Litigiu comercial. Competenta materiala. Modificarea cuantumului pretentiilor. Irelevanta
C. proc. civ. - art. 1, art. 2, art. 181, art. 132
Codul de procedura civila distinge trei categorii de cereri: a) de intregire, care au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul actiunii introductive; b) de modificare, prin care reclamantul urmareste sa schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare in judecata, si c) precizatoare, prin care se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii introductive de instanta, se mareste sau se micsoreaza catimea obiectului cererii, se solicita valoarea obiectului pierdut sau pierit ori se inlocuieste cererea in constatare cu una pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita.
Instanta investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta dupa valoarea obiectului cererii ramane competenta sa judece chiar daca, ulterior investirii, intervin modificari in ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect, aceasta regula trebuind inteleasa in sensul ca instanta sesizata initial ramane investita cu judecarea pricinii daca, in functie de valoarea obiectului, a fost competenta la data sesizarii.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 24 din 25 ianuarie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 313/P.I. din 16 martie 2010 pronuntata in dosarul nr. 1261/325/2008 Tribunalul Timis a admis in parte actiunea precizata de reclamanta R.A. A Bucuresti, in contradictoriu cu parata S.C. B S.R.L. Timisoara, obligand-o pe aceasta din urma sa-i plateasca suma de 38.250,81 lei, cu titlu de chirie restanta, 38.250,81 lei, penalitati de intarziere si 438,44 lei, cu titlu de utilitati pentru perioada 16.01-22.06.2005.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata, solicitand modificarea ei in tot, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.
Prin decizia civila nr. 24 din 25 ianuarie 2011 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul paratei S.C. B S.R.L. Timisoara si a anulat sentinta comerciala nr. 313/P.I. din 16 martie 2010 a Tribunalului Timis, trimitand cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Timisoara.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca prin cererea inregistrata initial la Judecatoria Timisoara la data de 28 ianuarie 2008 reclamanta R.A. A Bucuresti a solicitat obligarea paratei S.C. B S.R.L. Timisoara la plata sumei totale de 73.302,48 lei, reprezentand debit constituit din 11.144,91 lei - facturi emise cu titlu de chirie neachitata in perioada mai-septembrie 2005, si 62.157,57 lei, reprezentand penalitati de intarziere la plata facturilor pe aceasta perioada. Ulterior, prin cererea depusa la termenul din 17 iunie 2009, primul fixat in cauza dupa repunerea dosarului pe rol la cererea reclamantei, ca urmare a suspendarii judecatii dispuse in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila prin incheierea de sedinta din 16 aprilie 2008, aceeasi parte a aratat ca intelege sa-si precizeze actiunea introductiva, in sensul ca totalul pretentiilor sale este de 111.991,73 lei, reprezentand 38.250,81 lei chirie restanta pentru perioada 16 mai-15 septembrie 2005, 438,44 lei consum de apa si energie electrica in perioada 16 ianuarie-22 iunie 2005, 11.144,91 lei penalitati de intarziere aferente chiriei neachitate, calculate pana la data de 24 noiembrie 2005, si 62.157,57 lei penalitati de intarziere aferente chiriei neachitate, calculate pana la 5 septembrie 2007, iar nu de 73.302,48 lei, cum dintr-o eroare materiala a trecut in cererea introductiva de instanta, invocand in drept dispozitiile art. 132 din Codul de procedura civila.
Judecatoria Timisoara, vazand precizarea de actiune formulata de reclamanta, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis (instanta care ulterior a pronuntat sentinta apelata), retinand ca este adevarat ca momentul care intereseaza in stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizarii instantei, imprejurare prevazuta de art. 181 din Codul de procedura civila. Insa, in cazul de fata, reclamanta si-a majorat pretentiile in conditiile art. 132 din acelasi cod, ca urmare a indreptarii erorii de calcul savarsita cu prilejul evaluarii pretentiilor, ceea ce determina inaplicabilitatea art. 181.
In conformitate cu acest text de lege, instanta investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta dupa valoarea obiectului cererii ramane competenta sa judece chiar daca, ulterior investirii, intervin modificari in ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect. Norma citata trebuie inteleasa in sensul ca instanta sesizata initial ramane investita cu judecarea pricinii daca, in functie de valoarea obiectului, a fost competenta la data sesizarii.
Potrivit art. 1 din Codul de procedura civila, judecatoriile judeca, in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante, plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege, si in orice alte materii date prin lege in competenta lor, iar in conformitate cu art. 2 din acelasi cod, tribunalul judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani si procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa ca, in timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila stabileste expres competenta dupa materie, in prima instanta, a tribunalului, in procesele si cererile de natura comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil in bani, art. 1 pct. 1 din acelasi cod reglementeaza competenta de drept comun, in prima instanta, a judecatoriilor, ceea ce inseamna ca le sunt atribuite in competenta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare pana la 100.000 lei. Asadar, daca o actiune comerciala are un obiect evaluabil in bani care nu depaseste suma de 100.000 lei competenta in prima instanta apartine exclusiv judecatoriei.
