Contestatie in anulare - calificarea caii de atac apel/recurs - plus petita -obiectul dosarului initial - partaj judiciar
Solutia: a fost respinsa cererea avand ca obiect contestatia in anulare, ca neintemeiata
Motivarea:
Asupra contestatiei in anulare de fata;
La 22 februarie 2010, contestatorul TS a formulat contestatie in anulare impotriva deciziei civile nr. 2716/17.12.2009 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 5718.3/215/2006, solicitand anularea deciziei si rejudecarea cauzei.
In motivarea contestatiei s-a aratat ca, desi a sustinut prin aparator in fata instantei calea de atac, cand s-a si pus in discutie calea de atac, in sensul calificarii caii de atac ca fiind apel, instanta a calificat calea de atac ca fiind recurs, incalcandu-i astfel contestatorului dreptul la aparare si privandu-l de o cale de atac de care ar fi trebuit sa beneficieze in mod legal precum si de dreptul constitutional la un proces echitabil.
A mai sustinut ca decizia a fost pronuntata in penultima zi de lucru, dupa care s-a intrat in vacanta judecatoreasca, contestatorul fiind in imposibilitate de a mai putea formula recurs la incheiere, care a fost data cu un scop bine determinat, instanta de recurs modificand sulta, fara a argumenta aceasta modificare si gresind in favoarea recurentului calculul matematic.
Contestatorul a mentionat ca instanta de recurs a dat mai mult decat era legal si mai mult decat s-a cerut, fara sa aiba in vedere ca partile au partajat numai cota de 1 din masa partajabila, restul bunurile apartinandu-i, ci nu intreg imobilul.
In drept, contestatorul a invocat dispozitiile art. 317 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, se retin urmatoarele aspecte de fapt si de drept:
Prin decizia civila nr. 2716/17.12.2009 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.5718.3/2006, a fost admis recursul declarat de paratul TAV impotriva sentintei civile nr. 2716/17,02,2009 pronuntata de Judecatoria Craiova si modificata in parte sentinta, in sensul ca reclamantul urmeaza sa achite paratului o sulta de 52.404 lei, in loc de 9612,75 lei cum gresit s-a dispus prin sentinta recurata.
Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac care poate fi promovata pentru motive strict si limitativ prevazute de lege in art. 317-318 C.pr.civ.
Potrivit art. 317 C.pr.civ., hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. cand procedura de citare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii si 2. cand hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta..
Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus aratate, in cazul in care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca avea nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.
Potrivit art. 318 C.pr.civ., hotararile instantelor de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare, cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l doar in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din cuprinsul dosarului nr.5718.3/215/2006 in care a fost pronuntata decizia civila nr. 2716/17.12.2009 a Tribunalului Dolj, se observa ca in sedinta publica de la 17 decembrie 2009, instanta de control judiciar a pus in discutie calificarea caii de atac in raport de valoarea bunurilor supuse masei partajabile si in raport de obiectul cauzei, si ca atat contestatorul TS, reprezentat de aparatorul ales, cat si intimatul TAV, prin aparatorul ales, au invederat ca valoarea bunurilor supuse partajarii nu depaseste suma de 1 miliard, apreciind ca recursul este calea de atac.
Sub acest aspect, apare ca neintemeiata contestatia in anulare formulata de contestatorul TS si intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intrucat in cauza nu se poate retine ca instanta de fond sau instanta de control judiciar nu ar fi fost competente sa solutioneze cauza dedusa judecatii.
Aceasta in situatia in care motivul al doilea al contestatiei in anulare - prevazut de art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. - priveste faptul ca hotararea a fost pronuntata cu incalcarea normelor de competenta absoluta, deci a competentei generale, a competentei materiale si a competentei teritoriale exclusive, pe calea contestatiei in anulare neputandu-se invoca neregularitati privind compunerea sau constituirea completului de judecata sau calificarea caii de atac.
In plus, se constata ca instanta de recurs a analizat si a calificat in mod corect calea de atac drept recurs, avand in vedere ca toate partile prezente si beneficiind de asistenta juridica calificata au invederat ca valoarea bunurilor partajabile nu depaseste un miliard lei vechi, in cauza nefiind depuse acte din care sa rezulte o alta valoare.
Pe de alta parte, se constata ca in cauza nu sunt incidente nici dispozitiile art. 317 alin. 2 C.pr.civ., care se refera la admisibilitatea contestatiei in anulare atunci cand motivele contestatiei (citarea nelegala a partii sau necompetenta instantei) au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond. Sub acest aspect, se retine ca prin cererea de recurs nu s-a invocat necompetenta instantei de fond sau de control judiciar si ca instanta de control judiciar nu a respins acest motiv pentru ca ar avea nevoie de verificari da fapt, in plus recursul fiind solutionat pe fond.
Celelalte aspecte invocate de contestator ( modificarea sultei de catre instanta de recurs fara o argumentare si cu un calcul gresit in favoarea recurentului parat ) privesc eventuale greseli de judecata care nu se incadreaza in notiunea " greseala materiala" la care se refera art.318 C.pr.civ. In ceea ce priveste existenta unei greseli materiale in solutionarea recursului, se retine ca pentru admisibilitatea contestatiei in anulare, art. 318 C.pr.civ. are in vedere erori materiale evidente, in legatura cu aspectele formale ale recursului, respectiv greseli evidente de ordin procedural, cum ar fi respingerea gresita a unui recurs ca tardiv, anularea gresita ca netimbrat sau facut de un mandatar fara calitate si altele asemanatoare, dar nu greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispozitii legale.
In contextul acestor consideratii, se constata ca prin contestatia in anulare formulata, contestatorul a criticat solutia instantei de recurs prin prisma unor eventuale greseli de judecata, respectiv eventuale greseli de interpretare a probelor (a actelor din dosar) si a dispozitiilor legale, care nu se incadreaza in ipoteza dispoz. art. 318 C.pr.civ., prin contestata in anulare formulata de contestatori tinzandu-se la un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Avand in vedere aceste aspecte si natura juridica a contestatiei in anulare, care este o cale de retractare si nu de cenzura judiciara, tribunalul apreciaza ca aceasta contestatie in anulare nu poate fi exercitata pentru alte motive decat ele prevazute de lege, fiind inadmisibila repunerea in discutie a unor probleme de fapt si de drept ce au fost solutionate de instanta de recurs.
In plus, Curtea de Strasbourg a aratat in mod constant ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta preeminenta dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care inseamna, printre altele, ca solutia data intr-un mod definitiv oricarui litigiu de catre instante nu trebuie repusa in discutie (Cauza Brumarescu, paragraful 61). In virtutea acestui principiu, nici una dintre parti nu este indreptatita sa solicite supervizarea unei hotarari definitive si executorii cu singurul scop de a obtine rejudecarea procesului si o noua hotarare in privinta sa. Instantele de control nu trebuie sa utilizeze puterea lor de supervizare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, si nu pentru a proceda la o noua judecata. Supervizarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, si simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza. Nu se poate deroga de la acest principiu decat atunci cand motive substantiale si imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh impotriva Rusiei, cauza Masinexport impotriva Romaniei), ceea ce in cauza nu se impune, deoarece instanta de recurs s-a pronuntat asupra motivelor de nelegalitate sustinute de contestator si a dat o dezlegare in fapt si in drept acestora.