Creditoarea S.C. C. S.R.L a solicitat in contradictoriu cu debitoarea S.C. E.T. S.A. emiterea unei somatii de plata prin care sa fie obligata debitoarea la plata sumei de 58.165,99 lei cu titlu de garantie pentru buna executare, precum si a dobanzii legale aferente acestei sume, de la data de 15.10.2008 si pana la plata efectiva. In drept, au fost invocate dispozitiile OUG nr. 119/2007, art.969 C.civ., art.43 si 46 C.com, art.1 alin 1 pct.1 si art.10 al 1 pct.4 C.pr.civ.
In termen legal debitoarea a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Calarasi. Argumentand aceasta exceptie, debitoarea a aratat ca partile au convenit prin contractele incheiate o competenta teritoriala alternativa, stabilind ca eventualele litigii aparute cu ocazia derularii relatiilor contractuale sa fie solutionate fie prin arbitraj, de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si mun. Galati, fie de catre instantele judecatoresti din Romania-Tribunalul Galati. A sustinut debitoarea ca din moment ce, pe de o parte, art. 969 C.civ. consacra principiul fortei obligatorii a contractelor, iar, pe de alta parte, conventia incheiata de parti stipuleaza competenta alternativa de solutionare a litigiilor in modul aratat mai sus, este clar ca intentia partilor trebuie interpretata in sensul alegerii competentei de solutionare a instantelor din Galati, in speta - Judecatoria Galati (decizia civila nr.3065/2008 a I.C.C.J.).
Creditoare a solicitat respingerea exceptiei invocate de debitoare ca nefondata. S-a argumentat ca, in mod legal, competenta de solutionare a cauzei revine Judecatoriei Calarasi, conform disp. art.10 alin 1 pct.4 C.pr.civ.. Clauza “compromisorie" prevazuta in ambele contracte, nu exclude in mod expres instanta locului unde obligatia a luat nastere si aceea a locului platii, in speta, mun. Calarasi. Pe de alta parte, prin folosirea sintagmei "fiecare parte poate", clauza “compromisorie"in cauza apare a fi una dispozitiva, iar nu una imperativa si exclusiva in favoarea instantei desemnate, si anume Tribunalul Galati. Aceasta din urma instanta nu este si nu poate fi competenta a solutiona acest litigiu comercial, competenta materiala de solutionare revenind Judecatoriei.
Instanta a retinut ca, in virtutea prevederilor art. 19 C.proc.civ., partile pot conveni o prorogare a competentei teritoriale prin inserarea in contract a unei clauze atributive de competenta.
Prin contractele incheiate partile au convenit ca in cazul in care nu reusesc sa rezolve in mod amiabil o divergenta contractuala, fiecare poate solicita ca disputa sa se solutioneze fie prin arbitraj la Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Galati, fie de catre instantele judecatoresti din Romania - Tribunalul Galati.
Partile afirmand competente teritoriale diferite, instanta a procedat la interpretarea clauzei contractuale, respectiv daca prin prevederea competentei instantelor judecatoresti din Romania - Tribunalul Galati, s-a urmarit stabilirea competentei deopotriva materiale si teritoriale sau doar teritoriale.
Principiile fundamentale de interpretare a clauzelor contractuale pe care instanta le-a avut in vedere se refera la prioritatea vointei reale a partilor (art. 977 C.civ.) si la interpretarea clauzelor in ansamblul contractului (art. 979 C.civ.) si in sensul in care produc un efect (art. 978 C.civ.).
In ce priveste ipoteza ca partile au vizat deopotriva alegerea competentei materiale si teritoriale, instanta retine ca normele care guverneaza competenta materiala a instantelor sunt imperative. Partile nu pot deroga prin vointa lor de la regulile stabilite imperativ de legiuitor; astfel, clauza nu s-ar putea interpreta in sensul in care partile au urmarit alegea competentei materiale intrucat nu ar produce niciun efect. Prin urmare partile au convenit asupra competentei teritoriale.
In aprecierea instantei, orice clauza trebuie sa aiba un sens rezonabil, sa urmareasca producerea unui efect; pe de alta parte vointa reala a partilor nu se confunda neaparat cu vointa comuna - fiecare parte avand vointa individuala si care constituie cauza vointei cocontractantului. Pornind de la aceste considerente si in ansamblul contractelor incheiate, nu este rezonabil a considera ca partile, convenind expres ca eventualele divergente contractuale sa fie solutionate fie de Camera de Comert si Industrie Galati, fie de instantele judecatoresti - Tribunalul Galati (respectiv la sediul paratei), au avut in vedere doar cazul emiterii pretentiilor mai mari de o suta mii lei. In plus, in aceasta interpretare, clauza ar fi lipsita de efecte intr-o situatie ca cea de fata, cand s-ar anula vointa manifestata a partilor. Modalitatea de formulare a clauzei - Tribunalul Galati - isi poate avea explicatia in asocierea valorii totale a contractelor - 92.428,49 EUR, respectiv 101,831,77 EUR - cu competenta materiala absoluta a tribunalului. Acest aspect, insa, nu are legatura cu competenta teritoriala aleasa de parti prin inserarea unei clauze atributive de competenta.
In ce priveste argumentul creditoarei ca aceasta clauza nu creeaza obligatii pentru parti, fiind doar o facultate pentru acestea, instanta retine incident principiul de drept pacta sunt servanda, respectiv conventia are forta obligatorie intre partile contractante. Formularea fiecare parte poate solicita solutionarea divergentei fie in arbitraj fie de instantele judecatoresti creeaza un drept pentru fiecare parte contractanta, drept care odata invocat reprezinta obligatie pentru cealalta parte.
Astfel, instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Calarasi si a declinat judecarea cauzei in favoarea Judecatoriei Galati.