Sanctiune disciplinara. Nelegalitate. Nerespectarea procedurii cercetarii administrative.
Este nelegala sanctionarea disciplinara a unui functionar public din cadrul politiei, cu nerespectarea prevederilor O.M.I. nr. 400/2004.
Curtea de Apel Timisoara, sectia comerciala si de contencios administrativ,
decizia nr. 298 din 13 iunie 2006
Prin sentinta civila nr. 95 din 14 februarie 2006, pronuntata in dosar nr. 9938/CA/2005, Tribunalul Timis a admis actiunea reclamantului, agent de politie, impotriva paratului Inspectoratul de Politie al Judetului Timis, a dispus anularea dispozitiei sefului Inspectoratului nr. S/382/4.05.2005 si a dispozitiei comunicata cu nr. 32518/2005 emisa de M.A.I. in solutionarea contestatiei formulata de reclamant si a dispus repunerea acestuia in toate drepturile rezultate din anularea sanctiunii cu "Mustrare scrisa".
Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul paratului I.P.J. Timis, prin decizia civila nr. 298 din 13 iunie 2006, pronuntata in dosar nr. 1815/CA/2006, cu mentiunea ca, in mod corect a retinut prima instanta ca nu a fost indeplinita procedura prealabila de cercetari fata de reclamant, cu privire la abaterea disciplinara pentru care i s-a aplicat sanctiunea contestata.
Este neindoielinc faptul ca singurele acte, intocmite si invocate, ca fiind date in realizarea procedurii prealabile sunt Raportul Corpului de Control al M.A.I. si raportul reclamantului, dat la 18.03.2005.
Prevederile legale sunt neechivoce si impun respectarea unei proceduri prealabile, stabilind in art. 37 alin. 2 din Ordinul nr. 400/2004, ca actele intocmite de ofiterii Corpului de Control constituie acte de cercetare prealabila numai daca sunt intocmite cu respectarea procedurii cercetarii prealabile. Aceasta procedura nu a existat, nefiind emis nici un act incepator, conform art. 20 alin. 3 din Ordin, respectiv o dispozitie de zi, care sa fie comunicata persoanei in cauza, pentru a urma verificarile si explicatiile sau apararile celui cercetat.
Este posibila recuzarea ofiterului desemnat cu cercetarea (art. 22 alin. 2 din Ordin), este necesara citarea persoanei cercetate (art. 27 alin. 2) si ascultarea acestuia, cu consemnarea declaratiilor si sustinerilor sale (art. 29).
Toata aceasta procedura, nu poate fi inlaturata si inlocuita de raportul invocat de recurenta, depus in timpul controlului, intrucat nu au fost respectate normele imperative privind modul de desfasurare a unei cercetari prealabile.
Este de mentionat si ca Raportul Corpului de Control, redactat ulterior raportului reclamantului, nu putea fi contestat inainte de a fi cunoscut de persoanele vizate.
Nici elementele necesare a fi cuprinse in actul de cercetare prealabila, nu au fost respectate de parat, lipsind datele concrete privitoare la o anumita fapta datata, si descrisa ca atare, contrar art. 33 din Ordin..
Prin urmare, nefiind respectate dispozitiile prevazute de Legea nr. 360/2002 si ale Ordinului nr. 400/2004 in mod corect prima instanta a solutionat actiunea, constatand neindeplinita cercetarea prealabila, astfel ca motivele recursului nu sunt justificate si recursul a fost respins in baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ.