Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Casare cu trimitere. Gresita restituire a cauzei la procuror Decizie nr. 631 din data de 23.08.2011
pronunțată de Curtea de Apel Oradea

Casare cu trimitere. Gresita restituire a cauzei la procuror Decizia penala nr.631/R/23 august 2011
Dosar nr. 4036/111/2006
Curtea de Apel Oradea
Sectia penala si pentru cauze cu minori In cazul in care urmarirea penala s-a efectuat in lipsa inculpatului despre care organele judiciare cunosteau ca este in stare de arest intr-o alta cauza si fara a i se desemna aparator din oficiu si fara a fi citat de la locul de detentie, aceasta este lovita de nulitate absoluta si se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.

Prin sentinta penala nr. 228/P din 2 decembrie 2010 a Tribunalului Bihor, in baza articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala s-a restituit cauza privind pe inculpatii L.C.G., D.M. si S.G., trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2001 si articolul 7 din Legea nr.39/2003, la D.I.IC.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea in vederea refacerii urmaririi penale.
A constatat judecatoria ca prin rechizitoriul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea dat in dosarul penal nr. 120/D/P/2004 la data de 21 iunie 2006 si inregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22.06.2006 au fost trimisi in judecata inculpatii L.C.G., D.M. si S.G. pentru savarsirea infractiunilor prevazute de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2001 si articolul 7 din Legea nr.39/2003.
Din actele si lucrarile dosarului instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin rezolutia din 15.04.2004 s-a dispus in cauza inceperea urmarii penale fata de V.F.D., D.M., S.G. pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane constand in acea ca au recrutat si au luat masuri de transportare in Germania a mai multor tinere printre care persoanele vatamate P.D.F. si L.M.N. promitandu-le loc de munca insa dupa ce au ajuns pe teritoriul Germaniei acestora le-au fost luate pasapoartele si au fost amenintate si batute in scopul amenintarii prin practicarea prostitutiei.
Prin ordonanta din 12 mai 2006 s-a dispus in cauza extinderea cercetarilor penale si inceperea urmarii penale fata de D.M., S.M., S.G.,L.C.G., pentru acesta din urma dispunandu-se efectiv inceperea urmarii penale sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute si pedepsite de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2001 si articolul 7 din Legea nr. 39/2003, fapta constand in aceea ca a actionat in mod coordonat in perioada anilor 2004 - 2005 impreuna cu ceilalti invinuiti, a recrutat si a luat masuri de transportare in Germania a mai multor tinere, printre care si o minora, promitandu-le loc de munca, insa odata ce victimele odata ce au ajuns pe teritoriul Germaniei acestea au fost amenintate si batute in scopul exploatarii prin practicarea prostitutiei.
A retinut tribunalul ca, din inscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 77 ; 134 vol. II instanta) rezulta faptul ca inaintea inceperii urmarii penale fata de invinuitul L.C.G. si pe intreg parcursul urmarii penale efectuata in dosarul nr. 120/D/P/2004, acesta a fost incarcerat in Penitenciarul Manheim - Germania, incepand cu data de 02.02.2006 avand de executat o pedeapsa privativa de libertate de 8 ani inchisoare, loc de detentie unde se afla si in prezent.
Fata de aceasta situatie de fapt, instanta a retinut ca in cauza, intreaga urmarire penala este lovita de nulitate absoluta, fiind incalcate o serie de prevederi legale care reprezinta garantii ale dreptului la aparare, garantii care nu au fost respectate in aceasta faza a procesului penal.
Astfel, articolul 6 Cod procedura penala, in dezvoltarea prevazuta de articolul 24 din Constitutia Romaniei, stabileste ca unul din principiile de baza ale procesului penal il reprezinta garantarea dreptului la aparare invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal, organele judiciare fiind obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege, iar in conditiile si in cazurile prevazute de lege, fiind obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.
In concordanta cu aceste dispozitii legale, articolul 171 aliniat 2 si 3 Cod procedura penala reglementeaza situatiile in care asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Potrivit aliniatului 2 al acestui articol, asistenta juridica este obligatorie, intre altele, cand invinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat chiar in alta cauza, iar potrivit aliniatului 4, cand asistenta juridica este obligatorie, daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.
