Drept procesual penal. Trimiterea in judecata. Actul de sesizare a instantei. Rechizitoriul. Natura juridica a cerintei verificarii rechizitoriului sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre procurorul ierarhic superior. Restituirea cauzei la procuror. Nelegalitate. Mentinerea arestului preventiv cu privire la inculpat. Legalitate
C.proc.pen., art. 332 alin. (2) si (3), art. 264 (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006
Legea nr. 304/2004, art. 64 alin. (3)
Conventia pentru apararea drepturilor fundamentale si ale omului, art. 6, art. 5 parag. 3
In prezent, procedura confirmarii rechizitoriului de catre procurorul ierarhic superior nu mai este reglementata, legiuitorul intentionand simplificarea procedurii de trimitere in judecata. S-a mentinut, totusi, ca garantie a drepturilor inculpatului verificarea rechizitoriului de catre procurorul ierarhic superior, cu posibilitatea infirmarii acestuia in cazul in care nu intruneste conditiile de legalitate si temeinicie. Calitatea verificarii rechizitoriului de catre procurorul ierarhic superior celui care l-a emis, nu este supusa, ca act distinct, controlului judiciar al instantei. Obiect al unui atare control judiciar il constituie legalitatea sesizarii instantei, respectarea normelor de competenta, a dispozitiilor privind prezenta invinuitului sau inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator in cursul urmaririi penale, precum si verificarea cuprinderii in rechizitoriu a elementelor obligatorii prevazute de art. 263 C.proc.pen. Calitatea verificarii efectuate de procuror nu afecteaza urmarirea penala sau sesizarea instantei, astfel ca restituirea cauzei la procuror este nelegala. Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 332 alin. (3) C.proc.pen., in cazurile in care se dispune restituirea cauzei, instanta are obligativitatea de a se pronunta si asupra masurilor preventive, iar eventuala mentinere a arestului preventiv apartine fazei de judecata, iar nu fazei urmaririi penale. Durata arestului preventiv executat pana la data restituirii nu este limitata expresis legis, ci se analizeaza din perspectiva criteriilor de rezonabilitate statuate de jurisprudenta nationala, in armonie cu cea comunitar-europeana.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, decizia penala nr. 865 R din 6 septembrie 2007
Prin sentinta penala nr. 341/PI din 17 iunie 2007 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2470/30/2007, in baza art. 332 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 264 alin. (3) C.proc.pen. coroborat cu art. 197 alin. (2) C.proc.pen. s-a dispus restituirea cauzei penale privind pe inculpatii I.A.A. si O.N. la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara.
In baza art. 332 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 3002 C.proc.pen. a fost mentinuta masura arestarii preventive fata de inculpatul I.A.A., pentru o perioada de 30 de zile incepand cu data pronuntarii hotararii.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Timis a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara nr. 197/P/2006 au fost trimisi in judecata inculpatii I.A.A. - in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, comisa in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, aflate in concurs real, prevazute si pedepsite de dispozitiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. si art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. (a C.pen., precum si O.N.C. pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. si art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. (a C.pen.
In probatiune s-a atasat la dosarul cauzei dosarul de urmarire penala nr. 197/P/2006 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara.
La termenul de judecata din 18.06.2007, instanta a invocat din oficiu exceptia nulitatii absolute privind legala sesizare a instantei de judecata, motivat de faptul ca rechizitoriul prin care inculpatii au fost trimisi in judecata nu a fost vizat de catre procurorul ierarhic superior, potrivit dispozitiilor art. 264 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 332 C.proc.pen.
Verificand modul de sesizare al instantei, Tribunalul a constatat ca rechizitoriul inaintat instantei nu purta mentiunea privind verificarea acestuia sub aspectul legalitatii si al temeiniciei, existand doar adresa de inaintare a rechizitoriului semnata de procurorul general si procurorul care a instrumentat cauza. Prima instanta a apreciat ca adresa de inaintare a dosarului la instanta, chiar daca este semnata de procurorul general, nu este suficienta pentru a aprecia ca sunt indeplinite conditiile prevazute expres de art. 264 alin. (3) C.proc.pen. care impun verificarea sub aspectul legalitatii si al temeiniciei. Instanta a apreciat ca rechizitoriul nu a fost verificat sub cele doua aspecte conform art. 264 alin. (3) C.proc.pen. si a constatat nulitatea absoluta a actului de sesizare a instantei, retinand si ca este in prezenta unei nulitati ce nu poate fi acoperita prin acordarea unui termen, impunandu-se restituirea cauzei la procuror.
