Curtea de Apel Cluj, Sectia I-a civila, decizia nr. 69 din 13 iunie 2012
Prin sentinta civila nr. 1918 din 19 octombrie 2011, pronuntata de Tribunalul Maramuresa fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptie ridicata de parata si solutionand cauza pe fond: a fost admisa actiunea civila precizata formulata de reclamanta Episcopia Romana Unita cu Roma Greco - Catolica a Maramuresului, impotriva paratei Parohia Ortodoxa nr. 1 Baia Mare, si in consecinta, s-a dispus rectificarea inscrierilor de sub B7 din CF 204 Baia Mare, in sensul radierii dreptului de proprietate inscris in favoarea paratei si inscrierea dreptului de proprietate pe vechiul proprietar, respectiv pe reclamanta, parat a fost obligata sa predea reclamantei in deplina proprietate si posesie urmatoarele imobile: imobilul situat in Baia Mare, str. Inchisa nr. 11 inscris in CF 204 Baia Mare nr. top 1040 compus din: Biserica Catedrala, capela, casa de locuit si teren in suprafata de 6676 mp; imobilul inscris in CF 204 Baia Mare nr. top. 3896 in suprafata de 81.104 mp (cimitir); imobilul in suprafata de 190 mp (cimitir) din parcela cu nr. top 3897/1 din CF 204 Baia Mare; imobilul in suprafata de 534 mp (cimitir) din parcela cu nr. top 3897/3 din CF 204 Baia Mare; - imobilul in suprafata de 1 ha 1412 mp (cimitir) cu parcela nr. top 1392/3/1 din CF 204 Baia Mare, iar parata a fost obligata sa plateasca reclamantei 5.400 lei cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 41/A/28.03.2012 a Curtii de Apel Cluj, a fost admis in parte apelul declarat de parata Parohia Ortodoxa nr. 1 Baia Mare si cererea de interventie accesorie formulata in interesul paratei de intervenienta Asociatia Fostilor Greco-Catolici in Prezent Ortodocsi si a Urmasilor Lor impotriva sentintei civile numarul 1918 din 19.10.2011 a Tribunalului Maramures, pronuntata in dosarul numarul 1955/100/2009, care a fost schimbata in parte si in consecinta, a fost respinsa actiunea precizata formulata de reclamanta Episcopia Romana Unita Cu Roma, Greco-Catolica a Maramuresului in contradictoriu cu parata Parohia Ortodoxa Nr. 1 B., reclamanta a fost obligata sa-i plateasca paratei cheltuieli de judecata in suma de 5000 lei si au fost mentinute dispozitiile sentintei privind respingerea exceptiei calitatii procesuale active a reclamantei.
Parata Parohia Ortodoxa Romana nr. 1 B. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 41/A/28.03.2012 in sensul de a se pronunta instanta asupra cererii paratei privind constatarea incidentei uzucapiunii tabulare reglementata de art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938.
In motivarea cererii parata a aratat ca desi in practicaua deciziei pronuntata in apel instanta a retinut ca parata a ridicat problema uzucapiunii, realizand si o sinteza a argumentelor invocate, in dispozitivul hotararii nu s-a pronuntat asupra acesteia.
Faptul ca instanta a admis sustinerile paratei legate de valabilitatea titlului de proprietate, nu reprezinta decat o dovada in plus ca s-a omis pronuntarea asupra problemei subsidiare vizand uzucapiunea.
Avand in vedere dispozitiile art. 2812a Cod proc.civ., potrivit carora indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor potrivnice sau completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in conditiile art. 281-2812 Cod proc.civ., se impune ca instanta de apel sa se pronunte asupra problemei uzucapiunii, potrivit dispozitiilor art. 2812 Cod proc.civ.
Prin concluzii scrise, Parata Parohia Ortodoxa Romana nr. 1 B. a aratat ca cererea de completare a dispozitivului este admisibila, invocand ca practica judiciara Decizia nr. 558/2009 pronuntata de Curtea de Apel Galati, care prin completarea dispozitivului sentintei a admis exceptia prescriptiei.
Analizand cererea formulata, curtea retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 281-2 Cod proc.civ., invocat de altfel si de catre parata, daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara apel sau recurs.
Din dispozitiile legale mai sus retinute, rezulta faptul ca procedura completarii dispozitivului este incidenta in ipotezele in care instanta nu se pronunta pe cereri principale sau accesorii cu care partea a investit instanta sau pe cererile incidentale (cereri de interventie, de chemare in garantie, etc.). In cazul de fata, curtea constata ca partea care solicita completarea dispozitivului este parata, care nu a investit instanta cu o cerere reconventionala, pe care instanta de apel sa nu se fi pronuntat.
Este real ca la ultimul termen de judecata parata Parohia Ortodoxa Romana nr. 1 B. a invocat in aparare incidenta uzucapiunii tabulare, pe care in dispozitivul deciziei instanta nu s-a pronuntat. Insa, aceasta critica nu poate fi valorificata uzand de procedura completarii dispozitivului, ci eventual ca un motiv de recurs.
Intr-adevar in decizia depusa ca si practica judiciara de catre parata, instanta care a omis sa se pronunte asupra exceptiei prescriptiei a completat dispozitivul pronuntandu-se pe aceasta exceptie. Insa, aceasta practica judiciara nu este unitara, prin decizia civila nr. 1387/2004 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia civila, s-a statuat ca o eventuala omisiune a instantei de apel de a analiza o parte din motivele invocate de apelanta nu se incadreaza in dispozitiile art. 281-2 alin. 1 Cod proc.civ. si nici in cele alin.3 al aceluiasi articol si, prin urmare, cererea de completare a hotararii in sensul analizarii motivelor de apel pretins omise este inadmisibila.
Consideram ca introducerea dispozitiilor art. 281-2a Cod proc.civ., prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010 s-a facut tocmai pentru a delimita intre criticile pe care partile le pot dezvolta in apel si recurs si situatiile in care partile pot apela la procedura indreptarii, lamuririi sau completarii dispozitivului, pentru a nu uza in paralel de cele doua remedii legale. Din aceasta dispozitie legala curtea retine ca in ipoteza in care instanta nu s-a pronuntat asupra unei cereri cu care a fost investita, partea nemultumita poate uza de procedura completarii dispozitivului. Daca instanta nu s-a pronuntat pe un motiv de apel, pe o aparare sau exceptie invocata, partea interesata poate sa critice aceste aspecte in calea de atac incidenta.
Astfel, apreciem ca in ipoteza in care instanta nu s-a pronuntat asupra pretentiilor partilor materializate in cererile cu care acestea au investit instanta, se poate apela la procedura completarii dispozitivului. In ipoteza in care instanta nu s-a pronuntat pe toate apararile sau exceptiile invocate de parti, acestea pot constitui motiv de apel sau recurs.
Dispozitiile art. 281-2a Cod proc.civ. au fost adoptate tocmai pentru a se evita formularea aceleiasi critici, atat in caile de atac, cat si pe procedurile speciale mai sus aratate.
Asadar, curtea apreciaza ca exceptia prescriptiei achizitive este o aparare de fond formulata de parata, care poate paraliza o actiune in revendicare, insa aceasta nu poate fi echivalata cu un petit sau o cerere incidentala, care sa poata fi solutionata prin procedura completarii dispozitivului.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge ca inadmisibila cererea de completare a dispozitivului, nefiind incidenta procedura prevazuta de art. 281-2 Cod proc.civ.