Cum textul de lege face referirea la "invinuit" si "inculpat", acest caz de asigurare a asistentei juridice obligatorie trebuie avut in vedere de organele judiciare pe tot parcursul procesului penal, din momentul inceperii urmaririi penale si pana la pronuntare unei hotarari judecatoresti penale definitive, cat timp subzista situatia premisa, adica starea de retinere sau arestare a invinuitului sau a inculpatului.
Din moment ce articolul 171 aliniat 2 Cod procedura penala nu face nici o distinctie si intrucat acest text reglementeaza una din cele mai importante garantii ale dreptului fundamental la aparare - fapt ce impiedica organele judiciare sa distinga acolo unde legea nu o face sau sa limiteze aplicarea textului de lege daca legea insasi nu o limiteaza in mod expres - asistenta juridica obligatorie in acest caz trebuie asigurata de organele judiciare indiferent de cauzele care au generat starea de retinere sau arestare, indiferent ca starea de arestare este una preventiva sau in vederea executarii unei pedepse penale privative de libertate, indiferent ca starea de retinere sau arestare este in acea cauza sau in alta si indiferent ca starea privativa de libertate este urmarea unei decizii pronuntate de instantele penale romane sau de instantele penale competente ale altui stat.
Din analiza atat literala cat si teleologica a prevederilor legale amintite rezulta faptul ca de indata ce organele judiciare - organ de urmarire penala, pentru faza de urmarire penala si instanta, pentru faza de judecata - au cunostinta de starea de retinere sau arestare a invinuitului sau inculpatului chiar in alta cauza, acestora le revine obligatia sa ia imediat masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu, daca acesta nu si-a ales un aparator, sa invalideze - daca s-au efectuat - toate actele procesual penale intocmite cu incalcarea acestei obligatii, in tot intervalul de timp in care invinuitul sau a inculpatul se afla in stare de retinere sau arestare.
Prin urmare, sub acest aspect, este irelevant faptul ca organele judiciare iau cunostinta de starea de detinere la un moment ulterior sau faptul ca intre timp starea de detinere a incetat sa existe, intrucat validitatea actelor procesual penale si a fazelor procesual penale este analizata in raport de conditiile existente la data efectuarii acestora.
Fata de caracterul imperativ si neconditionat al textului de lege, in faza de urmarire penala, organul de urmarire penala nu poate conditiona indeplinirea obligatiei de a lua masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu de indeplinirea sau neindeplinirea in cauza a unor acte de urmarire penala care impun prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu, caci in privinta acestei ipoteze Codul de procedura penala reglementeaza obligatii suplimentare, care si ele reprezinta garantii suplimentare ale aceluiasi drept fundamental la aparare.
Astfel, potrivit articolului 172 Cod procedura penala, in cursul urmaririi penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, poate formula cereri si depune memorii, lipsa aparatorului neimpiedecand efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului, astfel incat este obligatorie incunostintarea acestuia.
Nedesemnand un aparator din oficiu pentru invinuitul L.C.G., organul de urmarire penala a lipsit de continut si a adus o atingere grava dreptului la aparare al acestuia, care, neavand cunostinta de invinuirea ce i se aduce, nefiind niciun moment citat sau incunostintat la Penitenciarul Manheim - Germania despre inceperea si efectuarea urmaririi penale fata de el, fiind in imposibilitate de a se deplasa in fata organului de urmarire penala sau de a formula aparari proprii, a fost lipsit cu desavarsire si de posibilitatea de a formula cereri si de a depune memorii, printr-un aparator desemnat din oficiu.
Aceasta interpretare rezulta fara nici un dubiu din dispozitiile legale care stabilesc sanctiunile si consecintele neindeplinirii acestor obligatii de catre organele judiciare.
Astfel, potrivit articolului 197 aliniat 2 Cod procedura penala - dispozitii aplicabile deopotriva fazei de urmarire penala si fazei de judecata - sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute dispozitiile relative la asistarea invinuitului sau a inculpatului de catre aparator, cand sunt obligatorii, iar potrivit aliniatului 3 nulitatea prevazuta in aliniatului 2 nu poate fi inlaturata in nici un mod, ea poate fi invocata in orice stare a procesului si se ia in considerare chiar din oficiu.
In cazul in care aceasta cauza de nulitate afecteaza faza de urmarire penala, daca este constatata de organul de urmarire penala, acesta are obligatia de a reface toate actele de urmarire penala afectate de nulitate, neconditionat de existenta in concret a vreunei vatamari, iar daca este constatata de instanta de judecata, aceasta are obligativitatea si nu facultatea ca, potrivit articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala, sa se desesizeze si sa restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale.