Intr-adevar, art. 132 din acelasi cod statueaza ca la prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea facerii intampinarii. Cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta: 1. cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii; 2. cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii; 3. cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita, reclamantul avand dreptul sa solicite un termen pentru a depune intampinare la cererea reconventionala si a propune dovezile in aparare.
Asadar, Codul de procedura civila distinge trei categorii de cereri: a) de intregire, care au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul actiunii introductive, cum ar fi, spre exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor in litigiu sau pentru completarea elementelor de fapt; b) de modificare, prin care reclamantul urmareste sa schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare in judecata, precum partile, obiectul sau temeiul juridic, si c) precizatoare, care nu vizeaza nici completarea lipsurilor din cuprinsul cererii de chemare in judecata si nici modificarea elementelor sale esentiale, prin acestea urmarindu-se indreptarea greselilor materiale din cuprinsul cererii introductive de instanta, marirea sau micsorarea catimii obiectului cererii, solicitarea valorii obiectului pierdut sau pierit ori inlocuirea cererii in constatare cu o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita.
Aceasta distinctie prezinta importanta nu numai teoretica, dar mai ales una practica, deoarece, conform art. 132 si 134 din Codul de procedura civila, cererile aditionale nu pot fi primite, fara acordul adversarului, decat la prima zi de infatisare, care este aceea in care partile pot pune concluzii, altfel cererea de modificare a actiunii introductive este tardiva. In schimb, cererile precizatoare nu presupun consimtamantul paratului si nici macar obligatia reclamantului de a le formula in scris, declaratiile sale verbale trebuind doar sa fie trecute in procesul-verbal al sedintei.
Pentru a ne regasi in ipoteza reglementata si invocata de regia reclamanta - art. 132 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedura civila - este imperios necesar ca in cuprinsul cererii de chemare in judecata cu care Judecatoria Timisoara a fost investita in data de 28 ianuarie 2008 sa se fi strecurat vreo greseala materiala, care poate fi rectificata pe aceasta cale procedurala, in sensul ca intimata, in cuprinsul petitelor formulate, a mentionat gresit anumite aspecte (cum ar fi, totalul pretentiilor sale gresit calculat in urma adunari celor doua creante reclamate - facturi neplatite si penalitati de intarziere), care se impun a fi corectate si a caror eroare materiala este una de domeniul evidentei, ceea ce nu se poate sustine in privinta sumei totale pentru care partea a inteles sa actioneze in instanta societatea parata, in sensul ca cuantumul pretentiilor sale se cifreaza la valoarea de 111.991,73 lei si nu la cea de 73.302,48 lei, cata vreme, pe de o parte, in cererea de chemare in judecata a fost defalcata pretentia solicitata, iar cele doua sume adunate dau valoarea din actiunea introductiva, in timp ce in cererea de modificare, pe langa sumele initial pretinse, reclamanta a mai adaugat si alte valori. Pe de alta parte, toata actiunea comerciala a fost grefata si motivata pe suma initiala, pentru care partea a si urmat procedura concilierii prealabile impusa de art. 7201 si urm. din Codul de procedura civila, asa cum rezulta fara putinta de tagada atat din convocarea la conciliere nr. 13849/06.12.2007 si adresa de revenire la conciliere nr. 985/09.11.2007, cat si din cuprinsul procesului-verbal de conciliere intocmit in data de 24 decembrie 2007, ora 1030.
Imprejurarea ca, ulterior reclamanta, in urma studierii evidentelor sale contabile, a descoperit ca parata i-ar datora o suma mai mare nu justifica o alta interpretare, chiar daca s-ar ajunge la concluzia ca aceste afirmatii ar fi reale, pentru simplul motiv ca art. 181 din Codul de procedura civila arata fara echivoc ca instanta investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta dupa valoarea obiectului cererii ramane competenta sa judece chiar daca, ulterior investirii, intervin modificari in ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect, fiind posibila si situatia ca un reclamant, desi are o creanta de peste 100.000 lei, sa nu-l actioneze pe debitor in justitie decat pentru o suma ce nu depaseste aceasta valoare, iar ulterior sa se razgandeasca, dar prin aceasta atitudine nu poate sa determine, in mod unilateral, care instanta sa judece, in fond, litigiul astfel nascut, neputandu-se eluda normele imperative care reglementeaza competenta materiala a instantelor de judecata romane.
Ca atare, este evident ca cererea precizatoare depusa de intimata la termenul din 17 iunie 2009 este una fundamentata pe art. 132 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedura civila, iar art. 181 din acelasi cod, care urmareste ca instanta sesizata initial sa ramana investita cu judecarea pricinii daca, in functie de valoarea obiectului, a fost competenta la data sesizarii, este pe deplin aplicabil in cauza.
Fata de obiectul litigiului, care este unul evaluabil in bani, si cuantumul initial al pretentiilor reclamantei (sub 100.000 lei), pricina trebuia sa fie solutionata in prima instanta de catre judecatorie si nu de tribunal, cum gresit s-a procedat in cauza, astfel ca sunt incidente prevederile tezei I-a alin. (2) al art. 297 din Codul de procedura civila, potrivit careia daca prima instanta s-a declarat competenta si instanta de apel stabileste ca a fost necompetenta, anuland hotararea atacata, va trimite cauza spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, afara de cazul cand constata propria sa competenta.