Referitor la starea de arest preventiv a inculpatului I.A.A., instanta a apreciat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a acestuia subzista si in prezent, acesta fiind trimis in judecata pentru savarsirea unor infractiuni referitor la care legea penala prevede o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 4 ani, respectiv savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, comisa in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata, aflate in concurs real, prevazute si pedepsite de dispozitiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. si art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. (a C.pen., pentru care pedeapsa prevazuta de legea penala este inchisoarea intre 10 si 20 de ani, neavand relevanta in analizarea prezentei cereri a imprejurarii ca, atat la luarea masurii arestarii preventive cat si la prelungirea acestei masuri , inculpatul a fost cercetat sub aspectul savarsirii mai multor infractiuni decat cele pentru care a fost trimis in judecata.
In ceea ce priveste pericolul concret pentru ordinea publica pe care il reprezinta lasarea in libertate a inculpatului I.A.A., Tribunalul a avut in vedere perseverenta infractionala si continuitatea acesteia, anumite fapte fiind savarsite in timpul cercetarilor penale, unele acte fiind constatate a fi savarsite in luna ianuarie 2007. Pentru aceste motive, Tribunalul a mentinut starea de arest preventiv fata de inculpatul I.A.A. pentru o perioada de 30 de zile.
Impotriva acestei sentinte penale au declarat recurs Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara si inculpatul I.A.A., in termen legal, recursurile fiind inregistrate la Curtea de Apel Timisoara la data de 02.07.2007.
In motivarea recursului, Parchetul de pe langa Tribunalul Timis a aratat ca in mod gresit prima instanta a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara intrucat la dosarul instantei se afla adresa Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara nr. 197/P/2006 din 22.03.2007, adresa semnata de Procurorul General, in care se precizeaza "conform art. 264 C.proc.pen. va inaintam, spre competenta solutionare, dosarul cu numarul de mai sus, impreuna cu rechizitoriul _". Totodata, s-a invederat ca in mod gresit prima instanta a retinut ca adresa de inaintare a dosarului de urmarire penala, chiar daca este semnata de procurorul general, nu este suficienta pentru a aprecia ca sunt indeplinite conditiile expres prevazute de art. 264 alin. (3) C.proc.pen. care impun verificarea sub aspectul legalitatii si al temeiniciei. S-a mai sustinut ca Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, semnand adresa de inaintare nr. 197/22.03.2007 in conformitate cu art. 264 C.proc.pen. implicit a procedat la verificarea rechizitoriului; ca in raport cu dispozitiile art. 264 alin. (4) C.proc.pen., atata vreme cat rechizitoriul nu a fost infirmat de procurorul ierarhic, fiind inaintat Tribunalului Timis, este mai mult decat evident ca acesta a fost verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei; ca legiuitorul a avut in vedere in art. 264 alin. (4) C.proc.pen. situatia in care rechizitoriul neinfirmat de procurorul ierarhic este inaintat instantei de judecata.
In ce priveste recursul declarat de inculpatul I.A.A., instanta a constatat ca la data de 20.06.2007 acesta a depus cererea de recurs impotriva "incheierii 18.06.2007" in care a mentionat ca motivele vor fi aratate in fata instantei. La termenul din 25.07.2007, si apoi in data de 03.08.2007, inculpatul I.A.A. a depus in scris motivele de recurs, in care a aratat ca, desi instanta a constat nulitatea absoluta cu privire la sesizarea sa, a dispus desesizarea conform art. 332 alin. (2) C.proc.pen. deoarece a constatat ca nu a fost legal sesizata conform art. 264 alin. (3) C.proc.pen., s-a pronuntat cu privire la starea de arest in baza art. 332 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 3002 C.proc.pen. si a mentinut starea de arest pe o durata de 30 zile. Inculpatul recurent a mai sustinut ca hotararea este lovita de nulitate absoluta deoarece cata vreme instanta s-a desesizat conform art. 332 alin. 2 C.proc.pen. nu putea prelungi starea de arest ca fiind legal sesizata conform art. 3002 C.proc.pen.; iar pe de alta parte ca instanta trebuia sa constate viciul din oficiu la primirea dosarului. Pe de alta parte, s-a invederat ca temeiurile care au determinat luarea si mentinerea arestarii preventive s-au modificat; ca pericolul concret pentru ordinea publica nu se identifica cu pericolul social al faptelor, nu rezulta din natura acestuia si nici din imprejurarile de comitere ori din intinderea valorii prejudiciului cauzat.
