Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr.3578 din 22.06.2009 d-l C.B.P. a formulat contestatie impotriva deciziei de sanctionare nr.828/18.05.2009 emisa de Primaria municipiului Moinesti, solicitand a se constata incalcarea dispozitiilor art.268 alin.(1) din codul muncii, avand in vedere sesizarea nr.3648/9.02.2009 precum si a dispozitiilor art.268 alin.(2) lit.a-d din acelasi act normativ. A aratat, de asemenea, contestatorul ca sanctiunea aplicata este neintemeiata, fapt ce rezulta fara echivoc din declaratiile martorilor audiati cu ocazia efectuarii cercetarii disciplinare prealabile si din inscrisurile depuse la dosarul comisiei de disciplina.
Contestatia este legal scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozitiilor codului muncii.
La cererea instantei, Primaria Moinesti a trimis la dosar documentatia in temeiul careia a fost emisa decizia contestata, nr.828/18.05.2009 (f.19-65, 118-120).
Examinand inscrisurile aflate la dosar, in solutionarea exceptiei dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara, instanta retine urmatoarele:
Prin dispozitia nr.828/18.05.2009 Primarul municipiului Moinesti a aplicat d-lui C.B.P. sanctiunea disciplinara a reducerii salariului de baza si a indemnizatiei de conducere cu 10% pentru o perioada de 3 luni, avandu-se in vedere sesizarea d-nei C.T., sef serviciu –Serviciul Economic din cadrul Serviciului Public de Asistenta Sociala (f.7).
Potrivit art. 268 alin.(1) din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. Chiar daca textul contine formularea „de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare”, consideram ca s-a avut in vedere, de fapt, data la care persoana indreptatita a aplica sanctiunea a luat cunostinta de savarsirea unei fapte care ar putea fi calificata drept abatere disciplinara, aceeasi persoana fiind in drept sa stabileasca si daca o anumita fapta este sau nu abatere, indiferent de concluziile comisiei de cercetare pe care tot ea a numit-o, astfel incat nu poate fi acceptata sustinerea potrivit careia termenul de 30 de zile incepe sa curga de la data de 29.04.2009, data inregistrarii raportului comisiei de cercetare disciplinara (f.21).
Prin urmare, data de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile este data inregistrarii sesizarii formulate de C.T., 9.02.2009, sesizare prin care se relateaza fapte ce pot fi calificate drept abateri disciplinare, fiind identificata si persoana care le-ar fi savarsit (f.59).
Raportat la aceasta data, aplicarea sanctiunii prin dispozitia emisa la 18.05.2009 incalca dispozitiile legale citate, motiv pentru care, admitand exceptia invocata, instanta va constata prescris dreptul angajatorului de a aplica sanctiunea si va anula dispozitia de sanctionare.
Raporturi de munca
Sursa: Portal.just.ro
