Cerere de stabilire a masurilor reparatorii prin echivalent. Bunuri in compensare. Conditii
- Legea 10/2001 - art. 1 alin. (2)
Optiunea pentru vreuna dintre masurile reparatorii prevazute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 apartine persoanei indreptatite fiind, insa, necesar ca unitatea notificata sa detina bunuri sau servicii de natura celor solicitate.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1109 din 10 aprilie 2012, F.S.
Prin sentinta civila nr. 5118/01.11.2011, Tribunalul Timis - Sectia civila a respins contestatia reclamantei B.C. impotriva Dispozitiei nr. 231/15.02.2011 emisa in baza Legii nr. 10/2001 de Primarul municipiului Timisoara.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a avut in vedere faptul ca reclamanta a solicitat anularea partiala a dispozitiei nr. 231/15.02.2011 emisa de Primarul Municipiului Timisoara si obligarea paratului la emiterea unei noi dispozitii care sa dispuna despagubirea prin echivalent in natura, prin atribuirea unui teren de aceeasi suprafata incadrat in aceeasi categorie de folosinta; sa se faca mentiunile cuvenite in cartea funciara, in sensul intabularii dreptului sau de proprietate asupra imobilelor ce le va primi; sa fie obligati paratii la plata cheltuielilor de judecata in caz de opunere la solicitarile sale.
In fapt, a invederat ca a formulat la data de 23.05.2001 o notificare in baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat unitatii detinatoare acordarea de masuri reparatorii prin echivalent prin modalitatile prevazute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Timisoara, nr. 5.
Imobilul litigios a fost initial inscris in C.F. Timisoara, formand proprietatea lui M.E.F., fiind compus din constructie si teren in suprafata de 669 mp, iar in baza Decretului-Lege nr. 92/1950 a fost nationalizat.
Reclamanta a invederat ca imobilele ce au apartinut antecesorului sau nu mai pot fi restituite in natura, motiv pentru care a solicitat masuri reparatorii in echivalent, atat pentru teren, cat si pentru constructii.
Drept urmare, unitatea detinatoare a imobilului litigios a emis dispozitia nr. 231/15.02.2011 prin care a solutionat notificarea reclamantei.
In motivare, reclamanta a apreciat dispozitia ca fiind nelegala, intrucat notificarea a fost solutionata cu rea-credinta din partea unitatii detinatoare, fiind incalcate dispozitiile legale in materie si cu nesocotirea optiunii formulata de persoana indreptatita, intrucat desi a optat pentru acordarea de masuri reparatorii in sensul atribuirii unui alt imobil de aceeasi suprafata si incadrat in aceeasi categorie de folosinta, notificarea a fost solutionata prin acordarea de masuri reparatorii ce se vor stabili si acorda in conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la solicitarea de acordare de masuri reparatorii prin echivalent, reclamanta a invocat prevederile art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, coroborat cu prevederile art. 2 si art. 10 din acelasi act normativ.
In ceea ce priveste cererea de acordare de masuri reparatorii in echivalent, constand in compensarea de bunuri, reclamanta a apreciat ca este intemeiata, avand in vedere dispozitiile legale cuprinse in art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 si art. 20 alin. (2) si (3) din aceeasi lege.
Mai mult, a invederat ca, desi potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea detinatoare avea obligatia de a solutiona notificarea in termen de 60 de zile, aceasta a fost solutionata dupa 10 ani, invocand Decizia XX din 19.03.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Totodata, a solicitat instantei, ca in raport de dispozitiile art. 172/175 C. pr. civ. paratii sa comunice lista cu terenuri libere ce se afla incadrate in aceeasi categorie de folosinta.
Instanta a admis cererea in probatiune, obligand paratii sa depuna lista cu terenuri libere susceptibile de restituit de aceeasi categorie de folosinta cu imobilul din Timisoara, nr. 5.
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul a retinut ca prin notificare, numita M.E.F., autoarea reclamantei, a solicitat stabilirea de despagubiri pentru suprafata de teren de 669 mp trecuta in proprietatea statului in baza Decretului-Lege nr. 92/1950, aferent imobilului din Timisoara, nr.5.
La data de 10.07.2011 notificatoarea a solicitat restituirea in natura a terenului, mai exact a terenului liber, neocupat de constructiile de blocuri, iar pentru diferenta sa i se atribuie un alt teren in echivalent pe raza Municipiului Timisoara, in subsidiar sa i se acorde despagubiri.
Prin dispozitia nr. 231/15.02.2011 s-a propus, la art. 1, acordarea de despagubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005 modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru suprafata de teren solicitata si la art. 2 s-a respins cererea notificatoarei privind acordarea de despagubiri pentru constructii, intrucat aceasta nu a fost formulata in termenul prevazut de lege.
Prin prezenta contestatie, reclamanta B.C. a adus critici doar cu privire la cererea de reparare legata de teren, solicitand atribuirea unui bun de aceeasi categorie in compensare.
Desi a fost admisa cererea in probatiune solicitata de reclamanta, raspunsul nu a fost unul favorabil, intrucat a rezultat ca nu exista bunuri in patrimoniul paratilor pentru a fi acordate in locul terenului preluat de la autoarea reclamantei.
Cum nu s-a dovedit de catre reclamanta in conditiile art. 1169 C. civ. contrariul celor atestate in adresa emisa de parati, mai exact, cum nu s-a indicat si nu s-a dovedit in fata instantei existenta cel putin a unui bun susceptibil de restituire, tribunalul a respins contestatia in baza art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Impotriva sentintei a declarat recurs in termenul legal reclamanta B.C., solicitand modificarea ei, cu consecinta admiterii contestatiei astfel cum a fost formulata.
Recursul a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art. 3041 C. pr. civ., iar in fapt pe aspecte ce tin - in opinia reclamantei - de o interpretare si aplicare gresita a legii la cauza dedusa judecatii.
Redand situatia de fapt care a determinat-o sa formuleze notificare in baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat acordarea unor masuri reparatorii prin echivalent si care a condus instanta la a constata - la fel cum facuse si Primarul municipiului Timisoara prin dispozitia atacata - ca o astfel de solicitare nu poate fi admisa cata vreme Municipiul Timisoara nu dispune de bunuri imobile echivalente ce pot fi acordate in compensare, reclamanta a criticat sentinta Tribunalului Timis.
A aratat ca si-a dovedit in cauza calitatea de persoana indreptatita la aplicarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, conform art. 3 lit. (a si art. 4 alin. (2) din lege si ca, in aceste conditii, ar fi trebuit aplicat in cazul sau art. 1 alin. (2) al legii, care prevede ca in cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent, ipoteza pe care o prevede si art. 20 alin. (2) si (3) din aceeasi lege.
Ca proba noua in recurs in sensul dispozitiile art. 305 C. pr. civ., intimatul parat Municipiul Timisoara a depus la dosar copia celui mai recent proces verbal de afisare din care rezulta ca Primaria municipiului Timisoara nu detine bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate in compensare.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate si pe baza tuturor probelor de la dosar, instanta a constatat ca recursul este nefondat.
Astfel, notificarea formulata de reclamanta B.C. in baza Legii nr. 10/2001 a fost respinsa, nu pentru faptul ca ea nu si-a dovedit calitatea de mostenitoare a fostei proprietare tabulare sau pentru faptul ca acest imobil nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001, ci pentru aceea ca cererea sa expresa de a i se oferi in compensare un teren echivalent pentru imobilul ce nu mai poate fi retrocedat, desi posibila din punct de vedere juridic, este imposibila in fapt intrucat Primaria municipiului Timisoara nu dispune de nici un fel de bunuri sau servicii ce pot fi acordate in compensare.
Acest lucru a fost dovedit nu numai in fata instantei de fond (care, din aceasta cauza, a si respins contestatia reclamantei) ci si in fata instantei de recurs prin copia procesului verbal de afisare depusa la dosar.
In raport de aceste imprejurari, desi este cert ca imobilul care a apartinut antecesoarei reclamantei nu mai poate fi restituit in natura si desi intr-o atare situatie art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 prevede masuri reparatorii prin echivalent, intr-o ordine prestabilita (respectiv bunuri sau servicii prin echivalent sau despagubiri corespunzatoare), cum in cauza s-a dovedit ca Municipiul Timisoara nu dispune de astfel de bunuri sau servicii, in mod corect Primarul municipiului Timisoara a constatat existenta dreptului reclamantei la despagubiri in conditiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta.