Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contencios administrativ. Achizitii publice. Neparcurgerea procedurii prealabile. Obligativitatea intocmirii raportului de informare privind rezultatul procedurii de atribuire, ca etapa a procedurii speciale. Decizie nr. 315/R din data de 04.03.2010
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Contencios administrativ. Achizitii publice. Neparcurgerea procedurii prealabile. Obligativitatea intocmirii raportului de informare privind rezultatul procedurii de atribuire, ca etapa a procedurii speciale.

In cazul atacarii actelor emise in procedura speciala privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, reglementata prin O.U.G. nr. 34/2006, nu este necesara parcurgerea procedurii prealabile prevazute de disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, rep. Derogarea este expres statornicita prin disp. art. 2561 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, text de lege conform caruia lipsa "notificarii" prealabile nu impiedica ofertantul sa sesizeze instanta de judecata.
Raportul de informare privind rezultatul procedurii de atribuire, ca act ce contine inclusiv concluziile etapei de negociere, este prevazut de lege, insa nu marcheaza finalul procedurii - fiind urmat de decizia conducatorului autoritatii contractante -, nu confirma faptul ca persoana cu care s-a negociat este cea desemnata ca fiind castigatoarea procedurii si nici nu obliga autoritatea contractanta, in mod automat, la incheierea contractului de achizitie publica. Prin sentinta nr. 57 din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Mures , Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantii G. N. si G. V. in contradictoriu cu paratul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Mures, avand ca obiect anularea deciziei de anulare a procedurii de atribuire a contractului de inchiriere a unui imobil constructie cu destinatia "sediul BCPI Reghin", comunicata reclamantilor prin adresa nr. _.. din 4 septembrie 2009, obligarea paratului la incheierea cu reclamanti a contractului de inchiriere a imobilului situat in Reghin, str_.., nr. _.., judetul Mures, conform clauzelor negociate prin procesul verbal de negociere nr. 3401 din 30 iunie 2009, obligarea aceluiasi parat la plata sumei de 1473,06 Euro inclusiv TVA cu titlu de despagubiri pe fiecare luna incepand cu 6 iulie 2009 si pana la data incheierii contractului, cu cheltuieli de judecata.
Prima instanta a retinut ca, in cauza sunt aplicabile dispozitiile OUG nr. 34/2006, mai precis dispozitiile art. 13 si 286 alin. 1, in baza acestora fiind emis si Ordinul 913 din 5 decembrie 2007 al Directorului general al ANCPI.
In solutionarea exceptiei inadmisibilitatii invocata de parat, instanta a avut in vedere ca OUG nr. 34/2006 nu conditioneaza sesizarea instantei de indeplinirea vreunei proceduri prealabile, de altfel reclamantii notificand paratul la 9 septembrie 2009 despre intentia lor de a-l actiona in judecata in conformitate cu prevederile art. 2561 din OUG nr. 34/2006.
S-a mai avut in vedere ca reclamantii nu au atacat adresa prin care au fost incunostintati despre anularea procedurii de atribuire, ci decizia luata de conducatorul unitatii cu privire la anulare.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta a retinut ca paratul in calitate de autoritate contractuala a declansat procedura de atribuire a contractului de inchiriere a unui imobil - constructie - cu destinatie de sediu al BCPI Reghin, procedura s-a desfasurat in conditiile aprobate prin ordinul nr. 913/2007 si 175/2008, iar prin procesul verbal de deschidere al ofertelor din 22 iunie 2009, ofertele depuse, printre care si a reclamantilor, au fost declarate calificate, oferta reclamantilor fiind considerata admisibila si dupa vizitarea imobilului, conform procesului verbal din 24 iunie 2009, de altfel fiind singura declarata admisibila. S-a intocmit apoi raportul de informare privind rezultatul procedurii de atribuire, raport in care, colectivul de coordonare pentru aplicarea procedurii in baza prevederilor art. 25 alin. 1 lit. "b" din Regulament, pentru considerentul ca in documentatia de atribuire a fost solicitata o suprafata utila intre 138-250 mp/245,51 mp oferiti spre inchiriere cu 6 euro/mp, iar 95,71 mp oferiti gratuit) a constatat ca prin acceptarea acestei oferte se incalca principiul eficientei utilizarii fondurilor publice avand in vedere cheltuielile mai mari cu costurile viitoare de intretinere si utilitatile aferente spatiului suplimentar. Directorul ANCPI a aprobat acest raport si a transmis catre OCPI Mures solicitarea privind publicarea deciziei de anulare.
