Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conform art. 346 alin. 4 Cod procedura penala, urmare a modificarilor aduse prin Legea nr. 356/2006, in caz de retragere a plangerii prealabile, instanta nu solutioneaza actiunea civila. Dispozitiile legale mentionate sunt imperative pentru instanta... Decizie nr. 194/R/2008 din data de 28.10.2008
pronunțată de Tribunalul Bistrita-Nasaud

Drept penal
Loviri si alte vatamari

Conform art. 346 alin. 4 Cod procedura penala, urmare a modificarilor aduse prin Legea nr. 356/2006, in caz de retragere a plangerii prealabile, instanta nu solutioneaza actiunea civila. Dispozitiile legale mentionate sunt imperative pentru instanta penala, oricare ar fi manifestarea de vointa a inculpatului, care in cauza de fata si-a exprimat dorinta de a achita cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea partii vatamate in Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud. Trib. Bistrita-Nasaud, sect. pen.,
dec. nr. 194/R/28 octombrie 2008, nepublicata

Prin sentinta penala nr. 654 din 12 mai 2008 pronuntata de Judecatoria Bistrita s-a dispus, in baza art. 11 pct.2 lit."b" Cod procedura penala rap. la art.10 lit."h" Cod procedura penala, incetarea procesului penal pornit de catre partea vatamata M. M. C. indreptata impotriva inculpatului B. F. avand ca obiect vatamare corporala, fapta prev. si pedepsita de art.181 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.37 lit."b" Cod penal, prin retragerea plangerii prealabile de catre partea vatamata.
Partea vatamata a fost obligata sa plateasca partii civile, Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud, suma de 943 lei.
In temeiul art.192 alin.2 lit."c" Cod procedura penala partea vatamata a fost obligata sa plateasca in favoarea statului cheltuieli judiciare in suma de 150 lei.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Bistrita si partea vatamata.
Ambele recursuri sunt fondate.
Intrucat in sedinta publica din 12.05.2008 reprezentantul legal al partii civile av. L. R. (conform procurii speciale aflate la dosar) a declarat in fata instantei de fond ca "partea civila isi retrage plangerea", iar inculpatul prezent nu a solicitat conform art. 13 alin. 1 Cod procedura penala continuarea procesului penal, in mod legal prima instanta a dispus in baza art. 11 pct.2 lit."b" rap.la art. 10 lit."h" Cod procedura penala incetarea procesului penal avand ca obiect savarsirea infractiunii de vatamare corporala prev. de art.181 alin.1 Cod penal.
Raportat la modul de solutionare a laturii penale a cauzei, conform art. 346 alin. 4 Cod procedura penala, urmare a modificarilor aduse prin Legea nr. 356/2006, in caz de retragere a plangerii prealabile, instanta nu solutioneaza actiunea civila. Dispozitiile legale mentionate sunt imperative pentru instanta penala, oricare ar fi manifestarea de vointa a inculpatului, care in cauza de fata si-a exprimat dorinta de a achita cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea partii vatamate in Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud.
In fine este de mentionat ca obligarea partii vatamate la plata cheltuielilor de spitalizarea intr-un dosar penal nu are niciun temei legal, cata vreme constituirea de parte civila, conform art. 15 Cod procedura penala se face impotriva inculpatului sau a partii responsabile civilmente. Asadar, aplicarea disp. art. III din Legea nr. 356/2006 indicata de prima instanta ca temei al obligarii partii vatamate la plata cheltuielilor de spitalizare este gresita, cu atat mai mult cu cat textul legal mentionat (potrivit Deciziei nr.610/2007 a Curtii Constitutionale) vizeaza competenta de judecata a instantelor anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 356/2006 "potrivit dispozitiilor aplicabile anterior acestei date". Insa, este de observat ca Judecatoria Bistrita a fost sesizata cu solutionarea dosarului nr. 7263/190/2006 la data de 27.09.2006, cand Legea nr. 356/1006 (prin care s-a modificat art.346 alin.4 Cod procedura penala) era in vigoare.
Asa fiind, pentru considerentele aratate, tribunalul urmeaza ca in baza art. 385/15 pct. 2 lit. "d" Cod procedura penala sa admita recursurile declarate de Parchetul de pe langa Judecatoria Bistrita si partea vatamata impotriva sentintei penale nr. 654 din 12 mai 2008, pronuntata de Judecatoria Bistrita, hotarare care va fi casata in parte, in latura civila si rejudecand sa se dispuna conform art. 346 alin.4 Cod procedura penala, lasarea nesolutionata a actiunii civile exercitate de partea civila Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud privitor la cheltuielile de spitalizare suportate cu internarea partii civile in perioada 27 - 31.03.2006.
Se vor mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
Se va stabili in favoarea av. S. D. 100 lei onorariu avocatial din oficiu (pentru apararea in recurs a inculpatului B. F.) suma care se va suporta din fondurile Ministerului Justitiei.
Conform art.192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare in recurs, vor ramane in sarcina statului.

Sursa: Portal.just.ro