Analizand recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de recurenti, precum si din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C.proc.pen., instanta a constatat ca recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis este fondat si a fost admis; iar recursul declarat de inculpatul I.A.A. este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta a pronuntat o hotarare nelegala de restituire a cauzei la parchet, interpretand si aplicand in mod eronat dispozitiile art. 264 alin. (3) C.proc.pen., fara a avea in vedere distinctia dintre procedura verificarii si cea a confirmarii; legalitatea procesului penal si imposibilitatea instantelor de judecata, chiar indirect, de a completa dispozitiile legale - atribut exclusiv al organului legislativ; scopul modificarilor legislative intervenite.
Potrivit dispozitiilor art. 264 alin. (3) C.proc.pen., in modificarea intervenita prin Ordonanta de Urgenta nr. 60/2006 "rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand urmarirea este facuta de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand urmarirea penala este efectuata de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar cand urmarirea penala este efectuata de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet", iar potrivit alin. (4) din acelasi text legal "daca rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea il inainteaza instantei competente, impreuna cu dosarul cauzei si cu un numar necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpatilor aflati in stare de detinere". Analizand aceste prevederi procedurale, instanta constata ca legiuitorul nu a impus existenta vreunui act procesual care sa consemneze modul in care s-a realizat verificarea rechizitoriului de catre procurorul ierarhic superior, ci doar posibilitatea acestuia ca in urma verificarii fie sa procedeze la infirmarea, fie la inaintarea rechizitoriului catre instanta de judecata competenta. La aceasta concluzie conduc si dispozitiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care prevad ca "solutiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de catre procurorul ierarhic superior, cand sunt apreciate ca fiind nelegale", precum si faptul ca nici Codul de procedura penala si nici Legea nr. 304/2004 nu reglementeaza confirmarea rechizitoriului de catre procurorul ierarhic superior cum prevedea vechea reglementare. Totodata, trebuie retinut ca principiul legalitatii procesului penal prevazut de art. 2 alin. (1) C.proc.pen. impune ca autoritatile judiciare sa actioneze numai in conditiile si in formele procesuale prevazute de lege, opunandu-se ca instanta de judecata sa poata completa aceste prevederi cu alte proceduri. Dispozitiile art. 209 alin. (5) C.proc.pen. in varianta anterioara modificarii intervenita prin Ordonanta de Urgenta nr. 60/2006 prevedeau in mod expres institutia confirmarii, respectiv: "atunci cand urmarirea penala este efectuata de procuror, rechizitoriul este supus confirmarii prim-procurorului parchetului, iar cand urmarirea este facuta de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior", iar art. 264 alin. (3) C.proc.pen. ca "sesizarea instantei de judecata se face de catre procurorul care a dat sau, dupa caz, a confirmat rechizitoriul", aceasta reglementare generand practica judecatoreasca la care a facut trimitere inculpatul I.A.A. In prezent, aceasta procedura a confirmarii nu mai este reglementata, iar legiuitorul a intentionat simplificarea procedurii, mentinand totusi ca garantie a drepturilor inculpatului verificarea rechizitoriului de catre procurorul ierarhic superior, cu posibilitatea infirmarii acestuia in cazul in care nu intruneste conditiile de legalitate si temeinicie.
In conformitate cu dispozitiile art. 332 alin. (2) si (4) C.proc.pen., instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale in cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator. Pe de alta parte, in baza art. 300 C.proc.pen., instanta este datoare sa verifice din oficiu, la prima infatisare, regularitatea actului de sesizare, iar cand constata ca sesizarea nu este facuta potrivit legii si neregularitatea nu poate fi inlaturata, dosarul se restituie organului de urmarire penala in vederea refacerii actului de sesizare. Potrivit dispozitiilor art. 264 alin. (1) C.proc.pen. rechizitoriul este actul de sesizare a instantei de judecata, iar inaintarea lui catre instanta se efectueaza de catre procurorul ierarhic superior celui care l-a emis, in cazul in care in urma verificarii nu a dispus infirmarea acestuia. Este adevarat ca in regula generala, adresa de inaintare a dosarului nu produce efecte juridice, fiind doar mijlocul obisnuit de corespondenta intre autoritatile judiciare, insa trebuie avut in vedere continutul sau pentru a vedea daca nu cuprinde si dispozitii/mentiuni care pot avea acest rezultat. Astfel, in speta, adresa de inaintare a dosarului de urmarire penala este semnata de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara si poarta mentiunea ca trimiterea dosarului spre competenta solutionare s-a facut conform art. 264 din Codul de procedura penala. S-a sustinut ca in absenta consemnarii verificarii intr-un act procesual, instanta nu poate efectua un control al modului de indeplinire al obligatiilor reglementate de art. 264 alin. (3) C.proc.pen., insa calitatea verificarii de catre procurorul ierarhic superior nu este supusa ca act distinct controlului judiciar, ci instanta trebuie sa verifice legalitatea sesizarii, respectarea competentei, a dispozitiilor privind prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator in cursul urmaririi penale, dupa care sa analizeze daca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. Calitatea verificarii efectuate de procurorul ierarhic superior atrage eventuale consecinte de ordin disciplinar/profesional, ea nu afecteaza urmarirea penala sau sesizarea instantei.