Instanta a apreciat ca decizia de anulare nu poate fi considerata arbitrara sau abuziva, deoarece in documentatia de atribuire au fost prevazute expres caracteristicile tehnice cerute, intre care si suprafata utila, iar suprafata utila ofertata de reclamanti a depasit suprafata ceruta. Chiar daca diferenta de suprafata este oferita gratuit la momentul actual nu pot fi prevazute toate cheltuielile ce pot aparea in legatura cu acest spatiu, astfel ca se incalca principiul eficientei utilizarii fondurilor publice.
Hotararea primei instante a fost atacata cu recurs de catre reclamantii G. N. si G. V., acestia solicitand modificarea in sensul admiterii actiunii.
In motivarea recursului reclamantii au precizat ca Raportul de informare al colectivului de coordonare nici nu exista in cadrul procedurii de atribuire a contractului si ca Raportul final al colectivului de coordonare existent in procedura reglementata este cel privind rezultatul negocierii directe intocmit la 30 iunie 2009, conform art. 23 din regulament. Recurentii au considerat ca prin aprobarea unui "raport fantoma" de informare, neprevazut de lege, printr-o simpla semnatura a fost anulata o procedura de atribuire si ca, oferta nu poate fi in mod logic, inacceptabila pe baza faptului ca s-a oferit cu titlu gratuit pe langa suprafata utila de 245,51 mp si o suprafata suplimentara de 95,n71 mp, suprafata compusa din subsolul imobilului oferit spre inchiriere, pivnita acestuia compusa din 3 incaperi cu acces separat spre exterior, care este izolata practic de restul spatiului si care nu necesita nici un fel de intretinere, nefiind dotata cu instalatii de incalzire centrala.
Intimatul OCPI Mures a formulat intampinare solicitand respingerea recursului, deoarece sustinerile recurentilor sunt nefondate. In motivare, s-a precizat ca potrivit art. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 913 din 5 decembrie 2007 procedura de atribuire se desfasoara in 5 etape, ca primele trei etape: deschiderea ofertelor, vizitarea imobilelor oferite si evaluarea ofertelor sunt cele in care se apreciaza asupra admisibilitatii ofertelor si ca in urma parcurgerii lor oferta se declara admisibila nu castigatoare, apoi urmeaza etapa de negociere a aspectelor financiare, tehnice si juridice ale contractului si finalizarea procedurii.
Intimatul a facut precizarea ca, s-au facut negocieri, s-a intocmit procesul verbal de negociere nr. 3401 din 30 iunie 2009 si ca, dupa analiza elementelor continute in raportul privind rezultatul negocierii si a celui de informare, decizia conducatorului autoritatii contractante a fost aceea de anulare a procedurii.
Intimatul a inlaturat si sustinerea recurentilor potrivit carora nu exista in cadrul procedurii un raport de informare, prin indicarea prevederilor art. 15 din Instructiunile aprobate prin Ordinul 270 din 16 mai 2008, text care prevede si elementele pe care trebuie sa le contina Raportul de informare. In ceea ce priveste legalitatea emiterii deciziei contestate, intimatul a facut trimitere la art. 16 din Instructiuni.
