila, pe baza actelor si lucrarilor dosarului s-a constatat ca aceasta este temeinica si legala.
Sustinerea recurentei in sensul ca participarea la frauda a cocontractantului este dovedita cu atitudinea creditoarei pe toata perioada executarii silite si cu existenta dosarelor avand ca obiect pretentii si executare silita impotriva debitoarei, nu poate fi primita.
Potrivit art.80 (1) lit. c din Legea nr.85/2006, in baza careia a fost formulata actiunea in anulare, pot face obiectul acestei actiuni " actele incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea, de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile".
Complicitatea tertului la frauda, impusa de acest text de lege, presupune intentia acestuia de a prejudicia creditorii in intelegere (frauduloasa) cu debitorul, fiind necesara existenta unei actiuni concertate de frauda, care trebuie dovedita, nefiind prezumata.
Or, in speta, in dovedirea acestei actiuni se invoca nevalabilitatea titlurilor executorii ce au facut obiectul executarii, nevalabilitatea contractelor din care izvoraste creanta si inclusiv realitatea creantei, obiect al executarii silite, ceea ce ar fi putut face eventual obiectul unei contestatii la executare silita, sau a unei opozitii la executare din partea debitoarei.
Cauzele de desfiintare a actelor incheiate de debitorul intrat in stare de insolventa sunt cauze speciale, care isi au originea si sunt generate de acest statut special al debitorului si sunt expres si limitativ enumerate in prevederile art.79 si 80 din lege, nefiind cauze intrinseci unei nulitati de drept comun, ci sunt cauze extrinseci, care exced sferei conditiilor de valabilitate ale unui act juridic, avand o reglementare proprie, generata de statutul de exceptie in care se afla debitorul.
Obiectul actiunii in anulare din prezentul dosar il constituie anularea procesului verbal de licitatie imobiliara incheiat la 17.11.2008 de catre Biroul executorului judecatoresc N. M. si a actului de adjudecare din data de 03.12.2008, fara a se invoca si dovedi complicitatea creditoarei si a executorului judecatoresc la fraudarea creditorilor, prin incheierea actelor respective, actele de executare nefiind contestate de catre debitoare.
Curtea a apreciat ca nu i se poate imputa creditoarei ca trebuia sa cunoasca faptul ca starea de insolventa a debitoarei dateaza din anul 2008, cata vreme nici chiar debitoarea n-a acceptat aceasta situatie, nedeclansand ea procedura insolventei, ci un creditor, iar actiunile indreptate impotriva debitoarei, pe langa faptul ca nu puteau fi cunoscute de creditoare, nu constituie o dovada a insolventei.
Nici conventia incheiata de parti ulterior executarii silite nu constituie o dovada a actiunii concertate de frauda a creditoarei, prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului transmitandu-se de la debitoare la creditoare, acesta din urma putand dispune de imobil in baza dreptului sau de proprietate.
Fata de toate aceste considerente, curtea a apreciat ca in speta nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.80 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, astfel ca in baza art.312 raportat la art.316 Cod procedura civila a respins ca nefondat recursul declarat de lichidatorul judiciar.
Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate de intimata.

Sursa: Portal.just.ro