Decizia penala nr.902/R/25 octombrie 2011
Dosar nr. 2391/271/2010*
Curtea de Apel Oradea
Sectia penala si pentru cauze cu minori
Nu subzista motivul prevazut de art.386 lit.b Cod procedura penala privind cazurile in care se poate face contestatie in anulare in cazul in care la doua termene fixate pentru solutionarea recursului inculpatul a fost reprezentat de aparatorul ales, iar la al treilea termen s-a formulat o cerere de amanare de catre un alt aparator, iar inculpatul a depus o cerere de amanare in vederea angajarii unui alt aparator, fara a fi in imposibilitate de a se prezenta in instanta sau de a incunostiinta instanta despre aceasta.
Prin decizia penala nr.833/R din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, in baza art. 385/15 punctul 2 lit. d Cod procedura penala, a admis recursul penal declarat de inculpatul M.A.F. impotriva deciziei penale nr. 118/A din 8 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor si a sentintei penale nr. 1336 din 27 octombrie 2010 Judecatoriei Oradea, care au fost casate si modificate in sensul ca:
1. S-a retinut in favoarea inculpatului recurentul M.A.F. si circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. b Cod penal.
2. S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 4 ani si 2 luni inchisoare aplicata inculpatului M.A.F. in pedepsele individuale si s-a inlaturat sporul de 2 luni inchisoare.
2. S-a redus pedeapsa ce i-a fost aplicata inculpatului M.A.F. pentru infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a si c si alin. 2/1 lit. b Cod penal cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal de la 4 ani la 3 ani si 6 luni inchisoare.
3. In baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal s-a contopit pedeapsa mai sus aratate cu pedepsele de cate de 4 luni inchisoare aplicata pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 239 alin. 1 Cod penal, cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (2 infractiuni) si 1 an inchisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 321 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal in pedeapsa cea mai grea, urmand ca inculpatul recurent sa execute pedeapsa rezultanta de:
-3 ani si 6 luni inchisoare cu aplicarea art. 71 si art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
S-a constatat ca inculpatul recurent a achitat suma de 6.663,60 lei daune materiale si suma de 2.000 lei daune morale in favoarea partii civile P.I.E.
S-au mentinut dispozitiile hotararilor recurate care nu contravin prezentei.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut ca hotararile atacate sunt legale si temeinice insa, in raport de faptul ca inculpatul recurent a facut dovada recuperarii prejudiciului cauzat partii civile P.I.E., recursul acestuia a fost admis in sensul ca s-a retinut in favoarea sa si circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. b Cod penal si, pe cale de consecinta, s-a redus pedeapsa ce i-a fost aplicata acestuia pentru comiterea infractiunii de talharie calificata.
Astfel, curtea a retinut ca prima instanta, a retinut in mod corect starea de fapt si a stabilit vinovatia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate in cauza, dand faptelor comise de catre acesta incadrarea juridica corespunzatoare.
De altminteri, inculpatul recurent a recunoscut aproape in intregime comiterea faptelor, astfel cum au fost retinute atat in actul de sesizare, cat si in considerentele sentintei primei instante, sustinand doar ca nu i-a amenintat pe partea civila P.I.E. si pe prietenul acesteia, ci doar "le-a aratat pistolul" ca sa-i sperie si ca nu a iesit din apa Crisului Repede pentru cu mai putea, deoarece fusese impuscat de catre politisti.
Curtea nu a mai procedat la o reiterare a starii de fapt si nici la indicarea in concret a probelor care dovedesc, fara dubiu, vinovatia inculpatului recurent, achiesand la argumentele primei instante.
Cat priveste criticile aduse de catre inculpatul recurent, prin aparatorul sau ales, hotararilor pronuntate in cauza, s-a retinut urmatoarele:
Astfel, este adevarat ca, in 25 octombrie 2010, a intrat in vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, lege care, prin art. XVIII punctul 43 a introdus art. 320/1 Cod procedura penala, care reglementeaza judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.
Potrivit art. 320/1 Cod procedura penala, pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata s se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
In raport de modul de redactare a textului, rezulta ca aplicarea acestor dispozitii este conditionata de manifestarea de vointa a inculpatului inainte de un anumit moment procesual, respectiv inceperea cercetarii judecatoresti or, aceasta conditionare este justificata tocmai de faptul ca, prin introducerea acestui text de lege s-a dorit accelerarea solutionarii cauzei.
Mai mult de atat, fara a se pune in discutie natura normei, respectiv daca este una de drept penal substantial sau de drept procedural, s-a retinut ca textul a fost introdus in Codul de procedura penala or, legea procesual penala nu retroactiveaza.
Mai mult decat atat, potrivit aliniatului 1 al art. 320/1 Cod procedura penala, inculpatul trebuie nu numai sa recunoasca comiterea faptelor, ci si sa ceara judecarea simplificata in cazul recunoasterii vinovatiei.
Daca instanta ar face doar aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedura penala, fara sa tina cont de faptul ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de alin. 1-6 ale aceluiasi articol, s-ar ajunge la o combinare a dispozitiilor din legea noua cu dispozitiile din legea veche, ceea ce este inadmisibil.
In ceea ce priveste sustinerea aparatorului inculpatului recurent, in sensul ca urmarirea penala a fost efectuata de catre un parchet necompetent, curtea a retinut ca prin decizia nr.1058/2007 a Curtii Constitutionale dispozitiile lit. a, b, c si d ale art. 209 alin. 4/1 Cod procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece conditioneaza posibilitatea procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, in vederea urmaririi penale, cauze din competenta parchetelor ierarhic inferioare.
In raport de decizia mai sus aratata, este evident, ca procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua oricand, in virtutea principiului controlului ierarhic si pentru o functionare eficienta a activitatilor de urmarire penala, cauze din competenta parchetelor ierarhic inferioare.
Pe de alta parte, in raport de faptul ca infractiunile pentru care a fost trimis in judecata inculpatul recurent atrag competenta materiala a Judecatoriei Oradea, in mod corect Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor a sesizat aceasta instanta, neexistand nicio norma de procedura care sa conditioneze sesizarea instantei in raport de parchetul care a efectuat urmarirea penala.
Referitor la dispozitiile art. 116 si 117 alin. 1 Cod procedura penala, curtea a constatat ca acestea nu sunt incidente in cauza, in raport de infractiunile pentru care a fost trimis in judecata inculpatul recurent.
Cat priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 6 paragraful 3 lit. b din Conventia europeana a dreptului omului, curtea a retinut garantia prevazuta de acest articol ce presupune ca apararea pe care o persoana o pregateste trebuie sa includa tot ceea ce este necesar pentru pregatirea procesului in fata instantei. Aprecierea daca inculpatul a avut timp necesar pentru a-si pregati apararea se face in concreto, in functie de circumstantele fiecarei cauze, iar punctul de le care se considera ca incepe sa curga termenul in care se poate pregati apararea il constituie momentul de la care o persoana este subiectul unei acuzatii penale, ca de exemplu, data arestarii sau data de la care o persoana este afectata in mod substantial de o acuzatie penala.
De asemenea, pentru a se analiza daca acuzatul a avut timpul necesar pentru pregatirea apararii trebuie avute in vedere urmatoarele criterii: complexitatea in fapt si in drept a cauzei, importanta activitatii pentru care timpul este necesar, importanta fazei procesului pentru care trebuie pregatita apararea, schimbarea avocatilor ce asigura apararea, gradul in care se poate considera ca apararea cunoaste deja obiectul cauzei, volumul de munca al avocatului, decizia acuzatului de a-si exercita el insusi apararea.
In speta, in fata instantei de recurs, inculpatul recurent a fost aparat la doua termene de judecata de av. L.G., cel care i-a asigurat apararea si in fata instantei de apel.
La al treilea termen de judecata s-a depus la dosar o cerere de amanare din partea unui alt avocat si abia dupa ce a fost respinsa cererea de amanare noul aparator, inculpatul recurent a depus la dosar o cerere in care a aratat ca a renuntat la serviciile avocatului L.I.G. si ca in data de 3 octombrie 2011 si-a ales un alt aparator.
Curtea a apreciat in raport de cele mai sus aratate, ca inculpatul recurent a avut in mod evident intentia de a tergiversa solutionarea cauzei, in raport de data la care a primit citatia pentru primul termen de judecata fixat in cauza, respectiv 16 mai 2011, de la aceasta data avand timp suficient pentru a-si angaja un alt aparator, in masura in care a inteles sa renunte la serviciile avocatului care i-a asigurat apararea in fata instantei de apel.
De asemenea, tot pentru a respecta dreptul la aparare al inculpatului recurent, instanta a amanat pronuntarea hotararii, pentru a-i da posibilitatea noului aparator sa formuleze concluzii scrise.
Cu privire la cererea formulata de inculpatul recurent privind reindividualizarea pedepsei, in sensul de a i se aplica inculpatului o pedeapsa fara privare de libertate, curtea a retinut ca prima instanta a facut o corecta individualizare a pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului recurent pentru fiecare infractiune comise.
De asemenea, pedeapsa rezultanta corespunde, atat sub aspectul duratei, cat si al naturii sale, gravitatii deosebite a faptelor, pericolului social pe care il prezinta persoana inculpatului recurent, precum si aptitudinii acestuia de a se indrepta sub influenta sanctiunii penale.
Cu toate acestea, avand in vedere faptul ca inculpatul recurent a achitat suma de 8767,87 lei, despagubiri catre partea civila P.I.E., asa cum rezulta din factura depusa la dosar, curtea a retinut in favoarea inculpatului recurent si circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. b Cod penal cu privire la infractiunea de talharie calificata si, pe cale de consecinta, a redus pedeapsa ce i-a fost aplicata acestuia pentru aceasta infractiune de la 4 ani la 3 ani si 6 luni inchisoare.
Astfel, in urma admiterii recursului, s-a descontopit pedeapsa rezultanta in pedepsele individuale, s-a inlaturat sporul de 2 luni inchisoare si s-a redus pedeapsa aplicata pentru comiterea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 literele a si c si alin. 2/1 lit. b Cod penal cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal de la 4 ani la 3 ani si 6 luni.
In urma recontopirii pedepselor, i-a fost aplicata inculpatului recurent pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni inchisoare, fara aplicarea vreunui spor, urmand ca inculpatul sa execute aceasta pedeapsa prin privare de libertate.
Curtea a apreciat ca, in raport de natura si gravitatea infractiunilor comise, de modalitatea concreta in care inculpatul recurent s-a comportat, nu s-a putut dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, o pedeapsa cu o asemenea modalitate de executare nefiind in masura, in cazul inculpatului recurent, sa asigure realizarea scopului prevazut de legea penala, respectiv nici preventia generala si nici cea speciala.
De asemenea, sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a luat act de faptul ca inculpatul recurent a achitat suma de 6.663,60 lei daune materiale si suma de 2.000 lei daune morale in favoarea partii civile Parcalab Ionela Emilia.
Impotriva deciziei penale mai sus aratate a formulat contestatie in anulare contestatorul M.A.F., in baza articolelor 386 alin.1 litera b, 390, 391, 392 alin.1 Cod de procedura penala.
In sustinerea contestatie, contestatorul a aratat, prin avocatul sau ales, ca instanta de recurs i-a incalcat dreptul la un proces echitabil, potrivit dispozitiilor art.6 alin. 3 lit.c din CEDO, prin faptul ca nu i-a dat posibilitatea de a fi reprezentat de avocatul sau ales. Cu toate ca s-a mentionat expres ca solicitarea nu se bazeaza pe o amanare in vederea pregatirii apararii ci pe cel al imposibilitatii prezentarii in instanta a avocatului ales, depunandu-se inscrisuri justificative in acest sens, instanta de recurs a respins cererea de amanare si a procedat la judecarea recursului.
Examinand contestatia in anulare formulata, din oficiu, Curtea a retinut ca aceasta este facuta in termenul prevazut de lege, insa nu este prezent nici unul din cazurile expres si limitativ prevazute de art. 386 Cod de procedura penala, in care se poate face contestatie in anulare
Din considerentele deciziei mai sus amintite, rezulta ca in fata instantei de recurs, inculpatul recurent a fost aparat la doua termene de judecata de av. L.G., cel care i-a asigurat apararea si in fata instantei de apel, iar la al treilea termen de judecata s-a depus la dosar o cerere de amanare din partea unui alt avocat si, abia dupa ce a fost respinsa cererea de amanare noul aparator, inculpatul recurent a depus la dosar o cerere in care a aratat ca a renuntat la serviciile avocatului L.G. si ca in data de 3 octombrie 2011 si-a ales un alt aparator.
Astfel ca, inculpatul recurent a avut in mod evident intentia de a tergiversa solutionarea cauzei, in raport de data la care a primit citatia pentru primul termen de judecata fixat in cauza, respectiv 16 mai 2011, de la aceasta data avand timp suficient pentru a-si angaja un alt aparator, in masura in care a inteles sa renunte la serviciile avocatului care i-a asigurat apararea in fata instantei de apel. Totodata, pentru a respecta dreptul la aparare al inculpatului recurent, instanta a amanat pronuntarea hotararii, pentru a-i da posibilitatea noului aparator sa formuleze concluzii scrise.
Constatand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.386 alin. 1 lit. b Cod procedura penala si nici din oficiu nu se constata existenta vreunui alt caz prevazut de art. 386 Cod procedura penala, cata vreme cazurile si conditiile in care poate fi admisa o cerere de contestatie in anulare sunt expres si limitativ prevazute de lege, curtea a respins contestatia in anulare formulata de contestatorul M.A.F. impotriva hotararii instantei de control judiciar, care a fost mentinuta in intregime.
In baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, a fost obligat contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.