Partaj bunuri comune. Valoare de circulatie de la data sistarii coproprietatii prin raportare la acelasi moment. Abuz procesual prin invocarea eronata a principiului non reformatio in peius
- Codul de procedura civila - art. 673 indice 1 si urm.
In cazul partajului bunurilor comune, la stabilirea valorilor imobilelor, trebuie avute in vedere valorile cele mai apropiate, ca data, de momentul sistarii indiviziunii, pentru a asigura echilibrul partilor_.
A accepta ca paratul sa aleaga, pentru un bun, o anumita data de raportare pentru stabilirea valorii, iar pentru celalalt bun, o cu totul alta data, ar insemna sa validam arbitrariul prin hotararea de partaj. In perioada dintre cele doua date diferite alese de parat pentru evaluarea bunurilor in discutie a operat criza economica, cu consecinta aratata, iar solutia tribunalului apare a fi inechitabila, prin faptul ca accepta ca doar una dintre parti sa suporte devalorizarea imobilelor, iar celeilalte sa-i profite. Fiind vorba de un abuz procesual, Curtea il va sanctiona, in conditiile art. 723 C. pr. civ., lipsind actul apelantului de efectul scontat, ce este contrar echitatii si dispozitiilor legale in materie de sistare a indiviziunii_.
Procedand de aceasta maniera, nu se aduce atingere dispozitiilor art. 296 C. pr. civ., prin inrautatirea situatiei paratului in propria cale de atac. Aceasta concluzie se impune in conditiile in care, pozitia procesuala a paratului, manifestata prin rea-credinta in apel, este o forma de abuz de drept, ce trebuie sanctionata de instanta de judecata, iar, pe de alta parte, prin recalcularea valorilor loturilor si sultei, apelantului i se cuvine o anumita suma (este adevarat, modica, dar corecta), in plus fata de sulta stabilita de catre prima instanta, astfel ca situatia sa este mai buna decat cea recunoscuta prin sentinta pe care a apelat-o.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila - complet specializat de familie si minori,
Decizia civila nr. 1095 din 10 aprilie 2012, C.R.
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Timisoara in dosar nr. 19334/325/2009, la data de 9.09.2009, reclamanta A.D.-M. a solicitat, in contradictoriu cu paratii V.I.-D. si SC Volksbank Romania SA, sa se constate ca masa bunurilor comune imobile si mobile dobandite sub durata casatoriei sale cu paratul V.I.-D., prin contributie comuna si egala de ? parte fiecare, se compune din: imobilul inscris in c.f. [_] Timisoara, constand in apartamentul nr. 20, situat in Timisoara, [_], compus din o camera cu dependinte, cota de 1,57% din partile comune indivize si 6/345 mp. teren in folosinta, in valoare de 130.000 lei, suprafata de 694 mp. teren intravilan, inscrisa in c.f. [_] Pischia, [_], in valoare de 55.000 lei;
Intrucat la data ramanerii irevocabile a hotararii de divort starea de devalmasie s-a transformat in proprietate comuna pe cote-parti si avand in vedere ca nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune, reclamanta a formulat cerere de partaj. Impartind bunurile comune in modalitatea solicitata de reclamanta se respecta principiul echitatii partajului, se realizeaza un partaj efectiv si se vor evita eventuale neintelegeri care ar putea rezulta din imprejurarea ca impreuna au datoria comuna fata de S.C. Volksbank Romania S.A.
Deoarece loturile propuse nu sunt egale ca valoare, reclamanta este indreptatita la o sulta pentru egalizarea lor.
In drept, a invocat dispozitiile art. 36. alin. (1) teza a II-a din Codul familiei, art. 728 alin. (1) C. civ. si art. 673 indice 1 si urm. C. pr. civ.
