Arestare preventiva. Gresita mentionare a temeiului de drept al mentinerii arestarii preventive nu vatama drepturile procesuale ale inculpatilor. Nu constituie incalcare a principiului prezumtiei de nevinovatie formularea judecatorului fondului prin care foloseste termenul de "infractiune" intrucat nu s-a pronuntat asupra vinovatiei inculpatului.
Prin incheierea de sedinta din 13 februarie 2006 pronuntata in dosarul penal nr 2326/2005, Tribunalul Brasov a mentinut masura arestarii preventive a inculpatilor PAN si GI, motivand ca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs inculpatii solicitand revocarea arestarii preventive, motivand ca temeiurile care au determinat arestarea lor au incetat sa mai existe. S-a mai criticat retinerea gresita a art 300/1 Cod procedura penala in loc de art 300/2 Cod procedura penala si faptul ca judecatorul de la prima instanta a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie, prin referirea la savarsirea unei infractiuni de catre inculpati.
Recursurile sunt nefondate.
Inculpatii au fost arestati preventiv la data de 18 octombrie 2005 pentru infractiunea de talharie prev de art 211 alin 2 lit c si alin 2/1 lit a Cod penal. Temeiurile arestarii le-au constituit cazurile prevazute in art.148 lit f si h Cod procedura penala pentru inculpatul PAN si cazul prevazut in art.148 lit h Cod procedura penala pentru inculpatul GI.
Desi verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive, dupa inregistrarea dosarului la prima instanta, in conditiile art 300/1 Cod procedura penala s-a facut la data de 14 noiembrie 2005, din eroare, in incheierea atacata s-a trecut tot art 300/1 in loc de art 300/2 Cod procedura penala. Intrucat verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive s-a facut cu respectarea termenului de 60 de zile, prevazut in art 160/b Cod pr penala, faptul ca prima instanta a mentionat gresit textul de lege nu este de natura a vatama in vreun fel drepturile procesuale ale inculpatilor, atata vreme cat mentinerea arestarii a fost analizata corect prin prisma temeiurilor de fapt si de drept care justifica privarea de libertate in continuare.
De asemenea, critica adusa cu privire la incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie este nefondata, judecatorul nepronuntandu-se cu privire la vinovatia inculpatilor. Referirea la savarsirea infractiunii nu echivaleaza cu exprimarea parerii judecatorului cu privire la vinovatia inculpatilor. De fapt, judecatorul a folosit aceasta expresie reluand in esenta motivarea din incheierea de arestare preventiva nr 20/18 octombrie 2005. Si in cazul in care judecatorul si-ar fi exprimat parerea cu privire la vinovatia inculpatilor, aceasta nu era de natura a afecta legalitatea incheierii atacate, ci putea constitui cazul de incompatibilitate prevazut in art 47 alin 2 Cod pr penala.
Avand in vedere infractiunea pentru care sunt trimisi in judecata inculpatii, probele care privesc savarsirea faptei constituie tot atatea probe certe ca lasarea lor in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, pericolul constand in starea de temere si insecuritate pe care asemenea infractiuni o induc in randul opiniei publice. De asemenea, tinand seama ca inculpatul P A N a mai fost condamnat anterior definitiv tot pentru acelasi gen de infractiuni, starea de recidiva denota o persistenta infractionala care impune privarea de libertate.