O asemenea interpretare a prevederilor legale anterior citate corespunde exigentelor Curtii Europene a Drepturilor Omului, in conditiile in care, potrivit articolului 20 din Constitutie dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Or, textele legale incalcate in faza de urmarire penala vin in dezvoltarea prevederilor articolului 24 din Constitutie care consacra dreptul constitutional la aparare al partilor in tot cursul procesului penal, iar daca aceste dispozitii legale sunt neconforme - atat ca mod de reglementare cat si ca mod de interpretare - cu pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, acestea din urma au prioritat.
Cu privire la respectarea dreptului la aparare, garantie prevazuta expres in articolul 6 paragraful 3 litera c din Conventia europeana a drepturilor omului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in numeroase cauze in sensul ca dreptul oricarui acuzat de a fi aparat efectiv de un avocat este un element fundamental al asigurarii unui proces echitabil, ca acuzatul trebuie sa beneficieze de asistenta unui avocat inca din primele momente ale procesului penal, ca acuzatul nu pierde beneficiul acestui drept prin absenta sa de la desfasurarea procesului si ca privarea sa de acest drept, ca urmare a absentei sale, chiar voluntare, ar fi o sanctiune disproportionata, avand in vedere in primul rand locul primordial al dreptului la aparare.
Mai mult, CEDO a stabilit in jurisprudenta sa in mod constant faptul ca statele membre trebuie sa asigure respectarea drepturilor reglementate de conventie in mod efectiv. Astfel, in privinta dreptului la aparare, in situatia in care interesele unei bune administrari a justitiei o impun, organele judiciare trebuie sa ia masuri prin care sa fie asigurata asistenta unui avocat numit din oficiu ori de cate ori libertatea unei persoane este in joc, luand in considerare ansamblul cauzei, gravitate infractiunii imputate acuzatului, severitatea sanctiunii, complexitatea cauzei, personalitatea acuzatului sau situatia concreta a acestuia, criterii care se regasesc in mod evident si in prezenta cauza, cu atat mai mult cu cat legea procesual penala romana prevede pentru situatia concreta a inculpatului obligatia asigurarii unui aparator din oficiu.
A retinut tribunalul ca imprejurarea ca in faza de urmarire penala s-a incalcat dreptul la aparare al invinuitului rezulta si din modul in care s-a realizat procedura de citare acestuia in vederea aducerii la cunostinta a invinuirii.
Fiind citat invinuitul L.C.G. la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea in vederea audierii, de la domiciliul cunoscut in strainatate, dovada de citare s-a reintors la data de 16.05.2006 cu mentiunea "destinatar necunoscut la adresa". Cu toate acestea organul de urmarire penala nu a facut minime demersuri pentru a se verifica pe cale internationala adresa unde acesta locuieste efectiv in vederea citarii, aducerii la cunostinta a invinuirii si audierii acestuia si nici nu s-au facut minime diligente prin intermediul Interpol pentru a se verifica daca invinuitul figureaza incarcerat in vreun Penitenciar din Germania.
La data de 31 mai 2006 s-a procedat la afisarea citatiei pe numele invinuitului L.C.G. la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea iar la data de 16 iunie 2006, apreciindu-se ca invinuitul se sustrage de la chemarea organului de urmarire penala s-a constat existenta unei cauze de impiedicare a prezentarii materialului de urmarire penala.
Prin urmare, instanta apreciaza ca organul de urmarire penala nu a depus suficiente diligente pentru a aduce la cunostinta numitului L.C.G., aflat in Penitenciarul Manheim - Germania, invinuirea, indiferent sub ce forma, omisiune prin care s-a adus o atingere esentiala dreptului la aparare a acestuia.
Procedand astfel, organul de urmarire penala a incalcat nu doar prevederile articolului 175 si urmatoarele Cod procedura penala, dar si pe cele ale articolului 6 paragraf 3 litera a din Conventia europeana a drepturilor omului care consacra dreptul acuzatului de a fi informat cu privire la natura acuzatiei, in jurisprudenta sa CEDO statuand in mod constant necesitatea incunostintarii oficiale a persoanei acuzate despre baza factuala si juridica a invinuirii ce i se aduce, informare care trebuie sa fie cat mai detaliata si precisa, facuta in cel mai scurt timp, fara a se impune conditii de forma stricte, apreciindu-se ca incalcand prevederile Conventiei chiar si caracterul imprecis al notificarii in privinta aspectelor esentiale si cu atat mai mult lipsa unei asemenea notificari.
S-a mai retinut ca dreptul la aparare a inculpatului a fost incalcat si prin nerespectarea dispozitiilor 177 aliniatul 4, respectiv articolului 257 Cod procedura penala. Astfel cum s-a aratat mai sus, invinuitul a fost citat o singura data la adresa cunoscuta in strainatate, dovada fiind restituita cu mentiunea "necunoscut la adresa".
Potrivit articolului 177 aliniat 3 Cod procedura penala, in caz de schimbare a adresei, aratate in declaratia invinuitului, acesta este citat la noua sa adresa numai daca a incunostintat organele de urmarire penala de schimbarea survenita. Acelasi text de lege prevede insa alternativ ca citarea inculpatului la noua adresa se face si in situatia in care pe baza datelor obtinute potrivit articolului 180 Cod procedura penala, organul judiciar apreciaza ca s-a produs o schimbare de adresa.
Avand in vedere ca inculpatul L.C.G. nu a fost audiat niciodata in calitate de invinuit, nu avea cunostinta de urmarirea penala desfasurata impotriva sa si astfel nu avea obligatia de a incunostinta de schimbarea de adresa.
Pe de alta parte, potrivit articolului 177 aliniat 4 Cod procedura penala, in situatia in care nu se cunoaste adresa unde locuieste inculpatul, citatia se afiseaza la sediul Consiliul local in a carui raza teritoriala s-a savarsit infractiunea, ori in cauza organele de urmarire penala nu au procedat la respectarea acestor dispozitii legale.
Potrivit articolului 257 Cod procedura penala procurorul are obligatia de a-l chema pe invinuit la primirea dosarului in care urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea in miscare a actiunii penale si de a-i prezenta materialul de urmarire penala, chemare care trebuie sa se faca potrivit articolului 175 si urmatoarele Cod procedura penala, iar nerespectarea acestor dispozitii este sanctionata cu nulitatea absoluta avand in vedere ca inculpatul anterior datei emiterii rechizitoriului din 21.06.2006 si inclusiv la aceasta data era arestat in Germania.
In conformitate cu prevederile articolului 257 Cod procedura penala prezentarea materialului se considera a nu fi posibila in 2 cazuri, respectiv: inculpatul este disparut sau s-a sustras de la chemarea organelor de cercetare penala. Prima ipoteza nu este incidenta in cauza deoarece nu s-a retinut ca inculpatul este disparut, astfel incat este necesar a se analiza daca actele de procedura efectuate de procuror releva o sustragere a acestuia de la chemarea ce i-a fost adresata.
Instanta de fond a apreciat ca nici aceasta a doua ipoteza nu este incidenta in cauza intrucat neprezentarea inculpatului la procuror este consecinta necitarii acestuia potrivit dispozitiilor legale.
Nerespectarea dispozitiilor legale privind citarea inculpatului si a celor ce reglementeaza activitatea de prezentare a materialului de urmarire penala cauzeaza inculpatului o vatamare a intereselor sale legitime ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului, fiind indeplinite toate conditiile nulitatii relative reglementate de articolului 197 aliniat 1 si 4 Cod procedura penala si a nulitati absolute avand in vedere ca inculpatul era arestat la momentul emiteri rechizitoriului, ceea ce impune restituirea cauzei la parchet.
Pe de alta parte, dispozitiile articolului 6 Cod procedura penala garanteaza dreptul la aparare in tot cursul procesului penal, prevederile relative la citarea legala si la prezentarea materialului de urmarire penala concretizand posibilitatea exercitarii acestui drept. Neacordarea posibilitatii de a lua cunostinta de invinuirea adusa, de punerea in miscare a actiunii penale, de formularea de cereri si propunerea de probe in aparare, inainte ca procurorul sa decida asupra solutiei ce urma a fi dispusa in cauza a avut drept consecinta o atingere efectiva a dreptului la aparare al inculpatului.
S-a aratat ca trebuie avut in vedere si faptul ca in cazul in care s-au pronuntat hotarari judecatoresti cu incalcarea dispozitiilor prevazute de articolul 175 si urmatoarele Cod procedura penala privind citarea unui inculpat, inclusiv prin afisare la Consiliul Local sau la sediul instantei, in functie de situatie, instantele de control judiciar au procedat la casarea hotararii si au dispus rejudecarea cauzei. Intrucat legea impune respectarea acestor dispozitii nu numai in cursul fazei de judecata, ci si in cursul urmaririi penale, nerespectarea lor de catre organele de urmarire penala trebuie sanctionata ca atare prin restituirea cauzei si refacerea urmaririi penale.
Intrucat conform rechizitoriului toti cei 3 inculpati au participat la savarsirea infractiunilor trafic de persoane pentru care au fost trimisi in judecata, fiind astfel incident cazul de indivizibilitate prevazut de articolul 33 lit. "a" Cod procedura penala, masura restituirii cauzei la procuror trebuie dispusa si cu privire la inculpatii D.M., S.G. acest fapt impunandu-se cu atat mai mult cu cat lamurirea imprejurarilor concrete ale savarsirii faptei poate influenta si situatia acestora.
Pentru toate aceste considerente in temeiul articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala instanta de fond s-a desesizat si a restituit cauza la DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea in vederea refacerii urmarii penale.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, solicitand casarea acesteia si trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii la instanta de fond.
In motivarea recursului s-a aratat ca in mod nelegal prima instanta a dispus restituirea cauzei la procuror, in baza prevederilor articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala, retinand in mod gresit ca in cauza sunt incidente dispozitiile articolului 171 aliniat 2 si 3 Cod procedura penala, respectiv articolului 197 aliniat 2 Cod procedura penala. Astfel, s-a aratat ca prezenta inculpatului L.C.G. nu era obligatorie in faza de urmarire penala, asistenta juridica obligatorie a invinuitului/ inculpatului implicand prezenta acestuia in fata organelor judiciare precum si efectuarea actului procesual care reclama asistenta juridica in prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu pentru apararea intereselor persoanei care face obiectul cercetarii penale. Or, in speta, inculpatul L.C.G. nu necesita prezenta unui aparator din oficiu, aspect care reiese din dispozitiile articolului 177 aliniat 2 si 3 Cod procedura penala, deoarece situatia sa nu impunea asistenta juridica obligatorie in faza de urmarire penala, aspect care a fost interpretat eronat de instanta de judecata, prin prisma dispozitiilor articolului 171 aliniat 2 Cod procedura penala, cata vreme procurorul de caz nu a aflat pe nicio cale despre arestarea acestuia in Germania anterior finalizarii activitatii de urmarire penala, iar situatia juridica a inculpatului a fost cunoscuta abia in cursul lunii noiembrie 2007, in fata instantei de judecata.
S-a mai subliniat faptul ca doar in faza de judecata, conform prevederilor articolului 314 Cod procedura penala, aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie, judecata neputand avea loc in lipsa acestuia, cand se afla in stare de detinere si ca doar in faza de judecata suntem in prezenta nulitatii absolute datorate faptului ca inculpatul se afla in stare de detentie provizorie sau in executarea unei pedepse, deoarece exista temei legal care impune acest lucru.
S-a mai sustinut ca procedura cautarii invinuitilor romani sau straini prin intermediul Interpol nu este obligatorie si nu este prevazuta de niciun act normativ sub sanctiunea vreunui nulitati, cu atat mai mult a nulitatii absolute si, mai mult decat atat, instanta de fond a considerat ca trebuiau facute demersuri pentru a verifica daca inculpatul L.C.G. nu este incarcerat in Germania, ori tinand seama de datele de la dosar acesta putea fi in orice tara din Europa si nu numai.
S-a precizat ca, in cauza fiind vorba de trei inculpati - cetateni straini, situatia restituirii cauzei la parchet in acest moment nu face altceva decat sa ingreuneze si mai mult urmarirea penala, cu atat mai mult cu cat aceasta situatie apare dupa aproape 5 ani de la trimiterea in judecata a inculpatilor, trecerea timpului fiind doar in favoarea acestora, existand chiar riscul intervenirii prescriptiei raspunderii penale in cauza pana la ramanerea definitiva a solutiei date de instanta de judecata.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, potrivit dispozitiilor articolului 385/6 si articolului 385/14 Cod procedura penala, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute de articolului 385/9 Cod procedura penala, curtea a constatat ca aceasta este partial nelegala, dar pentru alte considerente decat cele invocate de parchet prin recursul formulat.