Prin sentinta civila nr. 15392/04.10.2010 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 19334/325/2009, s-a admis in parte cererea principala formulata si precizata de reclamanta A.D.-M., in contradictoriu cu paratul si, pe cale de consecinta, s-a constatat ca masa bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei este formata din urmatoarele bunuri: 1. imobilul inscris in CF [_] Timisoara ( provenita din conversia de pe hartie a CF 14_), nr. cadastral [_], reprezentand apartament cu o camera si dependinte, cu 6/345 mp. teren in folosinta si 1,57% cota parti comune, in valoare de 82.500 lei, 2. imobilul inscris in CF [_] Pischia (provenita din conversia de pe hartie a CF _), nr. top _. reprezentand teren curti constructii in suprafata de 694 mp, in valoare de 41.000 lei, [_]; a constatat ca partile au avut o contributie egala de 50% fiecare la dobandirea bunurilor comune; a dispus sistarea starii de indiviziune a partilor asupra bunurilor comune prin alcatuirea a doua loturi si atribuirea lor dupa cum urmeaza: Lotul A format din imobilul inscris in CF [_] Timisoara (provenita din conversia de pe hartie a CF 14_), nr. cadastral (_), reprezentand apartament cu o camera si dependinte, cu 6/345 mp. teren in folosinta si 1,57% cota parti comune in valoare de 82.500 lei, autoturismul [_] valoarea totala a lotului A fiind de 97.180 lei; Lotul B format din imobilul inscris in CF [_] Pischia (provenita din conversia de pe hartie a CF _), nr. top [_] reprezentand teren curti constructii in suprafata de 694 mp. in valoare de 41.000 lei, [_] a fost obligata reclamanta A.D.-M. la plata catre paratul V.I.-D. a unei sulte in suma de 19.681 lei pentru egalizarea loturilor atribuite partilor; s-a dispus inscrierea in CF [_] Timisoara (provenita din conversia de pe hartie a CF 14_.) a dreptului de proprietate al reclamantei A.D.-M. in cota de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunitatii de bunuri asupra imobilului [_].
Pentru a proceda astfel, prima instanta a retinut ca, prin sentinta civila nr. 2341/17.02.2009 a Judecatoriei Timisoara, definitiva si irevocabila, a fost desfacuta casatoria incheiata intre parti la data de 24.02.1994, disparand astfel fundamentul proprietatii devalmase a fostilor soti, iar sotia si-a reluat numele purtat anterior incheierii casatoriei acela de A.
Din extrasele CF Timisoara (provenita din conversia de pe hartie a CF 14_) si CF [_] Pischia ( provenita din conversia de pe hartie a CF _) rezulta ca imobilele cu nr. cadastral [_], reprezentand apartament cu o camera si dependinte, cu 6/345 mp. teren in folosinta si 1,57% cota parti comune si, respectiv, nr. top [_] reprezentand teren curti constructii in suprafata de 694 mp., au fost dobandite de cei doi fosti soti in timpul casatoriei, fiind bunuri comune, conform art. 30 alin. (1) si (3) din Codul familiei. ( f. 71-74).
Conform sustinerilor reclamantei din precizarea depusa la filele 105-107 din dosar, sustineri cu care paratul V.I.-D. a fost de acord, conform raspunsului la intrebarea nr. 2 de la interogatoriu (f. 129), bunurile imobile comune au valoarea de 82.500 lei, respectiv valoarea de 41.000 lei_.
Chiar daca unele bunuri comune sunt achitate dupa despartirea in fapt de unul din soti cu venituri proprii nu schimba caracterul de bun comun, ci influenteaza numai cota de contributie la realizarea bunurilor comune, intrucat contributia sotilor se refera la bunurile luate in ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adica prin diferentierea cotelor in raport de categoriile de bunuri.
Sintetizand cele aratate mai sus, in baza art. art. 673 indice 5 alin. (1) C. pr. civ. instanta a admis in parte cererea principala formulata si precizata de reclamanta A.D.-M. si a constatat ca masa bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei este formata din bunurile aratate, valoarea totala a bunurilor comune fiind de 154.998 lei .
Prima instanta a constatat ca partile au avut o contributie egala de 50% fiecare la dobandirea bunurilor comune intrucat partile au cazut de acord asupra acestui aspect (f. 1, 105 pentru reclamanta si f. 60 pentru parat).
Avand in vedere cererile partilor si posesia bunurilor mobile, in conformitate cu dispozitiile art. 721 C. civ., dispozitiile art. 673 indice 5 alin. (2) raportat la art. 673 indice 9 C. pr. civ., instanta de fond a dispus sistarea comunitatii de bunuri prin formarea a doua loturi, cu componenta aratata anterior si pe care le-a atribuit partilor conform dispozitivului sentintei, precitat.
