Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Revizuire. Competenta materiala. Instanta care a judecat cauza in prima instanta. Modificarea ulterioara a competentei materiale. Decizie nr. 682/P din data de 15.06.2006
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Revizuire. Competenta materiala. Instanta care a judecat cauza in prima instanta. Modificarea ulterioara a competentei materiale.


Prin instanta care a judecat cauza in prima instanta se intelege instanta care a judecat efectiv cauza in prima instanta, si nu instanta care, in urma unor modificari legislative ar fi competenta a judeca in fond la data introducerii cererii de revizuire.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, decizia nr. 682 din 15 iunie 2006

Curtea de Apel Timisoara a admis recursul condamnatului revizuient impotriva deciziei Tribunalului Arad nr. 203 din 20 aprilie 2006, pe care a casat-o impreuna cu sentinta Judecatoriei Ineu nr. 57 din 28 februarie 2006.
Cererea de revizuire avea ca obiect o sentinta pronuntata in 1998 de catre Tribunalul Arad. Aceasta instanta si-a declinat competenta in favoarea judecatoriei, cu motivul ca in prezent, in urma modificarilor legislative, competenta materiala s-a modificat, fiind atribuita judecatoriei.
Ambele hotarari sunt nelegale.
Art. 401 C. pr. pen. stabileste competenta judecarii cererilor de revizuire in sarcina instantei ce a judecat cauza in prima instanta. Aceasta inseamna ca legiuitorul se refera la instanta care a judecat cauza in mod efectiv, fiind irelevante ulterioarele modificari de competenta materiala in ceea ce priveste infractiunea la care se refera hotararea de condamnare.

Sursa: Portal.just.ro