Astfel, in mod corect prima instanta a facut in cauza aplicarea dispozitiilor articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala in ceea ce-l priveste pe inculpatul intimat L.C.G.
Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca impotriva acestui inculpatul s-a dispus inceperea urmaririi penale prin ordonanta DIICOT din 12 mai 2006, pentru comiterea infractiunilor prevazute si pedepsite de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2011 si articolul 7 din Legea nr. 39/2003 si ca, inca dinainte de inceperea urmaririi penale, respectiv din 2 februarie 2006, si pe tot parcursul acesteia, inculpatul L.C.G. se afla incarcerat in Penitenciarul Manheim-Germania, in executarea unei pedepse privative de libertate de 8 ani.
In aceste conditii, cum inculpatul nu a fost citat la locul de detinere si cum acesta nu a avut un aparator ales si nu s-a desemnat pe seama acestuia nici un aparator din oficiu, in mod corect a constatat tribunalul ca, in ceea ce-l priveste, intreaga urmarire penala este lovita de nulitate absoluta.
Prima instanta a facut o justa si corecta interpretare a dispozitiilor legale, neputand fi primita sustinerea parchetului in sensul ca dispozitiile articolului 197 aliniat 2 Cod procedura penala nu sunt aplicabile in cauza cata vreme in faza de urmarire penala nu era obligatorie prezenta inculpatului ca de altfel nici prezenta unui aparator din oficiu, sens in care s-a facut referire la dispozitiile articolului 171 alin. 2 Cod procedura penala. Dispozitiile legale interne care reglementeaza aceasta materie sunt in concordanta cu cele ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului si cu jurisprudenta CEDO in materie.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca garantiile prevazute de articolul 6 paragraful 3 litera c din Conventie referitoare la dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau din oficiu nu se limiteaza la faza judecatii, ci acest drept trebuie garantat de-a lungul intregii procedurii, inclusiv in faza initiala a anchetei penale. Scopul acestei garantii este de a asigura egalitatea armelor in cadrul procesului penal si, astfel, plasarea acuzatului intr-o pozitie in care sa-si poata prezenta cauza de asemenea natura incat sa nu fie dezavantajat fata de acuzare.
Dreptul de a fi aparat efectiv de un avocat reprezinta unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, ce nu poate fi pierdut de catre acuzat prin simplul fapt al absentei sale de la desfasurarea procedurilor.
Chiar daca este adevarat ca parchetul a respectat in faza de urmarire penala dispozitiile legale incidente in cauza, in raport de datele pe care le avea cu privire la inculpatul intimat L.C.G., aceasta nu schimba starea de fapt, respectiv faptul ca pe tot parcursul urmaririi penale inculpatul intimat s-a aflat in stare de detentie si, cu toate acestea, nu a fost nici incunostintat cu privire la cauza si nici nu a fost aparat de un avocat ales sau din oficiu.
Or in raport de aceasta imprejurare, singura solutie care se putea pronunta in cauza in ceea ce-l priveste pe inculpatul intimat era aceea data de prima instanta, respectiv restituirea cauzei la procuror, astfel ca, sub acest aspect hotararea primei instante este temeinica si legala si va fi mentinuta ca atare.
Insa, in ceea ce-i priveste pe inculpatii D.M. si S.G., curtea apreciaza ca nu se impune restituirea cauzei la procuror, in raport de data la care a inceput urmarirea penala, respectiv a fost sesizata instanta, principiul celeritatii solutionarii cauzei avand prioritate in raport de cazul de indivizibilitate.
De asemenea, curtea apreciaza ca nu se poate sustine, in pofida faptului ca ne gasim in cazul prevazut de articolul 33 litera a Cod procedura penala, ca in cauza nu se poate proceda la judecarea cauzei cu privire la acesti doi inculpati, neexistand un risc real de pronuntare a unor solutii contradictorii.
Fata de cele ce preced curtea, in baza articolului 385/15 pct. 2 litera d Cod procedura penala, a admis recursul parchetului si a casat sentinta atacata in sensul ca a trimis cauza privind pe inculpatii D.M. si S.G. la Tribunalul Bihor pentru continuare judecatii pe fond, urmand sa se mentina dispozitia instantei de fond privind pe inculpatul L.C.G.

Sursa: Portal.just.ro