De asemenea, a obligat reclamanta A.D.-M. la plata catre paratul V.I.-D. a unei sulte in suma de 19.681 lei pentru egalizarea loturilor atribuite partilor.
In baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, prima instanta a admis cererea reclamantei si a dispus inscrierea in CF [_] Timisoara (provenita din conversia de pe hartie a CF 14_) a dreptului de proprietate al reclamantei A.D.-M. cota de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunitatii de bunuri asupra imobilului cu nr. cadastral [_], reprezentand apartament cu o camera si dependinte, cu 6/345 mp. teren in folosinta si 1,57% cota parti comune.
Impotriva acestei sentinte, a declarat apel paratul V.I.-D., inregistrat la Judecatoria Timisoara la 02.12.2010, criticand hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie.
Apelantul a considerat ca apelul este calea de atac legala, si nu recursul, asa cum se arata in dispozitivul sentintei, raportat la criteriul valoric stabilit de dispozitiile art. 282 indice 1 C. pr. civ.
A mai aratat apelantul ca este nemultumit de solutia primei instante cu privire la valorile celor doua bunuri imobile, respectiv, apartamentul-garsoniera atribuit reclamantei, acesta fiind subevaluat, iar terenul din localitatea Pischia fiind supraevaluat.
Prima instanta trebuia sa dispuna intabularea fiecarui bun partii caruia i s-a atribuit ca efect al partajului.
Prin decizia civila nr. 474/A/18.07.2011 pronuntata in dosarul cu acelasi numar, Tribunalul Timis a admis apelul formulat de apelantul V.I.-D. impotriva sentintei civile nr. 15329/04.10.2010, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 19334/325/2009, in contradictoriu cu intimatii A.D.-M. si SC Volksbank Romania SA; a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul ca a constatat ca valoarea de circulatie a imobilului inscris in CF nr. [_] Pischia (provenita din conversia de pe hartie a CF _. ) nr. top [_], ce reprezinta bun comun al partilor, este de 20.800 lei; a constatat ca valoarea totala a lotului B., atribuit paratului, este de 37.618 lei; a obligat reclamanta A.D.-M. la plata catre paratul V.I.-D. a unei sulte in cuantum de 29.781 lei pentru egalizarea loturilor; a mentinut in rest dispozitiile hotararii atacate, si a obligat reclamanta la plata catre parat a sumei de 1416,77 lei, constand in ? din timbru judiciar, taxa judiciara de timbru si onorariul de expert, achitate in apel de catre paratul V.I.-D.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca, in faza procesuala a apelului, s-a incuviintat efectuarea in cauza a unei expertize de evaluare a celor doua bunuri imobile in litigiu, respectiv a bunului imobil situat in Timisoara, [_], precum si a terenului in suprafata de 694 mp. inscris in CF [_] Pischia, [_].
Raportul de expertiza a fost efectuat in cauza de expert B.M., acesta stabilind ca valoarea de circulatie a imobilului situat in Timisoara, [_] este de 62.625 lei (conform raspunsului la obiectiuni intocmit in cauza de expertul B.M.), iar valoarea de circulatie a terenului in suprafata de 694 mp., inscris in CF [_] Pischia, [_], este de 20.800 lei.
Raportat la aceste valori, instanta de apel a primit critica adusa de apelantul V.I.-D. cu privire la valoarea de circulatie a terenului in litigiu, stabilit de prima instanta si a retinut ca valoarea de circulatie a acestui teren ce intra in masa partajabila este de 20.800 lei.