Din prevederile expuse si analizate anterior rezulta ca pe langa elementele pe care trebuie sa le contina obligatoriu rechizitoriul, reglementate de dispozitiile art. 263 C.proc.pen., sesizarea legala a instantei presupune si respectarea unor conditii extrinseci, respectiv: ca acesta sa nu fi fost infirmat de prim-procurorul parchetului in urma verificarii legalitatii si temeiniciei si sa fie inaintat instantei competente de procurorul ierarhic superior, conditii ce sunt indeplinite in cauza. Prin urmare, in temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. (c C.proc.pen. instanta a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis impotriva sentintei penale nr. 341/PI/18.06.2007, pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 2470/30/2007; a casat sentinta penala recurata cu privire la restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara si a trimis cauza pentru continuarea judecatii.
In ce priveste recursul declarat de inculpatul I.A.A., Curtea a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 332 alin. (3 C.proc.pen. in cazurile in care se dispune restituirea cauzei la procuror instanta de judecata are obligatia de a se pronunta si asupra masurilor preventive. Desi prima instanta a dispus restituirea cauzei la procuror, timpul scurs de la data sesizarii instantei si pana la pronuntare se circumscrie etapei procesuale a judecatii, iar nu urmaririi penale, cauza nemaifiind la organele de urmarire penala. Prin urmare, perioada de arestare preventiva a inculpatului, dispusa in aceasta etapa procesuala, constituie arestare preventiva in cursul judecatii, si nu al urmaririi penale. Pe de alta parte, etapa procesuala a judecatii se intinde si de la data pronuntarii hotararii de restituire a cauzei in prima instanta, pana la data pronuntarii deciziei instantei de recurs, iar pe cale de consecinta, in toata aceasta perioada de timp sunt aplicabile dispozitiile referitoare la arestarea preventiva a inculpatului in cursul judecatii, respectiv prevederile art. 3002 C.proc.pen. Numai din momentul in care sentinta penala de restituire a cauzei ar ramane definitiva, arestarea preventiva a inculpatilor ar dobandi din nou natura juridica a arestarii preventive in cursul urmaririi penale. Pe de alta parte, din probatoriul administrat in cauza pana in acest moment procesual s-a constatat ca temeiurile faptice ce au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul I.A.A., continua sa subziste si in prezent. In acest sens, s-a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 681 C.proc.pen., art. 139 si 160b C.proc.pen., masurile preventive necesita existenta presupunerii rezonabile privind savarsirea faptelor imputate inculpatului, iar fata de probatoriul administrat pana in acest moment nu exista date care sa conduca la concluzia ca masura arestarii preventive dispusa fata de inculpatul I.A.A. ar fi fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau ca nu mai exista temeiuri care sa justifice mentinerea acesteia. Totodata, impotriva inculpatului continua sa-si gaseasca incidenta dispozitiile art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala (acuzele ce planeaza asupra acestuia vizeaza infractiuni ce sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, date fiind circumstantele reale retinute drept cadru al comiterii faptelor in actul de sesizare a instantei, imprejurarea ca faptele sunt din cele care atrag obligatia statului de a lua masurile pentru protectia cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave). Este adevarat ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa, insa in jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea in ce masura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate". Prin prisma dispozitiilor art. 6 si 5 paragraf 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale termenul rezonabil de solutionare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat in arest preventiv si prin prisma principiului conform caruia, pana la pronuntarea unei hotarari de condamnare cu caracter definitiv, o persoana este prezumata nevinovata, dar si prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecatii, complexitatea acesteia, numarul partilor implicate in cauza, natura probelor ce se impun a fi administrate s.a. Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru intre durata masurii privarii de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia. In conditiile spetei, la acest moment interesul general prevaleaza inca in raport cu interesul inculpatului de a fi pus in stare de libertate.
Fata de considerentele expuse anterior, in temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. (b C.proc.pen., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.A.A. impotriva incheierii penale de sedinta din 18 iunie 2007 pronuntata de Tribunalul Timis si, avand in vedere dispozitiile art. 38517 si 350 C.proc.pen., a mentinut starea de arest a inculpatului pe 60 zile.