MATERIE: DREPTUL MUNCII
OBIECT:
Dreptul muncii. Obligatia de restituire a sumelor retinute cu titlu de garantie incumba angajatorului si nu bancii depozitare. Riscul falimentului bancii, apartine angajatorului in virtutea culpei in alegerea depozitarului si nicidecum angajatului pe numele caruia se consemneaza sumele retinute cu titlu de garantie.
Temei de drept: art.15 alin. 1, art. 16 si 17 lit. a din
Legea 22/1969
Sursa primara:
Decizia civila nr.970/21.05.2009-R a Curtii de Apel Oradea
(dosar nr.4634/83/2007) Prin sentinta civila nr.83/D din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Satu Mare a respins actiunea reclamantei M.M. formulata impotriva paratului S.M. CAREI, avand ca obiect restituirea garantiei in numerar, cu dobanzile aferente, actualizate cu indicele de inflatie.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca, Tribunalul Satu Mare - Sectia comerciala si de contencios administrativ, prin Incheierea nr.440/05.12.2007, a statuat ca litigiul cu solutionarea caruia a fost investit are natura unui litigiu de munca si, de aceea, a transpus cauza la Sectia civila a aceleiasi instante.
In urma incheierii de transpunere a cauzei de la sectia comerciala si de contencios administrativ la sectia civila, pricina a fost inregistrata sub dosar nr.4634/83/2007.
Tribunalul a constatat ca este competent sa solutioneze conflictul de drepturi de fata, atat ratione materiae, conform art.2 pct.1 lit.c C.proc.civ., cat si din punct de vedere teritorial, potrivit art.284 Codul muncii.
Examinand cererea reclamantei, tribunalul a considerat ca aceasta nu poate fi satisfacuta, fiindca obligatia restituirii garantiei in numerar nu incumba spitalului parat, ci bancii depozitare.
S-a mai retinut de instanta de fond ca, este adevarat ca garantia in numerar se retine de catre angajator in rate lunare de 1/10 din salariul tarifar lunar sau din castigul mediu pe o luna (art.13 din Legea nr.22/1969) si ca angajatorul are obligatia de a depune garantia la CEC sau la o alta banca (art.15 alin.1 teza I, din acelasi act normativ) fiind adevarat si ca in casieria angajatorului se pastreaza carnetul de consemnare (art.15 alin.1 teza a II-a din Legea nr.22/1969), insa s-a apreciat ca aceste dispozitii nu infirma concluzia tribunalului si, in final, solutia adoptata, fiindca garantia in numerar se inscrie intr-un carnet de consemnare pe numele gestionarului (art.15 alin.1), angajatorul, la incetarea contractului de munca, are obligatia sa elibereze gestionarului, in termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare impreuna cu o comunicare catre banca in care sa arate ca titularul are dreptul sa ridice garantia (art.16 alin.1) si banca este obligata sa elibereze sumele depuse drept garantie titularului carnetului de consemnare, pe baza comunicarii facute de angajator (art.17 lit.a din Legea nr.22/1969).
Pentru considerentele expuse, instanta de fond, in temeiul art.281-291 Codul muncii si art.70-82 din Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, a respins actiunea reclamantei, avand ca obiect restituirea garantiei in numerar, cu dobanzile aferente, actualizate cu indicele de inflatie.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs M.M., solicitand modificarea in totalitate a sentintei, in sensul admiterii actiunii, obligarea paratei la restituirea in favoarea recurentei reclamante a sumei reprezentand garantiile in numerar retinute de catre parata, actualizata cu rata inflatiei.
In motivarea cererii de recurs, sunt invederate urmatoarele:
-instanta de fond nu a analizat circumstantele, imprejurarile de fapt care au garantat nasterea litigiului;
-unitatea parata nu si-a indeplinit obligatia de incunostintare a reclamantei ca poate ridica sumele consemnate in contul institutiei si de eliberare, in termen de 10 zile, carnetul de consemnare si o comunicare catre CEC sau institutia bancara in care sa arate ca titularul are dreptul sa ridice garantia;
-in adresa nr.1142 din 20.03.2007 reclamanta s-a referit la anul 1999 si nu anul 2000, ca atare in mod eronat, intimata sustine ca reclamanta ar fi recunoscut ca a fost instiintata de catre conducerea unitatii ca sa ridice sumele constituite in contul special deschis de S.M.Carei;
-reclamanta nu a avut relatii contractuale directe cu banca si doar cu ocazia luarii la cunostinta a intampinarii a aflat adevaratul motiv pentru care nu i s-au restituit sumele de bani retinute de intimata lunar, adica faptul ca societatea bancara a intrat in faliment inca din anul 1999, fapt despre care titularii garantiilor nu au fost incunostintati;
-avand in vedere si concluziile expertului S.I., recurenta nu poate fi lipsita de suma de bani retinuta drept garantii financiare precum si a dobanzilor aferente.
Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, aratand ca pretentiile formulate sunt lipsite de temei, sentinta recurata fiind legala, astfel prin aceasta au fost analizate toate circumstantele, imprejurarile de fapt care au generat nasterea litigiului. Intimatul, facand trimitere la principiul de drept potrivit caruia nimeni nu poate invoca propria culpa in sustinerea intereselor sale, sustine ca fiecare gestionar care avea constituita garantie numerar trebuia sa-si ridice personal sumele de bani, ca atare nu trebuie pusa in sarcina unitatii neindeplinirea acestei obligatii ci dimpotriva suportarea consecintelor pe care le incumba neglijenta si indiferenta reclamantei revine acesteia.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs, precum si din oficiu, instanta retine urmatoarele:
Solutia instantei de fond de respingere a pretentiilor deduse judecatii, este eronata, fiind rezultatul unei aplicari gresite a dispozitiilor legale incidente in speta.
Astfel, desi in cadrul considerentelor instanta de fond a facut o enuntare a dispozitiilor legale ce instituiau mai multe obligatii in sarcina angajatorului, in totala contradictie cu dispozitiile respective a concluzionat ca obligatia privind restituirea garantiei in numerar nu incumba spitalului parat, ci bancii depozitare.
Este evident ca, in speta, intimatul parat nu si-a indeplinit obligatia inscrisa in sarcina angajatorului la articolul 16 alineatul 1 din Legea nr.22/1969, potrivit cu care acesta, la incetarea contractului de munca, are obligatia sa elibereze gestionarului, in termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare impreuna cu o comunicare catre banca in care sa arate ca titularul are dreptul sa ridice garantia.
Prin cererea din 25.10.2006 adresata conducerii S.M.Carei, recurenta reclamanta a solicitat restituirea garantiei cu dobanda aferenta, aratand ca urmeaza a se pensiona. Ulterior a intervenit incetarea raporturilor de munca dintre parti prin pensionarea recurentei, respectiv in cursul lunii noiembrie 2006, fara ca intimatul sa-si indeplineasca obligatia prevazuta in textul de lege mai sus enuntat, situatie in care la data de 20 martie 2007 recurenta a revenit cu o noua cerere adresata conducerii intimatului, iar la data de 19 octombrie 2007 a pornit prezentul proces.
In speta, nu este vorba despre vreo culpa in sarcina reclamantei din cauza, astfel cum sustine intimatul in cadrul apararilor sale, cata vreme fara indoiala aceasta este indrituita la restituirea sumelor retinute si constituite ca si garantii financiare, iar unitatea intimata era obligata, odata cu pensionarea recurentei, sa-i elibereze acesteia, in termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare impreuna cu o comunicare catre banca in care sa arate ca titulara are dreptul sa ridice garantia.
In absenta indeplinirii de catre intimata parata a obligatiilor de mai sus, culpa apartine acesteia, prin urmare pretentia de restituire in favoarea recurentei reclamante a sumei de 327,27 lei actualizata cu rata inflatiei este gasita de instanta de recurs ca fiind intrutotul justificata.
Referitor la suma mai sus indicata, este de subliniat ca reclamanta este indreptatita, in baza dispozitiilor art.15 alin.2 din Legea nr.22/1969, la restituirea sumei consemnate in contul bancar cu titlu de sold, la care se adauga dobanzile aferente, astfel reclamantei i se cuvine in total suma de 3.272.710 lei (ROL), actualizata cu rata inflatiei de la data de 15.12.2008 pana la data platii efective, avand in vedere si concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza de expertul S.I. (fila 130).
Fata de considerentele ce preced, instanta, in baza dispozitiilor art.312 alin.1 si 3 din Codul de procedura civila, va admite recursul, va modifica in tot sentinta in sensul ca va admite actiunea si, in consecinta, va dispune obligarea paratei la plata sumei de 327,27 lei (RON), actualizata cu rata inflatiei pana la data platii efective.
In conformitate cu prevederile art.274 din Codul de procedura civila, intimata parata va fi obligata la plata sumei de 380 lei cu titlu de cheltuieli de judecata la fond (onorariu pentru expert).