Instanta de apel vazand si principiul non reformatio in pejus, ce se aplica in cadrul caii de atac proprii, a luat act ca la termenul de judecata din 28.06.2011, apelantul V.I.-D. a renuntat sa-si mai sustina motivul de apel privind valoarea apartamentului situat in Timisoara, [_], aratand ca achieseaza la valoarea stabilita de prima instanta, ca fiind valoarea de circulatie a acestui imobil, respectiv suma de 82.500 lei.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs in termenul prevazut de lege, reclamanta solicitand admiterea acestuia si modificarea in parte a deciziei civile atacate, in principal, in sensul respingerii apelului paratului, iar in subsidiar, admiterii lui in parte, cu consecinta modificarii sultei pe care reclamanta o datoreaza, respectiv de la 29.781 lei la 19.843,5 lei, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, a aratat ca, in mod eronat instanta de control judiciar a admis apelul si a schimbat in parte sentinta civila nr. 15329/04.10.2010 a Judecatoriei Timisoara, facand o aplicare gresita a legii.
Tribunalul Timis a luat act de "renuntarea apelantului la motivul de apel privind valoarea apartamentului", motivand solutia prin raportare la principiul non reformatio in pejus, fara insa a analiza in mod temeinic incidenta acestuia in cauza.
Prin hotararea primei instante, reclamanta a fost obligata sa ii plateasca paratului o sulta in cuantum de 19.681 lei pentru egalizarea valorica a loturilor atribuite in urma partajului. In urma efectuarii expertizei dispuse in apel, a rezultat ca valoarea imobilului constructie este de 62.625 lei, iar valoarea imobilului teren de 20.800 lei, astfel ca valoarea totala a masei partajabile a devenit 114.923 lei, iar ? parte reprezinta 57.461,5 lei. Valoarea lotului A, avand componenta stabilita de Judecatoria Timisoara, atribuit reclamantei, este de 77.305 lei, iar valoarea lotului B, avand componenta stabilita de aceeasi instanta, atribuit paratului, este de 37.618 lei.
Diferenta de valoare intre cele doua loturi este de 39.687 lei in favoarea reclamantei, ceea ce inseamna ca, pentru egalizarea lor valorica, ar trebui sa ii plateasca paratului o sulta de 19.843,5 lei, cu 162,5 lei mai mult decat s-a stabilit prin sentinta.
Principiul non reformatio in pejus opreste instanta de a pronunta o hotarare prin care se creeaza partii in propria cale de atac o situatie mai grea decat aceea din hotararea atacata. Cata vreme valorile stabilite de expert ii profita si nu ii dauneaza intimatului V.I.-D., sulta stabilita initial urmand sa creasca, este evident ca sus-numitului nu i s-a creat o situatie mai grea in calea de atac declarata si deci, principiul invocat nu este aplicabil.
Totodata, in privinta bunurilor mobile se retine corect in considerentele deciziei recurate ca prin raspunsul la intrebarea numarul 2 din interogatoriu intimatul a achiesat la valorile indicate prin cererea de chemare in judecata precizata, insa in mod inexplicabil in privinta bunurilor imobile raspunsul a fost ignorat de instanta, desi enununtul intrebarii nr. 2 din interogatoriu se refera atat la bunurile imobile, cat si la cele mobile dobandite sub durata casatoriei. Interpretarea acestei probe in mod scindat este contrara legii.
Reclamanta s-a opus efectuarii expertizei in apel (incheierea de sedinta din 22 martie 2011 - fila 17 dosar apel) tocmai motivat de aceasta recunoastere si a sustinut ca apelantul se prevaleaza de propria culpa in calea de atac, in sensul ca s-a declarat nemultumit de solutia pronuntata de Judecatoria Timisoara cu privire la valorile bunurilor, desi in fata primei instante el insusi nu a propus si nu a staruit in administrarea niciunei probe cu acest scop.
In conditiile admiterii probei cu expertiza, tribunalul a retinut intemeiat ca valoarea de circulatie a bunului imobil, constand in teren, s-a modificat la momentul judecarii apelului, dar fara nicio motivare nu a validat concluzia similara a expertului in ceea ce priveste valoarea de circulatie a imobilului constructii. Procedandu-se astfel, s-a incalcat principiul echitatii partajului, care presupune luarea in calcul a valorii fiecarui bun din momentul impartelii, pentru ca niciunul dintre coproprietari sa nu fie prejudiciat.
Este nelegal ca doar pentru un bun sa fie avuta in vedere valoarea din momentul impartelii si nu si pentru celalalt.
Mai mult, prin notele de sedinta depuse la termenul din 14 iunie 2011 (fila 56 dosar apel), dupa efectuarea expertizei, intimatul a precizat: "imi insusesc valorile celor doua bunuri, care rog a fi avute in vedere la solutionarea apelului".
Referitor la "renuntarea apelantului la motivul de apel privind valoarea apartamentului", din insasi redactarea si structurarea motivelor de apel rezulta fara nicio posibilitate de interpretare ca la punctul II (fila 4 dosar apel) este invocat un singur motiv, constand in critica adusa "solutiei primei instante cu privire la valorile celor doua bunuri imobile" si nu doua motive la care s-ar fi putut renunta separat.
Pe de alta parte, tribunalul ar fi trebuit sa sanctioneze conduita intimatului, avand in vedere ca acesta si-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credinta si contrar scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, cu incalcarea dispozitiilor art. 723 C. pr. civ.
Nu in ultimul rand, decizia se impune a fi lamurita sub aspectul modului de solutionare a chestiunii privind cheltuielile de judecata.
Legal ar fi fost ca tribunalul sa procedeze la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecata in fata instantelor de fond si apoi sa le compenseze pana la concurenta sumei mai mici, iar nu sa o oblige la plata a 1/2 parte din cheltuielile efectuate de intimat in apel si sa mentina dispozitiile sentintei in partea referitoare la obligarea lui la plata catre reclamanta a sumei de 3.532,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
De altfel, prin considerentele deciziei s-a respins motivul de apel privind cheltuielile de judecata si s-a stabilit ca prima instanta l-a obligat in mod corect la plata sumei aratate mai sus.
In drept, art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (3) teza I C. pr. civ.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor invocate, in limitele trasate de art. 304 si 306 alin. (2) C. pr. civ., Curtea constata ca prezentul recurs este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Recurenta a atacat decizia tribunalului sub aspectul valorii retinute pentru cele doua imobile supuse partajului, aratand ca s-a facut o eronata aplicare a principiului non reformatio in pejus, respectiv cu privire la cheltuielile de judecata acordate in calea de atac. Aspectele privind bunurile mobile, valoarea acestora, loturile stabilite si atribuirea acestora nu au fost criticate, astfel ca instanta de recurs va analiza decizia atacata exclusiv prin prisma criticilor aduse, respectand limitele devolutiunii legale si principiul disponibilitatii partilor in procesul civil.
Este adevarat ca, in fata primei instante, cu ocazia interogatoriului luat, paratul a achiesat la valorile indicate de reclamanta pentru cele doua imobile, fara a propune administrarea de probe cu privire la acest aspect, insa acest lucru nu poate echivala cu o renuntare la dreptul de a propune probe daca situatia avuta in vedere la acel moment s-a schimbat pe parcursul procesului.
Se impune a constata ca prezenta actiune a fost promovata la data de 09.09.2009, iar, pana la pronuntarea sentintei (4.10.2010), respectiv declararea apelului (2.12.2010), a trecut un interval de timp considerabil, perioada in care piata imobiliara a avut un declin substantial, fata de criza economica, care este o realitate incontestabila. Un efect deloc de neglijat al acestei crize economice a fost o scadere constanta si considerabila a valorilor proprietatilor imobiliare, astfel ca, in cauza, se impunea reevaluarea celor doua bunuri imobile, pentru ca sistarea starii de indiviziune sa se faca prin raportare la valoarea de circulatie a bunurilor de la data hotararii, pentru a nu se rupe echilibrul de prestatii reciproce ale partilor. In consecinta, Curtea constata ca Tribunalul a procedat corect cand a incuviintat proba cu expertiza judiciara, pentru reevaluarea bunurilor in discutie.
Cu toate acestea, odata proba administrata, ea a fost castigata cauzei, nefiind formulate obiectiuni de catre niciuna dintre parti. Chiar apelantul, prin actul depus la fila 56 dosar tribunal, a aratat ca este de acord cu valorile stabilite prin expertiza pentru cele doua imobile, pentru ca, la termenul urmator, sa revina asupra pozitiei exprimate initial si sa arate ca renunta la motivul de apel privind valoarea apartamentului (fila 59).
Tribunalul a facut, insa, o gresita aplicare a prevederilor art. 673 indice 1 si urm, respectiv art. 296 C. pr. civ., atunci cand a luat act de asa-zisa renuntare, cu motivarea ca face aplicarea principiului disponibilitatii partilor in procesul civil, respectiv non reformatio in pejus.
Se impune a constata ca este corecta afirmatia recurentei, in sensul ca paratul a criticat valorile ambelor imobile printr-un singur motiv de apel, nefiind vorba de doua motive distincte, astfel ca, o eventuala manifestare de vointa trebuia sa priveasca motivul de apel ce viza ambele imobile, neputand fi scindata solicitarea apelantului.
Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat aceasta manifestare de vointa a fost facuta cu rea-credinta, cu scopul vadit de a rupe echilibrul de prestatii dintre parti, prin valorificarea abuziva doar a concluziilor expertizei ce erau de natura a il avantaja pecuniar.
Din expertiza, rezulta ca valorile de circulatie ale ambelor imobile au scazut, astfel ca se impunea recalcularea valorilor loturilor si a sultei cuvenite in raport de noua situatie, ca urmare a regulii unanim acceptate de doctrina juridica si jurisprudenta conform careia sistarea starii de indiviziune se face prin raportare la valoarea de circulatie a bunurilor de la data pronuntarii hotararii. A accepta ca paratul sa aleaga, pentru un bun, o anumita data de raportare pentru stabilirea valorii, iar pentru celalalt bun, o cu totul alta data, ar insemna sa validam arbitrariul prin hotararea de partaj. In perioada dintre cele doua date diferite alese de parat pentru evaluarea bunurilor in discutie a operat criza economica, cu consecinta aratata, iar solutia tribunalului apare a fi inechitabila, prin faptul ca accepta ca doar una dintre parti sa suporte devalorizarea imobilelor, iar celeilalte sa-i profite. Fiind vorba de un abuz procesual, Curtea il va sanctiona, in conditiile art. 723 C. pr. civ., lipsind actul apelantului de efectul scontat, ce este contrar echitatii si dispozitiilor legale in materie de sistare a indiviziunii.
Avand in vedere aceste considerente, precum si prevederile art. 673 indice 6 C. pr. civ, Curtea constata ca, la stabilirea valorilor imobilelor trebuie avute in vedere valorile cele mai apropiate, ca data, de momentul sistarii indiviziunii, pentru a asigura echilibrul partilor, respectiv se vor retine valorile stabilite prin lucrarea de specialitate efectuata in apel, cu consecinta recalcularii valorii loturilor atribuite partilor si a sultei cuvenite.
Procedand de aceasta maniera, nu se poate retine, ca intemeiata, afirmatia paratului ca se aduce atingere art. 296 C. pr. civ., prin inrautatirea situatiei sale in propria cale de atac. Aceasta concluzie se impune in conditiile in care, asa cum am aratat, pozitia procesuala a paratului, manifestata prin actul de la fila 59 tribunal, este o forma de abuz de drept, ce trebuie sanctionata de instanta de judecata, iar, pe de alta parte, prin recalcularea valorilor loturilor si sultei, apelantului i se cuvine o anumita suma (este adevarat, modica, dar corecta), in plus fata de sulta stabilita de catre prima instanta, astfel ca situatia sa este mai buna decat cea recunoscuta prin sentinta pe care a apelat-o.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 si urm., art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a admis, in baza art. 312 alin. (1) - (3) C. pr. civ., ca intemeiat, prezentul recurs, a modificat in parte decizia atacata, in sensul ca, admitand apelul declarat de paratul V.I.-D. impotriva sentintei civile nr. 153294.10.2010 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul cu acelasi numar, a schimbat-o in parte, in sensul ca a constatat ca valoarea de circulatie a imobilului inscris in CF [_], apartament situat in Timisoara, [_] este de 62.625 lei, iar valoarea totala a lotului A, atribuit reclamantei, este de 77.305 lei, obligand reclamanta la plata catre parat a unei sulte in cuantum de 19.843,5 lei, pentru egalizarea loturilor.
A mentinut in rest dispozitiile deciziei atacate, cu privire la valoarea imobilului inscris in CF [_] Pischia, [_], si valoarea lotului B, precum si dispozitiile sentintei.