In esenta, intimatul a subliniat ca, potrivit art. 24 alin. 2 din Regulament dupa analiza elementelor continute in raportul privind rezultatul negocierii, autoritatea contractanta, prin conducatorul acesteia, are obligatia de a lua o decizie referitoare la atribuirea contractului, cu precizarea ofertantului castigator. S-a dorit sa se precizeze necesitatea consimtamantului prealabil incheierii angajamentului legal, manifestat prin aprobarea raportului privind rezultatul negocierii si cata vreme acest raport nu a fost aprobat, nu s-a nascut consimtamantul, iar autoritatea publica nu poate fi obligata sa accepte o oferta ce nu corespunde documentatiei de atribuire.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate, tinand cont si de incidenta prevederilor art. 3041 Cod procedura civila, in stanta constata ca recursul este nefondat.
Criticile recurentilor vizeaza faptul ca in cadrul procedurii de atribuire nu exista vreo reglementare privind intocmirea raportului de informare si ca, ar fi nelegala anularea procedurii pe considerentul ca s-a oferit gratuit o suprafata suplimentara fata de cea solicitata.
Instanta de recurs nu poate accepta argumentele recurentilor, deoarece acestea practic sunt inlaturate de actele normative care reglementeaza procedura de atribuire, acte invocate de autoritatea contractanta in aparare.
In primul rand una dintre caracteristicile solicitate este suprafata utila intre 130 mp si 250 mp, iar reclamantii recurenti au oferit spre inchiriere o suprafata utila de 245,51 mp si o suprafata desfasurata de aferenta celei utile de 95,71 mp.
Intocmirea raportului privind rezultatul negocierii aspectelor financiare, tehnice si juridice desfasurata in cadrul procedurii de atribuire, este doar una dintre etapele prevazute in Regulamentul aprobat prin Ordinul 913 din 5 decembrie 2007, iar in art. 23 alin. 2 se prevede in mod expres ca raportul prevazut la alin. 1 se inainteaza spre aprobare conducatorului unitatii contractante. Mai mult decat atat, la art. 24 din Regulament se prevede in mod expres ca finalizarea procedurii de atribuire se realizeaza prin decizia conducatorului autoritatii contractante. Acesta, poate, fie sa atribuie contractul cu precizarea ofertantului declarat castigator, fie si dupa caz, sa anuleze procedura de atribuire.
In Instructiunile privind aplicarea procedurii de atribuire a contractelor care au ca obiect cumpararea sau inchirierea de imobile, la art. 14 alin. 1 se prevad care sunt elementele ce se comunica in raportul privind rezultatul negocierii, iar la art. 15 se stipuleaza in mod expres ca in urma incheierii etapei de negociere, colectivul de coordonare prezinta Directorului General al ANCPI un raport de informare privind rezultatul procedurii de atribuire care, printre altele trebuie sa cuprinda si concluziile aferente etapei de negociere. Prin urmare, contrar sustinerilor recurentilor, intocmirea unui raport de informare este necesara si legala, intocmirea Raportului privind rezultatul negocierii directe din 30 iunie 2009, nu obliga automat la incheierea contractului de inchiriere si nu verifica faptul ca cel cu care s-a negociat este declarat castigator si se atribuie contractul, asa cum inteleg recurentii.
Prin urmare, nu este vorba de un refuz nejustificat de incheiere a contractului de inchiriere ci de rezultatul parcurgerii tuturor etapelor procedurii, asa cum sunt ele reglementate in Regulament si Instructiuni si in final, decizia Directorului General al ANCPI care a fost in sensul anularii procedurii, justificata de diferenta de suprafata solicitata si ofertata, chiar si in conditiile in care 95,71 mp au fost oferiti gratuit. Interpretarea data de autoritatea contractanta si acceptata de instanta, este logica, justificata prin prisma exigentei in ceea ce priveste respectarea principiului eficientei utilizarii fondurilor publice, neputand fi prevazute eventualele cheltuieli ce pot aparea in legatura cu intretinerea respectivului spatiu, argumentele recurentilor nefiind in masura sa dea siguranta inexistentei vreunei asemenea cheltuieli.
Fata de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro