SENTINTA PENALA NR. 85/16.02-2011 D.D.
Instanta constata ca din actele si lucrarile dosarului, retine ca inculpatul a taiat si sustras din padurea composesoratului Barzava, administrata de Ocolul Silvic Frumoasa 4 arbori, specia molid, respectiv 2 in data de 2.07.2009 si 2 in data de 30.05.2010.
Inculpatul prezent in fata instantei recunoaste faptele de furt si sustragere de material lemnos, nu propune probe in aparare si solicita a fi judecat raportat la art. 3201 C.p.p. respectiv probatoriul din faza de urmarire penala.
Instanta urmarind materialul de urmarire penala, respectiv declaratiile martorilor, cele 2 procese verbale de contraventie silvica, adresa Ocolului Silvic Frumoasa privind volumul de masa lemnoasa si valoarea acestuia constata ca faptele inculpatului se probeaza .
Instanta urmeaza sa il condamne pe inculpat la pedeapsa inchisorii de 1 luna, atat pentru fapta de taiere cat si pentru cea de furt de arbori, retinand in sarcina inculpatului circumstantele atenuante legate de pozitia sincera din fata instantei si de prevederile art. 320l pct. 7 CPP , respectiv reducerea cu o treime a limitelor pedepselor prevazute de lege, in aplicarea regulilor de individualizare a pedepsei raportat la art. 72 Cp.
Din cazierul inculpatului rezulta ca acesta a fost condamnat prin sentinta penala nr. 106/24.09.2009 a Judecatoriei Moinesti, definitiva prin neapelare la 09.03.2009, la pedeapsa inchisorii de 3 luni cu aplicarea art. 81 si 110 Cp., fapta in timpul minoritatii, infractiune silvica, cu termen de incercare de 1 an. Fata de data savarsirii infractiunilor de fata, 09.03.2009, infractiunile sunt savarsite in termenul de incercare, fapt pentru care instanta va aplica prevederile art. 83 Cod penal si va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 luni inchisoare, din sentinta penala 106/2009 care nu se contopeste ci se va cumula aritmetic cu pedeapsa nou aplicata. Inculpatul urmeaza sa execute 4 luni de inchisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 Cp. pe durata si in conditiile art. 71 Cp.
Pe latura civila inculpatul audiat declara ca este de acord cu plata prejudiciului, fiind incident in cauza principiul disponibilitatii in materie civila, calculul prejudiciului fiind facut conform fisei de calcul silvice si necontestat de catre inculpat.
Instanta va obliga pe inculpat la 830, 67 lei catre composesoratul Barzava, raportat la art. 14, 346 C.p.p. si 998 Ccivil.
Raportat la art. 191 c.p.p. va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare catre stat, in care se includ onorarii de apprator oficiu, din faza de urmarire penala si cea a judecatii.
SENTINTA PENALA NR. 85/16 Februarie 2011 D.D.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin rechizitoriul Parchetului Moinesti nr. 3263/P/2010 a fost trimis in judecata inculpatul A. I. deoarece, in data de 18.11.2010, a condus pe drum public un autoturism fiind depistat cu o imbibatie alcoolica peste limita legala, respectiv 1,9 %o.
Inculpatul audiat recunoaste acuzatiile aduse, nu propune probe in aparare si solicita a fi judecat pe baza probatoriului administrat in faza urmaririi penale cu aplicarea art. 3201 pct. 7 C.p.p., respectiv reducerea limitei pedepsei cu 1/3.
Instanta va condamna pe inculpat la pedeapsa inchisorii de 4 luni, retinand pentru acesta circumstantele atenuante legate de conduita infractorului anterioara savarsirii faptei si de atitudinea sa sincera in fata instantei, raportat la regulile de individualizare a pedepselor prevazut de art. 72 Cod penal.
Fata de inculpat, scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea efectiva , motiv pentru care instanta va dispune suspendarea conditionata a pedepsei aplicate.
in baza art. 191 al. IC.p.p. va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare catre stat in care se include si onorariu aparator oficiu.
Pentru aceste motive, instanta va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii, va Interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit."a" teza a Ii-a si b Cod penal pe durata si in conditiile art., 71 alin.2 Cod penal,in baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe un termen de incercare si va trage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea masurii suspendarii conditionate a executarii pedepsei. .
in baza art. 71 alin.5 Cod va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii si in baza art. 191 alin.l Cod pr.penala va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare catre stat, din care 200 lei reprezinta onorariu aparator din oficiu platit din fondurile Ministerului de Justitie.
Infractiuni prevazute in legi si decrete
Sentinta penala nr. 85 din data de 16.02.2011
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Domeniu Infractiuni prevazute in legi si decrete |
Dosare Judecatoria Moinesti |
Jurisprudență Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro